️ 6 August – Schimbarea la față

De azi, promit să fiu alt om.

Dacă am fost tristă, voi fi veselă.

Dacă am fost bolnavă, mă voi vindeca.

Dacă am urât, voi ierta.

Dacă am greșit, voi îndrepta.

Și dacă am iubit, voi adora.

Musai să fiu alt om. Mai bun, mai înțelept, mai pregătit te tot ce va urma.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/08/2024

Sunt niște zile superbe de vară. Încet, încet, îmi revin. Și gustul, și mirosul și pofta de viață. Am un mare noroc, că pot ieși cu bițigla mea peste tot. La capelă cineva a aprins o lumânare mare, ce s-a topit și s-a scurs pe jos. Am vrut să curăț, apoi m-am răzgândit. Arată chiar bine. Doi pescari într-o barcă stau nemișcați. Nemișcată-i și reflexia apei. Mănânc mure. Fac poze. Inspir și expir. Aerul e curat. Soarele apune din ce în ce mai devreme. Se răcorește. E perioada perfectă de urmărit Perseidele. Cred că la noapte asta o să fac, o să dorm pe terasă, o să număr stelele căzătoare și-o să-mi pun dorințe. Multe, nenumărate. La fel ca anii trecuți, când o să văd dâra luminoasă lăsată pe cer, o să șoptesc: „Doamne ajută!”. Pentru că atunci când Dumnezeu îmi e alături, se împlinesc toate dorințele. Chiar dacă-s nenumărate.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/08/2024

N-am mai avut răbdare să stau în casă, mi-am luat bițigla și m-am dus pe coclauri. Bine, m-a enervat și hazbântu’ și-am plecat, ca să-l pedepsesc.

Și ca să-i fie dor de mine, evident. De fapt am plecat doar ca să nu rămân acasă, altfel probabil ne certam de-a dreptul. Sunt irascibilă și cu nervii întinși la maxim, iar natura mereu mă calmează. E cald și aici, a plouat, e năbuhală. Am învățat în peste 25 de ani de conviețuire că, atunci când mă enervez iar urechile încep să-mi țiuie, mai bine plec. Cum îs și repezită, cine știe ce scot pe gură, și-apoi îmi pare rău. Voi, când vă enervați, ce faceți? Cu drag și cu iubire, Aura B. Lupu 01/08/2024P.S. A, am uitat să adaug principalele simptome când am nervi: muțesc, cresc viteza cu 70% și brusc nu mai aud.

Ne pregătim de plecare. Azi noapte am behăit ca o capră, cred că de aia m-am îmbolnăvit, să nu-mi pară rău că plec. Ieri a fost o ultimă zi perfectă, am mâncat la o tavernă de pe malul mării, ne-am zgâit la peisajul absolut fabulos și ne-am mirat cum în nici două ore locul unde ne-am plimbat la sosire era acoperit de apă. Yport, ultimul loc vizitat, e un mic sat pescăresc, cu nici 1000 de locuitori, liniștit și pitoresc. Asta o să-mi lipsească, cred, cel mai mult: liniștea. Nopțile în care, în afara măgarilor behăitori, n-am auzit decât păsările. Întunericul a fost atât de deplin încât am dormit cu lumânări aprinse. N-a fost o vacanță de lux, ne-am gătit, ne-am spălat rufele, am făcut și curățenie dar, în ciuda ploii și-a gripei ce ne-au încercat, am bifat tot ce ne-am propus. Timp de calitate cu copiii, zbenguiala lui Max prin grădină, umblat zilnic pe coclauri, apus spectaculos, răsărit de Lună Plină și cer plin de stele. Și multă, multă liniște. Așa că da, pot spune c-a fost o vacanță reușită.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/07/2024

Mi-am promis c-o să mă reîntorc în Normandia anul trecut, https://aurablupu.com/2023/08/13/

când n-am apucat să văd Cote d’Albâtre și Etretat. Am plecat atunci cu regret și un pic nemulțumită, recunosc. Acum însă, după primele zile petrecute aici, regretul și nemulțumirea au dispărut complet. Coasta de alabastru e de vis. Mă rog, cât am apucat să vedem din cei 130 de km de minunăție a naturii, pe cât se întinde ea. Côte d’Albâtre acoperă mare parte din distanța dintre orașele Le Havre si Le Treport, fiind de fapt coasta nordică a regiunii naturale Pays de Caux din departamentul Seine Maritime. Am căutat o cazare cât mai aproape de Etretat, dar totuși liniștită și ferită de agitația și forfota turistică, și pot spune că am găsit. Chiar și după primele două nopți de liniște deplină, parcă tot nu-mi vine să cred că există astfel de locuri unde stăpână e tihna și pacea completă. Max e cel mai fericit, are grădină mare și locuri multe de explorat, refuză să mai între în casă. Când am ajuns ieri pe plaja din Fecamp, am fost vrăjită. Mai că-mi venea și mie, ca Max, să refuz să mă mai întorc la casă. Iar faptul că sunt și tinerii cu noi, e deja un extra-bonus. Pentru că momentele faine și deosebite, când le împărți cu cineva drag, devin extraordinare. Și minunate.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22/07/2024

