Ia bîști de sub balconu’ meu, bagabonților!
Io-s fomeie măritată, nu mă mai fluierați, că fluierați degeaba, da???

Când am fost blocată pe Facebook două săptămâni, pe blogul Aura B. Lupu (am primit interdicție, am fost raportată, li s-a năzărit roboțeilor lui Zuki că am folosit cuvinte nepotrivite, habar nu am, se întâmpla în 2018, imediat după ce mi-am deschis blogul), am fost avertizată de mai mulți cititori să salvez tot ce scriu în altă parte, să nu rămân fără articole, că-i păcat. Plus să fac bine și, orice scriu, să fie datat și semnat, ca în cazul în care articolul este furat, plagiat, să pot dovedi că-mi aparține (am pățit-o atunci cu https://aurablupu.com/2017/11/13/sss/ , ce-a fost furat de sute de ori), așa că mi-am făcut și site-ul ăsta, aurablupu.com. Buun. Însă apoi iar am fost sfătuită (mulțumesc îngerilor mei păzitori) să fac bine și să nu uit că și aici îs tot un simplu chiriaș. Și-a apărut prima carte. Apoi a doua. Între timp am văzut și ce s-a ales de munca lui Miriam Eugenia Soare, care a murit de cancer și tot ce-a scris a dispărut în neant. Și mi s-a părut cumplit de trist.

Am citit pe blogul Dianei articolul „Gândul zilei 02.04.2020 – Ce aș face dacă aș ști că mâine nu mai vine” iar Diana a scris: „Dar eu-scriitoarea? Probabil aș lăsa prin testament să se ocupe cineva să publice un volum de proză scurtă cu tot ce e scris aici.” Dar de ce să aștepți până-n ultima clipă, Diana? Tocmai din cauza unui mâine care s-ar putea să nu mai vină, eu asta am făcut. Chiar dacă „Trăirile Aurei” sunt doar o adunătură de articole, sunt adunăturile a ceea ce-am simțit, trăit și scris eu. Din suflet. Asta am și scris, de altfel, pe prima pagină:

Așa că da, probabil tot asta voi face în continuare, o să scriu.

Sunt iar blocată pe Facebook o săptămână, acum îmi este destul de clar ce am de făcut. De fiecare data când mi se pune frână, când îmi apar piedici în cale, înseamnă că trebuie să-mi îndrept atenția spre altceva.

Când îți dorești ceva din tot sufletul, nu mai aștepta până-n ultima clipă, până-n ultima zi. Pentru că nu ai certitudinea că aceasta va mai veni.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/04/2020

Mi-e greu să îmi găsesc cuvintele. Au fugit toate și s-au ascuns prin unghere dosnice, prin locuri prăfuite, împăienjenite, pline de umbre dese și pâclă apăsătoare. Și chiar dacă aș încerca să le adun, le-aș strânge degeaba, ar fi slinoase, mucegăioase, pline de colb, strâmbe și tălâmbe. Mai bine le las să zacă acolo, unde s-au ascuns, până când, cât de cât, o să pot să le ordonez, să le șterg de praf, să le curăț pân-or să prindă măcar o sclipire și-o să le mai cizelez.

Mi-e greu să-mi adun gândurile. S-au împrăștiat printre nori deși și s-au risipit în zare. Le-aș putea chema înapoi, cumva le-aș putea ademeni, dar acum nu vreau. Ducă-se, cu pescărușii înspre mare, zboare deasupra ei, plutească în derivă până s-or izbi de-un țărm. Le-oi chema apoi, după ce s-au impregnat de soare, de briză și de nisipul fierbinte, auriu.

Mi-e greu să ascult pustiul, să aud ecoul, să suport încremenirea, să vorbesc în șoaptă, să plâng fără glas.

Mi-e greu să deslușesc bătăile inimii-n piept, pentru că o simt mai tare, mai pregnant, în gât, în tâmple, bubuind.

Mi-e greu să-mi stăpânesc foamea irațională, de tot și de orice: de dulce și amar, de acru și sărat, de drag și de iubire, de om adevărat.

Mi-e greu să suport durerea enervantă, șicanatoare, ce apare-n rafale și dispare pentru prea scurt timp.

Mi-e pur și simplu greu.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/04/2020

Fragment.

