Cu p mare si p mic

Când erau ăștia-i mei puradei, făceau fel și fel de prostii. Bine, nici io cu frate-miu n-am fost mai breji, făcut-am și noi bugăte, da’ n-am recunoscut, le-am zis copiilor noștri c-am fost sfinți în icoane. Sergiu, Vlad, Andra și Daria, dacă citiți asta, să știți că mi-a fost furat telefonul și altcineva a scris, nu io! Buun. Legat de cuvintele folosite, cum că nu-s demne, cuviinciose, potrivite, bla, bla, bla, am recunoscut mereu că-s slobodă la gură și le folosesc pe toate din vocabular, ba mai și inventez, când degetul mic întâlnește canapeaua pe la colțuri. Mi-am amintit și faptul că atunci când erau mici, băieții vorbeau foarte frumos, nu foloseau niciodată cuvinte nepotrivite. Acum nu mai bag mâna-n foc, că dacă seamănă cu mă-sa, ioi și vai. O singură dată au făcut-o lată, și probabil de-atunci s-au învățat minte. Aveau 6, 4 ani și-au găsit pe undeva o bucată de cretă. Ce le-a dat lor prin cap? Pe podul cel mai lat de pe stradă, curat și fain, au scris ceva. Apoi au fugit. Când vecina a ieșit pe drum și-a văzut, n-a fost greu să afle cine săvârșise fapta. S-a prezentat la poartă la noi și i-a dat în gât. Când mama i-a întrebat ce-au scris, n-au îndrăznit să zică, s-au înroșit ca racii și-au pus capetele-n pământ. Până și urechile le ardeau de rușine. Mama, insista:
– Mie să-mi ziceți ce-ați scris la biata fomeie pă pod, c-amu o luați! Dacă nu, vă spun la mă-ta, și-apoi vedeți voi!
Bâzâind și tropăind, abia șoptit, Sergiu a recunoscut:
– Prostii!
– Ce prostii, mă, coptilucule?
– De-alea mari!
– Cât de mari? Cu p mare sau cu p mic?
Mama se abținea să nu râdă. Tanti și ea.
Bzzz amândoi, foit la fel.
– Îhî!
– Îhî, ce? Zî, odată! Cu p și u și l?
La care Vlad, izbucnește, cu năduf:
– Nu, no! Cu p și i și z!
– Ioi, Domne feri! Luați găleata cu apă și-o cârpă, și lună-i faceți la tanti pă pod!

Da, folosesc toate cuvintele din vocabular. Ba, de multe ori, mai și inventez. Voi? Sfinți în icoane toți? 😁🤣

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
28/06/2023

Țifroșag

Ăștia care credeți că mă simt jignită spunându-mi că-s nepuțulită, nearanjată, adică n-am o tonă de feșteluri pe moacă și n-am toate firele de păr la locul lor, aranjate perfect, vă înșelați. Doar mă faceți să zâmbesc. Și-i un semn clar că n-aveți ce căuta aici, unde, a fi simplu, natural și fain, e regula de bază. Când pun poze în care-s nemachiată, obosită, tocmai venită de la serviciu după o juma’ de oră de pedalat și cu părul vâlvoi, dar radiind de fericire c-am primit un cadou minunat de la o cititoare, tocmai din Chișinău, înseamnă că n-ai văzut ce trebuia și n-ai ce căuta aici. Asta nu-i o pagină de modă și de țifroșag. Sau când mi se mai zice că m-am cam îngrășat, crezând că vai, ce tare o să mă supăr și cât de jignită o mă simt, iar vă înșelați. Amarnic. La mine efectul e contrar. Izbucnesc în râs, ba vă mai și mulțumesc. Toată viața mi-am dorit să mă îngraș, să prind și io forme și să am țâțe și cur, așa că pentru mine e un compliment. M-am îngrășat? Yeee!
Așa că, ăștia care credeți că mă supărați, nu vă mai obosiți. Și căutați paginile alea cu tipe de 90/60/90. Că asta pe care sunteți acum, e despre altceva. Capiși?

Pe ceilalți, vă țuc cu drag!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
27/06/2023

500K

500.000? Adică juma’ de milion? Adică de 10x capacitatea unui stadion?

V-am zis că de Sânzâiene se petrec miracole? V-am zis!

Sunt copleșită!

Vă mulțumesc!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/06/2023

Cărțile mele le găsiți aici
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu

Rac încăpățânat

Aseară a fost tare plăcut. Am ieșit la plimbare și n-am întâlnit țipenie de om. Ce-i drept era deja către miezul nopții, însă la cât de luminos era afară, am fost convinsă că-i abia trecut de zece. Uit mereu cât de superbe-s aici serile în iunie, când și la miezul nopții cerul e încă luminat. Iubesc moliciunea lor, căldura care alternează cu răcoarea când trec pe lângă pădure, mirosul de lemn înfierbântat amestecat cu cel al florilor de tei. Max, simțindu-mi dispoziția ușor nostalgică, a mers cuminte, tăcut și el. Ne-am cuibărit la întoarcere pe terasă, direct pe jos, și-am stat acolo cu ochii-n puzderia de stele. Când și când suspinam la unison, inhalând mirosul inconfundabil de noapte de vară. Suntem atât de norocoși! Aș fi dormit acolo, știam însă că Adi o să se sperie când n-o să mă găsească-n pat. Poate-l corup în seara asta și-l conving să dormim afară. Iar dacă nu eu, poate căldura. Cu jaluzelele și draperiile trase, e foarte cald. Afară-s 31 de grade, în casă-s 25. Aș fi vrut să merg la mare, însă nu s-a putut. Încă învăț să accept când ceva nu-mi iese, așa cum îmi doresc. E greu. Dar știu c-o să reușesc. Racul încăpățânat din mine nu se dă ușor bătut.
🦀😉🦀

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/06/2023

Succes

Succesul nu se măsoară întotdeauna-n bani. Succesul nu-i întotdeauna material. Succesul nu-i mereu palpabil. Pentru mine, cel puțin. Scriu de 5 ani. După cinci ani am publicat 5 cărți. Anul și cartea. Nu m-am îmbogățit și nici n-am pornit pe drumul ăsta cu gândul la bani. Scriu, pentru că altfel simt că trăiesc degeaba. Scriu, pentru că prin asta mă manifest. Scriu, pentru că știu că mulți se regăsesc în scrierile mele și, citindu-mi rândurile, găsesc și ei curaj, putere, ajutor. Am vândut sute de cărți, am donat alte zeci celor care și-au exprimat dorința să mă aibă pe rafturile bibliotecilor lor, dar financiar n-au avut posibilitatea. Pot spune că am înaintat pe drumul ăsta pas cu pas. N-am avut mereu încredere în mine, nici în ceea ce fac, au fost momente destule când îndoiala m-a morfolit între fălcile ei. Și-acum este la fel, de multe ori. Mă îndoiesc, ezit, n-am încredere, fac și io ca GPS-ul (recalculez) de destule ori. Dar de fiecare dată când mi-am atins un obiectiv, am plâns în hohote. Asta este măsura succesului meu. Ce simt atunci este indescriptibil, incomensurabil. Sunt rac, emoțiile primează, materia, banii, prea puțin. Recunosc că m-aș simți mai confortabil cu un milion de euro-n cont. Dar aș fi oare mai fericită? Mai împlinită? Nu știu.
Fiecare își măsoară altfel succesul în viață. Unii prin case, bani, mașini, haine, lux etc. Eu? Mi-l măsor prin cărțile scrise. Și prin emoțiile stârnite în suflete cititorilor.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
24/06/2023
PS: Pe Libris #TrăieșteIubeșteȘitaci este din nou indisponibilă. Ce m-a făcut însă să izbucnesc în plâns, este că am și eu acum prezentare, ca autoare, după 5 ani. MULȚUMESC.

Fals

Never ever! Again.

N-am fost atrasă niciodată de genele false, unghii false, meșe, botox și alte adăugiri. Nici machiajul exagerat nu mă impresionează, mai ales când rezultatul e „Vai, dragă, ce tare te schimbă, mai că nu te-am recunoscut!”. Da’ de ce-ar trebui să mă schimbe? Arăt cumva ca o sperietoare și-i musai să mă ascund sub tone de machiaj? În ciuda reticențelor, am acceptat o dată să-mi pun și io unghii cu gel și să mă las machiată de altcineva, pentru nunta nepoatei mele. Într-adevăr, nu m-am recunoscut. După părerea mea, eram ca o păpușă Barbie, artificială și zero naturalețe. Altora le-a plăcut. Adi n-a fost nici el impresionat, zicea că arătam ca un viezure. Oricum, m-am dus acasă, m-am spălat pe față și mi-am luat pe veci adio de la make-up-ul ăsta ce-i acum atât de apreciat. Nu de mine. Simțeam că pielea striga să respire, mă strângea, mă mânca. Am mulțumit în gând că nu mi-am mai pus și gene false, că era mult mai grav. OK, respect alegerile fiecăruia, dacă altele simt nevoia să facă asta, n-am nicio treabă, iar pentru cele care fac munca asta, respect lor. E, probabil, o forma de artă pe care eu, personal, n-o înțeleg. Iar cu unghiile cu gel a fost o și mai mare provocare. Să le dau jos. Când mi-am văzut unghiile cât de afectate au fost după doar 3 săptămâni, am spus: never ever! Again. Nu, mulțumesc! Or fi arătând ele bine, cu gelul ăla pus peste, dar când vrei să renunți, cu ce te-alegi? Cu unghii subțiate, distruse, dureroase? Nu, mersi.

