Până acum a fost nu doar o toamnă frumoasă. A fost o toamnă minunată. Azi, 13 octombrie la ora 15.22 sunt 26 de grade. Mai cald decât în multe alte veri, când de abia erau 14 -15 grade…
Suntem bineînțeles afară, pe malul lacului. Dacă n-ar bate vântul ar fi sufocant. Aşa însă e perfect.
Întinsă pe pătură savurez momentul.
Neașteptat și neobișnuit să pot face plajă în octombrie…
Astfel de momente le-aș închide într-o lampă fermecată.
Într-un sipet cu bijuterii, un cufăr cu comori.
Din care să mă înfrupt când o să-mi fie dor.
Să le găsesc atunci când o să am nevoie.
Să le păstrez pentru mai târziu…
Să-mi afund nasul adânc în mirosul toamnei fierbinți.
Să-mi cufund ochii-n albastrul cerului fără pic de nor, în verdele ierbii ce refuză să se veștejească şi-n toate nuanțele frunzelor purtate de vânt.
Să-mi umplu urechile cu foșnetul sălciilor și-al stufului de pe marginea apei.
Şi să le păstrez pe toate.
Pentru mai târziu…
Cu iubire,
Aura B. Lupu
💚



Lasă un comentariu