Cărțile mele le găsiți aici 
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici 
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București
Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu

Vedeți cît de puțin ne trebuie ca să fim fericiți? Din răspunsurile voastre se vede asta: „la alergat, pe-o bancă, în parc, la părinți, la biserică”… Natură, credință, rădăcini.
Eu știu de ce m-am adaptat atît de bine acestei perioade, io am trecut prin așa ceva timp de 5 ani. Cîte trei luni – 90 de zile consecutiv – , 6 luni în total pe an, munceam, mîncam, trăiam în același perimetru, același loc, în „pușcătoria” mea. Și nu făceam ce voiam io, nu mîncam ce și cînd aveam chef, răbdam de foame, munceam din greu și mă chinuia dorul de copiii mei. N-aveam internet să pot vorbi cu ei, să-i văd măcar pe-o cameră, ca acum, când putem ține legătura cu cine și de unde vrem, n-aveam televizor și Netflix, și HBO, să mă uit la ce filme vreau eu, eram trei luni ruptă complet de lume, de lumea mea.
Acum ne plîngem că ne plictisim și-avem acces la orice vrem prin internet, copii-s lîngă noi dar ne văităm că-s plini de energie, că-i greu cu ei… Imaginați-vă atunci un alt scenariu, să nu fiți lîngă ei trei luni, să nu-i vedeți defel. Imaginați-vă că sunteți rupți de lume dar, în loc să stați pe canapea, butonînd telecomanda, ați munci din greu, 16 ore, și-n loc să „vizualizați” frigiderul de zeci de ori pe zi, v-ați pune pofta-n cui și-ați flămînzi, și-ați face, după 16 ore de muncă, flotări, ca să uitați de foame.
Natură, credință, rădăcini.
E greu, știu asta, dar natura o putem privi pe geam, cei care au grădină și mai bine, au unde ieși. Credința e în noi, nu într-o biserică, și sunt slujbe live de la mănăstiri în fiecare zi. Părinții noștri sunt la un click distanță, pornim camera și îi vedem.
Haideți să vedem și părțile bune și să mulțumim pentru ce avem.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
09/04/2020

Mălin

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html

Primesc mesaje care mustesc de tristețe, delăsare, deprimare, un fel de cedat în fața sorții, a vremurilor, a bolii; și nu știu ce să vă scriu. Nu vă pot da sfaturi, situația fiecaruia este diferită, trăim în țări diferite, măsurile luate sunt diferite. Știu doar că pentru mine funcționează câteva lucruri. În primul rând, să nu stau toată ziua în pijamale sau halat ci să mă îmbrac „frumos” așa cum m-a învățat mama, pentru că dacă-s îmbrăcată mai acătării, mă simt bine, automat. Și mă și asigur între timp că mă mai și încap, pijamalele ne păcălesc, să știți! Un pic de machiaj nici ăla nu strică, nu vă ziceți „Și așa nu mă vede nimeni!”, eu nici înainte nu mă aranjam musai pentru altcinva, ci pentru mine în primul rând. Când trec pe lângă o oglindă să-mi placă ce văd, nu să mă sperii sau să mă deprime moaca mea neîngrijită, nu? 😜
Apoi fără știri, fără surse de speriat și panicat, doar să fiu la curent cu măsurile luate, în rest, mai bine le ocolesc. De fiecare dată când am ascultat știrile, m-am panicat. Mai bine ascult muzică de relaxare, citesc, mă uit la o comedie romantică, ceva care mă ajută și mă binedispune.
Îmi place (mi-a plăcut dintotdeauna) să mă uit la poze, să-mi amintesc momentele frumoase, să mă teleportez în toate locurile minunate unde am fost. Pe mine asta mă ajută, sunt imediat fericită și recunoscătoare pentru fiecare loc văzut, pentru amintirile pline de savoare, momentele unice pe care le-am trăit.
Ce mă ajută foarte tare este să scriu. Tot ce mă neliniștește, mă deranjează, gândurile care mă bântuie și mă bâzâie, le pun pe hârtie; apoi, de fiecare dată, sunt ușurată, simt că am dat jos de pe suflet o greutate și pot parcă să respir mai ușor, mai adânc. Evident, aștern pe hârtie și gândurile bune, fericite, planurile, visurile, listele cu ce-o să fac după sau când, scrisul e o terapie bună pentru mine, întotdeauna m-a ajutat.
Și, nu în ultimul rând, glumesc mult, fac poante cu Adi și băieții, dansez și cânt, (încerc să 😜) fac sport, exercițiile de de-stresare, yoga.
Este o perioadă grea, dar totuși nu ne putem da bătuți. Trebuie cumva să ne adaptăm, să ne învățăm, să ne obișnuim. Nu cred că-i tocmai bine – și indicat – doar să așteptăm să treacă, în pijamale, triști și deprimați și să sperăm că după ce v-a trece, ne vom întoarce la normalitate. Normalitatea aia io nu cred că va mai fi.
Așa că, ce să vă scriu? Ca în armată:
Capul sus, pieptul bombat și privirea înainte!
Curaj!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
05/04/2020

