Buna

Am ieșit dimineață cu Edi la plimbare. E înnorat, aerul e rece și-auzi deja toamna șoptind în frunzele spulberate de vânt. Pădurea începe să-și piardă culoarea verde, soarele căldura arzătoare iar cerul din albastru a devenit gri mohorât.

E-aproape toamnă. Mirosul ierbii proaspăt cosite îmi amintește întotdeauna de buna. Și bunu’. Când mergeam împreună la fân. Muncă grea pentru cei mari. Prilej de joacă pentru copii. Ajutam și noi, după putință. Adunam cu grebla brazdele de fân – deja uscat – pe care le transformam apoi în căpițe. Sau mă rog, încercam. Cele făcute de buna și bunu’ rezistau și erau frumoase, conice, ale noastre mai toate se-mburdau*. Ș-apoi să vezi veselie și-mpins unii pe alții și tăvălit și rostogolit prin fân!

Venea apoi vremea de-adus fânu’ acasă. De clădit pe căruță și-apoi în gredina din spatele casei trebuia făcută claia de fân, pe prepeleac. La asta era bunu’ specialist iar bucuria mea cea mare era când mă lua cu el sus, să calc fânu’ și să-l bătucesc*. Mă minunam cum creștea văzând cu ochii sub călcâiele mele și mă-nălțam cu fiecare brazdă de fân, spre cer. Când eram pe la mijlocul căpiței, buna-mi arunca întotdeauna pere, nu tare coapte, să le-așez acolo-n „inima” ei, „ca să le găsîm la iarnă, când om desface claia pă rând, brazdă cu brazdă și ne-om bucura să le găsîm galbine și dulci și zămose”.

Cele mai bune și-aromate pere din claia cu fân am mâncat, în toiul iernii geroase, la gura sobei în care trosneau lemnele, în cămăruța mică a lui buna, în care era bine și cald și mirosea a tămâie și-a pere coapte… Iar buna, ștergându-mi gura muruită* cu zeama dulce și lipicioasă a perelor galbene, mă întreba zâmbind:

– Văzut-ai, Aurucule? Avut-am dreptate?

Avut-ai bună, avut…

Răbdarea și cumpătarea-s răsplătite. Repeziți, grăbiți, năvalnici și nerăbdători ratăm esența. Aromele. Culorile. Miresmele.

Așezați-vă o clipă pe-o bancă într-un parc. Respirați adânc. Recunoașteți mirosuri. Ciuliți-vă urechile și ascultați foșnetele pădurii. Freamătul frunzelor. Ciripitul pasărilor. Clipocitul apei. Și-n toate astea o să recunoașteți ce-ați uitat – poate – demult. Bucuria pură. Fericirea simplă. Liniștea sufletului. Pacea inimii. Amintirea bunicilor. A povețelor lor. A poveștilor spuse la gura sobei… Și-a copilăriei demult uitate…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

28.08.2018

Hamme.

*bătucesc — bătătoresc

*se-mburdau — se răsturnau

*muruită — mânjită

Fragment din „Trairile Aurei 2”.

Cartea o găsiți în librăria St.O. Iosif din Brașov și pe site-ul editurii LIBRIS:

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html

Mulțumesc! ❤