Corfu – Insula de smarald

În 2016, la începutul lui septembrie, am plecat în Corfu. A fost prima dată când am schimbat data vacanței (de obicei era în mai-iunie) dar și destinația, n-am mai ales Insulele Baleare, am zis să mai vedem și altceva. De insulele grecești auzisem doar laude și cuvinte la superlativ, dar titlul care însoțea numele insulei – „de smarald”, m-a făcut s-o aleg rapid dintre toate celelalte care-mi apăruseră la ofertele de last-minute. A fost o hotărâre pe nepusă-masă, neplanificată, n-am analizat prea mult nici insula, nici hotelul, de obicei mă uit la review-urile celorlalți turiști, acum însă n-am făcut-o, m-am lăsat furată de pozele cu priveliștea magnifică din toate camerele hotelului și piscina ce parcă se scurgea direct în Marea Ionică; c-am regretat-o din plin, ulterior, și asta-i adevărat. Zborul a fost ok, n-a durat prea mult însă, încă de la aterizare, ceva n-a fost cum trebuia să fie. Am ignorat „semnalele” trimise de instinct, ferm decisă să mă bucur de cele 7 zile de vacanță neașteptată dar extrem de necesară. Decizie spulberată de priveliștea dezolantă ce ne-a întâmpinat încă de la intrare; pe bune, era ca-n filmele alea horror, lipsea o literă din numele hotelului, vopseaua era scorojită, vântul spulbera praful și mizeria din parcarea goală, invadată doar de bălării. Întâmpinați de-un recepționer apatic și neprietenos, în ciuda căldurii înăbușitoare io simțeam deja fiori reci pe șira spinării. Ne-a pus în palmă o cheie pe care era lipit un număr (cu scotch!) mâzgălit de mână și ne-a indicat direcția spre lift dând din cap, fără ca măcar să-ncerce să zâmbească, omul știa engleză câtă chineză știu io, adică defel. Ce luat bagaje, ce acomodare? Nimic! Liftul a ponit scârțâind și pocnind din toate încheieturile, de-mi făceam deja cruci pe cerul gurii, cu limba, numai să nu ne prăbușim cu el. Dar șocul-șocurilor a fost când am deschis ușa camerei, damful care ne-a izbit a fost imposibil de ignorat. Pișat, transpirație, mucegai și cam tot ce-ți poate întoarce mațele pe dos ne-a „gâdilat” nările. Ce să mai zic de perdeaua îngălbenită de la duș, de capacul WC-ului împuțit, de pernele pătate și așternutul de-o culoare incertă și defel îmbietor, de aerul condiționat ce mai mult făcea zgomot decât răcoare, de balustrada cu șuruburile desprinse și de care dacă făceai imprudența să te sprijini, aveai toate șansele s-ajungi la parter fără lift, de mobila veche, de frigiderul care era doar de ornament? N-am zis nimic, am făcut doar stânga-mprejur și ne-am întors la recepție, de data asta pe scări, n-am mai riscat să luăm liftul scârțâitor. Povestea are un happy-ending, totuși. N-am rămas acolo, bineînțeles, am contactat agenția care-a rezolvat problema și ne-a găsit alt hotel. Bine, am fost nevoiți mai întâi să plătim tot noi trei zile de cazare, taxa că vezi-Doamne nu respectam înțelegerea 😲, ceea ce mi s-a părut complet absurd, dar doar așa putea agenta să ne ofere cealaltă cazare, așa că ne-am conformat, eram la capătul puterilor, plecați în creierii nopții, nemâncați și nedormiți am zis că plătim doar să putem pleca odată din locul ăla de coșmar. Însă n-am acceptat în ruptul capului să le dau banii fără chitanță, am mai așteptat până au făcut rost de-un chitanțier, aveam nevoie de dovada plății ca să-mi recuperez banii de la agenție. 😉 Tot noi a trebuit să plătim și taxiul (în avans!) care ne-a dus din sud în nordul insulei, un alt moment de groază când am văzut că ajungem în mijlocul pustietății, șoferul vorbind aproape în permanență la telefon, am zis că ne duce la cucurigu-n praznic să ne jefuiască și să ne lase pradă fiarelor. Ușurarea ce ne-a cuprins când am ajuns în fața unui hotel plin de forfotă, muzică, lumini și oameni, nu pot să o descriu pe deplin! Departe de orice altă localitate, hotelul ăsta era ca o oază în deșert. Priveliștea nu era la fel de magnifică dar diferența de calitate (deși la stele erau fix la fel!) era ca de la cer la pământ! Un băiat tare simpatic ne-a condus la vila noastră, în care aveam la dispoziție o cameră nou-nouță, la parter. A fost una dintre cele mai reușite vacanțe, trebuie să recunosc. Începută nu cu stângul, ci cu două picioare stângi, am continuat-o tare, tare fain. Piscina încălzită a fost de vis, singurul hotel pe unde-am fost care a avut așa o minunăție, locația vilei unde-am fost cazați era departe de forfota și gălăgia din hotel, eram în mijlocul unei livezi cu pruni, smochini, rodie și viță de vie. Nu ne-a deranjat distanța sau drumul prăfuit pe care-l străbăteam zilnic, din contră, era o plăcere, noaptea era splendid, cerul era atât de înstelat! 