Ca un găgăuță autentic ce îs, am pus ceasu’ să sune, să mă pregătesc și io de meditația planetară, că șefu’ șefilor, Jupiter, se „conjuctează” cu nenea Pluto. Bun, sună ceasu’, mă duc repede la baie, mă spăl, mă primenesc, îmi zic rugăciunile și mă tolănesc în fața laptop-ului, caut grupu’ de meditat… și surprise! Era pe final tătă tărășenia, io am pus alarma să sune, dar mai târziu c-on ceas. No, asta e, să fie primit, să fie într-un ceas bun, să fie!

Este moment important, fără discuție, nu mă pricep la astrologie, așa că mai bine pun un link spre un articol în care explicațiile sunt date de cineva care chiar are habar. 😉

https://adriana-astro.com/conjunctia-jupiter-pluto-in-capricorn-5-aprilie-2020-ora-545-ora-romaniei-avertismente-divine/

Să ne fie de – și cu – folos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/04/2020

În ultimii ani n-am mai prea fost la cumpărături. Dacă înainte de-abia așteptam să bat magazinele, spre exasperarea lui Adi, care nu putea înțelege cum puteam să probez trei rochii, două fuste, zece bluze iar la final să cumpăr o poșetă și-o pereche de pantofi,😳🤪 toată pofta asta mi-a cam dispărut. Brusc și dintr-o dată mi s-a acrit, nu am mai avut răbdare iar forfota, lumea multă, agitația, timpul pierdut prin cabinele de probă nu mă mai pasionau. Făceam cumpărăturile pe net și rar de tot, când era musai să probez ceva, mergeam la magazin.
Dragile mele, nu știu cum sunteți voi acum, dar io de-abia aștept să iau toate magazinele la rând, am o poftă și un apetit de speriat să fac baie de mulțime, să mă înghesui, să mă împing, să aud râsete stridente, ca unghia pe tablă, urletele plozilor care se rostogolesc pe jos, mame agitate, bărbați blazați, nervoși, vânzătoare plictisite care să mă repeadă, să stau în stația de autobuz și să treacă două autobuze pe lângă mine, în care din cauza aglomerației să nu pot să mă urc și să rămân în ploaie, cu sacoșele în mână, uitându-mă după ele luuung, să mă calce pe picioare câte-o babă repezită, să văd un țânc cum se zgâiește la mine în timp ce se scobește-n nas…
Nu știu vouă cum vi se par toate astea, dar io de-abia aștept!
V-am țucat!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
04/04/2020

Pentru mine martie a fost a unui singur autor. Autoare, de fapt. Jojo Moyes. Nu prea scriu recenzii, v-am mai zis că nu mă consider în măsură să fac asta, dar să-mi exprim acum părerea da, simt că trebuie s-o fac. De ce? Ca să sar în apărarea autoarei și, implicit, a mea. Nu că ar avea ea nevoie de apărarea mea 😉 ci mai mult ca să-mi justific preferința lunii martie. 🙂

Nu fac parte din categoria celor care se laudă cu lectura lor bogată, nici cu câte cuvinte reușesc io să citesc pe oră sau a celor care se bat cu cărămida în piept cu cultura lor vastă și cu muuuultele cărți citite. Fac însă parte din diferite grupuri (pe Facebook) în care am fost adăugată – sau invitată – și care m-au atras cu denumirile lor. Însă de la o vreme, deși nu-s un membru (prea) activ în niciunul dintre ele, nu pot să nu remarc fandoseala, competiția și răutatea. Da, ați citit bine, răutatea. Nu poți desființa munca unui om din prea multă bunătate, nu? Să-ți exprimi o părere, ok, dar să faci comentarii răutăcioase despre o autoare de bestseller-uri, nu-i frumos. Hai să zicem c-o fi ea prea comercială și simplă dar totuși, fi corect și nu uita atunci să-i menționezi și meritele sau premiile pe care le-a obținut. Că alea nu le-a primit chiar pe degeaba, zic și io.  😉 O fi stilul ei prea simplu și o fi lungit ea poveștile prea mult, dar cărțile scrise de ea au devenit bestseller-uri. Și oricât de mult mi-ar plăcea și mie să scriu doar pentru cititorii elevați, cu ștaif, simandicoși și docți, dacă volumele mele nu se vând publicului larg, facturile mele nu-s plătite cu un simplu râs (ar fi taaare fain!). Bineînțeles că ai nevoie și de vânzări, nu? Și-atunci este normal că stilul – și scopul – este și comercial.

