Și uite cum e prima oară de când îs pe feisbuc și mi se șterge o postare, „incitarea” mea la bunele maniere și bunul simț a fost considerată ca incitare la ură și mi-a fost ștearsă. Deci se vede clar ce se dorește de fapt, nu? Am încălcat standardele feisbucului instigând la SALUT, POLITEȚE și RESPECT. Mda. I-o fi deranjat procentajul pomenit sau naționalitatea? Sau oare mai degrabă faptul că deja erau peste 100 de comentarii și multe distribuiri? Habar n-am. Dar dacă ajungi să nu mai poți scrie nici despre BUNELE MANIERE, BUN SIMȚ și EDUCAȚIE, e grav. Oricum, mai fac o încercare scriind despre asta aici, poate că-s mai deschiși la minte și mai permisivi.

(Pe 90% dintre purtătorii de puță belgieni ) No, hai să reformulez, pe mulți dintre purtătorii de puță de care mă lovesc zi de zi, i-aș trimite la școala de reeducare, să învețe Codul Bunelor Maniere, care spune că SALUTUL este primul semn al politeții. Sau, de fapt, mai întâi să învețe ce este politețea, că nici asta habar n-au. Să știi să saluți e esențial, e într-adevăr dovada că ești bine crescut. Degeaba cobori plin de infatuare dintr-un Lamborghini și arunci priviri așa, pe deasupra lumii, fără să vezi muritorii de rând, în timp ce-ți așezi ochelarii pe nas, degeaba ești director de bancă și-ți privești subalternii de sus, iar pe femeia de serviciu nici nu o vezi, degeaba intri în fața unei femei la coadă, la aeroport, că tu ești milionar, avionul oricum decolează doar după ce-i și femeia aia la bord.

Fiecare om care trăiește într-o societate ar trebui și ar fi tare fain să cunoască câteva reguli de bune maniere. Salutul este una dintre ele și nu mă pot obișnui nicicum să văd că un bărbat, cu care m-am întâlnit de destule ori, se zgâiește la mine, nu salută, salut eu și abia dacă înclină capul, ce să-și miște buzele? E prea mult pentru excelența sa!

Oamenii nu trebuie priviți în funcție de clasa socială căreia îi aparțin sau în funcție de nivelul profesional. De exemplu, o persoană cu educație aleasă și cu principii morale, va saluta, în aceeași instituții, în același fel, și pe cel superior, cât și pe cel inferior din punct de vedere profesional. Dar asta doar dacă e un om educat, cu niște neuroni suficienți prin cap și nu-i vreun snob, vreun „dikke nek”, cum zic tot ei.

Regulile de bază din codul bunelor maniere, pe care noi le-am învățat de mici (Salută frumos, că ajungem noi acasă! ) sunt atât de simple încât io nu pot să înțeleg cum de nu și le-au însușit până la anii pe care-i au.

Când salutăm primii:

– bărbatul salută mai întâi o femeie, chiar dacă este mai tânără!!!

– tinerii îi salută pe cei mai în vârstă;

– noul venit pe cei care sunt deja adunați;

– inferiorul pe superiori.

Este obligatoriu să răspunzi la orice salut deoarece, a refuza înseamnă să-l jignești grav pe cel care ți s-a adresat. Cât despre scos mâna din buzunar și aruncat țigară când saluți, astea deja-s prea mult.

Așa că da, pe mulți dintre masculii pe care-i întâlnesc i-aș trimite la reeducare. Pare-se că aici mulți au sărit peste partea asta. Și e ceva cu care, recunosc, nu mă pot obișnui…

Cu drag și cu iubire,

vă salută

Aura B. Lupu

20/08/2022

Oricât de obosită, grăbită și înfometată aș fi când mă întorc de la muncă, tot trebuie să mă opresc măcar 10 minute și să mă uit împrejur. Să absorb liniștea. Să-mi imprim pe retină peisajul. Să ascult greierii. Să mă uit la copacii ce deja prind culorile toamnei iar eu să simt că prind rădăcini. Dar și aripi. Cum sunt una cu tot, între cer și pământ. Să respir mirosurile ce emană din câmp. Uneori grele, pestilențiale, alteori ușoare, florale, ca adierea unei aripi de fluture, ca o petală suflată de vânt. Norii-s suspendați, albi, pufoși, razele-s desfășurate în evantai, de parcă-s mesaje trimise din cer spre pământ, câmpul e iarăși verde iar cerul e de-un albastru-cleștar. După (măcar) zece minute de contemplat, pornesc iar. Fluturii albi mă-nsoțesc.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

18/08/2022

Îmi plac copiii, animalele, florile și oamenii buni. Prietenii adevărați, simplitatea și sinceritatea. Neprefăcătoria. Natura și asfințiturile, ploile de stele, marea, vara și fluturii. Ador să fiu exact așa cum sunt, fără ifose și aere, cu bâlbele, gafele și idioțeniile mele. Să te prefaci a fi altfel decât ești consider că-i un efort _ pentru mine, cel puțin_ prea mare. Și am trecut prin atât de multe încercări prin viața asta scurtă încât orice altceva mi se pare pierdere de timp. Sunt eu. Doar eu. Și atât.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/08/2022

#eușiatât#siono#aurablupu

Cărțile mele le găsiți aici:

https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/

și aici:

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

și prin librării.

Mulțumesc.

Mă-ncearcă o ușoară senzație de întristare, fără să am însă vreun motiv. Oare și tristețea, la fel ca și gripa, se ia? Dar atâtea „ultime”, găsite peste tot, m-au molipsit. Ultima lună de vară, ultima petrecere, ultimele zile de vacanță, ultima super lună plină… Prea multe ultimaturi. Adevărul e că nici nu vreau să mă gândesc de pe acum la iarnă, la frig și ploaie, la greutăți, la facturi mari etc. Prefer moliciunea verii și lipsa grijilor. Asprimea iernii, întunecarea ei, vreau să le amân cât pot io de mult.

Ieri povesteam cu niște prieteni că dacă aș avea 35 de ani, aș răsturna lumea cu susu-n jos și probabil, până la vârsta asta, aș deveni milionară. Și nu-s vorbe spuse-n vânt. Mă bazez pe ceva când le rostesc. Pentru că la 35 de ani io n-aveam nimic. Nici casă, nici masă, nici familia lângă mine, băieții erau crescuți de Adi și bunici, iar io munceam de-mi săreau capacele pentru 5 euro pe oră câteodată și 16 ore pe zi, 7 zile din 7. Nu mai zic de masajele pe care le făceam tot pentru 7 – 10 euro. Strângeam în câte trei luni maxim 2800 de euro, că de, trebuia să-mi plătesc cazarea și mâncarea la baba mea. Nu aveam timpul meu, personal, niciodată. Nu mâncam ce voiam eu și făceam foamea la greu, nu ieșeam nicăieri, nu vedeam pe nimeni, nici măcar pe băieții mei, pe vremea aia ce video call? Ce messenger? Îi regăseam după trei luni total schimbați și senzația aia de pierdere încă o mai am, sunt perioade din timp pe care n-ai cum să le mai recuperezi. Nici sănătatea…

Nu știu de ce ne grăbim mereu să trăim în viitor. Nu știu de ce regretăm mereu trecutul. Nu știu de ce nu învățăm să ne bucurăm și să profităm din plin de clipa prezentă. Să apreciem ce-avem acum. Aici. În momentul ăsta. Ai sănătate, ai soțul și copiii lângă tine, ai unde dormi și ce mânca, ai timpul tău liber pe care îl poți petrece cum și unde vrei? Ai tot ce-ți trebuie, ba chiar mai mult.

