N-am nicio treabă cu ideile altora, cu crezurile lor, cu înclinațiile sau preferințele cuiva. N-am nimic de zis sau scris despre părerile celorlalți, niciun comentariu, nicio negare, infirmare a celor crezute și declarate de alții. E fix-fixuc treaba lor, fiecare o să dăm seama, mai devreme sau mai târziu de faptele, acțiunile și gândurile noastre. […]
Ieri iarnă, azi primăvară. Pentru cei meteo-sensibili, nu-i chiar ușor. Dar luăm lucrurile – și anotimpurile – așa cum vin și fiecare zi încercăm s-o facem să fie cea mai bună zi din viața noastră. Te doare ici, te doare colo, dar nu mai bagi de seamă, te bucuri că azi vezi cerul albastru și, […]
Belgia, împărăția berii și-a cartofilor prăjiți, cunoscută pentru Atomium și ciocolata delicioasă, pentru Parlamentul European și rutele speciale pentru bicicliști (și câte altele!), mai are un motiv de laudă și de mândrie. Are o mulțime de castele extraordinare și frumoase. Există aproximativ 3000 de castele împrăștiate în toată Belgia, din regiunea nordică a Flandrei până […]
Ninge!!! ❄️🤩❄️🌟 Nu-mi vine să cred, arunc ochii pe geam și gardul de peste drum e alb, curtea acoperită s-a întunecat brusc, sub stratul de zăpadă așternut rapid, în casă la fel, e aproape întuneric. Lumânările pâlpâie pe masă, Max, obosit și înfrigurat după plimbare, mi s-a cuibărit în brațe. Sobele duduie, în casă s-a […]
Ce ciudat și cât de dulce-amar e sentimentul când văd casa și strada pe care am crescut! Văd lumină și-mi închipui că acum stați în camera din spate, probabil vă uitați la televizor, sau vă rugați, sau vă gândiți la noi… Zăpadă s-a așternut pe casă, pe copaci, pe stradă, dar a nins și-n părul […]
Issa, îți mulțumesc și eu, din suflet! Bucurie mare mi-ai făcut, acum și tu știi ce balsam pe suflet sunt cuvintele primite de la cititori. Te țuc, cu drag!
Azi zâmbești, ești fericit, mâine poți plânge în hohote și ești nefericit, azi e soare, frumos, totul e bine, e perfect, iar a doua zi nu mai găsești niciun motiv de bucurie. Depresia, burn-out-ul, anxietatea, atacurile de panică nu te întreabă dacă le vrei sau nu în viața ta, nici nu știi, după ce se […]
Zaaaaalig! Verrukkelijk, heerlijk, prachtig, aanlokkelijk, adică de-a dreptul încântător, minunat, îmbietor, delicios, atrăgător, toate într-un singur cuvânt: zaaaaalig! -2 grade, totul alb, feeric, aerul respirabil, umezeală ioc, în sfârșit am putut intra în pădure, către baltă, noroiul era înghețat. Știți că nu-s mare fan al iernii, dar decât ca ieri, +2 grade, mohorât, cu ploaie, […]
#Bridgerton, care se bucură acum de un mare succes pe Netflix, este un serial istoric din Anglia anului 1813, care nu ține cont de culoarea pielii actorilor. Om să fii, asta-i important, apoi că ești alb, negru, galben, io zic că nu contează, serialul e tare fain, ieri am dat peste un articol despre el […]
Ieri ne-a prins prima ploaie. Păcăliți de soarele anemic, ne-am pornit în plimbarea zilnică, deși n-aveam niciun chef, însă bucuria lui Max când vede pregătirile – lesa, bocancii mei, haina mea și a lui – face tot efortul. Da, sunt în dispoziția aia când n-am chef să ies din casă, la doar unu-două grade, vânt, […]
Știți că-s omul suprizelor, https://aurablupu.com/2018/03/23/surpriza/, de sărbători am decis să fac cadou câteva cărți, însă surpriza cea mai mare a fost a mea, când am primit mesajele de mulțumire. Aseară a fost surpriza-surprizelor. Am complotat cu cineva de aici, care avea o prietenă în Madrid, despre care habar n-aveam că se număra printre cititorii mei, […]
Am întotdeauna o părere de rău când știu că trebuie să despodobesc casa de ornamentele de Crăciun. Amân momentul cât pot io de mult, de obicei până după Bobotează, și, tot ca de obicei, belgienii mă irită cu graba lor, ba chiar se mândresc că încă din 2 ianuarie se descotorosesc de orice urmă a […]
Inițial publicat pe Aura B. Lupu: Când am scris articolul ăsta: https://aurablupu.com/2019/07/25/40-de-grade-n-belgia/ știam că-i bai. Acum, cu incendiul din Australia, știm cu toții. 😦 Pământul bietu’ nu (ne)mai poate răbda. Vedem filme fantastice, cu extratereștrii care vor să invadeze Terra ca s-o secătuiască de resurse, când realitatea bate filmul. Cei care facem asta, suntem…
N-am crezut că-n țărișoara asta mică o să găsesc o frumusețe atât de mare. (Mulțumesc, Adriana, că mi-ai trimis alaltăieri poze!) Termen de comparație n-am, decât cu cel din pozele pe care le-am văzut – și invidiat – pe net. Știu din ele că în Carpații românești iarna-i copleșitoare, răvășitor de frumoasă, e un basm […]
Ieri m-am jucat un joc, de mult uitat. De-a v-ați ascunselea… M-am ascuns, să nu mă găsească plânsul și nefericirea. M-am ascuns, să păcălesc tristețea și amarul. M-am ascuns, să-i dau de furcă supărării, să mă caute mult și bine și să nu mă mai găsească. Să numere până la 365, iar eu să nu […]
Cu câtă bucurie mă uit la pozele din anii trecuți, la tot ce-am scris și v-am urat! De asta musai și azi să scriu măcar câteva rânduri. Multă, multă speranță am pentru 2021. Multă nerăbdare, multă bucurie și multă încântare că avem neatinse 365 de pagini albe, goale, care pot fi scrise așa cum ne […]