Culmea este că după ce desființează un astfel de autor, dacă întrebi de Stendhal ce părere are, zice că nu știe, n-a citit încă nimic de el. Sau găsești apoi o postare, a aceleași persoane, în care întreabă: „Dar despre Jane Eyre, ce ziceți, merită să o încerc?”. 🙄

Luna martie pentru mine a fost o lună maraton, cu autoarea Jojo Moyes. Și nu regret. Din contră, chiar mi-aș dori să am talentul ei. Chiar și cu prețul unor recenzii răutăcioase, să ajungi autoare de bestseller io zic că nu-i un flecușteț. Și, ce simt io așa, în plan subtil, toate comentariile și recenziile astea răutăcioase ascund o doză – mai mică sau mai mare – de invidie.

Și-i păcat. Munca unui om, chiar dacă la sufletul tău poate că nu ajunge, merită măcar respectată, dacă mai mult nu poți.

Jojo Moyes, jurnalistă și scriitoare britanică, s-a născut în 1969 la Londra. A studiat la Royal Holloway și Bedford New College, London University. Cu o bursă finanțată de The Independent, a absolvit un curs de jurnalism la City University din Londra în 1992.

Cu excepția anului 1994, când a trăit în Hong Kong și a scris pentru Sunday Morning Post, Moyes a lucrat în următorii zece ani la Independent în diferite funcții. În 2002 a devenit corespondent al ziarului pe teme de arte și media.

A debutat ca romancieră în 2002, printre volumele sale de început numărându-se Dragoste într-o zi ploioasă, Bazarul visurilor, În căutarea unui destin, Silver Bay și Ultima scrisoare de dragoste, ultimul, câștigător al Premiului Romanului de Dragoste al anului, acordat de Asociația Scriitorilor De Romane de Dragoste din America.

Cel mai mare succes de până acum l-a avut însă cu romanul Înainte să te cunosc, carte ecranizată, vândută în peste 10 milioane de exemplare și tradusă în 31 de limbi. Au urmat volumele Fata pe care ai lăsat-o în urmă, Un bărbat și o femeie, După ce te-am pierdut și Eu, și totuși alta, ultimele două întregind trilogia începută cu romanul  Înainte să te cunosc. Cea mai nouă carte a autoarei este Un bilet pentru Paris.

Jojo Moyes locuiește în Essex, Anglia, cu soțul și cei trei copii.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/04/2020

Dacă nu știați, l-am rugat pe Adi acum două săptămâni să-mi tundă bretonul:

 

N-am dormit bine azi-noapte, iar pe la 4 m-am trezit. Îs buigată de cap. Și cât dorm, visez într-una, dar vise din alea de zici că-s filme de lung metraj. Azi e 1 aprilie, ziua păcălelilor, nu? Eh, anul ăsta nici de păcălit parcă nu-mi mai vine, ne-a tras universul o păcăleala la toți, de ne-a turtit! Citesc tot felul de mesaje, că viața merge înainte orice-ar fi, că natura își urmează cursul, că primăvara vine, bla, bla, bla. Da’ hai să fim cinstiți, n-am vrea să trecem peste perioada asta, s-o sărim, s-o evităm, să o fentăm cumva? Nu cred că ne place chiar la nebunie tot ce se întâmplă, nu cred că e posibil ca cineva să se bucure nespus de toată tărășenia asta, indiferent cât de pozitivi și optimiști am fi. Io recunosc că stau cu teamă, când Adi și Sergiu pleacă la serviciu, nu pot să zic „Fie ce-o fi!”. Nu, mă tem pentru ei, mă tem pentru mama și tata, mă tem pentru fratele meu și cumnată-mea, pentru nepoatele mele, pentru toți cei dragi ai mei. Nu pot să zic doar „Asta e!”.