O fi ultima super lună plină din an, ultima lună de vară, ultimele zile de vacanță etc. dar dacă le trăim cu bucurie, cu veselie și satisfacție, cu mulțumire și recunoștință, cu plinătate, nici n-o să simțim că-s „ultime”, din contră, sunt permanente, bucurii pe care le luăm cu noi și pe care le purtăm în suflet. Acum. Aici. Și mereu.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/08/2022

Când e caniculă, cea mai bună idee e să te duci la mare. Acolo măcar bate briza și te răcorești în apă. Bine, asta dacă poți. Însă când îți dorești ceva tare, se poate. Conspiră Universul, se aliniază planetele, iese Mercur din retrogradare etc. Sau atâta îți bați bărbatu’ la cap până nu mai are încotro și-i musai să mergeți. În sfârșit am ajuns la mare, în Olanda, un loc în care am mai fost și culmea, am uitat de el! Bine că ne-am amintit, c-a fost atât de fain! Dac-ar fi după mine, acolo m-aș muta. E atâta orânduială și curățenie, oamenii mult mai prietenoși, casele mici și cochete, morile de vânt desprinse parcă din cărțile poștale, copaci mulți, mulți. Și încă e multă verdeață, am văzut peste tot câmpurile irigate, se pare că la ei, la olandezi, nu sunt restricții la consumul de apă. Max a înotat, s-a zbenguit pe plajă și-n apă, a alergat după pescăruși. A fost o zi de vis. Cum altfel să fie când ești la mare și-s 29 de grade? Perfect.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/08/2022

Mi-o venit ficioru’ acasă, după o lună de plimbărit. Și dacă mi-e dor de ei de nu mai pot, tot aia le zic și lui, și lui frate-său: mergeți mă copii și vedeți lumea, că-i așe de faină! Io să am amu anii lor, aia aș face, mi-aș lua traista-n băț și-aș colinda Pământul de la un capăt la altul. Sunt atâtea locuri faine de văzut! Și astea cred că ne îmbogățesc cel mai tare, călătoriile, să vezi alte nații, alte locuri, să vezi cum e să trăiești măcar câte trei luni în altă țară, să le vezi obiceiurile, să le guști mâncarea, să le asculți muzica etc. cred că-i extraordinar. Aromat. Divers. Să ai ce mânca, unde dormi, fără extravaganțe și prețuri piperate. Simplu. Și fain.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/08/2022

Ieri a fost ziua iubitorilor de cărți iar azi am citit niște mesaje și comentarii care mi-au făcut instant ziua minunată.
Mulți nu știu sau poate am uitat de câte piedici ne loveam mai demult, când cititul era considerat pierdere de vreme, să ai cărțile dorite era aproape imposibil, când ne împrumutam cărți unii de la ceilalți și oricâtă grijă aveam, până la urmă cărțile purtau urmele multelor mâini prin care trecuseră, când biblioteca era loc sacru, sfânt. Ce norocoși erau cei care citeau! Era singura modalitate de evadare dintr-o lume strâmtă și cenușie.
Așa că da, eu cred că ziua asta, a iubitorilor de cărți, o celebrăm de fiecare dată când cumpărăm, deschidem și citim măcar o pagină dintr-o carte, de fiecare dată când pe lângă hrană pentru trup punem în coșul de cumpărături și hrană pentru suflet, când încurajăm scriitorii cu un mesaj de mulțumire, când participăm la lansări de carte etc. Sunt multe modurile prin care celebrăm zi de zi cărțile, prin care le arătăm că le iubim. Dar cel mai mult și mai mult arătăm asta citindu-le.

„Dacă dintr-o carte rămâi cu o singură idee, înseamnă că a meritat s-o citești! Se spune că abia după ce un om a citit atâtea cărți astfel încât stând pe un scaun înălțimea cărților citite de el să fie deasupra capului, atunci poate spune că știe câte ceva. Acum fiecare om cu părerea lui. Dar eu cred că nu ai cum să evoluezi fără să citești.
Mi-a plăcut de mică să citesc, așa m-am născut, probabil.
O mică întâmplare din viața mea:
Eram, cred, anul 2 la liceu, profesoara de română ne-a dat o lucrare de control din “Ultima noapte de dragoste și întâia noapte de război”, analiză literară. Ni s-a spus înainte să facem rost de roman și să-l citim. Eu am făcut o analiză literară foarte bună, dar nu citisem romanul, pentru că nu aveam de unde să fac rost. M-a întrebat profesoara un amănunt din roman, sigur că nu am știut.
Mi-a spus: „Stai jos, lucrarea e foarte bună dar nu ai citit cartea, 4.”
Am plâns mult.
M-am ambiționat și am făcut ce-am făcut și mi-am cumpărat cartea până la urmă, iar de-a lungul timpului mi-am mai cumpărat și alte cărți.
A venit mătușa de la oraș, mi-a controlat activitatea (eu stăteam la bunici) și a dat peste romanul „Ultima noapte…”, și i-a spus bunicii că fata asta nu învață, citește cărți de dragoste! Asta-i trebuie ei? De aceea nu plivește morcovii etc.
Bunica săraca s-a luat după ea și mi-au ascuns cărțile toate, adică romanele mele dragi, în fânul din șură!
Când am întrebat disperată unde-mi sunt cărțile, mi-au spus că le-au dat foc! M-am pus pe un jelit! Bunicul meu drag, când a văzut suferința mea, a întrebat care-i baiul? I-am explicat și m-a crezut.
Le-a luat la rost iar ele au scos cărțile din fân!
Dar a fost bine cu această întâmplare, bunicul mi-a dat 500 lei să-mi cumpăr cărți. Atunci mi-am cumpărat Dicționarul Limbii Române cu 72 lei! Doamne ce fericire!” Elisabeta Dobre, 09/08/2022

„În drum spre casă, de la serviciu, profit de fiecare moment liber să citesc cuvintele tale, iubesc de mor felul tău de a povesti, de-a spune lucrurilor pe nume și-a pune punctul pe i.” Mariana Mirela Odangiu, 09/08/2022

„Eu mulțumesc, Aura B. Lupu. Noi, cititorii, trebuie să mulțumim scriitorilor care prin munca lor ne oferă clipe de desfătare prin lectura cărților.” Bogdan Mita, 09/08/2022

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
10/08/2022
#impresiidelacititori #aurablupu #iubitoriidecărți #trăirileaurei #eușiatât

Adică de ce să nu-mi cumpăr singură flori? Ba-mi cumpăr! De care vreau și când am io chef, nu-i musai să aștept să primesc și, ca o găină opărită, să mă văicăresc că bărbații ăștia-s insensibili și vin acasă cu mâna-n cur. Mă bucur mai tare când îmi aduc flori așa, din senin, fără motiv, decât de vreo aniversare. Așa-s io, mai sucită. Dacă îmi aduc vreun buchet pe neașteptate, înseamnă că s-au gândit la mine și n-a fost nevoie de-o dată specială care să le amintească de mă-sa sau nevastă-sa. 😁 Iar dacă am io chef să mă „îmbucur” singură, mă duc la piață și-mi iau un buchet de trandafiri. Îmi place să vin acasă și să curăț fiecare tulpină, fir cu fir, să-i tai oblic, cum am învățat la florărie și să-i așez în vază după placul meu. Și asta e o terapie pentru mine. Și-apoi, de fiecare dată când îmi cad ochii pe ei, zâmbesc. Cum să nu zâmbești la frumusețe? Așa că da, îmi mai cumpăr și singură flori, nu aștept doar să primesc de la bărbații mei. Și nu văd nimic greșit în asta. Decât să stau și să suspin, păi nu mai bine îmi fac singură o bucurie? Voi ce credeți? E greșit sau nu?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
06/08/2022

Vreau să cred că fiecare început de lună aduce ceva bun, ceva frumos. Ceva special. Că nicio luna nu trece degeaba, că în fiecare lună am făcut ceva deosebit. Vreau. Dacă și reușesc, asta-i altă poveste. Dar cred că-i important ca măcar să vrem. Nu-mi plac bilanțurile, nici setările de obiective, nu-mi place să „trebuie” ceva. Îmi place să mă las purtată de val. Dacă ceva iese, e bine, dacă nu, nu-i bai. Vreau doar să simt că trăiesc. Că simt fiecare clipă, că privesc nu doar în pământ, ci-n depărtare și-n lăuntrul meu, că am timp să admir cerul și apusul. Că nu trec nepăsătoare pe lângă ce-i de văzut, că știu să ascult păsările și glasul pădurii și că-mi umplu plămânii cu aromele ei. Că respir cum trebuie, adânc, că sunt atentă la corpul meu, la emoțiile mele. Că nu neg furia, frustrarea, frica, ci le integrez. Alchimizez. Transform. Că-mi urmez pasiunile, îmi îndeplinesc visurile și fac ce vreau. Vreau. Să fac toate astea și multe altele. Dacă și reușesc, e altă poveste. Dar e important ca măcar să vrem.
Voi? Ce vreți pentru luna august?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
01/08/2022

Să-ți iubești partenerul nu înseamnă să stai toată ziua după curu’ lui, agățată de el ca o liană și oriunde merge el, hop! și tu. Nu înseamnă să stați bot în bot, să fiți nedespărțiți, să faceți totul împreună, 24/24. A fost o vreme în care eram așa, de ce să mint? Eram unul pentru altul apa, aerul, soarele și luna și tot sistemul solar. 🤣 Baiu’ e că soarele mai intră și-n eclipsă, aerul se mai poluează iar apa se mai tulbură. Cu timpul vezi că ajungi într-un punct în care te sufoci de-atâta iubăreală și-i indicat să te mai aerisești. E chiar fain să ai tu, timp pentru tine, iar el să facă ce-o vrea. Merge la meci? Numa’ bine te poți duce și tu la cumpărături. Pleacă la pescuit? Super, poate are noroc și prinde și-o sirenă, pe lângă ăia doi delfini 😜, iar tu ai vreme să-ți pui niște felii de castraveți pe ochi și să te relaxezi în cadă, cu spumă muuultă și uleiuri esențiale. Sau tu să pleci câteva zile unde vrei, iar el să rămână acasă, fără să se iște certuri și discuții. Nici dacă pleacă el undeva nu-i indicat să-l suni din oră-n oră, musai cu camera, să vezi unde și cu cine e. Poți să-ți iubești foarte mult partenerul. Dar mai trebuie ceva. Să ai și încredere în el. 😉

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
31/07/2022

Simt, ascult, miros, privesc. Îmi folosesc toate simțurile când ajung în câmpul pustiu, savurez frumusețea naturii prin fiecare por. Pașii răsună sec, înăbușiti de colb. Cerul e iar albastru, ca de sticlă, iarba arsă miroase-a vară, a vacanță; e liniște în câmp, doar păsările ciripesc de zor. Lângă baltă e numai bine, mă înfrupt nerăbdătoare și pofticioasă din murele coapte, agățându-mi mânecile largi în țepii rugilor. Adi-mi culege și el, râzând. Mă știe… Iepurii se-ascund rapid când ne aud, în mărăcinișurile care par că nu pot fi atinse, e plin de scai și de urzici în jurul lor. Totuși ajungem lângă ele pe cărarea făcută tot de ei, de iepurii fricoși, pe care-i simte și Max, devenind alert. Mă încumet să mă apropii de tufele imense cu mure, călcând scaii și urzicile din jurul lor, dacă tot am străbătut câmpul, măcar câteva mure să mai iau și de acolo. Ne-ntoarcem pe cărarea bătătorită. Adie vântul. Simt. Ascult. Privesc. Miros.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/07/2022

Am fost la cules. Dacă vine foametea, cum tot prevăd ăștia, noi nu murim de foame. Găsim fructe, nuci, iepuri, fazani, la nevoie rațe și gâște, poate și-o lebădă… Glumesc. Sau oare nu-i de glumit? Oricum, baraboi încă sunt pe câmp câți vrei, mălaiul crește, nucile se coc, murele-s în pârg (cre’ că fac dulceață ), în baltă-s pești destui, m-am împrietenit și c-o tanti văcuță, cred că dacă o iau cu binișorul mă lasă și s-o mulg, numa’ bine fac niște sămătișe. Știu ce plante medicinale să strâng de pe câmp, cătină-i bugătă-n parc, mere la fel. Dacă stau și sămălesc, chiar e hrană din belșug. Ne-am mădărit și cumpărăm totul de la Lidl, e mai simplu să luăm totul de-a gata de pe raft. Dar dacă chiar ar trebui să ne descurcăm singuri, oare câți am reuși?

Râdem, glumim, dar niște abilități de supraviețuire nu ne-ar strica defel, mai ales la ăștia care habar n-au să bată un cui, cu gleznuțele dezvelite și care cred că laptele vine din magazin, că ouăle cresc în pomi și roșiile-s fructe. Bine, nici cu astea care au unghiuțele de-o juma’ de metru, buzele țuguiate și nu știu că dacă vrei să faci o supă, mai întâi tre’ să pornești plita, nu mi-e rușine.

Mi-e rușine însă de cât de nepăsători suntem. Consumăn, aruncăm, prădăm, risipim. Baiu’ e că va trebui, noi sau generațiile viitoare, să plătim.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

28/07/2022

Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Pe măsuța din apropiere Alisa găsi licoarea ei magică. Sorbind încet, savurând-o înghițitură cu înghițitură, Alisa-și limpezi gândurile. Și parcă prinse un dram de curaj. Eh, hai că n-o fi dracul atât de negru! își spuse ea, încercând să se auto-liniștească. Poate că nu-i un om rău, poate că m-am înșelat eu și chiar nu are rost să fiu atât de crispată și încordată. N-a făcut niciun gest nelalocul lui toată noaptea, nu m-a deranjat, decât cu sforăitul lui. Hai, Alisa, fii fată cuminte și încearcă să te relaxezi! se îmbărbătă ea.

