Mi-am dorit să fac mișcare, să pot să mă biciclesc din nou. Ani la rând am mers la serviciu cu bițigla mea ruginită, pe vânt, pe ploaie, pe zăpadă chiar. Prima trântă am luat-o când mi s-a înfășurat șiretul pe lângă roată, ocazie cu care mi-am rupt și-un deșt, prima criză de burn-out tot pe ea am avut-o, când efectiv n-am mai putut să pedalez venind de la lucru și m-am trântit într-un șanț, plângând. Așa că am avut o mare reticență să mă urc din nou pe ea. Am făcut-o însă în pandemie, iar de plăcere a fost ok. Apoi a apărut Max și fără el nu m-am mai îndurat să plec. Acum o folosesc iar zilnic, tot ca să merg și să vin de la serviciu. Și e bine, tare bine, asta dacă nu vrei să fii elegantă și grațioasă ca o lebădă. Când însă ești herleșă și tutulucă, e mai complicat. Azi, pedalând de zor, am realizat că-s oficial zuzu. Dusă cu pluta. Excentrică. Nicidecum în rând cu lumea. Stați să vă explic de ce. Mi-am luat o pereche de budigăi mai largi jos, și-am plecat io, tica-pica, pedalând cu grijă, să nu pățesc iar ca la faza cu șiretul și să cad în bot. Și-a trecut o babă vâjâind pe lângă mine, ce-i drept cu bicicletă electrică, da’ no… Alta m-a depășit, fluturând. Io, tica-pica, cu ochii pe pantaloni. Când a treia tanti m-a lăsat în praful stârnit de pe urma ei, am zis gata. Ce țifrosag? Ce lebădă grațioasă? Ce mers ca melcu’? Mi-am suflecat budigăii și-am început să pedalez cum trebuia, de fapt.
Așa că, dacă ați văzut azi o tanti zăhăită, cu pletele-n vânt și pantalonii suflecați, rânjind de satisfacție, să știți că io am fost. Gata, oficial sunt zuzu. Țicnită. Dusă cu pluta. Excentrică. Da’ am măcar de data asta degetele întregi.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
14/07/2022