Oare de ce ne este atât de greu să recunoaștem când dăm cu bățu-n baltă și greșim? De ce ne este atât de greu să ne asumăm greșelile? Să ne cerem scuze? Să spunem un „Îmi pare rău!”? Iar scuza cea mai penibilă e că „Aaa, nu, nu asta am vrut să zic; aaa, nu, tu ai interpretat greșit! ”
Nimeni nu vrea să zică de rău, da’ zice, nimeni nu vrea să facă rău, da’ face; și nimeni nu vrea să jignească, da’ jignește la greu și la grămadă! Aaa, nuuu, nu asta am vrut să spun, nu asta am intenționat să fac. Pe naiba! Exact asta ai vrut să zici și fix-fixuc asta ai intenționat să faci! Nu mai suntem la grădiniță, s-o dăm din colț în colț și să încercăm să ne scuzăm răutatea și comportamentul execrabil. Mi-ai dat în cap cu jucăria pentru că așa ai vrut și-așa ai avut tu chef, nu te-apuca, după ce mi-ai spart capu’, să-mi explici că jucăria aia a prins brusc viață, c-a fost însuflețită de-un duh rău, iar mâna ta a fost doar instrumentul lui, că nu mai ține. Nu mai avem trei ani! Hai să ne asumăm faptele și cuvintele. Am scos păsărica pe gură, asta e, măcar s-o recunosc, să nu mai caut explicații închipuite și nici să n-o mai dau la întors, că n-are rost!
Eventual îmi pot cere scuzele de rigoare și așa mai îmi rămâne dramul ăla de demnitate care mă poate scoate din rahat.
Când dăm vina pe circumstanțe, pe semantică, pe împrejurări, pe orice altceva numai pe noi nu, e lamentabil, e urât, e total nedemn. E low.
Și mie mi-a fost foarte greu să spun „Îmi pare rău!”, parcă mi se punea un nod în gât și nu reușeam nicicum să scot cuvintele astea trei afară, mi se blocau pe buze și mureau, nerostite, chiar dacă inima striga, neauzită, „Iartă-mă, te rog!”. Știți cui mi-a fost cel mai greu să-i cer iertare? Să-i spun că-mi pare rău? Nu celui/celei pe care l-am urât/iubit mai tare, nici celui/celei căruia/căreia i-am greșit mai mult. Ci mie însămi, Aurei din oglindă, care avea privirea plină de resentimente și mustrări. Iar din momentul în care am fost în stare să-mi spun mie asta, „Iartă-mă, îmi pare rău!” mi-a fost mult mai ușor s-o fac, s-o spun și celorlalți.
Scuzele de rigoare-s necesare, indiferent cât de greu ne vine uneori să le prezentăm.
Îmi cer scuze că v-am deranjat. 😊
Cu drag și cu iubire,
22 octombrie 2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu