Mereu când ies de la aqua-terapie mi-e frig. Ca noroc că nu aștept prea mult autobuzul în stație, vine de obicei la timp. Chiar dacă-mi prind părul, în spate tot reușesc să-l ud un pic. Mă înfofolesc bine, nu vreau să mai răcesc. Azi înotatul n-a mers defel, a reapărut junghiul din articulație care apoi nu mă mai lasă să fac mai nimic. Ăsta-i sper! ultimul hop de trecut, să scap de el, și-apoi nu mă mai dau nici p-un jeb de cuie! Aud vorbindu-se flamanda, două tanti trăncănesc de zor, una are o voce de fumătoare, ușor răgușită; trei scaune mai în față aud spaniola, altă femeie vorbește la telefon cu o viteză incredibilă, la început nici nu m-am prins ce limbă vorbea. Din spate aud franceza. Eu scriu în română. Oare câte nații suntem în autobuz? Dar în toată Belgia? Arunc o privire pe geam, văd un băiat alergând, mă pregătesc să apăs pe buton dacă șoferul nu oprește în stație. A oprit, hai c-a fost cumsecade. Știu cum e să treacă pe lângă tine, dacă nu ești chiar în stație sau nu faci semn, mulți șoferi te ignoră și trec în trombă. E înnorat. Eu mă simt un pic moleșită. Mai am vreun sfert de ceas de mers. Mirosurile pregnante, că-s de parfum sau de alt soi, mă deranjează. Tușesc. Urcă doi adolescenți, ea are belciug prins între nări, ce mă face să mă gândesc la drodu’ porcilor din rât, pe care-l punea bunicu’, să nu scurme, el e plin de coșuri, pantalonii ambilor sunt largi, laaargi. Aud încă și flamanda și spaniola. Nu pot să nu mă întreb, cum pot unii să vorbească atât? Oare nu-i doare gura?
Mă pregătesc să cobor. De-abia aștept să respir aer curat. Cine s-a parfumat cred c-a golit toată sticla.
Cu drag și cu iubire,
11/02/2023
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu