Colind

Anumite sunete, anumite gesturi, anumite priviri sau anumite cuvinte mă ating profund.

Atât de tare și de adânc încât lacrimile încep să-mi curgă pe obraji, uit parcă și să respir iar momentul acela de pace deplină, de împăcare sufletească și de mulțumire că mi-e dat să fiu martoră la așa ceva l-aș prelungi la nesfârșit.

Mă simt aproape de Dumnezeu.

Am ascultat un colind. Într-o biserica, doar voci și… un pian.

A fost ca și când esența Crăciunului mi-a fost așezată-n palmă…

Tot ce poți face în astfel de momente e să plângi muțește și în gând să repeți la nesfârșit:

„Mulțumesc, Doamne!”.

Uite că de fapt totul se reduce la un singur lucru: iubirea necondiționată.

Când putem trece peste prejudecăți, când rupem bariere făcute de noi înșine, se petrec miracole. Totul devine posibil. Iar Dumnezeu ne arată calea. La orice pas. Ochi de văzut s-avem…

Am crescut în credința că Dumnezeu e mare și atotputernic și năprasnic și răzbunător.

Că trebuie să te temi de Dumnezeu.

Că dacă nu faci cutare și cutare lucru, sau dacă-l faci, „Vezi că te bate Dumnezeu!”.

Ok, frica de Dumnezeu e bună. Dar nu frica aia paralizantă și irațională, care să-ți înghețe orice alt sentiment omenesc.

Că doar de aia suntem oameni. Dac-am fi fost sfinți, am trăi în ceruri, nu pe pământ.

Să-ți fie frică să iubești, să-ți fie frică să te bucuri, să-ți fie frică să trăiești altfel de cum vor alții, e o prostie.

Să-ți frică de Dumnezeu când desfrâul, lăcomia, răutatea, invidia și alte păcate îți dau târcoale, da. Asta e o frică pe care nu doar c-o înțeleg ci chiar mi-aș dori s-o avem adânc înrădăcinată în noi toți.

Să-ți fie frică de Dumnezeu că știi că este atotputernic, și asta pricep. Este de fapt nu frică ci respect. Pe care-i musai să îl ai.

Dar când treci peste toate fricile celelalte și păstrezi doar frica aia care trebuie și ajungi să-l iubești pe Dumnezeu, îți dai seama că ăsta este de fapt scopul călătoriei noastre pe pământ.

„Facă-se voia Ta” e tot ce trebuie să înțelegem. Și să știm. Și să acceptăm.

N-am știut de ce nu se cântă cu instrumente în biserică. Și nici nu m-am gândit până azi la asta.

Iar acum nici nu-mi mai pasă.

Momentul creat de colindul ăsta a trecut peste prejudecăți, peste frica irațională de Dumnezeu și a atins un punct în sufletul meu care a contat mai mult decât orice.

Iubire necondiționată.

Pură.

Esență.

De ce vreți voi.

Dar să fie autentică.

Reală.

Și adevărată.

Sărbători fericite!

With love,

Aura B. Lupu

Fragment din cartea „Trăirile Aurei” apărută în 18 mai 2018.

Cartea poate fi comandată de pe Amazon

https://www.amazon.com/Trairile-Aurei-Romanian-Aura-Lupu/dp/6069461800/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1539621983&sr=8-1&keywords=trairile%20aurei

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€1,00

 

Reclame

Un gând despre „Colind

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s