Vegetat

Sâmbătă au fost 26 de grade. Ieri s-au înjumătățit, abia au fost vreo 13. Plus furtună, chiar și o tornadă în Antwerpen (la o azvârlitură de băț de noi), rafale violente de vânt și căderi de apă cu găleata. Clar, vreme a la Belgique. Azi m-am trezit în razele soarelui cu dinți și-n urletul vântului ce încovoaie copacii din curtea casei de peste drum. Ferestrele ușii de la camera de zi, din când în când, le aud cum se zgâlțâie și tresar și ele, de spaimă. În ciuda soarelui ce se încăpățânează să strălucească, în casă simt că-i frig și mă gândesc să aprind focul în sobă. Apoi mă răzgândesc. În mai? Mai bine iau pledul azvârlit aseară pe canapea și mă învelesc. Mă enervează frecvența mult mai mare a mașinilor pe care le aud trecând pe stradă, într-un vuiet, șuier aproape continuu și de care m-am cam dezobișnuit. A, da, de azi s-au relaxat și mai mult restricțiile, se deschid toate magazinele, îmi explic io singură nemulțumirea zgomotului în plus pe care trebuie să îl suport. Am dormit prost, când afară e furtună nu prea pot să dorm. Iar insomniile-s urmate de-un bubuit în capul meu și-o stare generală proastă. Nu-i un început prea bun, de săptămână. Nici cafeaua nu mă-nveselește, de obicei după cele doua căni mari, fierbinți, reușesc să mă bine-dispun. Azi nu. Azi nu-s nici tristă, nici supărată, nici veselă, nici fericită. Azi doar vegetez. Mă rog, până acum. Poate după-masă va fi mai bine.
La voi, cum e?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
11/05/2020

2 gânduri despre „Vegetat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.