Colăcei și clopote

Azi a fost foarte aglomerat la Lidl, prea aglomerat. Multă lume, multă agitație, mulți români. Multe măști, prea puține zâmbete, și alea ghicite doar, din privirea binevoitoare și colțul încrețit al ochilor. Vremea-i schimbătoare, când iese soarele arde, când se-ascunde se răcește brusc. Trag clopotele, e fix, câinii din vecini le acompaniază urlând. Mi-e drag să le aud, să îi aud. La radio-s știrile, nu multe, deja au băgat melodia verii, Jerusalema, n-o aud prea clar, doar în fundal, clopotele încă bat. În cuptor se coc niște colăcei umpluți cu brânză, specific grecești, am mai luat o dată și-au fost tare buni, azi n-am rezistat tentației și-am mai cumpărat două cutii. Sper să nu-i uit și să-i ard, picotesc în soare, e așa de bine! Hai c-am fost să-i scot, nu i-am ars, da’ am umplut în casă de „sfârai”, trebuia să-i pun pe altă tavă, a cam curs din ei. Eh, asta e. Am revenit în soare, clopotele tot bat, oare ce se întâmplă? Astea nu-s clopote de fix. Ce frumos s-au strâns și norii, parcă văd o cruce-n mijlocul lor. Zic și-un „Tatăl nostru”, să fie primit.
E sâmbătă, e vară târzie, miroase-a colăcei. Brusc, îmi dau lacrimile. Mi-e dor.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
05/09/2020