Prin geamul larg deschis intră mirosul de iarbă călcată, zdrobită de roțile mașinii parcată în curte și de asfalt încins. Stau a treia casă de la șosea și tot aud mașinile care trec vâjâind. Când privesc cum soarele apune după dealuri, mă trec fiori. E peisajul care-mi lipsește peste an. Mirosul de tămâie din biserică, ochii icoanei făcătoare de minuni și tihna, împăcarea pe care le simt mereu acolo, le închid în sertarul meu special. Două mâțe se smotocesc, miorlăiturile lor fac câinii să latre, strada toată răsună. Max mârâie și el. Mă uit în oglindă, pielea mea strălucește, părul la fel. Chiar dacă-i foarte cald, mie-mi priește. E clima în care am trăit atâția ani, cu care-s obișnuită, corpul meu la fel. Aici spatele nu mă mai doare. Trăiesc fiecare moment cu bucurie. Îi văd pe mama și tata înflorind. Ce poate fi mai fain decât atât? Floarea mov e o splendoare. Trec pe lângă ea și o admir. Mașinile încă vâjâie, dar e o liniște, o pace, o împăcare. O tihnă. Inspir adânc mirosul ierbii zdrobite și-al asfaltului închis. Și-l închid în alt sertar…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
29/06/2022