În cuptor se coace încet crema de zahăr ars, de când cu fumul și pomenitul ei, tot acolo mi-a stat gândul (și pofta). Pe terasă se uscă altă tură de haine, Max stă lângă mine, mai doarme, mai îmi aduce o minge, mai mârâie înăbușit. E cald, n-am mai aprins focul, n-a fost nevoie. Pe … Continuă lectura Crema de zahăr ars →

Sunt o hapsână, avidă, rapace. O nesătulă. Pentru că…N-o să mă satur niciodată de mirosul curat, proaspăt, al rufelor puse afară la uscat. Nici de soarele cald, blând și tandru din octombrie, de toate apusurile și răsăriturile lui. Nici de culorile toamnei, de adierea vântului, de râsetul copiilor și de oamenii buni. N-o să mă … Continuă lectura Rapace →

Gata, mi-a fost restabilită încrederea și speranța-n oameni, nu pot să neg. Dar mi-am dat seama după reacția mea (mi s-au umplut ochii de lacrimi) cât de acrită, neîncrezătoare și plină de lehamite am devenit și eu. Eu optimista – cică incurabilă – , aproape m-am lecuit... Cât de repede te molipsești de tot ce-i … Continuă lectura Gest →

Niciodată, da' niciodată nu lăsați mâncarea pe foc și să răspundeți la telefon. E rețeta perfectă pentru o oală arsă scrum, cu tot ce-a mai fost în ea și pentru un fum dens, de să-l tai cu cuțitul în toată casa. Eh, asta e, măcar știu că acum, la cât e de afumat, nu mai … Continuă lectura Fum →

M-am apucat să fac clătite (știți voi, astea nu îngrașă, numa' rotunjesc! 😜), mai ales că am învățat să pun un pic de scorțișoară în aluat (Laurențiu, tu ești vinovat dacă mă rotunjesc prea mult! 😁) și-s bestiale, mănânci și-ai tooot mânca. Bătând io de zor aluatul, a-nceput să mă doară mâna dreaptă și-am schimbat-o. … Continuă lectura Ciudat →

Eu, băncile din lemn și perioada asta din an... Aceleași frunze spulberate de vânt, același joc de lumini și umbre. Tremur. Și nici nu e chiar atât de frig. Măcar e soare. Cu dinți, ce-i drept, dar măcar e. Interesant felul în care universul se joacă, cum te aduce în situații asemănătoare, cum prima oară … Continuă lectura Banca din lemn →

Uneori n-ai nevoie de nimic altceva decât de un surâs, de o îmbrățișare. De o simplă încurajare, de un umăr pe care să-ți pui obrazul și să suspini adânc. E destul să auzi „Nu-ți face griji, ne descurcăm, trecem noi și peste asta” și deja prinzi curaj. Simți că nu ești singur. Simți că ai … Continuă lectura Susținere →

M-am uitat pe prognoză, dacă ploua în continuare n-aveam nicio tragere de inimă să ies, deși Max mă cam îmboldea și se uita la mine cu ochișorii ăia-i lui de milog, cărora greu pot să le rezist. Ca noroc că după 7 p.m. arăta că ploaia se oprește, m-am urnit cu greu și am plecat. … Continuă lectura Fără chef →