„You’ll look for me in every other person …

I promise you.

But you will never find me again.

And that’s what I promise you…”

„Mă vei căuta în fiecare alta persoană…

Îți promit.

Dar n-o să mă mai găsești niciodată.

ȘI asta îți promit…”

Nu știu cine-a zis-o da’ a zis-o bine.

Cred că asta-i cea mai faină răzbunare a celor părăsiți. Lăsați. Abandonați. Trădați în dragoste.💔💔💔

Să nu-mi zică nimeni că dacă a fost vreodată părăsit de cel (sau cea) pe care-l (sau o) iubea, n-a suferit și nu l-a durut ca naiba. Smuls păru’ din cap, jelit și vărsat șiroaie de lacrimi.

Io una știu că m-am tăvălit pe jos de durere și-atât-am plâns că puteai să-mi strângi lacrimile pe post de leac, în loc de sare-amară, să-ți detoxifici ficatu’. 😜

Și clar că era sfârșitu’ lumii, soarele nu mai răsărea a doua zi iar viața era gata, nu mai avea niciun rost.

Culmea e că deși înainte de „despărțeală” nu-ți dădeai seama de intensitatea sentimentelor tale, după… mama-mia! Exploda dragostea-n tine. Îl iubeai numa’ și numa’ pe el, altu’ pe lumea asta nu mai exista, era unicu’ și singuru’!

Bine, asta pe la 20-30 de ani. Cât încă mai credeai în cai verzi pe pereți și feți-frumoși. 😉

Că după 40… uitându-te la tine și la suferința ta de-atunci, te umflă râsu’ și-ți vine să te-ntorci în timp să-ți tragi tu singură două palme și-un picior în cur!

Pentru că acum știi că abia după „despărțeală” viața ta a-nceput, nicidecum nu s-a gătat. Că lacrimile vărsate atunci cu-atâta foc și patos ți-au fost de-un singur folos: să scapi de durere; da’ rost n-au prea avut, ai stricat orzu’ pe gâște. Suferința ta a fost reală da’ cel pentru care-ai suferit… nu prea. A fost o imitație de suflet pereche, un second-hand de Făt-Frumos. Și n-a meritat efortul… Te-ai risipit și-ai suferit degeaba.

Iar ce-i și mai culmea e că atunci n-ai ascultat de nimeni și nimic n-ai vrut s-auzi. Degeaba cei care-au trecut deja prin asta îți spuneau: „Lasă c-o să vezi că trece, așa-i când suferi din dragoste!”, nuuuu, nici vorbă, suferință ca și-a ta n-a mai fost pe lume și nici nu va mai fi vreodată, clar!

Și-ajungi acum exact în postura celor care spun. Care văd. Care știu.

Dar… e degeaba. Poți să știi, să vezi, să spui că nu contează.

Suferința aia crâncenă e ca un drog. Musai să te bălăcești în ea, să te scufunzi și s-o trăiești din plin. Că de, suferință ca și a ta n-a fost și nici nu va mai fi „ever”!

Serios???

Dar no, o răzbunare totuși o să vină. Peste vreo 20 de ani. Când, privind în urmă, o să-ți dai seama că o simplă promisiune te-ar fi salvat…

De lacrimi și de suferință…

Uite, îți promit…

„Mă vei căuta în fiecare altă persoană…

Îți promit.

Dar n-o să mă mai găsești niciodată.

ȘI asta iți promit…”.

Cu iubire,

Aura.

❤

Hamme,

28/02/2019.