Uitându-te la fețele lor senine, la zâmbetele largi și la sclipirea din ochii lor, ai zice că-s doi tineri lipsiți de griji, care se iubesc nebunește și care-și trăiesc povestea de dragoste lin, deplin. N-ai zice că-s doi tineri care, în doar un an de relație, au trecut amândoi! prin cancer, operații, chimioterapie și prin atâtea alte greutăți și încercări. Mă uit la ei și-mi vine să le sărut mâinile, tălpile, nu doar pentru că-s atât de frumoși și veseli, mereu zâmbitori și puși pe șotii, optimiști și plini de iubire, ci mai ales pentru cât sunt de curajoși. De demni în suferința lor. De puternici și de hotărâți. Cadou mai mare de ziua mea nu mi-am putut dori, decât să aflu că le-au ieșit bine analizele. Doamne-Ți mulțumesc, ești mare și bun! De ziua mea mi-ai dat cel mai frumos cadou: sănătatea lor.

Cu pași repezi mă apropii. 53. 8. Infinit. Infinită vreau să fie iubirea ce-o dau și-o primesc. Privesc în urmă. A fost mult. Privesc înainte. Dacă va îngădui Bunuțu, o să mai fie încă pe-atât. Dacă nu, cât mai e, să fie cu sănătate și folos. N-am avut un drum ușor. Dar pentru fiecare pas, mulțumesc. C-a fost târâș, grăpiș, mai poticnit, mai anevoios, îmi pare bine c-am putut merge pe calea mea. Pot să mă rog ca măcar de-acum să fie mai ușor. Dorințe am. Multe. Aspirații la fel. Cine nu are? Dar nu-mi mai doresc ceva „cu orice preț”. Îmi doresc așezat. Cuminte. Dacă e să fie. Pentru că am înțeles că uneori prețul plătit e mult prea mare. Și nimic nu merită prețul suprem. Vreau liniște, multă liniște. Sufletul meu zbuciumat și inimuca asta încercată o cer cu ardoare. Stridențele nu mi se mai potrivesc. Ce simt acum că mi s-ar potrivi de minune, ar fi niște nepoți, care să mi se cuibărească-n brațe. Dar asta-i o hotărâre pe care nu pot eu s-o iau. Doar EL știe. Doar EL poate da. Ce pot eu să dau? Iubire fără limite. Și dragoste către cuprinde.

Cu drag și cu iubire,

Fiind #celmaioptimistomdepeterra mi-am făcut abonament la piscină, după prima zi în care am avut 28 de grade. Asta era pe 28 iunie, de-atunci ciuciu, ploaie, vânt, 15-17 grade, maxim 20. Nu mă mai plâng, când citesc ce-mi scrieți voi și văd la știri ce fierbințeală e în România, tac chitic. Bine, io sper ca alea 11 ture la piscină să apuc, totuși, să le folosesc până-n septembrie… Luăm ce vine așa cum e, primim ce ne dă Bunuțu mulțumind și mergem înainte, oricum n-avem ce face. Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg și nici nu mă mai obosesc s-o fac, e pierdere de vreme. De ce-s oamenii răi? De ce se întâmplă atâtea nenorociri? De ce-i ploaia udă și marea sărată? Mai bine-mi văd de ale mele, continuând cu optimismul meu incurabil și naivitatea de care râd alții. Las’ să râdă! Decât să plângem, nu-i mai bine? Nu m-am văzut niciodată deosebită, io am avut mereu impresia că ce fac io, face toată lumea. O descriere a unei bloggerițe mi-a făcut ziua frumoasă, nu m-am imaginat în felul ăsta niciodată, iar pentru asta-i mulțumesc.

A sophisticated woman – „Aura, tu rupi gura târgului: mergi pe bicicleta, te îmbraci wow și ești veșnic îndrăgostită! Scandalos de frumos!!! ”

Și vouă, celor care ați epuizat iar cartea #TrăieșteIubeșteȘitaci de pe #Libris, vă mulțumesc din inimă! Pentru cei care o doresc, chiar dacă pe Libris momentan e indisponibilă, o găsiți pe site-ul editurii #SionoLiterar.