Sunt multe locuri de văzut în Corfu, noi am vizitat cât de multe am apucat, ce nu trebuie să ratați e Canalul dragostei –  Canal D’Amour din Sidari. În formă de inimă, se spune ca îndrăgostiții care fac baie aici vor rămâne împreună toată viata. Un pic mai sus, La Bella Vista este un platou de pe care se fac cele mai frumoase poze și unde poți savura la tavernele locale delicioasele preparate grecești. Noi am mers acolo și cu barca, și cu mașina, apusul e spectaculos, plus că și priveliștea diferă, de sus se vede mult mai fain. 

Nu se vede, dar aici plângeam, așteptând agentul să vină să ne schimbe cazarea.
Asta-i priveliștea cu care m-au păcălit…
A fost musai să înot în apele canalului. ☺

Paleokastritsa e un alt loc minunat, unul dintre cele mai cunoscute din insulă, apa are o culoare și-o limpezime fantastică, am făcut o plimbare cu barca printre stânci și la câteva peșteri, am și acum imaginea în minte, peștii înotând la suprafață, într-o apă de-un albastru incredibil.

Următorul loc pe care-a fost musai să-l văd (mai ales că citisem că acolo se află și o mănăstire veche) a fost Pantokratoras, cel mai înalt punct de pe insulă – 906 metri, de unde se vede toată insula precum și Albania, iar în unele zile deosebit de clare, e posibil să vezi și Italia. Noi n-am avut noroc dar la cafeneaua pe care am găsit-o acolo am savurat una dintre cele mai bune cafele băute ever, chiar dacă am fost obligată s-o împart cu albinele ce-mi bâzâiau prin preajmă.

Bineînțeles că în mănăstire am aprins lumânări și-am scris pomelnic, așa cum facem în fiecare mănăstire în care pășim.

Ultimul loc pe care vi-l mai recomand este Pelekas, un mic sat de munte încântător, de pe un deal înalt de 270 de metri, aflat pe partea opusă a orașului Corfu și care are o vedere de 360° asupra insulei. Tot aici sunt și ruinele monumentului Kaiser’s Throne, nume dat de împăratul german Wilhelm al II-lea. Apusul văzut de aici e fără cuvinte, idilic și maiestuos în același timp iar priveliștea panoramică chiar te face să te simți, măcar câteva clipe, stăpân al lumii, împărat. Mă rog, împărăteasă, în cazul meu. 😁

Cu drag și cu iubire,

Sissi-Aura.😁

04 septembrie 2020

P.S. Da, insula se mai numește și insula lui Sissi pentru că Elisabeta, împărăteasa Austriei, când a pășit prima oară în acest loc, în anul 1861, s-a îndrăgostit de el imediat. Priveliștea către laguna Chalikiopoulos și către muntele Pantokratoras, dar și liniștea pe care o oferea zona i-au plăcut atât de mult împărătesei încât în 1889 s-a întors și a cumpărat întreaga zonă. Ea s-a retras aici din stilul sau de viață cosmopolit și a construit palatul Achilleion, în stil tradițional grecesc. Noi nu l-am vizitat, dar cu siguranță data viitoare n-o să-l ratăm!

5 gânduri despre „Corfu – Insula de smarald

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.