La toată tărășenia asta care-i acum atât de-n vogă, zic pas. Nu, mulțumesc! Never, ever. Again.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/06/2023

Trăirile Aurei de luni

Momentele de letargie, lehamite și sfârșeală mă încearcă la final de săptămână, mai ales. Majoritatea așteaptă nerăbdători weekendul, eu aștept lunea. Când trece forfota, agitația și lucrurile se liniștesc. În weekend toți merg undeva, mașinile nu se opresc din vuit, ușile se izbesc, oamenii se înghesuie. În schimb lunea, după ce copiii merg la școală și oamenii la muncă, e perfect. Eu am noroc să încep mai târziu, să-mi liniștesc mintea și sufletul, să-mi savurez dimineața în tihnă. Și serile când nu se mai aude nimic pe stradă, după ce în sfârșit lumea s-a mai potolit și soarele apune. Vecinul a terminat și el de tăiat gardul viu, muncitorii nu mai bocănesc la casa nouă ce se construiește, mașinile s-au mai rărit. Ecranul telefonului, pus pe silent, pâlpâie. Văd mesajul primit și inima-mi cântă de bucurie. Trăirile Aurei sunt și trăirile altora, iar când citesc că au ajuns la alte suflete greu încercate, liniștea și împăcarea pun stăpânire pe mine. Da, e agitație multă în lume, sunt oameni care nu înțeleg sau nu vor să-nțeleagă. Dar dacă chiar și o mână de oameni înțeleg cuvintele pe care le-am scris, e suficient.
Vă mulțumesc!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
17/06/2023

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu

Mic îndreptar al angajatului român în străinătate

Mic îndreptar al angajatului român în străinătate

1. Dacă crezi că fișa postului tău e bătută-n cuie, te-nșeli. Pentru neaoși, da. Pentru tine, ba. Mereu o să ți se adauge sarcini în plus. Dacă prima dată o să ți se solicite ajutorul pe un ton mieros, de parcă ai fi singura persoană care poate salva situația, a doua oară o să ți se pretindă s-o faci, pur și simplu, de parcă este obligația ta. Fără plată suplimentară, evident. 😜

2. Daca-ți închipui că ești la fel de bine plătit ca un băstinaș, da, așa este. Îți închipui, doar. 😁

3. Dacă muncești de-un an sau trei sau 30, la fel o să fii privit, desconsiderat și discriminat ca în prima zi. Vechimea, seriozitatea, onestitatea, angajamentul și buna credință nu contează. Contează doar că ești român și că nu ești unul de-al lor. Care, chiar dacă e leneș, neserios, lipsește des, e mereu bolnav, are tot timpul ceva de comentat și refuză din principiu orice sarcină ce-i peste datoria lui, va avea întâietate. La plată, la concedii, la zile libere etc.

4. Dacă crezi că, așa cum ar fi firesc, pe lângă obligații, ai și drepturi, i-ați gândul. N-ai. Decât obligații. Drepturile-s pentru ceilalți.

5. Toate ceasurile merg anapoda pentru tine. La intrare sunt înainte cu măcar 5 minute, ca să ai impresia că întârzii mereu, iar la plecare cu 5 minute înapoi. Așa, pe zi, cel puțin 10 minute-s „detilin”. Adică lucrezi în plus, degeaba. Da’ dacă ai nevoie, Doamne ferește!, vreodată de-o oră liberă, ești cronometrat, la sânge. Asta dacă ți se acordă, bineînțeles.

5. Dacă speri că munca asiduă, făptul că ai fost întotdeauna disponibil, că te-ai spetit muncind și-ai asudat, că ai lăsat viața de familie deoparte și-ai fost trup și suflet pentru serviciul tău vor fi apreciate, răsplătite și luate vreodată în considerație, continuă să speri. Da’ speri degeaba.

Și lista ar putea continua…

S-aveți o seară liniștită. A mea e. Știți de ce? Decât bogată ca ei, mai bine săracă așa, ca mine. Pentru că dorm liniștită pe perna mea. 😉

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
14/06/2023

Ducă-se!

Mă uit cum apune soarele și-aș vrea ca, odată cu el, să dispară și grijile. Stresul. Bătăile de cap. Problemele. Răutățile. Mă întreb deseori cum pot merge unii la culcare, liniștiți, știind c-au făcut ceva rău. Eu nu pot să adorm chiar și numai că am gândit ceva rău despre cineva, darămite să-i provoc o supărare! Mă zvârcolesc în pat și mă întorc de pe-o parte pe alta și nu pun geană pe geană! Aș vrea, de multe ori, să fiu mai nepăsătoare. Să nu mai pun la inimă. Dar, odată cu nepăsarea, mi-e frică și că n-aș mai știi apoi să apreciez frumusețea unui apus de soare. C-aș trece nepăsătoare pe lângă el. Așa că mai bine rămân sensibilă. Și mă uit cum apune soarele, dorindu-mi ca, odată cu el, să dispară răutățile. Grijile. Stresul.

Ducă-se, pe pustii!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

08/06/2023

HÎC!

Nu-s io o băutoare constantă, că-s amețită și hăbăucă de felu’ meu și fără alcool, da’ frate, de când îs beteagă și iau pilule, mă-ncearcă o poftăăă de-aș sorbi, de una singură, tătă sticla. De vin, de vișinată, de cocăzată, de orice. Așe poftă am mai avut o singură dată-n viața mea, când eram gravidă cu ăsta micu’, și, claaaarochesi, și atunci eram banată. Da’ și atunci, ca și amu, băgam nasul în sticla de horincă și adulmecam, de zici că eram aurolacu’ auro-racilor. Să nu încerci să mi-o iei, că mai și mârâiam!

La voi, cum e? La fel de normal? Toate bune și firești?

S-avem o săptămână minunată!

V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/06/2023

Hîc!

Urme

Pe unde treci, lasă un zâmbet. Pe unde mergi, lasă un loc de „Bună ziua!”. Și pe unde-ai fost, lasă o urmă, o dâră, un firicel de bine. Să simți că n-ai trăit degeaba pe lumea asta și că n-ai făcut doar umbră pământului. Ne plângem că oamenii-s nașpa, iar lumea e rea. Dar noi, fiecare, cum suntem? Cât de des ne gândim și la celălalt, nu doar la noi? De câte ori ne punem în papucii celuilalt și-apoi reacționăm? De câte ori ne dăm prioritate unii celorlați? Este chiar atât de important să fim primii? Oriunde, în trafic, în magazin, în clasamente? În viață? Ești primul. OK. Ești mai fericit? Mai liniștit? Mai împăcat? Competiția e bună. Ne face să vrem să fim mai buni, să dăm tot ce-i mai bun din noi. Dar trofeul câștigat, locul ăla întâi, s-avem grijă CUM îl câștigăm. Pe cine și pe ce călcăm.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/06/2023

Cuib

N-am apucat să procesez plecarea unui pui din cuib. Sau am evitat s-o fac, mai degrabă. A fost plecarea în România, nunta, întoarcerea, îmbolnăvitul și toate cele, anume petrecute parcă, încât să n-apuc să mă gândesc că o cameră e goală. Treceam în fugă prin ea, la baie, mereu grăbită, mereu preocupată cu altceva, dar azi, după ce-am fost în vizită la el, am înțeles că, de fapt, mintea mea refuza s-o facă și, dinadins, măcina altceva. Pentru că, odată cu procesatul plecării, a venit și durerea de care, evident, fugeam. Colțul ochilor vedea în grabă scaunul gol. Nasul nu-i mai simțea mirosul. Iar urechea nu-i mai deslușea pașii, trosnetul gleznelor, nici scârțâitul scărilor în creierii nopții. Am evitat și refuzat să recunosc că mi-e greu. Că doare. Că, chiar dacă-s nemaipomenit de mândră și fericită pentru el, în suflet simt că arde. Bate vântul. E… pustiu. La fel ca odaia lui, în care cele câteva lucrușoare rămase, nici măcar nu le-am atins. Tot inconștient, probabil, le-am lăsat împrăștiate, fix cum le-a lăsat el. Dacă le-aș fi pus la loc, aș fi definitivat plecarea. Aș fi procesat-o, cu adevărat. Și-aș fi simțit, mai devreme, durerea de acum și golul din suflet. Pe care le-am tot amânat, evitat să le simt.

Știi că acest moment va veni. Te pregătești, cât ce cât, de el. Și totuși niciodată nu vei fi pe deplin pregătit. Pentru că părinte ești și rămâi pe veci.

Fii fericit, puiule. Ești bărbat, dar pentru mine, pentru noi, vei fi mereu copilul nostru. Piticu’, asa cum te alintăm, chiar dacă ai peste 1,80. Te iubim!

Cu drag și cu iubire, noi.

03/06/2023

„Dăștăpt” vs. tutuluc

Am primit confirmarea că-s un om „dăștăpt”, deși aș fi preferat să rămân tutulucă, vă spun drept. Toate-au fost bune și frumoase de când ne-am întors și ieri, dintr-o dată, pleosc, trosc, poc și bum. Mă trezisem io cu o ușoară durere în gât, mai tușeam și mai behăiam de vreo două săptămâni, dar aseară a fost finișul. Febră, frisoane, durere de parcă trecusem prin mașina de apretat, capul înfundat, energie ioc, amețeală, de-abia mai puteam înghiți, somnolență și tot tacâmul. Vremea a fost splendidă de când ne-am întors, peste 20 de grade zilnic, și io am răcit ca tuta. Mă rog, dacă-i după cum se zice, doar oamenii deștepți răcesc vara, nu? Iac-așa, am primit confirmarea că-s deșteaptă. Deși, la cât de nasol mă simt, aș vrea să fi rămas tutulucă.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
02/06/2023

Dus-întors

De-abia am așteptat să merg la muncă. N-am crezut sau sperat c-o să ajung vreodată să scriu asta, am crescut în convingerea că trebuie să muncești din greu, că munca-i o corvoadă, că trebuie să-ți faci datoria, să fii un roboțel care vine și pleacă, așteaptă chenzina, că trebuie să aștepți cu nerăbdare sfârșitul de săptămână, vacanța și zilele libere. Nu neg, mă bucur și de ele, dar și de munca mea. Și-am intrat și pe la capela mea dragă, să aprind o lumânare de mulțumire și recunoștință că ne-am întors cu bine. E bine să pleci, dar e și mai bine să te întorci. La căsuța ta, la tabieturile tale, la locurile pe care le cunoști ca-n palmă. La bițigla ta, la munca ta, la terasa ta liniștită, chiar și la treburile tale zilnice, de care, înainte să pleci, te plângeai. În făcutul curățeniei, spălatul rufelor, gătit, cumpărături, muncă, plimbare cu Max și alte cele ce-ți ocupă ziua, e o cadență, o ritmicitate liniștitoare. O siguranță, o certitudine. Fără cardiopatii, aritmii, stringente. Am privit pâlpâiala lumânărilor, am inspirat aroma crinilor și mi-am murmurat rugăciunile.
E bine să pleci. Dar e atât de bine când te-ntorci!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
30/05/2023

Cărți

Azi m-au întristat multe, dar cel mai tare m-a întristat comentariul unei tanti care scria: „Nu avem nevoie de cărți, să cheltuim bani, deoarece…”, urmarea nici nu mai contează, mi s-au sterpezit dinții și mi s-a uscat gura, citindu-l. Am sperat mereu într-o lume mai bună și-am zis că singura noastră șansă să ne salvăm, să evoluăm, să ne deschidem mințile și inimile, este cititul. Educația. Învățatul. Absorbitul ca un burete al informației, folosirea neuronilor și dorința de-a crește. Intelectual și spiritual. Ieșitul din micimea pătrățelului în care ne aflăm, expansiunea, cercetarea și curiozitatea de-a afla ce este dincolo. Omul n-a evoluat rămânând în bezna grotei sale. Să nu vrei să cheltui bani pe cărți? Pe ce să-i cheltui, atunci? Pe rochițe și pantofi? Pe unghiuțe false și pe botox? Pe mâncare și băutură? Pe țigări? N-am avut de multe ori nici bani de pâine. Dar pentru cărți am avut. Mereu. Ele mi-au fost temelia. Ele m-au ajutat să scap de griul comunist, de greul cotidian, de limitele impuse. Ele mi-au fost sprijin și calea spre libertate. Ele m-au făcut să visez. Am venit cu portbagajul plin cu cărți și sufletul plin de bucurie. M-a întristat comentariul doamnei respective, dar altele m-au bucurat. Și știu că n-o să renunț niciodată, dar niciodată la ceea ce-mi dă aripi. Și speranță.
#cărți

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
29/05/2023

A doua acasă

Am ajuns azi-noapte acasă, la „acasa” noastră din Belgia. Amețiți, epuizați, lihniți și totuși atât de bucuroși! Max, deși foarte obosit și el, a fost cel mai fericit, s-a dus direct la cutia lui cu jucării și-a început să și le verifice și să le înșire prin casă. Am avut noroc să fie vremea bună, dar drumul a fost tare, tare lung și obositor, ultimele sute de km ne-au terminat, efectiv. Am oprit des, încercând să ne revenim, Adi, mai ales, pentru că doar el conduce, dar fără mare succes. A fost un efort considerabil, am greșit că n-am mai făcut o oprire, ne-am propus asta de la început, însă, când vezi că de căsuca și patul tău te mai despart doar câteva sute de km, tentația să nu mai faci nicio escală, e mare. Greșit. Pentru că orele alea sunt cele mai grele. Iar frustrarea că ești atât de aproape și totuși nu poți să ajungi, te copleșește. Am promis că asta va fi ultima deplasare spre România cu mașina. Am făcut drumul ăsta de nenumărate ori și cu fiecare an devine din ce în ce mai greu. Nici noi nu întinerim, asta e clar, și oricât ne-am dori să-l străbatem rapid și fără probleme, din păcate nu se mai poate. Avionul rămâne singura opțiune. Dar și opțiunea asta e dificil de îndeplinit, îl avem pe Max care nu poate să rămână acasă. Impasul în care realizez acum că ne aflăm, îmi umbrește din bucuria întoarcerii acasă. Încă amețiți, încă buimaci și ca de pe altă planetă, totuși ne bucurăm. Suntem acasă.

Doamne-s mulțam că ne-ai adus în siguranță!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

28/05/2023

Bun rămas, frumoasă Românie!

Cineva acolo sus mă iubește

Cineva acolo sus mă iubește.

Ieri am fost în Cluj, la Mall, am zis că de data asta vreau neapărat să intru în Cărturești și să-mi văd cărțile pe raft, să nu plec din România fără o poză cu ele în brațe. Cum scriam ieri, nu le-am găsit, s-au vândut, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Dar am plecat încărcată cu alte cărți, bineînțeles, și, după cum s-a dovedit mai târziu, la țanc. S-a pornit o furtună teribilă. Parcarea în care doar cu nici o jumătate de oră eram și noi, a fost inundată.

Cineva acolo sus ne iubește.

https://m.digi24.ro/…/parcarea-unui-mall-din-cluj…

Singurele cărți Siono Literar la #Cărturești, Cluj-Napoca.

Un pic dezamăgită că n-am găsit #TrăieșteIubeșteȘitaci și #EuȘiatât să-mi fac poză cu ele, dar pe de altă parte bucuroasă că s-au vândut.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/05/2023

Împământare

Nu pot zice că a trecut timpul, a zburat de-a dreptul! Acum ne pregăteam să venim în România și uite că deja ne pregătim de plecare. Azi a fost o zi fix pe placul inimii mele, în care am simțit că m-am încărcat cu tot ce aveam nevoie. Chiar dacă a fost zi de sărbătoare, când am intrat în mănăstire n-am găsit pe nimeni. Am fost doar eu și icoana. Și Doamne, ce bine-a fost! Mereu peisajul de sus, din parcare, e fabulos. Și mereu mulțumesc c-am ajuns din nou să-l admir. Înconjur mica biserică trecându-mi degetele peste lemnul încălzit, la ușă îmi lipesc fruntea de ea și-i inspir aroma unică pe care n-o mai găsesc nicăieri. În mănăstire mirosul e îmbătător, aerul răcoros mă învăluie, iar icoana mă atrage ca un magnet. Mă bucur tare ca sunt singură și pot să mă rog în voie, pot s-o privesc cu nesaț și mult dor. Îi regăsesc ochii blânzi, care au plâns multe zile, mă pun în genunchi și pierd noțiunea timpului. E un loc din care n-aș mai pleca. E atât de bine! Se-aud păsările, miroase a mir și tămâie, liniștea mă cuprinde. Zâmbesc. Mulțumesc. Suspin.

Ne pregătim de plecare. Chiar dacă timpul a trecut incredibil de repede, ziua de azi mi-a adus fix ce-mi lipsea: împământare.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/05/2023

Acasă

Animalele-ți stau cuminți în brațe, îți simt energia, chiar dacă a trecut un an de când nu s-au văzut, se tolerează. De dragul tău, probabil. Le mângâi pe rând. Sorbi din cafea, cu înghițituri mici, savurând-o. Vremea aia frumoasă, după care tânjeai, a sosit. Asculți păsările. Steluțele albastre au înflorit peste noapte. Max mârâie înăbușit când aude pe cineva trecând pe stradă; Bobiță, chiar dacă s-a obișnuit cât de cât cu el, tot se crispează. Auzi cum vasele se bat deolaltă, când mama le spală în casă. Aroma plăcintei cu brânză dulce și stafide, ce se coace-n ler, îți invadează nările. Sunetul televizorului pornit de tata te sâcâie. Un pic. Preferai liniștea și cântecul păsărilor. Auzi ceva despre greva din învățământ și niște sirene. Suspini.
Și totuși, ce bine-i acasă!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
23/05/2023

Să fie într-un ceas bun!

Bucurie și tristețe, amestecate. Ca într-un cocktail, sentimentele se combină. Râs cu plâns, zâmbet cu grimasă. Vezi fetița, căreia i-ai schimbat scutecul, cum își pune acum voalul de mireasă, femeie tânără și frumoasă, și te bufnește plânsul. Dar te abții, te-a avertizat să nu cumva… Tragi aer în piept și zâmbești, schimonosit. Reziști acasă, reziști la starea civilă, dar la mânăstirea Nicula, când o privești și-o vezi cu coroana pe cap, iar în fundal observi ochii blânzi ai Maicii Domnului cum o veghează, nu mai reziști. Lacrimile-ți curg și-ți dregi vocea, trăgându-ți și nasul, complet nepotrivit pentru o mătușă – așa zis 😜– stăpână pe sine și manierată. Te bucuri c-o vezi fericită și-n gând repeți, obsedant: „Să le ajute Dumnezeu!”. La nunta aia ca-n povești, la care ai visat de mică, participi acum. Și iar te bucuri, ca și când ar fi fost a ta. Vezi oameni dragi pe care nu i-ai mai întâlnit de mulți, mulți ani, îți privești feciorii de care ești atât de mândră, părinții ninși pe cap și cocârjați de vreme, și te întrebi: unde-a zburat timpul? Și mulțumești în gând, fierbinte, că ești la nunta nepoatei tale. Să fie într-un ceas bun!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
22/05/2023

Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici ⬇⬇⬇
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București
Mulțumesc!
Copyright ©2023 Aura B. Lupu

Coșul de cumpărături

Vremurile când în România coșul de cumpărături era mai ieftin decât în străinătate, au trecut. Demult. Din contră, am impresia că-i chiar mai scump. Scurt pe doi, la Kaufland am lasat aproape 150 de euro, iar asta fără să pot spune c-am cumpărat cine știe ce. Iar magazinul nu era gol, să zici că la cât de scumpe sunt toate, clienții-s mai răruți. Nici vorbă, erau destui oameni cu coșurile pline. Nu mai zic de alte chestii, haine, papuci, electronice, toate mi se par mai scumpe aici, decât în Belgia. Îmi pare bine că n-am așteptat să-mi iau rochia pentru nunta nepoatei mele de aici, probabil mă zgâriam pe ochi. Sunt modele foarte frumoase, într-adevăr, mai frumoase decât acolo, materialul de calitate foarte bună, dar nici prețul lor nu-i defel ca braga.
Habar n-am cât e aici salariul pe economie acum dar, la cât sunt de aglomerate toate magazinele, clar că se câștigă destul de bine. Nu mai zic de coafor, cosmetică, manichiură, pedichiură. Dacă nu ți-ai făcut programare de-acum două, trei luni, pa, nu mai găsești niciun loc liber, totul este ocupat, chiar dacă sunt și multe saloane de felul acesta. Ce să zic? Asta întoarcere aici, la pensie.
Voi ce ziceți? Mă înșel?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
19/05/2023

„Sfinxa”

De când am ajuns în România, plouă. Într-una. De parcă nu eram sătulă și acrită de vremea oribilă din Belgia, am dat de ea – sau cine știe, poate noi am adus-o! – și aici. Două nopți am făcut focul în sobă, nu doar că plouă, mai e și frig. Am regăsit un Dej sufocat de mașini. Azi, în prima zi când am fost pe centru, m-am crucit. Nu e stradă, trotuar, alee, străduță, parcare ce să nu fie plină de mașini. La drumul dintre Cuzdrioara și Dej, se lucrează. De vreo doi ani, drumul ăla e tooot în lucru. Acum și centrul Dejului e scurmat, cred că se refac trotuarele. Cu ploaia asta continuă, e o minunăție. Pe strada din Cuzdrioara, la fel. Mă simt îngrădită. Dacă așteptam cu nerăbdare revederea, acum, în afara familiei, nimic nu mă prea bucură. Tern, cenușiu, murdar, trist. Înghesuială, mizerie, aglomerație, multă grabă, multă lume preocupată, mulți oameni triști. Mi se strânge inima când văd cunoscuții îmbătrâniți prea devreme, de griji, de gânduri, de stres. Nici io nu-s vreo floare-ntre flori, sunt convinsă că cei care mă văd, spun probabil același lucru, trecerea anilor a lăsat urme, m-am îngrășat, am riduri, port ochelari etc. Dar sper din suflet că tristețea aia profundă, îmbătrânirea prematură și umerii cocârjati de griji să nu se vadă în postura mea, așa cum eu le disting, din păcate, la majoritatea dintre ei. Nu pentru că n-aș avea griji, stres, probleme. Am destule. Dar nu mă las doborâtă de ele.
De când am venit în România, plouă. Însă încerc să nu mă lamentez. Ce folos dacă aș face-o? Așa că, mai bine m-am dus la cosmetică. Un tratament de întinerire nu strică niciodată, nu? 😉😁
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
17/05/2023

Pesimiști

Nu-mi plac pesimiștii. Oamenii cărora doar le ninge și le plouă. Cei care, la orice rezolvare găsești, ei descoperă o hibă.
Cât de neînsemnate devin așa-zisele noastre probleme, când dăm de una gravă! Că șeful s-a răstit la mine, că ăla nu mi-a dat prioritate-n trafic, că aia e ciufută și s-a uitat nu știu cum la mine, că nu mi-a venit la timp comanda etc. Și vine un val ce te întoarce cu curu-n sus, și-ți dorești ca alea să-ți fi rămas singurele probleme. Te cerți cu nevasta, te superi pe soț, copilul te scoate din minți, soacra te agasează șamd. Și vine o palmă după cap, de la viață, care te face să regreți că n-ai fost și n-ai procedat altfel. Te superi și te consumi pentru nimicuri, când ar trebui să te bucuri. Că te-ai dat dimineața jos din pat, că ai avut pe cine strânge în brațe, ai avut cui face pachețelul cu mâncare, că ai un job, ai o mașină pe care-o conduci, ai o soacră căreia-i poți duce copilul, ai colega ce te suportă când ești tu prost-dispusă, ai bani să-ți comanzi ce dorești etc.
Nu-mi plac pesimiștii. Care văd mereu partea goală a paharului. Îi prefer pe cei care-s văzduhiști. Veseli. Bine-dispuși. Care chiar dacă au zile proaste, știu ca va ieși și soarele. Și care înțeleg diferența dintre probleme.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
10/05/2023

Tehnologie

Domne feri și apară, că multe chestii apar, multe se mai schimbă și la multe tehnologii trebuie să ne adaptăm! Azi am făcut ochii mari, mari, ca lupul din poveste, când am văzut că în unele benzinării se plătește după ce alimentezi, la o gheretă în care stă o tanti, iese o cutie, pui cardul, plătesti și abia apoi îți ridică bariera să pleci. Dar experiența care ne-a făcut să nădușim, să suduim și să ne vină să dormim în mașină, a fost la hotel, cu „Self – Check- in”. Ne-am mai cazat așa, dar de data asta a fost chiar complicat. De tot. Ne-am făcut rezervarea de pe drum, pe Booking, ca de obicei, am primit confirmarea cu nr. rezervării, dar când să intrăm la hotel, ninci, nimic, nicevo. Codul QR primit prin e-mail nu funcționa, așa că am luat-o de la capăt cu rezervarea, introdusul datelor în aparatul de pe hol, cu arătatul buletinului la cameră și poză instant, am urmat toți pașii ceruți și… Ioc, nimic, ninci, nicevo. Cardul de acces în hotel și la cameră nu se auto-imprimase, după cum zicea mașinăria aia afurisită, stăteam și ne uitam unul la altul, obosiți și amărâți, cu Max stând între noi ca un popândău, bleg și el și obosit. Ca noroc c-a intrat alt cuplu, se vedea pe ei că erau la capătul răbdării și ei, palizi și obosiți, (ei cică erau la a treia încercare de-a intra în hotel) și, după ce-au fluturat telefonul în fața unui senzor, minune! Ușa s-a deschis! Au fost tare binevoitori și ne-au îndrumat cum să procedăm și noi. De fapt, într-unul dintre multiplele e-mailuri primite după rezervare, (și toate în germană, din care nu știm o boabă!) era un link pe care, după ce-l accesai, telefonul tău putea deschide ambele uși. 🙄😳 De domeniul fantasticului, nu-i așa? Ce vremuri, dom’ le, ce vremuri am ajuns să trăim! Îmi plac provocările de felul ăsta și-mi place să învăț mereu câte ceva, da’ azi a fost mult prea. 😁
La voi cum e? La fel de complicat?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
13/05/2023

România, te iubesc!