– În cât timp crezi c-o să ajungem la Haga? îl întrebă apoi, încercând să fie și ea mai veselă și nonșalantă.

– Dacă totul va fi ok și n-o să-mi mai fie rău, pe la miezul nopții cred că o să ajungem. Ești pregătită pentru muncă? Mâine dimineață nu, dar poimâine ar trebui să și începi curățenia, după ce o să te vadă patronul olandez, o atenționă el.

– Oh, da, cum să nu, de-abia aștept! Și să știi că, chiar dacă ai zis că nu aștepți niciun ban de la mine, eu vreau să-ți înapoiez tot ce-ai cheltuit pentru mine; uite, și partea mea din cameră și mâncare, o să ți le plătesc imediat ce-o să iau banii, bine?

– O, da, o să plătești drăguță, o să plătești, stai liniștită, îi răspunse Liviu c-un rânjet care-o făcu pe Alisa să încremenească.

Îmbucătura i se opri în gât și trase repede o înghițitură de apă, să nu se înece. Se făcuse palidă iar pofta de mâncare îi dispăru subit. Împinse farfuria deoparte și se ridică de la masă.

– Ai și terminat? Nu-i de mirare că ești așa slăbănoagă, dacă mănânci atât de puțin, comentă Liviu, acid.

– Ies afară, să fumez. Te-aștept acolo.

– Hai că vin și eu, mi-a pierit și mie pofta de mâncare. Dar știi că-i nepoliticos să te ridici de la masă înainte de-a fi terminat toți de mâncat? o întrebă Liviu, cu năduf.

– Îmi pare rău, nu mă simt prea bine, se scuză ea.

– Sper că nu te îmbolnăvești tu acum! Așa nu ajungem nici săptămâna viitoare!

– Nu, nu, o să-mi revin, doar mirosul mâncării m-a îngrețoșat dintr-o dată, îi răspunse Alisa, nerecunoscând că de fapt replica și rânjetul lui îi întorseseră stomacul pe dos.

Mult mai bine dispus și vizibil simțindu-se mai bine, Liviu începu să-i pună întrebări. Unde terminase școala, câți ani aveau băieții ei, ce-i plăcea să facă în timpul liber etc. Deși încercarea lui de-a fi amabil se lovea de răspunsurile scurte ale Alisei, nu renunță s-o descoasă.

Dobitoc mai sunt! Ce mi-a venit să-i dau răspunsul ăla ce-a făcut-o iar să se crispeze? Prostul de mine! După ce c-am reușit să-i câștig cât de cât încrederea, am îndepărtat-o iar cu aluzia mea! N-am crezut c-o să-și dea seama, cu asta trebuie să mă port cu mănuși, nu-i chiar proastă!, se certă Liviu, văzând că Alisa nu se relaxa defel și nu cobora garda nicio clipă.

– Lasă c-o să vezi tu ce bine-o să fie de tine și de copiii tăi, când o să te întorci acasă, cu bani! Ce-o să le mai fluturi bancnotele de cincizeci de euro, pe sub nas la fraierii ăia de colegi ai tăi! încercă Liviu o altă tactică.

Alisa rămase însă la fel de tăcută.

– Cât lucrează ăia pentru cincizeci de euro, ia zi? O lună? Tu o să-i faci într-o zi! Poți să le râzi în nas la toți când o să te întorci! Și, dacă ești fată deșteaptă și te descurci, o să-ți mai găsesc pe viitor și alte locuri, îi promise el.

– Pe mine nu mă interesează să dau peste nas, nimănui; și nici să râd de nimeni, eu am nevoie de banii ăștia pentru copiii mei, îi răspunse ea pe-un ton amar și obosit.

De data asta tăcu Liviu, nemaiștiind ce să-i răspundă.„

Fragment din „Eu. Și atât”. Romanul îl găsiți pe site-ul editurii Siono aici ⬇⬇⬇

https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/

și-n librăriile din țară. Mulțumesc!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/07/2022

https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/

„I love Aura” 🥰
Mereu zâmbesc când trec pe sub pod și găsesc inscripția asta. Chiar dacă are un L în față, io zic că-i pentru mine. Un mesaj de la îngerii mei păzitori. Adevărul e că mereu m-am simțit protejată de ei. Și le-am dat de lucru, nu glumă! N-am fost un copil cuminte, nici măcar o femeie cu minte n-am fost. 😁 Nici acum nu-s, și asta-i adevărat, dar acum măcar am învățat să mai ascult și de ei. De exemplu, dacă uit ceva acasă, aștept câteva minute, poate că-i felul lor de-a mă proteja, să mă ferească de rău, de vreo mașină sau vreun șofer neatent. Sau dacă văd nori speciali, acum știu să le mulțumesc în gând. Iar dacă totuși pățesc ceva, nu mă mai lamentez, că vai ce-am pățit, de ce eu, de ce mie. Nu, acum pur și simplu știu să le mulțumesc că n-a fost mai rău. Și știu că, indiferent ce se întâmplă, totul se întâmplă cu un motiv. 🥰
Nu uitați de îngerii păzitori. Sunt mereu acolo, pregătiți. Să ne apere, să ne păzească, uneori să ne pună obstacole în cale, alteori să ne dea avânt. Pene, nori, sincronicități, mesaje, o melodie care ne înfiorează, toate sunt felul lor de-a ne transmite că sunt alături de noi.
🙏😇🙏
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/07/2022

Atenția la detalii, poveștile nespuse sau spuse-n treacăt așa, șoptit și auzite totuși de urechi ciulite, amănunte care par banale dar care pentru tine înseamnă mult… Asta-i prietenie, grijă adevărată, iubirea aia faină care aude, vede, știe, simte, fără să spui sau să ceri tu neapărat ceva. Mesaje nenumărate, surprize minunate, o excursie pe care ai dorit-o multă vreme, flori, fluturașul meu albastru, culorile mele preferate, auriu, roz, verde, chiar și bițigla mea apare-n „peisaj”.
Dragii mei, prieteni dragi, cititori fideli, vă mulțumesc!
Ce fain e să te știi iubit!
❤️🙏❤️

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
24/07/2022

Știți c-am găsit în România un pisoiaș, acum e Bobiță, răsfățatul familiei, a rămas la ai mei. În dimineața când am plecat zici c-a simțit, nici cafeaua nu m-a lăsat s-o beau, a fost musai să-l țin la piept. În ultimă poză, când m-am uitat mai atent, i-am văzut ochișorii. Iar după ce-au ajuns acolo feciorii mei, pe rând fiecare, i-a abordat direct. Fix la fel s-a cuibărit la amândoi în brațe și le-a luat tricourile la morfolit, cum făcea cu mine, de parcă știa că-s de-ai mei. Mi-e dor să-l aud torcând, să-l văd umblând peste tot după mine, să râd privindu-l jucându-se, să-mi ronțăie degetele și să mă privească cu ochii ăia minunați. Și Max latră când îl pomenesc…

Au animalele astea un simț și-o expresivitate, de te lasă paf!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/07/2022

Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc.

