Fasole și amintiri

"Fasolică, cum te tiamă?Și frecată, și cu zamă!" De fapt, azi mă cheamă iahnie și ardei umpluți. De fiecare dată când gătesc "păsulă" (adică fasole), îngân în gând cele două versuri. Și râd. Le știu de la bunica și-mi amintesc și râsul ei. Și ochii precum două stele, încrețiți la colțuri. Iute, aspră, cu mișcări … Continuă lectura Fasole și amintiri →

N-am nevoie

N-am nevoie de aprobarea ta, ca să mă simt autentică. N-am nevoie de aprecierea ta, ca să mă simt reală. N-am nevoie de îndemnul tău, ca să am curaj. N-am nevoie de prietenia ta, ca să mă simt specială. N-am nevoie de nimic de la tine, tot ce-ai putea să-mi oferi, eu am deja. N-am … Continuă lectura N-am nevoie →

Mascați

M-am trezit azi cu patru (sau au fost cinci, oare? Nu mai știu) mascați la ușă. Trimiși de vecina mea, scumpă și dragă. 😁 Am mai pomenit io de ea, când au apucat-o bâzdâcii văzând că ne lucrăm la acoperiș. https://aurablupu.wordpress.com/2020/06/05/pana-aici/ De ailaltă, de turcoaică, m-am scăpat, s-a mutat, Doamne-Doamne le rânduiește pe toate, întotdeauna. … Continuă lectura Mascați →

Insomnii

Vântul mugește furios, îndârjit, m-am uitat de pe balcon o clipă, afară, și-am tras repede draperia, înfrigurată, încercând să pun o piedică, cât de subțire, între mine și urgia de dincolo de geam. Vuietul lui însă mă însoțește și-n pat, de sub plapumă aud cum furtuna îndoaie copacii și răscolește frunzele, sinistru și sunând a … Continuă lectura Insomnii →

Roz

Magazine care dau faliment unul după altul, cunoștințe și prieteni în spital, infectate, în stare gravă sau mai puțin gravă, oameni speriați, înrăiți, prinși în drame fără sfârșit, rămași fără locuri de muncă, fără venituri, cu copiii acasă, la capătul puterilor și trecuți de mult de limita răbdării, bilete de avion care nu mai pot … Continuă lectura Roz →

Scuzele de rigoare

Oare de ce ne este atât de greu să recunoaștem când dăm cu bățu-n baltă și greșim? De ce ne este atât de greu să ne asumăm greșelile? Să ne cerem scuze? Să spunem un „Îmi pare rău!”? Iar scuza cea mai penibilă e că „Aaa, nu, nu asta am vrut să zic; aaa, nu, … Continuă lectura Scuzele de rigoare →

Noroc

Nu mai avem voie să ieșim afară (fără motive esențiale 🙄😳) între miezul nopții și 5 dimineața. Oare de ce? Cine umblă noaptea de-a lela, pe străzi? Sau câți oameni întâlnești în toiul nopții, dacă totuși ieși? Mă bucur că toate astea nu s-au petrecut acum doi ani, când ieșeam cu Edi afară din oră în … Continuă lectura Noroc →

Adam și Eva

Am acceptat să mă desconsideri, să mă minți, să mă jignești, să mă înșeli, să ștergi pe jos cu mine, să mă bați, să mă lovești și mă umilești. Am acceptat să-mi spui că-s proastă, că nu-s bună de nimic, că fără tine asta sunt, un zero, un nimic. Am acceptat să-ți împlinesc dorințele, să-ți … Continuă lectura Adam și Eva →

Când iubirea se termină

Multe poate duce și îndura un suflet. Multă durere și tristețe poate încerca o inimă. Și multe lacrimi pot curge din ochii ce-ar trebui să plângă doar de bucurie. Dar totul are un sfârșit, orice are un capăt și nimic nu durează o veșnicie. Și răbdarea, și durerea, și lacrimile odată și-odată se termină, seacă, … Continuă lectura Când iubirea se termină →

Gând reconfortant

Știți ce-i mișto pe lumea asta? Care gând e de-a dreptul reconfortant? Că totul se plătește, mai devreme sau mai târziu. Tot gândul rău, toate invidiile, tot ce credem că doar noi știm, ce ascundem cu mare grijă și fațada o poleim, când gândim urât și mocnim pe ascuns, când urâm dar ne prefacem că … Continuă lectura Gând reconfortant →