Am promis că azi trimit o carte, convinsă fiind că vine Adi de la serviciu și mergem împreună la poștă. Chiar dacă umărul se vindecă și fac vizibil progrese, mobilitatea lui e relativă. Încurajată însă de semnele bune, am impresia că pot face orice. Așa că, dacă am văzut că Adi întârzie, am zis hai […]
Mă uit la poza asta și inima mi se strânge, un pic. Stăteam stingheră, ușor depărtată de învățătoare, c-un zâmbet dulce-amar. Eram la sfârșitul clasei a IV-a și luasem, în ciuda pronosticurilor, premiul III. Primele trei clase le făcusem în Cuzdrioara și-avusesem doar premiul I, iar când ne mutasem la bloc, și totodată cu școala […]
Peisajul se schimbă rapid, acum, că n-am fost zilnic la plimbare, văd asta mai deslușit. Blocuri se-nalță una-două, azi vezi afișul că se va construi ceva, în câteva luni e gata, ferestrele-s luminate, apar draperii, flori, semne clare că deja-s date spre folosință și noii locatari se bucură de apartamentele noi-nouțe. Dacă ar fi să-mi […]
Am postat zilele trecute pe feisbuc un mesaj primit de la o cititoare, care mi-a plăcut tare mult și mi-a mers direct la inimă. „Pun Numele Domnului azi peste tine, Si harul Divin să-ți fie-nmulțit , Să ai biruință în vremea ce vine, Și-n calea furtunii să stai neclintit. Pun dragostea Domnului și a Sa […]
Am noroc că stau într-un loc așa de fain. Mai casc ochii pe geam, mai fac o poză, mai deschid ușa larg… Îmi lipsește teribil bițigla mea ruginită și plimbările zilnice cu Max. Știu că trebuie să mai am o țârucă răbdare, dar mi s-a cam epuizat. Dacă nu pot ieși din casă când vreau […]
Nu ne înțelegem mereu bine, acum stăm și povestim pe canapea, imediat aud bufnituri pe sus, după ce le zic să-și mai strângă prin camere. Mă ceartă când dau jos orteza și fac prostii, de parcă rolurile-s inversate, io le trimit mesaje să dea sonorul mai încet în camerele lor, după ce eu și Adi […]
Nemărginită, nețărmurită, neîntrecută bucurie aseară, la EuropaNova Brussel. În cadrul unui eveniment magistral, cu toate ingredientele necesare – cărți, pictură și muzică – ne-am strâns laolaltă cinci dintre autoarele Siono. Ce putea să fie mai frumos? Mi-am cunoscut – în sfârșit! – colegele de breaslă, Oana, Nicoleta, Cristina și Ligia, ne-am putut privi în ochi […]
Orice perioadă grea aș avea, cu un pic de ruj și rimel trece parcă mai ușor. Și cu mult umor. În sala de operații, când se agitau toți pe lângă mine, o asistentă îl tot bodogănea pe anestezist. Că să mai aștepte un pic, că masa nu era pregătită cum trebuie, că lateral trebuie să […]
Rânduri de grăbit vindecarea. Mulțumesc! „Eu tac și citesc! Am aflat și de ce să tac. Știam, dar acum am și confirmare. Citesc și îmi place!Fiecare pagină e un gând dintr-o multitudine, o stare, o mărturisire. Citesc și îmi place! Mult bine și multă sănătate!” Rodica Născu – 07/11/2022 „Mărturisesc că ceea […]
De când l-am găsit în câmp, venind de la Mănăstirea Nicula astă-vară, https://aurablupu.wordpress.com/2022/07/05/pisoi/ s-a făcut o frumusețe de pisoi. Când vorbesc pe cameră și-mi aude vocea, mișcă urechile și roade telefonul. De tata e de nedespărțit, îl urmează peste tot și i se urcă pe piept, unde stă și toarce. La mama cere de mâncare. […]
Pentru că m-ați întrebat de multe ori ce operație am avut, ce-am pățit etc., am găsit un articol care descrie în amănunt procedura, iar pentru cei care au curaj este inclus și-un videoclip. Repararea coafei rotatorilor este o interventie chirurgicală prin care unul sau mai multe tendoane rupte la nivelul umărului sunt refixate la locul lor […]
Pișcătură de țânțar a fost scosul firelor. La cât de frică mi-a fost și la cu câtă groază m-am dus azi la cabinet, am fost surprinsă când mai că n-am simțit nimic. Din toată tărășenia asta cu operația, mi-am dat seama de câteva lucruri: că îs bugăt de rezistentă la durere, nu cum credeam io […]
Când am zburat cu balonul, imediat după ce ne-am înălțat, am remarcat liniștea. Am savurat-o din plin. A fost o încântare. Un deliciu. Asta caut și acum. Liniștea. Bine, o caut eu de ceva vreme, n-am mai fost la cumpărături într-un mall de nici nu mai știu când. Știrile despre Black Friday, reduceri, promoții, mă […]