Pot privi în urmă și să zâmbesc. Am împlinit o vârstă la care, când mă gândesc, parcă nu-mi vine să cred că-mi aparține. Dar buletinul mă contrazice, indiferent ce cred io sau cum și cât de „tânără și neliniștită” mă simt. Însă o juma’ de veac, un an și două zile nu-s chiar nimic. Și vin la pachet cu o țâră de experiență, niște trăiri, un strop de înțelepciune și multă bucurie. Că n-am trăit degeaba, că mi-am îndeplinit multe visuri, că știu cum e să fii pe deplin fericit dar și cumplit de trist, că am învățat în ultimii 5 ani mai mult decât am învățat întreaga viață și că există mereu un „Va urma”.

Da, pot privi în urmă și să zâmbesc, chiar dacă anii din buletin spun să nu o fac.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/07/2022

Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc.

Nu mai regreta ce n-ai făcut, bucură-te de ceea ce încă poți face. Dacă tăt stai să sămălești din câte foi e făcută plăcinta, n-o mai mânci în veci, că n-apuci. E vară, e cald, e frumos și suntem citovi. De ce să regret ce-am făcut astă-vară? De ce să suspin după anii trecuți? Am trecut prin comunism, revoluție, emigrat, pandemie, război și câte altele, și suntem în viață. Ce rost are să ne mai pierdem timpul cu regrete, cu dacă și cu parcă? Păi nu mai bine profităm de viața asta și ne bucurăm de fiecare clipă? Nu mai bine vedem partea plină a paharului? La ce ne ajută să ne lamentăm? Cu ce ne ajută să stăm în îngrijorare și frică? Vă spun eu: la absolut nimic. Din contră, trece viața pe lângă noi, ca un tren în viteză. Alegem să urcăm în el sau stăm pe peron, uitându-ne luuung după el?
Alegeți cu cap. Fiți înțelepți. Bucurați-vă de viață.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
17/07/2022

Când te simți bine cu oameni faini, timpul trece pe nesimțite, nici nu-ți dai seama cum. Ca noroc că cineva mai face poze și imortalizează momentele astea care ne vor încălzi sufletul în zilele ploioase și reci. Vreme bună, companie faină, mâncare excelentă, copii obosiți de atâta joacă, foc care trosnește și-un cățel epuizat de alergat prin grădină. Cam așa aș descrie o după-amiază perfectă.
Îmi place să aud râsete de copii, să-i aud și simt cum îmi adorm în brațe, respirația lor e atât de alinătoare, balsam. Să-i vezi adormiți, cu obrajii roșii, cu pleoapele obosite coborând încet peste ochișorii miciți de somn, devenind tot mai moi, mai grei, complet relaxați, simțindu-se în siguranță, e ceva magic. Un privilegiu. Pe care, când suntem părinți, uneori din prea mare grabă, din multă preocupare și stresul de zi cu zi, îl ratăm. Cred că de asta avem nevoie de nepoți. Să trăim ceea ce, ca părinți, am ratat. Ce bine-i când ți se acordă o a doua șansă!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
16/07/2022

Pielea mi se răcește odată cu înserarea, nu într-atât încât să fie incomod de stat în mânecă scurtă, ba chiar îmi place să simt cum se înfiorează la fiecare pală de vânt. Mă uit pe strada pustie, fără lumini (văd că se face economie, foarte bine, bravo lor!), mi-am pus azi pietrele solare la încărcat, acum strălucesc pe pervaz. Urmăresc cum întunericul se instalează, defel grăbit, cum cerul devine tot mai întunecat. Aud voci sub balcon, mereu am impresia că belgienii se ceartă, vorbesc atât de repezit! Mirosul de țigară urcă până la mine, strâmb din nas și cobor. Preferam să adulmec aroma verii, de praf încălzit de soare, de lemn, de iarbă uscată, de căldură și vânt. Faptul că dormim la parter mi-a prelungit sentimentul vacanței, îmi place, plus că patul de jos e mai mare, mai lat. Și totuși bărbatul meu nu încape, se extinde, se lungește de parcă-i caracatiță, de-a latul, chiar dacă patul e și suficient de lung. Când piciorul lui ajunge prin preajma lui Max, îl opresc. No, pân-aci! În semn de recunoștință, Max mă linge pe genunchiul pe care l-am folosit ca opritor. Casc prelung, somnul îmi dă târcoale, dar nu mă îndur să adorm. Nopțile astea de vară-s atâta de faine! Le-aș trai mereu.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
15/07/2022

În perioada asta din an n-am prea stat prin Belgia, de obicei eram în România. Anul ăsta însă așa s-a potrivit, să plecăm mai repede, în iunie, și nu regret. Orașul acum e aproape pustiu. Majoritatea cred că-s duși în concedii, care de unde-a venit. La bulgari nu se vede nicio mișcare, când trec pe acolo nu mai răzbate mirosul înecăcios de prăjeală și fum de țigară, nu se aud vocile groase, tușind, nici camionetele de lucru nu mai sunt parcate pe spațiul verde. Din casele care erau în construcție nu se mai aud bocănituri, totul e nemișcat. Încremenit. Și-mi place asta, de parcă timpul s-a oprit. În parc nu mai sunt întinse pe pături turcoaicele c-o droaie de copii, nici țipete nu se mai aud. Am întâlnit doar o mamă foarte tânără și frumoasă, cu băiatul ei. Văzuți de departe, păreau frați. După ce-am schimbat cu greu câteva vorbe – erau ucraineni – am aflat că-i fiul ei. S-a jucat râzând cu Max, s-au înțeles perfect pe limba lor. Nici mașini care trosnesc și bubuie nu mai sunt așa de multe, sper că se dau în spectacol prin țările lor și măcar o perioadă aici va fi liniște seara. În schimb cerul s-a dat în spectacol, iar asta m-a încântat.

Totul e nemișcat. Încremenit. De parcă timpul s-a oprit.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/07/2022

Momentul exact în care am hotărât să-mi schimb viața nu-l mai știu. Pentru că am făcut-o de multe ori. Am urcat, am căzut, mi-am șters genunchii zdreliți, mi-am scuturat mâinile prăfuite și-am luat-o iar de la capăt. Mereu am zâmbit, chiar și când îmi venea de fapt să plâng, mereu am găsit forță să merg mai departe. Și mereu am avut ajutor de la Dumnezeu. Mereu m-am simțit protejată. Și mereu am știut că pot mai mult. N-am deznădăjduit complet niciodată. Nu-i optimism, nu-i văzduhism, nu-i naivitate. Și nu-i nici fanatism. Bigotism. E doar un dram. Un bob de muștar. E credința că până la urmă va fi bine, că are grijă să fie cine trebuie. Iar bobul ăla a fost de-ajuns, pentru că l-am ținut strâns în palmele împreunate în rugăciune.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/07/2022

Am ajuns cu bine – Doamne-s mulțam! –și înnoptăm în Austria. Am găsit un loc splendid, din nou. Nu se aude nimic, când am ajuns doar păsările și greierii făceau „gălăgie”, acum e o liniște de parcă nu ești pe pământ. În spate e pădure, lateral lan de porumb, iar în față un parc cu animale, cu capre, rațe, gâște și doi canguri. În zonă se pare că toți se ocupă cu prelucrarea-cultivarea cătinei, am gustat o dulceață delicioasă, plus obișnuit șnițel vienez. Ador camera spațioasă, curată, c-o baie impecabilă, draperii la fereastră n-avem decât una, pe cealaltă parte de geam se vede pădurea. Max e liniștit, a primit și el mâncare de la bucătărie, ne-am plimbat un pic prin împrejurimi și-acum doarme dus.
E o țară tare frumoasă, rămâne favorita mea, serviciile sunt bune, oamenii prietenoși, mâncarea delicioasă, peisajul atât de frumos, iar liniștea asta mă încântă, o savurez din plin. După vacarmul de pe autostradă, e ca un balsam.
S-aveți și voi o noapte liniștită!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
07/07/2022

Trei respirații diferite. Trei atingeri diferite. Și io, cocoțată în pat, le ascult cu-atâta drag! Le simt cu-atâta iubire! Un cot și un genunchi mă ating pe partea stângă, respirația e regulată, dar nu suficient cât să-mi dau seama dacă a adormit. La picioare, ghemotocul negru își sprijină bărbia pe glezna mea dreaptă, suspinând de oboseală și satisfacție, din când în când. Iar pe piept, fierbinte, moale, alt ghemotoc toarce, în timp ce-mi molfăie pijamaua și mă masează cu lăbuțele, ritmic. Îi simt gheruțele prin țesătura subțire, dar nu mă lasă inima să-l deranjez. Oare crede că-s mama lui? E ultima noapte când îl am lângă mine și știu că-mi va fi tare greu să-l las aici. Max ar fi fost un frate mai mare perfect pentru el, iar pisoiul ăsta năzdrăvan i-ar fi ținut companie. Dar nu pot să-l iau. Știu însă că rămâne pe mâini bune, iubitoare, la părinții mei.
Mâine plecăm, gata cu binele, gata concediul. Am împachetat tristă bagajele. Totul a trecut prea repede, ca-n vis.
Respirația regulată s-a transformat într-un ușor sforăit. Deci a adormit. Ghemotocul negru s-a dat jos din pat, s-a întins pe jos, cât e de lung, iar ăsta mic a terminat cu molfăitul și torsul, doarme dus. Mă uit la toți trei și, în ciuda tristeții, zâmbesc. N-a fost vis. Sau, dac-a fost, s-a împlinit.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
07/07/2022

În țara asta faină n-ai cum să nu fi rugător de Dumnezeu. La câte mănăstiri îți apar în cale, musai să mai scapi de greutățile pe care le porți în suflet, ca niște bolovani. Musai să-ți mai cureți cugetul de păcate și inima s-o umpli cu dragoste. Plus că, drumurile toate care duc spre mânăstiri, sunt atât de frumoase! E atâta liniște și pace-n jur! Păduri verzi, troițe, câmpuri cosite, păsări cântând, fântâni cu cumpănă, oameni pe marginea drumului privind mirați, ce caută prin satul lor o mașină cu numere străine? Un bătrân slab împinge un căruț în care are un butoi, bănuiesc că e cu apă, la cât de mare e seceta; mergem încet în urma lui, nu-l depășim, mai că-mi vine să cobor să îl ajut, dar am primit restricție de la Adi să nu mă mai dau jos din mașină, că cine știe ce mai găsesc și facem grădină zoologică. O veveriță sare dintr-un pom și intră direct sub rotile unei mașini, stomacul mi de strânge ghem. Răsuflu ușurată când iese teafără și sare sprintenă în alt copac.
În țara asta faină ar trebui să fie numai oameni buni, generoși, cu respect și dragoste pentru Dumnezeu… Ce fain ar fi, nu?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
06/07/2022

Locul special pe care nu-l ratăm niciodată când venim în România, e Nicula. Cei care mă citiți știți multe despre el, pentru că apare des în ceea ce scriu. Azi am ajuns spre seară, când soarele apunea. În vârful dealului, unde-i mănăstirea, spectacolul e absolut. Măreț. Am avut momentul meu de pace, de uniune cu Dumnezeu. Am fost singură cu icoana făcătoare de minuni, pe semi-întuneric, în miros de busuioc și tămâie, cu lacrimile fierbinți picurând dinaintea ei. Pic. Pic. Pic…
La întoarcere spre casă am văzut un câmp mov și am oprit, crezând că e lavandă. N-am mai apucat să văd dacă chiar era, din tufișuri am auzit un mieunat sfâșietor și-a apărut dumnealui. Max a început să latre, l-am potolit, iar pisoiașul a venit direct la mine…
Ce șanse erau ca la nici o săptămână, după ce-am salvat un cățel, să găsesc un pisoi abandonat? 😳 Ziceți și voi… Rupt de foame, mi-a molfăit bluza, a mieunat, s-a cățărat exact ca pisica despre care chiar ieri scriam, pe umerii mei. Max n-a fost tare încântat, dar ușor-ușor s-a învățat cu el. I-am cumpărat mâncare, a halit bietul ca un lup, nu pisoi, a băut lapte, apă, i-am făcut culcuș. Da’ credeți că stă în el? S-a plimbat prin casă de zici că-i aici de când lumea, mieunând. Doarme lipit de mine, torcând. Am însă o întrebare: totuși, mâțele astea n-au vreun buton de oprit? Că dacă-l mai aud mult, cred că-ncep să fac și io ca el: rrr…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
05/07/2022

Senzația pe care o ai în casa părintească e de împământare. De reconectare. De vindecare. Mă uit la pereți și cu ochii minții revăd zugrăvelile: cea făcută cu rolul cu model, roz pal, cea crem și verde. Acum sus, în „casa
mare”, e simplu, alb. Exact cum simt că-i și sufletul meu. Soba de teracotă tronează încăperea, frumoasă, maro închis, și parcă aud trosnetul lemnelor și simt mirosul vag de fum. La capul patului mi-am pus aseară câteva crengi de lămâiță, toată noaptea am inspirat aroma ei. Cred că zâmbeam și-n somn, mi-am amintit cum pe masa „camerei de dinainte” uscam mușețel, mentă și flori de tei. Covoarele persane sunt decolorate de atâția ani de spălat și bătut pe zăpadă. Le duceam cu căruciorul la „bălătroc”, să le spălăm. Luam apă din lac, cu găleata, aruncam detergent peste covor și-apoi începea distracția, tropăiam pe el, îl frecam cu peria, îl rulam și ne urcam pe el, văd și acum apa murdară cum ieșea din el. Repetam procedura până ieșea apă limpede din el. Îl întindeam apoi pe betonul fierbinte, se usca rapid, iar când îl puneam înapoi pe podea, ce miros frumos avea! M-am întins în grădină, pe pătura mea veche, și-am stat la soare. Parcă mă scurgeam în pământ. Când credeam că nu mai pot de cald, adia o pală de vânt, ce aducea și mirosul de frăguțe. Cum să nu reziști? O jumătate de oră am reușit să stau. Fetița din tablou, ce nu zâmbește, îmbrăcată într-o rochiță roz, azi o face, cu gura până la urechi. Azi, fetița aia deșirată, de vreo 3-4 anișori, s-a contopit cu Aura de-acum. Eu. Și atât. Și-i pur și simplu împăcată. Cu tot ce-a fost, cu tot ce-a trăit până acum. Trăirile Aurei.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
04/07/2022

