De-abia am așteptat să merg la muncă. N-am crezut sau sperat c-o să ajung vreodată să scriu asta, am crescut în convingerea că trebuie să muncești din greu, că munca-i o corvoadă, că trebuie să-ți faci datoria, să fii un roboțel care vine și pleacă, așteaptă chenzina, că trebuie să aștepți cu nerăbdare sfârșitul de săptămână, vacanța și zilele libere. Nu neg, mă bucur și de ele, dar și de munca mea. Și-am intrat și pe la capela mea dragă, să aprind o lumânare de mulțumire și recunoștință că ne-am întors cu bine. E bine să pleci, dar e și mai bine să te întorci. La căsuța ta, la tabieturile tale, la locurile pe care le cunoști ca-n palmă. La bițigla ta, la munca ta, la terasa ta liniștită, chiar și la treburile tale zilnice, de care, înainte să pleci, te plângeai. În făcutul curățeniei, spălatul rufelor, gătit, cumpărături, muncă, plimbare cu Max și alte cele ce-ți ocupă ziua, e o cadență, o ritmicitate liniștitoare. O siguranță, o certitudine. Fără cardiopatii, aritmii, stringente. Am privit pâlpâiala lumânărilor, am inspirat aroma crinilor și mi-am murmurat rugăciunile.
E bine să pleci. Dar e atât de bine când te-ntorci!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
30/05/2023