Este o perioadă încărcată.
Io una simt c-am pierdut frâiele. Că totul se învălmășește, se aglomerează, se adună și se condensează.
Că am nevoie de-un respiro.
De-un time-out.
Îmi place să scriu. Să învăț. Să acumulez informații, etc. Să-mi folosesc mintea. S-o pun la treabă și să-i dau de lucru.
Dar îmi place și să dau cu mătura. Și să șterg prafu’. Surprinzător, nu-i așa? Mai ales c-am avut o postare în care-am scris exact invers.
Dar câteodată să știți că-mi place. Să-mi folosesc mâinile. Să-mi suflec mânecile și să le pun la treabă.
Nu simt c-aș pierde din valoarea mea făcând asta. Defel! Din contră, când văd apoi casa lună și bec, totul strălucind -și lucind- de curățenie, mirosind a curat și a proaspăt, mă liniștesc.
Iar procesul în sine mă calmează.
Fiecare avem metodele noastre de calmare. Fiecare avem felul nostru de-a ne liniști. De a reduce zgomotul…