„Nu mai încerca să fericești pe toată lumea, nu ești tequila!”
Ce simplu e!
Ieri am făcut o… hai să zic contabilizare a ceea ce-am oferit, cu inima deschisă, tuturor. Da, știu, când dai, n-o faci având așteptări, nu cauți laude, aprecieri, etc. și nici nu-ți „contabilizezi” dărnicia, nu se face așa ceva, că nu-i frumos! Nu, nu!
Ba e! De-a dreptul sănătos! Știți de ce? Pentru că te-ajută foarte tare să scapi de-un sentiment ce-ți râcâie sufletul, te face să te simți vinovat și nu destul de bun. Iar ăsta-i un sentiment devastator: vinovăția. Ieri însă, pentru prima oară, m-am simțit al naibii de bine și de ușurată! Când am văzut negru pe alb că ce și cât am dat trece cu muuuult de zeciuiala cerută de una dintre legile universului, de care-am scris ieri în articolul https://aurablupu.com/2019/10/07/7/, mi-a cam trecut așa-zisa „vinovăție”. Pentru că vedeți, e un sentiment indus, insinuat de alții care exclamă: „Ce bine de voi! Daaa, că voi aveti!”. Adică de noi e bine și de ei e rău, nu? Dar de ce să mă simt eu vinovată pentru bunăstarea mea? De ce să-mi fac eu procese de conștiință că eu am și alții nu? A, da, pentru că trăiesc și muncesc în Belgia și-aici câștig o căruță de bani, pe care-i culeg evident din pom!, pentru că eu am de toate și mă lăfăi și huzuresc într-o viață de lux, nu? Ha! Am mai scris eu despre asta în https://aurablupu.com/2017/11/13/sss/
Cei care sunteți ca mine, care trăiți și munciți în străinătate, știți destul de bine că nu-i așa, că nu te lăfăi în nimic, că trudești din greu pentru fiecare cent, că faci economii și că te uiți la tot bănuțul cheltuit, că-ți sacrifici viața socială, viața de familie, că aici ești singur-singurel, pe cont propriu, n-ai pe mama și pe tata la care să dai fuguța să te ajute când ți-e greu, cu bani, cu mâncare sau și numai c-o vorbă bună și-o îmbrățișare! La care să știi că găsești întotdeauna o mâncare caldă, un pat unde să dormi, la care să-ți duci copiii când creșa se închide la 12 iar tu și partenerul tău munciți până târziu; care să vină la tine să te-ngrijească când ești bolnav sau când ieși din spital, după o operație grea. N-ai mătușa care să-ți pregătească cozonacii și prăjiturile de sărbători, unchiul care să-ți afume porcul de Crăciun, să-ți facă vinul de casă și țuica fiartă; n-ai verișorii la care să-ți lași animăluțul când vrei să pleci câteva zile undeva, n-ai rudele la care să apelezi să te ajute cu mutatul, cu curățenia generală, cu zugrăvitul, etc.; sunt multe altele de care cei rămași în țară nici măcar nu conștientizează că le au!
Și-s convinsă că, din banii câștigați cu greu, făcând o grămadă de sacrificii, descurcându-vă singuri-singurei, ați ajutat și ajutați în continuare și pe alții, că no, voi aveți și ei nu.
Vă fac o propunere: faceți și voi, ca mine, o contabilizare a tot ce-ați dăruit până acum. Și-o să vedeți că suma obținută la final o să vă facă ochii mari-mari! În suma aia, trimisă altora ca să-i ajuți, se află toate dorințele voastre înăbușite, tot ce până acum v-ați refuzat, pe motiv că-i prea scump. Da, era prea scump pentru voi, dar să dați banii ăia altora a fost ceva firesc, că no, voi oricum aveți, doar lucrați în străinătate, nu?
Nu regret absolut nimic, să fie clar! Nu-mi pare rău că am făcut-o, absolut defel. Doar am scăpat de sentimentul de vinovăție că nu am dat destul. Pentru că am înțeles că oricât ai da, tot nu ajunge. Că, oricât încerci să fericești, nu reușești.
Asta am găsit azi-dimineață, fix citatul care-mi mai lipsea, din puzzle-ul de ieri:
„Nu mai încerca să fericești pe toată lumea, nu ești tequila!”.
Exact!
Sunt doar un om care-a decis să nu se mai simtă vinovat. Care-a decis să se bucure din plin de tot ce are, de tot ce-a realizat, pe munca și pe truda lui!
V-am țucat!
Cu drag și cu iubire,
08/10/2019
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Aura B. Lupu Anulează răspunsul