Vă îmbrățișez!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/07/2024

Opiniile și replicile pe care credem că avem dreptul să le afișăm oricând, oriunde și-n orice fel, duc la situații aberante. În care, în loc să empatizăm, declamăm. În loc să ne rugăm, drăcuim. Și-n loc să mângâiem, lovim. Apreciez aprecierile tuturor de până acum și vă mulțumesc, dar asta nu înseamnă c-o să vă mulțumesc la fel de politicos când nu sunt de acord cu toate opiniile și replicile exprimate. O doamnă îmi reproșa că-s prea tăioasă și, supărată, a decis să nu se mai numere printre cititorii mei. Ete, na, pagubă-n ciuperci! M-am săturat să umblu cu mănușele, că vai, s-a supăra cutare și cutare, care debitează inepții. Nu, nu fiecare are dreptul la opinie și replică, pentru că-s prea mulți duși cu capu’ pe grădina asta, a feisubucului, iar dacă noi acceptăm ca oricine să se răhățească-n capul nostru, că olala și vai de mine, rămân fără urmăritori, foarte bine! Se cerne grâul de neghină, fraților! Mai bine o mână de oameni întregi la cap și de caracter, decât mii de nebunei care-ar trebui să primească mâncare cu porția, printre gratii. Nu-i ok să înjuri! Nu-i ok să blestemi! Nu-i ok să te ascunzi după un profil fals și să ataci pe oricine că, vezi Doamne, ai dreptul la replică. Nu, n-ai. Și-ar trebui să nu mai ai în vecii vecilor, când tot ce poți scrie e sub orice limită a unui om civilizat. Toți cei care-s în lista de prieteni a unui astfel de om ar trebui, imediat ce văd comportamentul ăsta, să se dezică de el, să-l șteargă pe veci și irevocabil. Iar, dacă-l cunoasc în viața reală, să-i bată obrazul. Nu-i o utopie, e făcubil, credeți-mă. Însă știți ce-i necesar? Exact ce scriam atunci când am postat clipul cu meciul, care a devenit viral și-a ajuns la aproape un milion de vizualizări: unitate.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/07/2024

PS: Tanti de ieri a revenit în forță, pe vreun cont fals. Aveți grijă. Știți deja, report profil și block. Musai să cernem grâul de neghină.

Mă uit la comentariile unei știri care inundă netul, despre fata omorâtă de urs și mă cutremur. De obicei ocolesc astfel de știri dar de data asta n-ai cum să te ferești, e plin peste tot. Știrea în sine e cutremurătoare, copil de 19 ani, care abia și-a luat BAC-ul, să sfârșească în felul ăsta oribil, este șocant. De neimaginat. „The Edge” – filmul cu Anthony Hopkins și Alec Baldwin, m-a marcat tocmai din cauza scenei cu atacul ursului, și era doar un film. Însă ce mi se pare și mai îngrozitor și mai șocant și mai greu de admis, sunt comentariile la știrea asta. Astea mă sperie de-a dreptul, nu urșii. Doamne, oare chiar există oameni care gândesc așa? Atât de lipsiți de inimă și empatie? Din sutele de comentarii le poți număra pe degete pe cele în care i se plânge de milă bietei copile sau în care familiei i se prezintă condoleanțe. Restul, dezbat. Ce mama mă-sii e de dezbătut aici, măi, oameni buni? Că n-avea ce căuta în pădure, că ursu’ era turbat, că prietenul n-a reacționat cum trebuie, că e ceva putred la mijloc bla, bla, bla. Da, e ceva putred: mintea celor care gândesc așa. Din punctul meu de vedere, singurul comentariu pe care îl poate face un om sănătos la cap, la o astfel de știre, e ăsta: „S-o odihnească Dumnezeu în pace!”, eventual un „Doamne apără și păzește!”. Atât! Dezbateți ce și cât vreți despre defrișarea pădurilor, despre dreptul de-a împușca sau nu urșii, despre ce-i de făcut când mergi în drumeție cu cortul, faceți-vă poze pe Transfăgărășan cum dați de mâncare urșilor (că de, alea culeg multe laicuri, nu?), înjurați statul că nu ia măsuri, criticați, blamați, aruncați cu pietre unde vreți voi, certați-vă ca la ușa cortului până faceți spume, dar nu la o astfel de știre! A murit un om! O tânără. Și-a murit într-un mod îngrozitor! Respectați măcar asta, dacă nu familia care, după ce că trece prin ce trece, mai are de îndurat și comentarii tâmpite.

S-o ierte Dumnezeu și s-o odihnească în pace!