Mă tem și mă rog pentru ei, pentru noi toți. Da, știu că mor mult mai mulți oameni în fiecare an de foamete, de banala gripă, de cancer etc. Dar asta nu înseamnă ca acum să-mi pară bine că mor pe capete în plus și alții, și să mă resemnez. Nu pot! Ok, îmi pare bine că planeta își revine, se curăță, se înnoiește, că delfinii au apărut prin canalele Veneției etc., înțeleg că trebuia să se întâmple odată și-odată, că e vina noastră, noi am provocat tot ce s-a întâmplat, dar asta nu mă scutește de îngrijorare, de teamă și nesomn.

Edi anul trecut își trăia ultimele zile pe pământ. Suferea și el, și noi. Dar credeți că mi-a fost ușor să-l las să plece, chiar dacă știam că asta trebuie să fac? Că era inevitabil? Nu, am tot amânat, am prelungit, am negat, am evitat.

Așa că nu mai vreau să văd mesaje din astea puerile, banale, de încurajare, că totul o să fie bine, că o să treacă, că o să supraviețuim etc. Da, știu, dar nu toți. Mesajele astea-s apă de ploaie pentru cei care au pierdut deja pe cineva. Ce ziceau la începutul pandemiei? Că doar cei bătrâni și bolnavi pot muri, apoi vârsta a tot scăzut, până când au murit copii… 😥 Și cei care nu aveau nicio altă boală. Așa că lăsați teoria conspirației și poveștile pentru naivi, mai bine-ar fi să fim conștienți; nici pesimiști, nici optimiști ci realiști. Să pricepem odată că nimeni nu-i ferit! Că oricare dintre noi și cei dragi ai noștri, am putem deveni, în orice clipă, un simplu număr în statistică. Dacă până acum ne consolam cu gândul că nouă așa ceva nu-i posibil să ni se întâmple, eh, uite că acum e. Foarte posibil. Asta-i păcăleala zilei, din păcate.

Așa că…

Să fim și să rămânem sănătoși!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

01/04/2020

Am creierul flenduri. De azi-dimineață scriu, sunt zile când nu pot lega doua cuvinte și altele când curg râuri întregi. Romanul se-așterne pagina cu pagina, uneori greoi, alteori cursiv. La patru după-masa ca noroc că m-a sunat Adi, și-atunci mi-am dat seama că-n afara de cafea și apă, n-am pus altceva în gură. Mă miram că dansau rândurile și auzeam un zumzet ciudat. Când fac ceea ce-mi place, uit și să mănânc. Ar fi o chestie faină, să ies din carantină mai slabă decât am intrat.

Dar altceva voiam io de fapt să scriu. Sunt îngrijorată. Deși ocolesc știrile, deși nu ascult radioul, câte o veste mai răzbate, mai trece de zidurile mele de apărare și mă neliniștește. Lipsa măsurilor, care pentru mine-s evidente, mă enervează! În nicio lună de zile, de la 2 pacienți în Belgia depistați, s-a ajuns la 12.775. Doișpe mii, oameni buni, și încă suntem la nivel doi. În România, au scos poliția și armată pe stradă, au blocat județe întregi și pacienți infectați câți sunt? Două mii… Aici sunt peste 1000 depistați zilnic!

Nu-i vorba de panică, de exagerări, de știri alarmante, dar de inconștientă io zic că da, e. Să ai peste 10.000 de infectați confirmați într-o țară atât de mică ca Belgia, iar tu să stai cu mâinile în sân, să te scobești în nas și să te scarpini în cur, să te întrebi oare cât de repede o să revenim la normal, sau să-ți propui să deschizi școlile cât mai curând, e strigător la cer! Și asta mai ales din motive economice, pentru că le pasă mai mult decât orice, de BANI!

În loc să închidă TOT două săptămâni, să oprească răspândirea virusului, ei se gândesc cum să-i facă pe toți să se întoarcă la muncă cât mai repede. Dacă nu ar fi avut exemplul Italiei, Spaniei și Chinei, aș mai fi zis că no, n-au știut ce au de făcut. Dar așa, ce să mai zici?

Nu pot decât să mă rog să nu am -iar!- dreptate, am mai scris io atunci, în vinerea aia când s-au închis cafenelele și ei au petrecut bine-mersi, https://aurablupu.com/2020/03/14/tristete-%f0%9f%98%aa%f0%9f%98%aa%f0%9f%98%aa/

că o să fie o explozie de cazuri noi, și fix așa a fost, din păcate. Acum sper să nu se ajungă și aici la colaps, să nu mai știe ce să facă cu infectații, să nu murim pe capete iar pe ei să-i doară în continuare în cur, de noi!

