Scârțâind și trosnind mai trece pe uliță câte-o căruță și-ajunge la noi mirosul de fân și vorba domoală, șoptită, a căruțașului…
După ce ne-a pândit și ne-a dat târcoale-o vreme, pisica se cuibărește lângă noi. Și toarce…
Carul Mare a apărut și el. Și caut, din obișnuință, a doua stea de lângă oiște: Alcor. Și-i zâmbesc fericită. C-am găsit-o și că-mi amintesc numele ei.Și-i liniște. Și tihnă. Și-i cald.
E vară.Vouă vă e dor?
‘mneața bună oameni buni!
Și-am trecut de la -7 direct la +11 grade.
Vremea asta… „parcă s-a stricat de cap” cum zice mama.
Bineînțeles c-am profitat și-am ieșit ieri după-masă la plimbare.
Bine, n-a durat prea mult că a-nceput să toarne
(vreme „à la Belgique” ) dar un pic tot ne-am putut bucura de ea.
Eh, măcar nu mai este atât de frig…
Da’ mi-e dor.
De vară . 
Care rămâne anotimpul meu preferat.
Poate și pentru că-s născută-n iulie. 
Dar indiferent cât mi-or plăcea culorile toamnei, mirosurile primăverii și strălucirea zăpezii parcă tot în arșița verii și-n căldura soarelui simt că
trăiesc din plin.
În serile calde de vară, când soarele apune, vântul adie și-i liniște. Greierii țârâie-n iarbă, un câine latră-n depărtare, urmat de-un cor întreg, de-a lungu’ satului…
Și chiar dacă soarele-a apus, totul devine… limpede. Chiar și copacii îndepărtați se văd clar, fiecare ramură, fiecare frunză…
Vezi articolul original 103 cuvinte mai mult
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu