De ziua lui, fecior’miu și-a dorit tort de ciocolată. „Piece of cake” mi-am zis io-n barbă, încrezătoare-n forțele proprii, că doar nu-i nici primu’, nici ultimu’ tort pe care-l fac. Și tocmai ca să nu repet același fel, am zis să-ncerc o nouă combinație, de ciocolată și portocale, doar de ciocolată m-am gândit c-o sa fie prea greu de digerat. Caut rețeta și mă apuc de treabă. Știi-mă pălăria unde-mi era gândul, (de fapt știu bine unde-mi era, toată ziua, deși era motiv de sărbătoare, io am cam fost cu lacrimile-n ochi, e prima aniversare fără Edi, și-mi lipsește teribil să-l văd mișunând prin bucătărie, milogindu-se la câte-o bucățică de ceva), dar îmi pică fisa la un moment dat, pregătind maglavaisu’, c-am adăugat gălbenușurile înaintea zaharului… No, ca să nu arunc compoziția, că era păcat, am zis hai să-l transform din tort în chec (o idee foarte bună, până am scos blatul din cuptor, checul „improvizat” dispăruse deja, „termitele”-și făcuseră de lucru’ prin bucătărie, atrase de miros! 😉 ). M-apuc iar de bătut albușurile, numa’ că nici de data asta nu mi s-o arătat. Deși din același cofrag am luat ouăle, numa’ nu se mai băteau spumă… Cu chiu și vai am reușit, am adăugat restul în ordinea corespunzătoare, l-am băgat la cuptor și m-am apucat de cremă. Nici crema n-a reușit din prima și mă gândeam deja la un moment dat că m-oi duce la cofetărie să cumpăr un tort gata făcut, dar iar m-a lovit părerea de rău, știam că ingredientele-s proaspete, bune, așa că zic, hai să-l termin totuși, că la gust da-de n-a fi rău…
A ieșit de nota 10, după cum mi-au zis termitele care l-au halit. Neașteptat de bun, delicios de-a dreptu’!
Ce vreau io să vă zic (în afară să mă laud cu tortùrile mele 🤣😜 ) e să nu vă lăsați descurajați. Când ceva nu iese, nu-i musai că n-a fost să fie, poate că-i doar un îndemn să perseverăm. Unde noi credem c-am dat chix, de fapt alții pot spune: „Uau, ce super a ieșit!”. Mai ales când în tot ceea ce facem, punem ingredientul magic: dragoste.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
18/11/2019
Vaaai, ce-mi făcuşi. Înghit în sec şi mă scurg de poftă… eşti artistă şi la torturi, nu numai la cuvinte 😉
Ăla de cicolată arată demenţial. Cel cu portocale. Dar şi primul îmi face cu ochiul. Şi ultimul. Şi… vaaai.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🥰🎂😍 Mulțumesc mult Potecuță!
Io te-aștept cu drag! 🤗🍰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani frumosi!!!
Incepusem sa ma las de dulce, acu ce sa fac? Off, neaparat voi ciuguli ceva 😉 Toate arata bine, vreau din toate 😉 !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim mult!
Cu drag, vă aștept!
🥰💖🎂🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aoleeeu, ce-i aici! 😂
La multi ani sanatosi baiatului, ca gustosi sunt sigur!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim frumos! 🎂🙏❤️💝😘🥰
ApreciazăApreciază
Mulți ani frumoși & sănătoși, cu realizări & împliniri!
Torturile… bestiale!
Felicitări pentru tot ce faci!💐
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim din suflet! ❤
ApreciazăApreciază
Felicitări cofetarului și la mulți ani sărbătoritului! Mi-ai făcut o poftă ce nu o să-mi treacă ușor, dar nu-i bai! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim frumos Petru!
Cum i-am scris și Potecuței, io vă aștept cu drag la tort! 🎂🤗💝
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani! Fericire tuturor și sănătate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim din suflet, Condei!
ApreciazăApreciază