De data asta, cu nervi,

Aura B. Lupu

31/03/2020

P.S. Na, poftim… 😢😢😢 La nici o oră după articolul meu:

https://newsromania.net/ultima-ora/belgia-coronavirusul-a-ucis-o-fata-de-12-ani-autoritatile-medicale-sunt-bulversate/

Exact felul acesta de a gândi, de a ne separa, de a ne considera unii mai cu moț decât ceilalți, ne-a dus și ne-a adus unde suntem acum. Și culmea este că nici acum, în ceasul al XII-lea, când suntem toți în aceeași barcă, pe aceeași mare învolburată, în ochiul furtunii, tot nu vrem să pricepem, refuzăm să vedem adevărul și continuăm cu aceeași atitudine de… știți voi ce!
(Lc. 19, 5) Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.
(Lc. 19, 9) Şi a zis către el Iisus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam.”
Fiul Domului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut și pe toți îi cheamă la mântuire, nu doar pe cei care se consideră și se cred aleși! Ortodocși, catolici, atei, musulmani, negri sau albi, români, chinezi sau belgieni, săraci sau bogați, chiar mai contează ce suntem? Iubirea-i singura care ar trebui să ne unească, credința să răzbată și acceptarea să primeze, suntem toți la fel în fața morții, fix la fel trecem dincolo cu toții!
Dacă nici acum nu înțelegem asta și continuam să ne separăm, aaa, păi papa-i catolic, de ce nu postăm doar despre ortodocși, aaa, păi de ce aprinzi lumânări în capelă catolică când tu ești ortodoxă? și nu vedem dincolo de gest, când nu primează iubirea în fața urii, când nu ne rugăm și nu aprindem lumânări pentru TOȚI, mai ales pentru dușmani, și nu ne rugăm din tot sufletul pentru ei, să fie mântuiți și iertați de Dumnezeu dar în primul rând de noi, NU ne-am învățat lecția, nu suntem asemenea bunului samarinean, suntem preotul care-a trecut indiferent pe lângă omul bătut de tâlhari când cobora de la Ierusalim la Ierihon.

În bucătăria mea miroase a primăvară. Dar un alt fel de primăvară, nu din aia înflorită, ci a verde, a usturoi și-a vitamine. 😉
Usturoiul știți, nu, câte beneficii are? Numai câteva dintre ele sunt: antibiotic natural, reduce colesterolul, antibacterian și detoxifiant, iar în spanac sunt cantități mari de vitamina A, vitamina K și vitamina B9-folat. Bine, o contraindicație ar fi să nu-l mănânci singur, că dacă nu mănâncă și partenerul, adio pupat! 🤪 Plus că nici nu îngrașă, acum, cu carantina asta, io am clar o problemă, de când stau închisă în casă, am tendința să deschid des ușa, dar aia de la frigider.
#mâncămsănătos (sau măcar încercăm!)
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
26/03/2020
P.S. Pentru că sunteți mai multe care mi-ați cerut rețeta, decât să o trimit la fiecare-n parte, mai bine o postez aici:
Spanacul opărit (doar scufundat în apa clocotind, să-și păstreze vitaminele și nutrienții), pus apoi rapid sub jet de apă rece, câteva secunde (așa își păstrează culoarea verde), într-o cratiță încing un pic de ulei de măsline în care pun apoi 3-4 căței de usturoi zdrobiți cu latul unui cuțit mare, nu-i prăjesc ci, vorba lui mama, numai o țîră cârcăliți, cât începe să miroasă a primăvară verde, 😉 adaug 2 linguri de faină și-apoi încep să torn lapte (de post folosesc de soia, sau apă), până se formează sosul alb. Toc spanacul mărunt și-l adaug în sos, îl mai las câteva minute să bolborosească și gata. Ta-naaa. Poftă bună!

„Pilda celor patru lumânări

Patru lumânări ardeau încetișor, și dacă ascultai cu atenție, puteai chiar să le auzi vorbind. Prima a spus:
Eu sunt Liniștea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viața lor. Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
Eu sunt Credința. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine și fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard. Când a terminat de vorbit, și aceasta s-a stins.
Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar și pe cei mai apropiați oameni din viața lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare și văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
Voi ar trebui să fiți mereu aprinse, a spus el. Cea de a patra lumânare i-a șoptit ușor:
Nu-ți fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranța!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.