Habar n-are că i-am făcut poze. Bându-mi cafeaua, s-au auzit voci pe stradă și „camera de serviciu” o fost musai să meargă până la poartă să vadă ce, cum și cine. Am început să râd când am realizat că fix-fixuc fac și io când aud ceva sub geamul meu, la 2000 de km depărtare. Nu contează că-s în pijamale, io tre’ să văd cine s-a oprit, ce mașină parchează în dreptul casei mele și de ce. La întoarcere a curățat și trandafirii. Doi în unu, cum s-ar zice, nu? Io de obicei golesc și poșta, că trandafiri n-am.
🤣🤣🤣
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
03/07/2022
#așamamăașafiică

Altă constantă a vacanțelor de-acasă sunt steluțele lui mama. Mereu fac poze cu ele, sunt plictisitoare de-a dreptul și predictibilă, știu. Dar nu mă pot abține, ca fetița din reclamă. 😁 Azi s-a mai răcorit, spre seară a fost chiar plăcut și-am umplut bucătăria mamei cu aroma prăjiturii cu brânză dulce și stafide. Să vadă și ai mei ce bunătăți știu io să fac, nu? I-am privit mâncând cu poftă și mi-a crescut inima, cum a crescut și prăjitura-n ler. Am mers în grădină și-am stat înfiptă vreo jumătate de oră în același loc, cu ochii închiși și fața spre soare. E locul unde de obicei întindeam o pătură pe iarba cosită, unde citeam, mă bronzam sau pur și simplu mă zgâiam la cer. Închizând ochii m-am revăzut fătucă. Doamne, ce copilă eram! Aduceam cu mine o cană ruginită cu apă, ca să mă ud din când în când, auzisem io că te bronzezi mai repede dacă ai pielea udă, sau dacă te dai cu bere. Dar după prima încercare cu lichidul lipicios și urât mirositor, am trecut la apa chioară. Eram deșirată dar aveam și mușchi, de la căratul apei, cățăratul prin copaci și celelalte treburi gospodărești. Mâța mea specială, cu un ochi verde și altul albastru, albă, mereu mă însoțea, îi plăcea să-mi urce pe spate și să stea pe umerii mei. Azi, stând în același loc, am simțit mirosul fetii cu pielea încinsă de soare. Și cel de trandafiri.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
02/07/2022

Castanul care umbrește mărinimos terasa unui alt loc fără de care Dejul n-ar mai fi Dej, a dat și numele cofetăriei „Lemnul verde”. În 1872, când a luat naștere restaurantul – cofetărie, erau doi castani. Azi a rămas doar unul, falnic, verde, martor mut al multor întâmplări, și întâlniri. Loc emblematic pentru Dej, nu pot să îl ratez, mai ales că savarina mereu mă ademenește, mă atrage ca un magnet. Știți voi, „papă savarina” din RObotzi. 😁 M-am întâlnit cu altă prietenă pe care n-am văzut-o de (prea) mult timp. Am lucrat împreună, am mâncat împreună, am împărțit multe necazuri și greutăți. Ce-i de-a dreptul uluitor este cum, chiar dacă au trecut mulți ani, te legi instant, imediat legătura aia faină ce era între voi, apare. Ușor, lin, fără poticniri, simplu și natural. Ați mers pe cărări diferite, ați făcut lucruri diferite, ați avut vieți diferite, si totuși ați rămas legate la un nivel subtil. E super-mișto! Multe întâlniri, multe întâmplări s-au petrecut sub crengile mărețului castan. Și-mi pare bine că o parte din ele sunt și-o parte din viața mea.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
01/07/2022

Azi a fost zăpușeală, e prima oară când aud și eu alarma RoAlert. Parcul mare, spre seară. Alt loc pe care nu-l ratez în niciun concediu. „Doar” 35 de grade și-un miros îmbătător de flori de tei. E plin de copii, căței, părinți, bunici, bicicliști. Fete frumoase, care mai de care. Nu degeaba străinii toți spun că româncele-s printre cele mai frumoase femei. Pe terenul de fotbal o echipă se antrenează, prin gard mă uit cu milă la ei. Mi-am dat întâlnire cu prietena mea dragă, apare cu pasul ei săltat, de neconfundat, pe care-l știu încă din liceu. Ne îmbrățișăm. Să-mi zice, în stilul ei direct, sincer, caracteristic, că m-am cam îngrășat. Io o ameninț c-o împing în șanț. Râdem de răsună parcul. Ne punem la povești. Și povestim… 😁 Un copilaș bălai, cu ochi desprinși din cer, călare pe o bicicletă, privește-n altă parte, neatent la drum. Cade. Pe mine mă doare impactul cu asfaltul. El se ridică, nu plânge, se scutură, tatăl vorbește calm cu el și-i îndreaptă bicicleta. Pleacă mai departe.
E vară, miroase îmbătător a flori de tei, iar două vechi prietene povestesc, și râd, și povestesc…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
30/06/2022

Fără peripeții vacanța mea nu se poate. Cu toată agitația, stresul și emoțiile generate, măcar sunt împăcată că am făcut ceva. N-am stat pasivă, dând din umeri, zicând că-s mulți câini în situația asta, că oricum nu-i pot salva pe toți, așa că n-are rost. Știu că-i bătaie de cap, că-i greu de găsit soluții, că-i mult mai simplu și ușor să pleci, fără să te uiți înapoi. Dar io-s împăcată că măcar un suflețel a primit o șanșă. Și ăsta-i poate doar un fir de nisip într-un deșert și nu schimbă situația în bine, dar contează pentru suflețelul ăla și pentru sufletul meu. Am mers iar pe dig la plimbare cu Max și-a apărut un cățel ce s-a ținut după noi. Ieri nu l-am văzut, dar știam că-n zona aia mereu erau câini vagabonzi, ăsta însă nu prea părea, era un fel de husky, foarte prietenos și frumușel foc. După o vreme am văzut că era femelă, am și mângâiat-o, Max până la urmă n-a mai lătrat-o, iar când să plecăm, a venit după noi până la mașină. Nu m-a lăsat inima s-o las acolo-n stradă, am luat zgarda și lesa lui Max și-am dus-o unde am crezut eu c-o să găsesc cumva o soluție. A venit fără probleme, plus că eu am văzut o urmă de zgardă-n jurul gâtului ei, era, după mine, un cățel pierdut ori părăsit. Cip nu avea, dar vagabond n-avea cum să fie. Am dat anunț pe Facebook, i-am făcut poze, am dat sfoară-n țară, din păcate nimeni n-a revendicat-o. I-am cumpărat mâncare și i-am dat apă, a dormit apoi liniștită, de parcă era a mea de când lumea. În Belgia e simplu, găsești un câine, suni la poliție, ei se ocupă de rest. Aici chiar n-am știut ce să fac. Noroc că s-a oferit cineva s-o ia acasă, dacă nimeni n-o să răspundă anunțurilor, o s-o păstreze el. După miezul nopții am ajuns acasă, dar măcar sunt împăcată că am făcut ce trebuia.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
29/06/2022