Cu tristețe de data asta,

Aura B. Lupu

12/07/2024

Furtuna așteptată a trecut. Prin unele locuri a făcut prăpăd, aici a fost destul de bine. A plouat cu îndârjire, cu tunete și fulgere, torențial, dar nu s-au rupt copaci sau stâlpi de iluminat. Acum cerul s-a mai limpezit, cât să văd colțul de lună aninat de cer. Azi n-am ieșit mai defel din casă. A fost sufocant. Max n-a vrut să mergem la plimbare, cele 27 de grade l-au făcut să stea mai mult cocoțat în pat, pe așternuturile răcoroase. În casă a fost perfect, 23 de grade. Sunt într-o stare de nu știu cum s-o descriu. Aș opri timpul în loc. L-aș face să se scurgă mai lent, atât de tare-mi plac zilele astea de vară. În ciuda bufeurilor care nu mă slăbesc, cu tot cu cele 27 de grade și-apoi furtună, ador fiecare moment. Mirosul arșiței amestecat cu cel de ploaie, tihna zilelor, rufele uscate afară, culorile, florile, liniștea nopților și cântecul păsărilor, tot, dar absolut tot mă încântă. Timpul liber nu-mi ajunge. Vreau mai mult și mai mult. Să fac tot ce-mi doresc: să scriu, să citesc, să fac curățenie, să plec în vacanță, să zugrăvesc, să mă plimb, să creez lumânări parfumate… Doamne, câte-s pe listă!

E vară, anotimpul meu preferat. Și timpul parcă nu îmi ajunge…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

09/07/2024

Ca aluatul pus la dospit, așa crește inima unei mame când își vede copchiii, și mai ales când îi vede cum mănâncă ce-a pregătit ea! Dă-le, Doamne, sănătate! Înainte îți ceream de toate pentru ei, și bogăție, și înțelepciune, și succes și avere și de toate. Acum? Atâta numa’ îți mai cer: sănătate. Restul? E irelevant.

Cu drag și cu iubire,

o mamă cu inima cât casa.

07/07/2024

Mă simt spionată. Un bâzâit îmi atrage atenția și descopăr de unde vine: din cer. Sus, foarte sus, o dronă face ture deasupra mea. Îi fac cu mâna și-o filmez. Pufnesc în râs, spionu’ spionat, na! E răcoare, pala rece de vânt îmi înfioară pielea. Nu mai simt nici urmă de vară, e un fel de toamnă, de fapt. Mă încăpățânez să port rochii și mânecă scurtă, sperând… Noroc cu ghemotocul meu din brațe, ce mă încălzește cât scriu. E deranjat de fâlfâielile aripilor ce trec razant peste terasă. Aud muzica mașinii cu înghețată, doar la gândul răcelii ei mă zgribulesc. Tușesc. Max tresare și mă privește atent. Îi văd îngrijorarea din ochișorii ăia atât de frumoși. Simte orice. Așa cum și pe mine mă îneacă mirosul țigării aprinse, probabil, de vecin. Îmi amintesc cu câtă pasiune fumam și eu, acum vreo 14 ani. Și cât de greu mi-a fost să mă las. Se-aud bocănituri. Ciorile cârâie. Mie mi-e tot mai frig. Curând o să reînceapă ploaia. Am avut totuși noroc. Un pic, măcar un pic, am stat pe terasă. Chiar dacă o dronă m-a spionat.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/07/2024

„Întoarce-ți față către soare, iar umbrele vor rămâne în urma ta”, zice un proverb din Noua Zeelandă. (Apropo, e un loc unde-aș vrea să merg, odată și-odată.) Mă simt ca floarea-soarelui, mereu cu fața către soare, căutând instinctiv orice rază, primind-o cu bucurie și nesaț. După lunga perioadă plină de umbre și nori, în care am tânjit după raze, mai ales de speranță, parcă mi-e și frică să zâmbesc. Să mă bucur complet și fără rețineri. Orice veste bună mă fericește, evident, dar parcă ceva totuși lipsește. M-am schimbat. După #ceamaigreaperioadădinviațamea, îmi dau seama că m-am transformat, irevocabil. Am pierdut ceva. O bucată din suflet s-a… stins, ăsta-i termenul potrivit. Nu mai știu să mă bucur deplin. Sunt „humble”, sună exact cum trebuie în engleză, umilă nu pot spune c-aș fi, ci humble, adică înțeleg, conștientizez că-s doar o furnică. În marele Univers, în fața puterii ce-i deasupra tuturor, sunt smerită. Da, uite c-am găsit termenul potrivit și-n română. Smerită. Pentru fiecare rază ce-o primesc, mulțumesc. Mai ales când e cea de speranță. M-am schimbat. Nu știu dacă în rău sau în bine. Dar știu că soarelui meu interior o rază i s-a stins. Definitiv. Și irevocabil. Iar asta nu mă întristează, nu mă mâhnește, ci doar mă echilibrează.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/07/2024

„O zi bună vă doresc!”