Bagajele-s făcute, mai verific o dată actele, arunc înc-o privire prin casă și plecăm. Mereu trecem pe la capela noastră înainte de-o călătorie mai lungă. Simt deja cum stresul dispare, chiar dacă încă nici n-am ieșit din Belgia. E prima noastră vacanță spre România, în mai. Până acum mergeam în iulie sau august. De ciudă, parcă, e o zi superbă, soarele strălucește puternic, îl simt prin parbriz și-i absorb căldura prin toți porii. Băieții, rămași acasă, ne trimit mesaj cu urări de drum bun. Max doarme liniștit în brațele mele, acum s-a liniștit și el, știe că vine cu noi și nu rămâne acasă. Aseară, io-i puneam jucăriile în geantă, el le scotea, complet nedumerit de ce se-ntamplă. N-am dormit prea mult, mă simt obosită, dar o oboseală plăcută. Ce bine-i să pleci spre țară! Gândul c-o să-i revăd pe cei dragi mă emoționează. Încerc să nu mă las copleșită, altfel iar o să dau apă la șoareci.
E o zi superbă. Parcă să ne facă-n ciudă și să ne pară rău că plecăm, soarele strălucește puternic. Dar cel din mine strălucește mai tare, de bucurie că mă-ntorc la casa părintească, la ai mei, la cei dragi. În țara mea dragă.
România, te iubesc! Și-aștept cu nerăbdare să te revăd.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
13/05/2023

Mercur retrograd 😁

De dimineață am mers la piață. 😁 N-am mai fost de multă vreme, de când cu umărul, știind că nu pot să car nimic, mai bine nu m-am mai dus. Nu pot zice că mi-a lipsit tare mult sau că i-am dus dorul, oricum mare lucru nu prea cumpăram, de la fermieri ce mai luam roșii cu gust de roșii, mărar proaspăt, carne proaspătă pentru Max etc.; mă rog, chestii pe care le găsești în alte parți mai greu. Rar de tot mai îmi luam și câte ceva de îmbrăcat, prețurile mi s-au părut mereu exagerate, mai bine mi-am cumpărat ce-am avut nevoie on-line. Tot în piață sunt câteva tarabe cu haine pentru femei ca mama, mai sobre, mai lejere, mai comode. La niște prețuri piperate, dar calitatea e ok. Azi, pornită să îi iau mamei ceva ușor, de primavară, frumos și elegant, m-am oprit la prima tarabă, de unde îi mai cumpărasem câteva ceva și anii trecuți. Pe bădiucul ce vinde, îl știu de ani buni. Am fost neplăcut surprinsă să-l (re)găsesc schimbat, din vânzătorul amabil, săritor, s-a transformat într-o acritură belicoasă. Când la prima întrebare mi-a răspuns răstit, am zis că no, poate n-am înțeles io bine, mi s-o fi părut. Dar când tot așa a continuat, am simțit așa, un fior pe ceafă și mi s-a sculat părul în cap. 😁😈 I-am înapoiat rapid ce aveam în mână și i-am trântit un „Dank u wel!” răstit, apăsat, tăindu-i macaroana la ce îmi tot îndruga el pe-acolo. Nene, n-ai nevoie de banii meu? Super! Îi las la următorul vânzător! M-am răsucit pe călcâie și-am plecat. Vremea când te rugai de vânzători să-ți pună deoparte ceva, a trecut hă!hă! demult! Când m-am întors din capătul pieței cu plasa în care aveam ceea ce dorisem să cumpăr de la el, s-a prefacut că aranjează standul, preocupat.
Vorba dulce, mult aduce. Mai ales când ești vânzător. 😉 Pentru că uite-așa a rămas fără un client fidel. Probabil nu m-a ținut minte, nu mai fusesem de multă vreme în piață. De-acum, chiar dacă o să mă mai duc, taraba lui e inexistentă pentru mine. La fel ca banii mei pentru portmoneul lui. 😁🤣
La voi cum e? Mercur e tot retrograd?
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
06/05/2023

Trei

La Sfântul Maslu de la Nicula, când biserica mică era plină ochi, de n-aveai loc nici să arunci un ac, mereu m-a impresionat bucata asta din Biblie, epistola 1 a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Iar acum mulți ani, în biserica aproape pustie din Aalst, în care erau doar câteva suflete și niște icoane atârnate pe pereți, când preotul care slujea ne-a dat și nouă, mirenilor, să citim pe rând, iar lui Adi i-a căzut chiar bucata asta, care mie-mi plăcea în mod deosebit, a fost momentul când am înțeles că nimic nu-i întâmplător. Că dragostea și credința pot să străbată mii de km, că le purtăm pe amândouă în același loc: în suflet. Că se creează punți nevăzute între țări, între oameni, între biserici, unite de trei lucruri: credință, dragoste și dor.

Hristos a înviat!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/04/2023

Nicula

Cinci

Începe a cincea lună din an. Aprilie s-a încheiat frumos, c-o zi minunată, caldă și calmă, petrecută alături de prieteni dragi. Și, ca să respectăm tradiția, am mâncat mici și-am băut bere, îmi pare rău că nu m-am gândit mai repede să iau și niște tăvițe de carton, să fie totul așa cum era mai demult. Sunt nostalgică zilele astea, mă gândesc des la România, dorul văd că-mi dă târcoale iar așteptarea devine tot mai grea. De data asta cred că primăvara n-o să ne mai păcălească, stând pe terasă am văzut că s-au întors rândunelele, le-am admirat zborul dansat din înalt. Chiar dacă s-a înnorat, aerul a rămas plăcut, călduț.

Luna aprilie s-a încheiat.

Luna mai să ne-aducă primăvară din plin și doar bucurii!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/04/2023

Însingurare

Ieri, nu știu de ce, pentru câteva clipe, m-am simțit singură, părăsită, a nimănui. Și, înainte să mă întristez de-a binelea, mi-am dat seama că sentimentul nu-mi aparținea. Nu putea fi al meu. Am surâs, ușurată. Am în jurul meu mulți, mulți oameni care mă iubesc. Și sunt recunoscătoare pentru asta. Dar ce-am simțit a fost intens, chiar și pentru câteva clipe, a fost greu de îndurat. Să fii singur cuc pe lumea asta, trebuie să fie cumplit. Nu mi-e frică de singurătate, dar însingurarea e rece, e tristă, e pustie. E un vid. De care, dacă nu ne păzim, suntem înghițiți. Și cred că cea mai bună și mai sigură protecție este una singură: să iubim și noi din toată inima.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

23/04/2023

Drum și singurătate

Am știut că-i musai să mă urc cât mai degrabă pe armăsarul meu nărăvaș, altfel n-aș mai fi avut curajul s-o fac. Azi am purces la drum, un drum pe care, ca să nu mă apuce frica, mi l-am imaginat spre capăt de lume. Recunosc că m-a cam luat cu fiori în locul unde-am căzut, am pedalat însă mai departe cu îndârjire. Și grijă, multă grijă, am făcut io haz de necaz cu căzătura, ieri însă m-a durut tot corpul, m-am simțit de parcă a trecut un buldozer peste mine, am anulat toate programările la kinetoterapie, de-abia m-am târât prin casă, ce exerciții? Ce înot? Ce recuperare? Genunchii mă dor cel mai tare iar gâtul mi-e înțepenit, să treacă Paștele Catolic și-o să mă duc la medicul de familie. Simt nevoia de-o vacanță prelungită, dacă stau bine și mă gândesc m-aș muta măcar două luni undeva, la soare, pe malul mării, să fac ceea ce-mi place cel mai mult și să stau în liniște. Să mă desprind de lume și să mă uit la apus și răsărit, să ascult marea foșnind iar mintea s-o golesc de gânduri. Să privesc cerul, plutind în mare, cu brațele răstignite și ochii senini, oglindind albastrul nemărginit. Să petrec zile și nopți în tihnă, scriind, citind, meditând, rugându-mă. Singură. Să nu am griji, să nu mă grăbesc, să nu mă neliniștesc. Să n-am liste, treburi de făcut, lucruri de rezolvat, să nu aud mașini trecând în trombă. Să nu văd oameni stresați și agitați, să n-aud voci noaptea sub geam, ce să mă țină trează.

Să pun timpul să se scurgă printr-o clepsidră și să nu-mi pese de trecerea lui. Să am zile terne, prăfuite, fără nimic deosebit, plictisitoare și absolut banale. Să mă simt infimă, ca un fir de nisip, și doar liniștea să mă înconjoare. Să ajung să-mi fie dor de oameni și de civilizație. Să-mi doresc să mă întorc în lume.

Baiul e că, dacă aș face toate astea, m-aș învăța cu stilul ăla de viață și probabil nu m-aș mai întoarce.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/04/2023

Ceasu’ rău și mâța neagră

Ceasu’ rău și mâța neagră. Culmea e că-mi plac pisicile negre, sunt preferatele mele. Am tufut o trântă azi, cu bițgla, de mi-au sărit capacele și mi-am belit genunchii, probabil să-mi aduc aminte de copilărie. A fost frig azi-noapte, a înghețat, tocmai de asta am plecat la serviciu cu grijă, știam că porțiuni de drum sunt alunecoase, nimeni nu mai aruncă acum sare pe drum, iar prin pădure, unde umbra e deasă și pista de biciclete e nedezghețată, am mers și mai precaută. Eh, am scăpat cu bine de-acolo dar la prima intersecție, când să intru iar pe drumul principal, la o bordură de trotuar înaltă, la care m-am gândit de nenumărate ori că-i prea înaltă și periculoasă, am simțit cum îmi alunecă roata și aia a fost. Probabil era o pojghiță subțire de gheață, habar n-am, într-o fracțiune de secundă m-am trezit cu roțile-n sus. Noroc am avut cu carul, am căzut cu fața pe iarba de pe lângă trotuar, ca dacă era pe beton, acum eram ca o găină jumulită. M-am dezmeticit cu greu, eram plină de nisip în gură și iarbă pe față și haină, simțeam că mă doare glezna iar genunchii mă ustură, în rest parcă eram de sticlă, amorțită. Cred c-am stat în cur vreo 5 minute, mi s-a părut o veșnicie, n-aveam nici curaj, nici putere să mă ridic. Doi șoferi au oprit – să le dea Dumnezeu sănătate! –, m-au repus pe picioare și mi-au ridicat și bicicleta.

Asta e. Ceasu’ rău si mâța neagră. Mă bucur că măcar n-a fost mai rău. Și am aflat că, pe lângă cască, budigăii cu care eram îmbrăcată îs cei mai cei, musai să-mi mai cumpar o pereche! Deși ambii genunchi mi-s beliți, pantalonii-s intacți! Calitatea-ntâi, dom’le, calitatea-ntâi!

Cu drag și cu iubire,

tutuluca, Aura.

05/04/2023

Mărinimie

Degeaba, românii nu-și dezmint numele și renumele, de oameni buni, mărinimoși, calzi și cumsecade. Și-o să fiu mereu mândră de ei și de faptul că-s româncă! Am fost în parc, vremea frumoasă te îmbie afară, și-am primit apă și prăjituri așa, pur și simplu, de la o mămică româncă, într-un gest de mărinimie care mi-a încălzit sufletul mai tare decât soarele fierbinte. Nu pot să nu compar asta cu plimbarea de săptămână trecută, când s-a mâncat sub nasul nostru fără ca măcar așa, de formă să te întrebe dacă vrei și tu; noi, româncele, am împărțit cu drag ce-aveam, n-am stat pe gânduri, și asta îmi învăț și „pupila”, să facă la fel. Noi dăm din suflet, cu drag, fără să socotim fiecare cent sau cât a costat. În ultima vreme, mai ales după plimbarea aia cu școala, n-am scăpat de senzația despre care am mai scris aici https://aurablupu.wordpress.com/2018/01/22/sclavie/

când chiar dacă ți se dă un chibrit, știi că alții, care nu-s români, mai târziu o să-ți ceară înapoi o cutie întreagă. Nu generalizez, mai sunt care dau cu drag, dar spontan, să împartă cu tine un codru de pâine și-o înghițitură de apă, chiar dacă ei poate că nu mai au, români sunt. Cu siguranță!

Rodica, îți mulțumesc! Să-ți dea Dumnezeu înapoi înzecit!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/04/2023

Și-aș mai…

Și-am găsit și magnolia înflorită! Cât i-or rezista florile, nu știu zău! Ieri a fulguit și-a fost grindină, n-am purtat mănuși nici astă-iarnă, uite că-s nevoită să le port în martie, aproape aprilie. E frig. Soba încă duduie seara. Mi-e un dor nebun de ceva, fără să știu însă ce-mi lipseste. Mă opresc în câmpul pustiu, ascult vântul și-mi dau lacrimile. De frig, prefer să-mi zic în gând. Fără să am motive, sunt dezamăgită. Sătulă. Obosită. Amărăciunea mă cuprinde. Vreau, însă nu știu ce vreau. Tânjesc, însă nu știu după ce. Aș plânge cu sughițuri și-aș urla de neputință. Știu, durerea te seacă. Te obosește, te epuizează. Da, îmi vine să mă trântesc pe spate, în iarbă, să privesc cerul și să aștept. Nu știu ce. Izbăvirea? Poate.

Îmi trag însă sufletul, îmi șterg nasul și lacrimile, și plec mai departe. Pedalez. Respir. Trăiesc. Și aștept. Acum știu ce.

Primăvara. Am găsit-o în magnolia înflorită.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

28/03/2023

Plimbări și online

Azi am fost la o plimbare cu preșcolarii. E fain să vezi cum câteva zeci de oameni s-au adunat în curtea scolii, s-au aliniat și-au pornit, pe ploaie, la mișcare în aer liber; cum îi stimulează și dau un exemplu celor mici. La final toți am fost răsplătiți, cu o supă fierbinte, prăjituri, suc etc. S-a socializat, s-a râs și alergat, s-a pus sângele în mișcare și s-a petrecut timp de calitate alături de cei mici. Astfel de activități sunt bine-venite și-n loc să stea înțepeniți în bănci ore-n șir, învățând materii complet inutile, mai bine-ar face și cei mai mari același lucru, din când în când. Dacă de mici sunt învățați cu asta, când cresc o să-și dorească să iasă afară, nu să fie tot timpul cu nasul în calculator și telefon. Când sunt pe stradă sau în autobuz, am uneori impresia că mă plimb printre zombi, rar văd tineri care să nu fie ori cu ochii-n ecran, butonând de zor, ori cu caștile pe urechi. Sunt prezenți și totuși absenți, atenția le e absorbită nu de lumea înconjurătoare, ci de cea la care-i conectează un ecran. Și e păcat. Ajungem să nu mai știm vorbi, comunica unii cu alții, suntem dependenți de mediul on-line.

Plimbarea de azi a fost faină tare. Mai ales că n-am văzut pe nimeni tastând sau vorbind la telefon.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/03/2023

Dureri și magnolii

Odată cu încălzirea vremii, chiar și numai cu câteva grade, îmi revine și mie zâmbetul. Să nu mai simt frigul ăla pătrunzător, care trece prin orice haină și se cuibărește în oase, articulații dar mai ales în suflet, e mare lucru. Făceam comparație cu anul trecut, când, în aceeași dată, erau 23 de grade. Azi, cu 10 mai puțin. Și tot am fost bucuroasă că măcar nu mai e lapoviță iar magnoliile totuși înfloresc. Când simt razele soarelui cum îmi încălzesc fața, o stare de bine mă cuprinde. Aș sta așa, cu ochii închiși, absorbind căldura prin toți porii, o veșnicie. A fost un început de an încercat. Trei luni au trecut cu greu, cu mult greu, cu multe provocări. M-am simțit mai mult ca oricând un Rac adevărat: un pas înainte, doi înapoi. Când credeam că gata, a trecut durerea, am încheiat recuperarea, o luam de la capăt. Dar, ca un Rac încăpățânat, n-am renunțat. Deși, trebuie să recunosc, de multe ori am fost tentată să o fac. Să întrerup sesiunile de kinetoterapie și să mă mulțumesc cu câtă mobilitate și putere am în brațul operat. Dar ambiția mea de catâr, plus Berbecul Ascendent, nu m-au lăsat. M-am uitat prin poze și-am văzut cât m-au îmbătrânit lunile astea de după operație, ce riduri s-au săpat în obrajii mei, cum durerea permanentă mi-a cam pus capac. Însă accept totul așa cum este, așa cum vine. Durerea m-a învățat un lucru important: limita ei n-o știm niciodată, mereu găsim puterea de-a îndura și mai mult. Cum scriam în prima mea carte, „Cu cât este suferința mai grea, cu-atât este răsplata mai mare.”

Și este. Nu mare. Imensă.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/03/2023

Rulade

Ala, bala, portocala, care se mănâncă prima? Cea cu căpșuni, cu caise sau cu frișcă?

Pentru comenzi, mesaje în privat.

Rețeta (o am de la mama mea) o las aici: Este pandișpan simplu, doar câteva mici secrete

Pentru tava mea din cuptor folosesc 3 ouă, 6 linguri de zahăr, 6 linguri de apă, 6 de faină și 3 de ulei. Separ albușurile de gălbenușuri, le bat spumă, adaug zahărul împreună cu apa și le bat în continuare, (pt aromă, în loc de 2-3 linguri de zahăr tos pun 2-3 pliculețe de zahăr vanilat); gălbenușurile le amestec cu uleiul (nu mult, până se deschid la culoare) și le adaug albușurilor, omogenizându-le prin răsturnare, nu mai folosesc mixerul ci o spatulă. De asta compoziția rămâne aerată, pufoasă. Apoi făina, lingură cu lingură, tot cu spatula le încorporez, iar la final rad coaja unei lămâi. Pregătesc tava cu hârtie de copt, unsă cu un pic de margarină, cuptorul trebuie preîncălzit la 180 de grade, întind compoziția uniform și o coc maxim 15 minute. O scot imediat din tavă, cu tot cu hârtia de copt, o dezlipesc ușor, să nu se rupă, o ung cu dulceață, frișcă, Nutella etc. și-o rulez. La final o pudrez cu zahăr.Poftă bună!Cu drag și cu iubire, Aura B. Lupu01/04/2023

Ceva mă atrage ca un magnet spre pădure, obosită și fără chef urmez imboldul. Printre crengi, văd mingea de foc, pe partea opusă copacii-s scăldați în lumina ireal de frumoasă. Un pâlc de flori mă face să mă opresc, când ajung acasă primesc mesaje care mă încălzesc. Cărțile au ajuns la destinații. Lumina mi-a pătruns în suflet. Florile mi-au bucurat privirea. Mirosul prăjiturilor coapte mi-a intrat în păr, în haine, dat satisfacția privirilor aprinse de poftă și-apoi plăcere, a meritat efortul și disconfortul aromelor luate la purtător. Când ajung acasă, Max mă adulmecă și strănută, pufnește, apoi mă privește mustrător. „Ai făcut prăjituri în altă parte? Și eu cum le gust?”. Mda, musai să mai fac o tură și acasă, după ce văd privirile tuturor.

Sunt obosită. A fost o zi lungă și plină. Zâmbesc.

New day. New life.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22/03/2023

Vânt

Ieri a fost o zi tipic belgiană. De-o sută de ori a plouat, de-o sută de ori a ieșit soarele. Am trecut prin anotimpuri cu viteza luminii, ba cald, ba frig tăios, ba adiere blândă, ba vânt turbat și mușcător. Cer schimbător, nehotărât, ploaie cu bulbuci, vuiet, apoi dintr-o dată liniște. În câmp, pe dâmburile puține, bieții fazani stăteau zgribuliți, văduviți de iarba înaltă și stufărișul tăiat de curând, înconjurați de apa care inundă cu fiecare ropot tot mai mult din pământul deja sătul de atâta ploaie. Aerul rece, venit de pe zăpezi, mi-a înghețat mâinile pe ghidon și la fiecare rafală puternică le strângeam mai tare, gândindu-mă că n-aș vrea să ajung în vreun șanț, trântită de vânt. Și-apoi, la nici 10 minute, cald și soare.

Chiar dacă sunt aici de peste 20 de ani, nu pot spune că m-am obișnuit cu vremea asta atât de schimbătoare.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/03/2023

Spune-mi vânt…

Biciclit

A trecut prea mult timp de când nu m-am mai „fițălit”.

https://aurablupu.wordpress.com/2020/03/25/fietsen/

Azi, când am făcut-o, a fost atât de bine! Mi-a fost teribil de dor. Și cu toate că durerea mi-a înțepenit umărul operat dar și partea dorsală (asta ca să mă exprim frumos și să nu mai folosesc termeni nepotriviți pentru o „duoamnă” ), nu m-aș mai fi întors acasă, știam c-o să revin în nebunia carnavalului. Au trecut 5 luni, 5 luni în care tot ce-mi plăcea să fac, n-am mai putut face. Mișcarea, care înainte mă ajuta să depășesc orice stare nasoală, sportul, plimbările lungi, înotatul, datul cu bicicleta, alergarea etc. au fost un vis îndepărtat, o amintire. Cum habar n-avem, când suntem sănătoși, cât de binecuvântați suntem! Cum nu știm să apreciem lucrurile mărunte, banale! Cum ne pierdem vremea în zadar! Și mai ales cum uităm să mulțumim corpului ăsta de care tragem, îl forțăm, îl obosim și-l alimentăm uneori haotic! Privesc pe geam petrecerea carnavaliștilor, cu multă băutură, cu gălăgia aia infernală, cu prea mult din toate și mă întreb: de ce suntem atât de nesăbuiți și nepăsători chiar noi cu noi? Oare o să înțelegem vreodată că excesul nu ne face bine? Aș mai fi pedalat azi de zor, cu nesaț și dor, mai ales că natura se pregătește să renască, bobocii magnoliilor stau gata să-nflorească, o parte din copaci deja au înflorit iar verdele începe iar să stăpânească. Și m-aș fi biciclit până la alt capăt de lume, unde-i liniște și pace, știind ce mă așteaptă acasă. Dar aș fi exagerat. Mi-aș fi forțat corpul ăsta care deja a trecut prin destule. Așa că m-am întors, i-am mulțumit, iar acum o să-l rog să (încerce) să se odihnească.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

19/03/202

Carnaval

Muzica bubuie, petardele la fel. E gălăgie pe stradă, se aud voci, râsete, țipete, tropăituri. A-nceput carnavalul. Am zis mereu că nu-s fan, cu fiecare an mă adâncesc în părerea mea despre el. Încep să-l detest. Nu buna-dispoziție îmi repugnă, ci manifestările animalice. Zgomotul. Totul dus la extrem. Până și natura se opune, a turnat cu găleata. Acum regret că s-a oprit, poate-i mai alunga pe petrecăreți, sau măcar petardele nu le puteau aprinde. Max mârâie înăbușit, tresare în somn. Nici el nu-i liniștit. Am zis să fac ceva, repede, să ne mai îndulcim. Nu prea mi-a ieșit. Rulada mea cu dulceață s-a cam ofticat și-a crăpat, din loc în loc. Măcar gustul e bun. Umărul încă mă doare, o durere de care m-am saturat. Complet și total. Azi, la terapie, kinezistul mi-a ridicat brațul sus, sus de tot. Pe de-o parte mă bucur că pot, pe de altă parte aș vrea să pot, minus durerea sâcâitoare. Senzația de neplăcere persistă. Acum se-aud și fluierături. Rezist imboldului de-a mă ridica din pat și de-a mă duce la geam. În schimb deschid sertarul și caut dopurile pentru urechi. Măcar bine că mâine-i duminică și pot să dorm mai mult.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

18/03/2023

The Motans – Concert Bruxelles

De azi-noapte sunt într-o stare de beatitudine, am adormit fredonând, m-am trezit zâmbind. Unele întâlniri sunt predestinate, unele suflete musai să se cunoască, indiferent de câte obstacole se pun în calea lor, asta trebuie să se întâmple. Și știi asta. Simți asta. Prin toți porii. Prin pielea de găină. Și nu are nimic de-a face cu îndrăgosteala, cu pasiunea sau dragostea. E doar vibrația sufletelor. Sentimentul că emiteți pe aceeași lungime de undă, rezonați la aceleași cuvinte și note, că sunteți din același „trib”. Rar mi se întâmplă cu persoane necunoscute, aproape deloc. Dar când am văzut anunțul, am știut că trebuie să merg. Și doar nu s-a legat. Ba cu cine voiam să merg nu prea voia, ba când să iau bilete apărea „Sold out”, ba fix vineri, când era concertul, era și grevă, iar trenurile nu circulau etc. Dar când ceva trebuie să se întâmple, se întâmplă, nu? Am ajuns la concertul lui #TheMotans din La Madeleine, Bruxelles și-a fost memorabil. De la început până la sfârșit am avut sentimentul că-s acolo unde trebuia să fiu. Mi-am dorit mult să-l și cunosc pe Denis, tocmai de asta am vrut bilete cu „Meet & Greet”, și chiar dacă iar au fost o mulțime de piedici, am reușit. E un om fix ca muzica și versurile lui: cald, sincer și simplu. Adică extraordinar. Regret doar un singur lucru: că a durat atât de puțin. Așa că, după cum i s-a strigat din sală și i-am spus și eu, e musai să revină.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/03/2023

The Motans

Căsuța din pădure

Căsuța din pădure am văzut-o acum câțiva ani, iar de atunci am tot încercat să ajung la ea, locul pare desprins din povești, pâlcurile de ghiocei împânzesc locul și-n fiecare an, de când l-am găsit, îl caut. Niciodată n-am reușit însă să ajung la ea, când plouă prea mult totul se transformă într-o mlaștină, iar din drum, prin mărăcini, peste podețul șubred, e greu de ajuns și numai până la ghiocei, darămite la căsuța care e și mai adânc în pădure. Dar azi n-am renunțat, m-am aventurat și peste al doilea podeț, și mai firav decât primul, am zis fie ce-o fi, io vreau să văd căsuța aia de aproape. Și-am reușit. Iar timpul petrecut acolo a meritat tot efortul. E un loc din care n-aș mai fi plecat. Deși e părăsit, frumusețea lui sălbatică, liniștea și pacea te copleșesc. Te atrag, te prind în mreje. Gândul că acolo a stat cineva, întărește senzația. Îl și văd, un bătrân sprinten, îndemânatic, care cât e ziua de lungă trebăluiește pe lângă casă, se învârte ca un titirez și repară, cioplește, îngrijește; un pustnic, un om care-și iubește singurătatea. Nu acrit de lume, ci iubitor de ea, dar sătul de larmă și stridențe. Care vrea o altă uniune: cea cu natura și Dumnezeu.
Pășesc cu grijă, suspin. Plec cu greu. Mai privesc o dată-n spate. Și parcă printre mărăcini și crengile uscate, acoperite de mușchiul verde, văd un bătrân, cu barbă lungă, albă, care-mi zâmbește și înclină din cap.
Da, locul e magic.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
11/03/2023

Ridicol vs răutate

N-ar trebui să ne fie teamă de ridicol, de bâlbe sau greșeli. N-ar trebui să ne paralizeze frica de-a ne face de râs și de rușine. OK, suntem ridicoli, facem gafe, comitem greșeli, ne dăm cu stângu-n dreptu’. Și ce? Nu mai există viață după? Nu se mai învârte Pământul? Ba se învârte, fix la fel. Teamă ar trebui să ne fie când judecăm, bârfim, catalogăm, etichetăm. Când suntem răi, haini, încrâncenați. Când aruncăm cu pietre și căutăm să fim mereu deștepți, perfecți, deasupra tuturor. Când ne credem superiori și suntem îngâmfați, plini de noi și de fumuri, atunci ar trebui să ne fie teamă. Atunci ar trebui să înghețăm. Pentru că există Unul, Cel mai Cel, care vine și ne uniformizează. Ne coboară și doboară de nu ne mai vedem. Când suntem ridicoli, îngălați, când facem prostii și gafe, cred că râde și se distrează, cum facem de altfel și noi cu copiii noștri, nu? Suntem îngăduitori și amuzați. Dar când devenim obraznici, când ne uităm locul și sărim garduri, crezându-ne mai cu moț și de neatins, ajungem la colț, pedepsiți. N-o să pedepsim o fetiță că și-a prins rochița-n ciorapi, sau că pune o întrebare fără sens. O să râdem, o s-o aranjăm, pupăm pe frunte și-o să-i răspundem cât mai serioși. Dar ia s-o vedem dându-i altui copil cu păpușa-n cap, sau răspunzând obraznic, cum o să reacționăm?
Nu vă mai fie teamă să fiți ridicoli, copilăroși și jucăuși. Temeți-vă doar de răutate. A celor din jur dar mai ales de-a voastră.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
05/03/2023

Viva Magenta

Încurc zilele, uneori. Dacă am câte vreo zi liberă în timpul săptămânii, am impresia că-i duminică. Bine că am prin preajmă oameni mai atenți. Fără calendar și notițe nu m-aș descurca, asta-i clar. Sunt o zăpăcită. Mă las distrasă ușor. Dacă scriu sau citesc, uit de tot. Nici mâncare nu-mi mai trebuie. Doar spatele înțepenit și degetele amorțite ce-mi mai amintesc că au trecut ore bune. Dar când fac ceea ce ador, timpul se oprește-n loc, chiar dacă el de fapt zboară. La începutul anului 2023 s-a ales o culoare, „Viva Magenta”, nu știu dacă am nimerit-o, dar orhideea primită de la Adi la asta mă face să mă gândesc. Ca noroc. Măcar așa n-o să încurc anii. Zilele oricum le amestec. Azi, toată ziua am avut impresia că-i duminică. Răsuflu ușurată că-i doar vineri.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/02/2023

Mulțumesc!

Poliția!

Să circuli cu autobuzul uneori poate fi o adevărată provocare, o peripeție poate transforma drumul dintr-unul monoton într-unul chiar interesant. Când merg la terapie am de mers vreo 40 de minute, deci orice întâmplare e pentru mine sursă de inspirație. N-am pornit bine că la a treia stație a vrut să urce un personaj, l-am ochit pe geam din depărtare și deja zâmbeam, bănuiam c-o să fie ceva agitație. Ca să înțelegeți, aici, în Belgia, e perioada carnavalului, un fel de nebunie generală, cu costumați, care alegorice, petreceri, muzică și mult – prea mult, după mine! – tam-tam. Nenea ce voia să urce era costumat în călugăr, în colțul gurii îi atârnă un rest de trabuc din care morfolea de zor și era clar că la ora aia (nu era încă nici 10) era abia trezit dintr-o beție și acum mergea la alt bairam. Șoferul, vigilent, i-a cerut biletul. Evident, n-avea. Și-a-nceput show-ul. Cred că am stat în stația aia pe puțin un sfert de oră, drumul era și foarte îngust și nu se putea depăși, în spatele autobuzului se formase o coloană considerabilă. Eu eram pe primul loc din față, pot zice c-am avut bilete-n primul rând. Petrecărețul nu voia să coboare, șoferul refuza să plece până nu prezenta bilet, schimb de replici, strigate, scandal. Ce n-am înțeles a fost de ce șoferul s-a angrenat în discuție în loc să cheme poliția. Și-n timp ce lansam gândul ăsta și-l măcinat în cap, stând cu mâna pe telefon să sun eu, apare un domn. Depășise cumva coloana și oprise mașina în fața autobuzului, cu portierele deschise, pe ușa de lângă șofer coborâse o doamnă care zâmbea, așteptând.

– Este o problemă aici? a întrebat pe un ton ferm. Era bine îmbrăcat, un bărbat de peste 45 de ani, în formă, înalt, geacă de piele, tuns scurt și ochelari negri, de soare.

Șoferul i-a răspuns scurt, în timp ce costumatul popă bălmăjea de zor.

L-a apucat de-o aripă, l-a coborât din autobuz, încurajându-l dar și conducându-l fără putință de opunere și l-a urcat în mașină. La prima răspântie a luat-o pe drumul care știu că duce la poliție. Scurt pe doi. Bănuială mea e că era probabil polițist.

Cine-o fi fost, să-i dea Dumnezeu sănătate. Altfel azi nu cred că mai ajungeam la terapie și nici despre ce scrie.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

25/02/2023

Mulțumesc!

Interviu pentru revista ”Timpul Belgia”

https://portal.revistatimpul.ro/timpul-belgia/traieste-iubeste-si-taci-de-aura-b-lupu

Ghiocei

Simt că vine primăvara. Dimineața mă trezesc în cântecul păsărelelor, seara apuc să văd apusul când mă întorc de la muncă, iar ieri, în plimbarea cu Max prin pădure, am găsit semnul clar al venirii ei: un mănunchi alb de ghiocei. Corpul îmi vibrează de nerăbdare, aștept căldura, copacii înfloriți, apusuri spectaculoase și primăvara plină de viață ca un vițel ce iese prima oară din grajd. Mă prăpădeam de râs când, copilă fiind, îl vedeam dând din capul cu cornițele abia crescute și din copite, zburdând ca un bezmetic prin curtea înverzită, lăsând urme prin iarba proaspăt ieșită. Așa mă simt și eu. De-abia aștept. Să pot să merg iar cu bicicleta mea pe coclauri, să alerg, să joc badminton. Să las în urmă toată perioada asta grea, întunecată, iarna lungă și gri. Vreau culori, vreau miresme, vreau să văd brazda groasă, a pământului arat, să simt mirosul belții și-al florilor și să văd fluturii zburând.

Simt că vine primăvara. De-abia aștept!

Voi?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/02/2023

Zile agitate și reflexii

Sunt zile agitate, în care timpul zboară, eu alerg dintr-un loc în altul și seara cad lată. Totul e pe repede înainte. Folosesc fiecare clipă, nu-mi permit să pierd niciuna, dac-aș face-o, zilele toate s-ar da peste cap, n-aș mai ajunge să le dau de capăt. Nu mă plâng. E bine. E fain să fii activ, concentrat, ocupat. Prezent. Savurez fiecare moment. Observ. Azi a fost o vreme pe placul meu, frig, dar cu soare și cerul senin. La terapie am făcut un mare pas înainte, am reușit să-mi rotesc umărul și, după 16 săptămâni, am înotat prima oară. Sentimentul a fost copleșitor. Apoi am fugit la dentist, de obicei mi-era frică tare, acum am plecat de-acolo zâmbind. Nu că nu m-ar mai fi durut, dar la câtă durere am îndurat în astea 16 săptamâni, detartrajul fără anestezie a fost un fleac. Așteptând autobuzul în stație, mi-am văzut reflexia-n geam și-am zis ia să-mi trag un selfie, să imortalizez momentul, o să revin acolo doar peste-un an. N-am apucat azi-dimineață să mă fardez, dar n-a contat. Cerul a fost minunat. Vremea frumoasa. Ziua plină, obositoare, după dentist am fugit la muncă, abia seara am ajuns acasă, dar sentimentul de împlinire că am făcut tot ce-am avut de făcut, îndulcește oboseala. Mă duc la culcare simțindu-mă de folos. Utilă. Prezentă. În acum. Și aici.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

09/02/2023

Limbi străine și mirosuri pregnante

Mereu când ies de la aqua-terapie mi-e frig. Ca noroc că nu aștept prea mult autobuzul în stație, vine de obicei la timp. Chiar dacă-mi prind părul, în spate tot reușesc să-l ud un pic. Mă înfofolesc bine, nu vreau să mai răcesc. Azi înotatul n-a mers defel, a reapărut junghiul din articulație care apoi nu mă mai lasă să fac mai nimic. Ăsta-i sper! ultimul hop de trecut, să scap de el, și-apoi nu mă mai dau nici p-un jeb de cuie! Aud vorbindu-se flamanda, două tanti trăncănesc de zor, una are o voce de fumătoare, ușor răgușită; trei scaune mai în față aud spaniola, altă femeie vorbește la telefon cu o viteză incredibilă, la început nici nu m-am prins ce limbă vorbea. Din spate aud franceza. Eu scriu în română. Oare câte nații suntem în autobuz? Dar în toată Belgia? Arunc o privire pe geam, văd un băiat alergând, mă pregătesc să apăs pe buton dacă șoferul nu oprește în stație. A oprit, hai c-a fost cumsecade. Știu cum e să treacă pe lângă tine, dacă nu ești chiar în stație sau nu faci semn, mulți șoferi te ignoră și trec în trombă. E înnorat. Eu mă simt un pic moleșită. Mai am vreun sfert de ceas de mers. Mirosurile pregnante, că-s de parfum sau de alt soi, mă deranjează. Tușesc. Urcă doi adolescenți, ea are belciug prins între nări, ce mă face să mă gândesc la drodu’ porcilor din rât, pe care-l punea bunicu’, să nu scurme, el e plin de coșuri, pantalonii ambilor sunt largi, laaargi. Aud încă și flamanda și spaniola. Nu pot să nu mă întreb, cum pot unii să vorbească atât? Oare nu-i doare gura?

Mă pregătesc să cobor. De-abia aștept să respir aer curat. Cine s-a parfumat cred c-a golit toată sticla.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/02/2023