Am citit un articol haios al Aurei B. Lupu, „Efectul Gloria”… Și mi-am amintit de o pățanie personală. Eram gata să o invadez, după firea mea avântată și să-i fac nervii praștie cu propria mea întâmplare. Acesta este mereu primul meu impuls, Potecuța știe, că nu scapă aproape niciodată. Pentru că eu particip activ când citesc pe blog, ca și cum m-aș afla în fața unor epistole. Și când mă prinde o idee, mă simt parcă agățat cumva de acea persoană, care îmi pare că mi s-a adresat direct. Așadar îmi vine firesc să-i și răspund, cum altfel? La modul:  „Ce, nu mă știi?…Tocmai ți-am citit scrisoarea! Am fuzionat, deci cred că suntem prieteni…”

Mihai Hai-Hui mi-a spus cândva, în vremea pionieratului meu pe blog, că ar fi bine să nu-mi irosesc povestirile mele prin comentarii, unde pot rămâne necitite chiar de către persoana destinatară. Deși asta cu irositul n-ar fi…