Când aud urarea asta mai că-mi vine să răspund cu un „Ha?” răstit, așa, ca țărăncile needucate. Ce-i aia? De mai bine de-o juma’ de an, am de ales între zile nașpa și zile îngrozitoare. Alea nașpa-s în care durerea mă mai lasă când și când, dar când durerea și starea de rău mă fac uneori, la propriu, să mă tăvălesc pe jos, sunt zilele în care dispar din peisaj și despre care nici nu-mi vine să vorbesc, darămite să scriu. Nu mă întrebați cum și de care, că n-o să vă răspund, îmi pare rău. E ceva despre care, dacă va fi să fie, voi scrie la momentul potrivit. De ce am ales să pomenesc asta? Pentru că știu că sunteți mulți care faceți la fel. Care, în ciuda durerii, a stării proaste, a zilelor nasoale sau îngrozitoare, mergeți înainte. Nu vă lăsați. Și vă felicit. Vă aplaud. Pentru că știu cât de greu e. Cât de dificil este să păstrezi o normalitate când totul e alandala. Când corpul te trădează, când durerea te chinuie și când nu ai de ales.

Veneam azi de la un magazin, cu Max pe lesă într-o mână, cu o sacoșă în cealaltă și cu una pe umăr, când neputința m-a lăsat fără suflu. Mi-a venit să mă pun jos și să încep să plâng. Frustrant e că nu știu niciodată dinainte când puterile mă lasă, am plecat de-acasă bine și brusc, la câțiva pași de casă, m-a izbit. Ce naiba să fac? N-aveam unde să mă așez, distanța era mică până la ușă, așa că am strâns din dinți și-am înaintat.

Știți cum e uneori, când parcă ai lanțuri la picioare? Când fiecare pas e un chin? De parcă pășești în glod gros, care ți se lipește de papuci?

Dar uite că, în ciuda senzației oribile, a durerii, am făcut pașii ăia afurisiți. Așa cum și voi, mulți dintre voi, îi faceți în fiecare zi. Bravo! Vă felicit. Dar acum e momentul să vă puneți jos. Și să plângeți. Pentru că nimeni nu ne spune și asta: e nevoie de eliberare, de lăsat armele jos. Pentru că e omenește, e ok să fim și vulnerabili, și neputincioși.

O zi bună vă doresc!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/07/2024

Îmi priește vara. E anotimpul meu. Și tot mai atractiv mi se pare gândul să plec într-un loc unde-i mereu cald. Sunt o visătoare. O călătoare. Mereu visez cu ochii larg deschiși. La locuri îndepărtate, la oameni necunoscuți, la culturi diferite. Poate și asta m-a ajutat să mă adaptez aici. Nu deplin, bineînțeles. Las bucățele, firimituri din mine pe oriunde trec. Și pun altele într-un loc nou. Clădesc, refac. Mă reinventez. Mă reîntregesc. Ca un cameleon, mă camuflez. Mă integrez. Și simt cum mă mulez oricărui loc. Fac parte din el. Devin una cu el. E o calitate? Un defect? Habar n-am. Știu doar că vara-i anotimpul meu. Și eu sunt a ei. Deplin. Complet. Mereu.

Cu drag și cu iubire,

Fiica Verii.

Aura B. Lupu

30/06/2024

Mereu am crezut că racii sunt cea mai încăpățânată zodie. Asta până am dat de hazbănt. Care-i Taur. Și mereu am zis că-i cel mai blând și bun om de pe pământ. Dar asta până nu-l scoți din sărite. Rabdă mult, tace adânc, suportă orice. Aproape orice. Da’ și când își iese din pepeni, să nu-i stai în cale. Exact ca un taur înfuriat, vede roșu, i se pune pata și goodbye! nu te mai poți înțelege cu el. Prima dată când s-a întâmplat asta m-am cam speriat, recunosc, nu-l recunoșteam pe Adi al meu, calm și calculat. Eram în mașină și-l șicanase unu’ în trafic, ba îl mai și înjurase, trecând pe lângă noi. Când am auzit roțile scrâșnind sub noi și i-am văzut mâinile strânse pe volan, privind țintă înainte, am înghețat. Nici nu cred că mi-a auzit rugămințile să-l lase-n pace, s-a pornit după el într-o urmărire ca-n filme, io ținându-mă cu ambele mâini de mânerul de deasupra ușii și văicărindu-mi că o să mor. M-am bucurat când individul a scăpat, a reușit să se fofileze și Adi să se calmeze, ca noroc. Mă umfla apoi și râsul când mă gândeam la ochii individului bulbucați de frică și spaima cu care verifica în oglinzi dacă nebunul pe care-l înjurase mai era pe urmele lui. Iar a doua oară, când a ridicat patul cu totul și l-a dat de perete, ca pe un pai, să-l scoată pe Edi ce tocmai îl mușcase de mână și se ascunsese sub el. Bine, a fost vina noastră, nu a bietului câine, noi ne hârjonisem și io am chițăit, Edi a vrut să mă apere și l-a agățat pe Adi de braț. Înainte să-mi dau seama de urgie, cred că Edi a simțit că-i bai și s-a băgat repede sub pat. Și atunci, ca noroc că i s-a ridicat vălul roșu de pe ochi taurului meu înfuriat și-a luat câinele în brațe și l-a pupat, mângâindu-l, că tremura bietul ca varga.

