Bunic

Bunicul meu mai avea o vorbă, (în afară de aia cu bătutul coasei 😜) de care mi-am adus zilele astea aminte.

– Tu smultură, de-a cui ești? mă întreba câte-o tanti de pe șanț (știți voi radio-șanțu’, adică băgătoarele-n seamă care trebuiau să știe tot ce se întâmplă-n sat).

– De-a lui Dica Hondii, răspundeam io rânjind știrb, desculță și muruită de zeama cireșelor furate din vecini și mândră nevoie mare că mai aveam încă un nume.

Semănam mult cu bunicu’.  Și la constituție – slăbănoagă și deșirată, numai unghiuri și colțuri – da’ mai ales la nărav : încăpățânată și „dîcosă”, nu renunțam în ruptu’ capului la ceva ce-mi intrase-n el.

Și pare-se c-am dat năravu’ mai departe. Cel mic e la fel de încăpățânat, dîcos și el. Avea 5-6 ani, o mogâldeață de copil, când, jucându-se pe stradă iarna, i-a intrat sania-n șanț. Zăpada mare, sania și mare și grea. S-a opintit, s-a înroșit, a nădușit și-a refuzat categoric orice ajutor:

– Nu, că pot io! Pot io!  și și-a scos sania din șanț singur-singurel.

Și poate-n continuare orice vrea. 😊

Dar să revin la vorba lui bunicu’: „Puțîn – da’ bun!”. Asta-i era replica de fiecare dată când savura o mâncare ce-i plăcea. Nu se ghiftuia niciodată. Nu se îndopa, nu înfuleca, mesteca încet și savura fiecare înghițitură, iar ultima îmbucătură o lăsa întotdeauna în farfurie.

Și câtă dreptate-avea!

E suficient s-avem puțin (și nu doar mâncare), dar să fie bun, de calitate.

Mult nu înseamnă neapărat și bine. Mult nu-i întotdeauna potrivit.

Mai bine mai puțin, dar simplu.

Când avem mult, risipim. Când avem însă puțin, altfel prețuim.

Puținul rămas din anul ăsta haideți să-l umplem cu bun. Cu bine. Cu bunătate.

Știu că-i mult stres și oboseală și-s multe griji iar pregătirile-s în toi, dar să rămânem totuși oameni.

O cititoare asta mi-a urat ieri și mi-a plăcut foarte mult, „Să rămânem OAMENI!”, ce frumos! 💖

Să nu ne lăsăm transformați de tevatura asta cu sfârșitul anului în ne-oameni. Că-i păcat.

Puținul anului rămas haideți să-l trăim bine și omenește.

Că no, vorba lu’ bunicu’:

„Puțîn – da’ bun!”.

😉

V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/12/2018

Hamme.

imagine: Georgios Jakobides

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

Fragment din „Trăirile Aurei”. Ambele volume le găsiți pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

5 răspunsuri la „Bunic”

  1. Cât de sănătoasă era vorba lor simplă! Și cât de mult ne îndepărtăm de ea…
    An bun și frumos, Aura!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Păi ia de-aceia scriem, să păstrăm cărarea dreaptă. 😍 Mulțumesc Potecuțo, An Nou Fericit! ❤️

      Apreciază

  2. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Bunicul meu mai avea o vorbă, (în afară de aia cu bătutul coasei 😜) de care mi-am adus zilele astea aminte.

    – Tu smultură, de-a cui ești? mă întreba câte-o tanti de pe șanț (știți voi radio-șanțu’, adică băgătoarele-n seamă care trebuiau să știe tot ce se întâmplă-n sat).

    – De-a lui Dica Hondii, răspundeam io rânjind știrb, desculță și muruită de zeama cireșelor furate din vecini și mândră nevoie mare că mai aveam încă un nume.

    Apreciază

  3. […] de mâncat ce-i drept mai puțintel, știți voi expresia lui, „puțîn da’ bun!” https://aurablupu.com/2018/12/30/2291/  și de-aia tăt o trăit peste 90 de ani și n-a fost bolnav (serios!) niciodată. Eh, aici e […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.