Toți avem locurile preferate la care-i musai să ne întoarcem, musai să le vedem. Fiecare întoarcere în orașul natal presupune o reîntâlnire cu ele. Azi am bifat două: o plimbare pe centru, care-i gata în cel mult 5, hai 10 minute și alta pe dig, de unde se vede salcia plantată de Adi acum hăt o grămadă de ani. Ne-au mâncat țânțarii, chiar și la zece seara a fost foarte cald, dar zâmbim, privindu-ne tăcuți, cu ochii umezi. Sunt multe amintirile pe care le avem… Mă gândesc la oamenii care se bucură de răcoarea salciei și mă întreb dacă mai știe cineva sau dacă mulțumește pentru umbra ei răcoroasă omului care-a plantat-o. Trecem pe lângă chioșcul care datează din copilăria mea, de unde luam biletele pentru „triaj”, „cch” și „Mănăștiurel”, cum ziceam autobuzelor care veneau în stație, sau de unde făceam abonamentele băieților când au început naveta la școală. Tot acolo am plătit și amenda când au venit fără bilet și i-a prins controlorul. Cheltuiseră banii pe nu știu ce cărți cu Pokemon…
Nu-i un oraș modern, nu-i oraș turistic, nu-i extra-fenomenal. Dar e orașul meu natal. Și-i extra-fenomenal pentru mine, datorită tuturor amintirilor pe care le am cu el.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
27/06/2022

Ne-a ajutat Dumnezeu și-am ajuns cu bine. România ne-a întâmpinat cu furtună, ploaie și 18 grade. Dar n-a contat. Ultimii km însă au fost extrem de obositori, mă simt ca o lâmâie stoarsă până la ultima picatură. Sunt atât de obisită și totuși nu pot să adorm. Am mâncat frăguțe, vișine, plăcintă, m-am spălat cu apă de ploaie, am râs, am povestit, ne-am îmbrățișat cu ai mei. I-am găsit neschimbați, poate cu un rid în plus ici și colo, în rest sunt ok. Mama a repetat de câteva ori, auzindu-mă râzând: „E iar viață în casa asta, a venit Aurucu’ mamii!” Dragii de ei! Bine v-am găsit, bine te-am găsit, Românie!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
26/06/2022

Am ajuns destul de repede în țara mea favorită, Austria. Alpii pe care-i văd în zare mă impresionează mereu. Peisajele mi se par desprinse de pe vederi poștale. E cald, dar nu foarte, autostrada e aglomerată, dar măcar n-am stat în niciun blocaj. Motelul unde am tras peste noapte nu-i vreun apartament luxos, dar de ce mai ai nevoie, în afară de curățenie, igienă, paturi și-un frigider? Poate de unul care să răcească mai tare… Dacă ar fi mai cald afară, nu l-aș recomanda, n-am putea dormi de sufocant ce-ar fi. Am așteptat să se oprească bubuiturile artificiilor, e o petrecere în sat, Max a mâncat, ne-am plimbat, s-a calmat. A fost o zi lungă, obositoare, sperăm să ne putem odihni puțin. Să aveți o noapte faină, oameni buni, și vă mulțumim tuturor pentru urări. 🙏❤️🙏
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/06/2022

Bagajele-s făcute, totul e pregătit să plecăm. Iar io, probabil de emoție dar și de oboseală, nu pot să adorm. Suflu peste unghii, să se usuce oja mai repede și mă uit la Max cum doarme liniștit. După șase jumate, când am ajuns acasă de la muncă, m-a întâmpinat agitat, parcă știe, simte că plecăm. Abia când a văzut că-i pun în bagaje câteva jucării și bolul lui pentru mâncare, s-a mai calmat, știe că vine cu noi. Cerul s-a dat în spectacol pe drumul spre casă, chiar dacă eram presată de timp și de gândul că mai am încă multe de făcut, a fost musai să mă opresc de câteva ori și să-l pozez. Am stat câteva clipe și-am savurat liniștea din mijloc de câmp. Ciudat cum locurile străbătute mi se lipesc de suflet, fac parte din mine, simt că-mi aparțin, iar eu lor. Aștept cu nerăbdare să plec spre România și totuși mă străbate un fior de regret, o să-mi fie dor și de aici. E sentimentul ăsta de rupere, de bivalență, de împărțeală la doi. Acolo. Aici. Mereu jumătăți. Și niciodată întreg.

Oja s-a uscat între timp. O să încerc totuși să dorm, mâine – de fapt azi– ne așteaptă un drum lung.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/06/2022

Nu mai cad pe spate în fața luxului și bogăției de multă vreme. Nu mă mai impresionează scumpeturile, ifosele și aerele oamenilor care vor să se vadă, să se știe că-s bogați. Care-și afișează mașinile scumpe, hainele de firmă, coafurile scumpe, gențile și telefoanele de ultimă generație, care probabil costă mai mult decât toată garderoba mea. Mă dă pe spate un zâmbet adevărat, un „Bună ziua!”, politicos (e ceva cu care nu cred c-o să mă obișnuiesc vreodată, faptul că belgienii care se cred mai cu moț nu salută, efectiv te măsoară și se zgâiesc la tine fără să zică nimic, iar dacă zici tu un ziua- bună, abia de-ți răspund, din vârful buzelor), o căutătură prietenoasă, un gest frumos. Astea mă dau pe spate, indiciile că, pe lângă bogăția materială, nici aia sufletească nu-ți lipsește. Degeaba ai bani cu toptanul, dacă sufletul ți-e gol. Degeaba conduci mașină scumpă, dacă treci cu ea nepăsător, în viteză, pe lângă copii. Degeaba stai într-un palat, plin de obiecte prețioase, frumoase, dacă e gol de fericire și râs.

Stau pe terasa mea simplă, cu ghemotocul meu cald în brațe și surâd. E cea mai lungă zi din an, e solstițiul de vară. Iar eu sunt atât de fericită mai ales cu ce n-am! Bine că am apus, am zâmbete de împărțit, am mereu un bună ziua la mine, am o bițiglă haioasă, ce scârțâie din toate încheieturile și am tot timpul ceva de dat. Să fie primit!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/06/2022

Libelula

Valurile de căldură ce se ridică din asfaltul încins, alternează cu aerul rece împrăștiat de vânt dinspre pădure. Parcă aș pluti, asta-i senzația ce-o am, pedalând. Hai să fiu atentă la drum, n-am chef ca acum, înainte de concediu, să am genunchii zdreliți. Dar tot nu mă rabd să nu fac și poze, e prea fain peisajul; lavanda ce-a înflorit și miroase atâta de fain, fluturele roșu cu negru (n-am mai văzut până acum!), floarea pasiunii, două lebede, picaturile de apă ce perlează o frunză, toate complotează și mă fac să opresc. O să întârzii la muncă… dar tot nu mă rabd. E prea multă frumusețe în jur. Alți bicicliști trec nepăsători. Oare ei nu văd? Nu simt? Nu miros? Bieții de ei! Aș pune lumii întregi ochelarii mei, să vadă toți lumea așa cum o văd eu. Poate, poate, s-ar mai opri și alții, poate, poate, ar deveni mai buni, mai luminoși. O viață avem, oare de ce alegem s-o risipim, grăbiți, alergând mereu dintr-un loc în altul fără să ne facem timp și pentru sufletul nostru? Ne preocupăm să avem casă, masă, să fim sănătoși, să prosperăm. Dar de sufletul nostru, când o să ne ocupăm? Când o să-l băgăm în seamă și pe el? O să întârzii la muncă. Dar sufletul meu e plin.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

20/06/2022