Senzația pe care o ai în casa părintească e de împământare. De reconectare. De vindecare. Mă uit la pereți și cu ochii minții revăd zugrăvelile: cea făcută cu rolul cu model, roz pal, cea crem și verde. Acum sus, în „casa
mare”, e simplu, alb. Exact cum simt că-i și sufletul meu. Soba de teracotă tronează încăperea, frumoasă, maro închis, și parcă aud trosnetul lemnelor și simt mirosul vag de fum. La capul patului mi-am pus aseară câteva crengi de lămâiță, toată noaptea am inspirat aroma ei. Cred că zâmbeam și-n somn, mi-am amintit cum pe masa „camerei de dinainte” uscam mușețel, mentă și flori de tei. Covoarele persane sunt decolorate de atâția ani de spălat și bătut pe zăpadă. Le duceam cu căruciorul la „bălătroc”, să le spălăm. Luam apă din lac, cu găleata, aruncam detergent peste covor și-apoi începea distracția, tropăiam pe el, îl frecam cu peria, îl rulam și ne urcam pe el, văd și acum apa murdară cum ieșea din el. Repetam procedura până ieșea apă limpede din el. Îl întindeam apoi pe betonul fierbinte, se usca rapid, iar când îl puneam înapoi pe podea, ce miros frumos avea! M-am întins în grădină, pe pătura mea veche, și-am stat la soare. Parcă mă scurgeam în pământ. Când credeam că nu mai pot de cald, adia o pală de vânt, ce aducea și mirosul de frăguțe. Cum să nu reziști? O jumătate de oră am reușit să stau. Fetița din tablou, ce nu zâmbește, îmbrăcată într-o rochiță roz, azi o face, cu gura până la urechi. Azi, fetița aia deșirată, de vreo 3-4 anișori, s-a contopit cu Aura de-acum. Eu. Și atât. Și-i pur și simplu împăcată. Cu tot ce-a fost, cu tot ce-a trăit până acum. Trăirile Aurei.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
04/07/2022