Da, taurii sunt calmi, buni, tandri, blânzi etc. da’ nu care cumva să-i calci pe coadă, c-ai pus-o! Așa că, ăștia ce-mi comentați aiurea la postarea cu meciul, sau mai grav, mă înjurați, treaba voastră, de mine ați scăpat, nu mă strofoc io prea tare, dar vedeți că vă suflă-n ceafă un taur. Și pare cam înfuriat…

Câteva adevăruri despre Taur (că am văzut că alea despre Rac v-au cam plăcut) Câteva adevăruri despre zodia Rac – Aura B. Lupu (aurablupu.com)

Dacă ești în căutarea unui bărbat frumos, generos, puternic și loial, care-și pune mereu familia pe primul plan, muncitor și de încredere, atunci ar trebui să cauți un Taur. Este răbdător, romantic, cinstit. Nu îi plac artificiile, apreciază discuțiile deschise și complimentele sincere. Nu-ncerca să-l aburești, că nu merge.

Taurii nu țin niciodată în ei ceea ce simt, mai ales atunci când sunt nervoși. Nu obișnuiesc să bârfească, nu le place să bârfească, așa că îți vor spune verde-n față ce părere au despre tine. Bine ar fi să nu scoți din sărite un Taur, e în stare să te urmărească până-n pânzele albe și să-ți ceară socoteală. Credeți-mă pe cuvânt, decât să ai o dispută cu un Taur, mai bine taci și ascunde-te. O să-mi mulțumiți mai târziu.

Sunt o carte deschisă, citești absolut totul pe fața lor. Îți dai seama imediat dacă un Taur este supărat, dacă îl doare ceva sau, din contră, este mulțumit și vesel, nu e nevoie să îți spună asta folosind cuvinte. Pentru că sentimentele unui Taur le vezi doar uitându-te la moaca lui.

Taurii sunt persoane care nu mint niciodată atunci când vine vorba de sentimente sincere și puternice. Dacă ai norocul ca un Taur să îți declare dragostea, atunci trebuie neapărat să îl crezi pe cuvânt, pentru că nu spune asta oricui și nici dacă ceea ce simte nu e suficient de intens. Dacă ți-a spus că te iubește, te iubește. Punct. Dar nici când te urăște nu se-ncurcă. Așa că, ai grijă. La fel ca Racii, odată ce te-a scos din viața lui, e definitiv. Doar că ei nu închid ușa și aruncă și cheia, o, nu! Diferența este că ei o păstrează și, când ți-e lumea mai dragă și crezi că a uitat de tine, revine. Însă doar ca să se răzbune. Și-o răzbunare din aia de nu mai știi pe unde să fugi.

Un partener Taur n-o să te lase niciodată la greu, e mereu alături de tine și te sprijină necondiționat.

Taurii sunt persoane care muncesc din greu, dar există și momente în care tot ceea ce-și doresc este să se izoleze, să fie lăsați în pace și să nu facă absolut nimic, doar să lenevească și să se relaxeze. Însă apoi se simt vinovați și muncesc de două ori mai mult.

Taurii sunt persoane cu o frumusețe aparte, un magnetism special, dar au și o minte inteligentă, extrem de atrăgătoare. Țin minte totul, au o memorie de elefant, nimic nu le scapă, chiar dacă de multe ori îți dorești să fie așa.

Dacă vrei să recuperezi un partener Taur, nu încerca să-l face gelos. Nu merge. Din contră, și umbra de sentimente pe care o mai are pentru tine, va dispărea. Rapid. Puf, s-a dus.

Taurii sunt persoane extrem de încăpățânate. Nu-i poți convinge niciodată că tu ai dreptate și ei nu, și nici nu are rost să încerci. Încrâncenarea e parte integrantă a ființei lor.

N-o să regreți niciodată iubind un Taur. Pentru că, iubindu-l, vei cunoaște dragostea adevărată.

Ce ziceți? Sunteți de acord?

