Flyere pe care le găseam prin poștă și le ignoram, acum fac să-mi sară inima din loc. Primeam plicuri cu invitații să mă duc la controale gratuite pentru cancer de colon, cancer la sân, cancer de colul uterin etc. și, recunosc, nici nu le deschideam, le aruncam direct la cartoane și hârtii (știți că aici selectăm gunoiul, nu?) https://aurablupu.com/2019/03/30/pmd/
Acum le deschid, le citesc și-mi fac programări. Cancerul nu alege. Cancerul nu așteaptă. Cancerul nu-i iertător din fire.
Nouă ne-a spulberat viețile. Nu le-a întors doar cu susu-n jos, le-a schimbat complet și irevocabil. Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat și putere, și prieteni mulți și minunați, și medici potriviți și-un sistem de sănătate eficient, de top. N-au trecut nici două luni de la diagnostic și știm că unda de șoc urmează să vină. Pentru toți 4. Emoțional încă n-am rezolvat nimic. Fizic, Doamne-s mulțam, Vlad e mai bine, în plin proces de recuperare. Nu este zi în care să n-am străfulgerări în care-mi apare senzația că a fost doar un vis și că de fapt realitatea e cea de dinainte. Dar… nu-i. Pentru că acum timpul se măsoară altfel pentru noi: înainte și după cancer.
Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost să fie altfel. Știu că doare enorm să discuți cu alții sănătoși despre cancer, știu că fugim toți ca dracu’ de tămâie când găsim în poștă astfel de flyere, pentru că exact asta făceam și eu, dar acum știu că orice semn, ajutor, discuție, ajută. Enorm. Am evitat să port fundița galbenă nu din lipsa solidarității, ci pentru că, așa cum am mai scris, mi-era extrem de frică. De parcă dacă aș fi purtat-o, l-aș fi atras. Superstiție prostească, nu-i așa?
Nu vă îndemn la nimic, fiecare face cum și ce poate. O să vă scriu doar un mesaj pe care l-am primit de la o prietenă dragă, înainte de a fi Vlad diagnosticat. Când l-am citit, am izbucnit în lacrimi. De față erau Adi și Vlad… Iar acum câteva zile a venit și vestea teribilă: prietena dragă s-a dus.
Am învățat din asta să nu mai am rețineri, să nu mai subestimez nimic. Și să scriu, așa cum prietena dragă m-a îndemnat.
Știu, discutând, analizând, dezbătând, sau purtând o simplă fundiță galbenă, nu oprim boala, n-o facem să dispară. Dar măcar ușurăm durerea celor aflați în ea. Îi facem să nu se mai simtă singuri, izolați, părăsiți.
„Servus, Auraș!
N-am avut putere să-ți scriu ieri, veștile nu-s bine chiar deloc. Scanner-ul arată că toate s-au înmulțit și s-au mărit, adică imunoterapia n-a funcționat deloc. În plus, rinichii îmi sunt foarte afectați și din cauza asta nu pot continua nici cu chimioterapie. Azi mă văd cu urologul dar, sincer, nu prea mai văd speranțe… Cred că am să plec în câteva luni… într-o lume mai dreaptă…
Te îmbratisez cu mult drag, Auraș! Continuă să scrii! Povestea ta e povestea a sute de femei, pe care le mai alină cărțile tale!
„
Cu drag și cu iubire,
19/10/2023
Cică așa ești când intri la menopauză. Io nu cred, mă simt tînără și neliniștită, mai ceva ca-n pubertate. Da’ no, chestia nasoală e când mă iau bufeurile, să nu-mi stai în cale, că-i bai. Țîp tăt di pă mine, da’ tăt, de zîci că-s Baba Dochia în urcare. Apoi de schimbările bruște de dispoziție, de nervi, plânsete și foame, nu vă mai povestesc. Alea-s detilin. Cu memoria iar nu mă laud, amu numa’ ce sper îi ca data viitoare când mă apucă 
tâmpite. Până nu de mult habar n-aveam ce-i aia aronia. Când o cititoare mi-a scris că vrea să-mi ofere suc de aronia, pentru Vlad, am fost sceptică, vă spun drept. Oricum, fără să-l întreb n-aș îndrăzni să-i ofer, să-l forțez sau să-i impun să consume ceva. După ce-am primit undă verde, i-am scris doamnei că da, doresc. Și uite ieri surpriza cea mare, nu doar că n-a vrut să ia niciun ban, dar am cunoscut niște oameni faini, da’ faini tare. Sătmăreni. Deosebiți. Am venit aseară cu brațele pline de flori, salvie, mentă și rozmarin, iar sufletul plin de iubire, recunoștință și bucurie. Și-am învățat că aronia e…