Cu drag și cu iubire,

@auraboroslupu

26/06/2024

Rusalii, Lună Plină. Solstiţiu, meci memorabil. Sânziene, prima zi de vară. Câine găsit pe stradă și dus acasă. Capelă ieșită-n drum și, ia ghiciți? Sfântul Anton de Padova era acolo slăvit. În câteva zile se întâmplă atât de multe încât am impresia că a trecut un an, nu zile. Sunt atât de intense, dense, că n-apuc bine să procesez o întâmplare, că se petrece alta. E însă atât de fain! E viață, viață adevărată, trăiri din plin, trăiri complete și puternice. Trăirile Aurei, cu care deja v-ați obișnuit. Vă mulțumesc fiecăruia în parte că sunteți aici, martori, observatori, că aveți răbdarea și curiozitatea să le citiți. Sunteți minunați și extraordinari!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

23/06/2024

READING VLOG saptamanal – peste 800 de pagini #9 #readingvlog #weeklyupdate (youtube.com)

Mi-era dor de niște block-uri, prea era liniște și pace pe aici. Știți voi, de la prea multe inimioare și dulcegării, ți se mai și apleacă, nu? https://aurablupu.com/2018/02/01/februarie/

Într-un elan patriotic, m-o mâncat în cur să scriu ce simt urmărind meciul de-aseară, că no, hazbăntu’ și câțiva prieteni erau și ei prin tribune și vedeam live ce atmosferă mișto e. Cei care mă citiți regulat știți că nu fac act de prezență când nu-i cazul, doar ca să mă aflu-n treabă, și scriu ce simt, fără să stau pe gânduri și să cern prea mult. Stiți voi, îs simplă, sinceră și directă, cum am fost încă de la început. Ce trăiesc pe pielicica din dotare, aia scriu. Și hop, văd că la smiorcăiala mea aferentă, apar comentacii de serviciu. Că daaa, ce patrioți mai suntem, doar pe la meciuri, că ce bine-ar fi să fim atât de uniți și-n rest, că am pierdut cu doi la zero și ce motivu’ pluii de mândrie-i ăsta etc. Adică exact în sentimentul ăla, prezentat de mine, că-l încercam pe propria piele sincer și dezinteresat, spontan, aruncau cu pietre: huo! Bleah! Câh! Păi, măi nenilor și tantilor, nu v-ați rătăcit voi p-aci, cumva? Că vă arăt io drumul spre ieșire, ia bâști de pe pagina mea! Căutați, bre, alte pagini cu care rezonați, unde vărsați-vă veninul și spurcăciunea liniștiți, unde puteți hăhăi în voie, vă puteți consola unii pe alții și puteți huidui ce vreți și cât! Nu vă ștergeți papucii plini de jeg pe covorul meu, că vă împroșc în cur de nu vă vedeți, capiși? Și nici să nu vă închipuiți că dacă dați like la comentariile nepotrivite o să scăpați, nici pe voi nu vă tolerez, da? Că dacă stai pe margini și spargi semințe și rânjești când alții mă înjură, nu ești cu nimic mai breaz! Dacă nu ești în stare să-mi respecți trăirea sau să scrii ceva frumos, du-te învârtindu-te! Lipsa de respect n-o accept. Nu poți să fii musafirul meu și să mă înjuri, clar?

Pe voi, pe ceilalți, care, slavă Domnului! sunteți majoritari, vă îmbrățișez cu drag! Bravo, România! Bravo, români faini și minunați! Și, mai deșteaptă-te, române, odată, că m-ai exasperat, în puii mei!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

23/06/2024

Sunt piele de găină, când Adi mă sună și-mi arată stadionul din Köln, mă bufnește plânsul. Hai, Aura, dă-o-ncolo, nici măcar nu ești o mare microbistă, ce te-a apucat? Și brusc îmi dau seama ce mă emoționează atât de tare: unitatea tricolorilor. Doamne, cât e de frumos să-mi văd, în sfârșit! românii atât de uniți! Adi și câțiva prieteni au plecat azi din Belgia în Köln, iar la fel ca ei au făcut mulți alții. Marea de tricouri galbene e superbă, atmosfera incendiară, iar eu sunt, din nou! atât de mândră de românașii mei!
Hai România!
Cu drag și cu iubire,
o româncă.
22/06/2024

#solstițiuldevară#momentmagic

Azi, 20 iunie 2024, este ziua în care are loc solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, zi în care ne putem cică! bucura cel mai mult timp de lumină solară. Bine, asta dacă nu plouă. Este începutul verii astronomice.

Solstiţiul de vară e considerat un punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, de pus dorințe și stabilit obiective; este o zi înscrisă sub semnul focului, simbolul soarelui. Aprindeți lumânări, bețișoare parfumate, stați în natură, admirați apusul – dacă nu plouă! –, mai răsare și-o lună aproape plină și, dacă nu plouă, vedeți și stelele. Solstiţiu magic vă doresc! Bine, dacă nu plouă…

#momentdepusdorințe

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

20/06/2024

Udă ca o curcă la mers, ciuciulete la venit. Drum dus-întors în același registru: udeală, vânt, noroi, bălți fără număr, floșcaială și stropi. Și o acreală fără sfârșit. Pentru vremea asta care mă scoate din minți. Da, da, știu, tre’ să ne bucurăm de ce vine de la Șefu-Șefilor, să apreciem clipa, ploaia înseamnă viață și rod, bla, bla, bla! Fuck it, bine? Io vreau, frățiorii mei, soare! Vreau căldură, vară, zăpușeală! Îmi trimite hazbăntu’ poze din România, de la piscină, și crep de nervi! Auzi, 27 de grade! Pe bune? Îmi rod unghiile de invidie și mă uit în sus, la cer. Alo? Domne? S.O.S! Beep! Help! Ai uitat deștu’ pe tasta „Rain” acia, în Beljica, de prin octombrie, anul trecut. Wake up, Men, pliiiz. Trimite-ne și nouă, ăstora, amărășteni, un puiuț, un bebeu de soare, un soricel măcar, și dacă-i second-hand, nu contează, da’ măcar soare să fie, că de când nu l-am mai văzut, poți să ne păcălești și cu Made in China, că oricum nu mai știm cum arată. Hai, pliiiz, îndură-te și de noi, fă măcar vro douăjdegrade, fii și tu băiat de băiat, las-o-ncolo de treabă! Că dacă mai ploi mult p-aci, io crecă-mi ies vrejuri din urechi și-mi cresc aripioare, ca la pești. Aurie nu-s, mi s-a dus tot luciul, și nici dorințe nu mai împlinesc, în schimb scârțâi și pârțâi de la rugină!

Hai, no, Șefu’! Fii gigea!

Cu drag și cu iubire,

Zurlia Aură.

18/06/2024

P.S. De la ploaie mi se trage…

Mi-am dorit mereu un așternut luxos, moale, fin, e răsfățul suprem și cheia unui somn tihnit, mi-am zis. Dar mereu am amânat să-mi cumpăr unul, sub diferite pretexte. Când am găsit însă modelul ăsta pe internet, n-am mai rezistat tentației și mi l-am comandat. Și nu regret. Foșnetul lui, când mă întorc în pat, face toți banii, e plăcut tare. Îl ador. Max la fel. Mă simt ca o regină. Și mă întreb, de ce naiba nu m-am îndurat să-mi cumpăr unul până acum? Ne zgârcim de multe ori la lucruri după care tânjim, în schimb suntem mână largă când e vorba de alții. Ne lăsăm la urmă, satisfăcând mai întâi poftele celorlalți. Ne refuzăm mici plăceri și bucurii, acordând altora întâietate. Și nu-i ok. E bine, e necesar, e esențial să ne mai punem și pe noi înșine pe primul plan și să ne satisfacem nevoile. Uitând de noi, nu ne facem nicio favoare. Iar dacă noi nu ne gândim la noi, alții de ce ar face-o?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

16/06/2024

Ieri, în „minunatul” nostru cătun, împuțit, jegos și plin de bălării (dintre care cele mai multe sunt bipede), un băiat este băgat în spital de doi colegi, numiți generalist „jongeren” – adică tineri, un apelativ folosit de oficialități când vor să ascundă, de fapt, teapa celor care săvârșesc astfel de fărădelegi. Că no, mai bine băgăm sub preș mizeria și capul în nisip și ne prefacem că nu știm ce naționalitate au, deși se știe prea bine cine sunt și din ce nație provin. Bine, asta doar în cazul lor, pentru că atunci când un român face ceva, se bate toba și paginile ziarelor trâmbițează satisfăcute că-i „een Roemeen”. În fine, imaginile șocante, care mie îmi activează instinctul de leoaică și-mi scoală tăt părul în cap, arată cum un băiat minor este amenințat, forțat să îngenuncheze și apoi primește o lovitură în plină față. „Faptele sunt de-a dreptul scandaloase. Nu pot tolera asta, nu ca primar și cu siguranță nu ca mamă.”, zice primărița noastră, Ann Verschelden. Ha! „Sperăm că vor fi luate măsuri stricte și vinovații vor primi sancțiunea cuvenită.” De două ori ha! Sperăm, dară, cum nu, că doar speranța moara ultime și noi cu ea de gât, nu? Că doar speranța am votat-o, nu siguranța, liniștea și curățenia! Speranța e ce ne dorim, în pana mea, nu parcuri liniștite și străzi sigure pe care puțoii ăștia, pe care autoritățile îi ascund sub apelativul „jongeren”, fac demonstrații seară de seară, bat în geamuri, urlă, sparg semințe, vandalizează, hărțuiesc, se adună-n haită și nimeni nu-i oprește, de ani de zile! Da, tanti primar, ca mamă ar fi trebuit să știi deja toate astea și să iei măsuri, să cureți cătunul ăsta împuțit de TOATE bălăriile! Nu să-i lași să-și facă de cap, să-i tolerezi și să le mai faci și… nu pot scrie ce, că iar mă blochează feisbucu. Când merge un român la primărie, i se pun bețe-n roate, la orice. Lor? Le-au angajat traducătoare. Știu cazuri destule în care românilor li s-a spus verde-n față: „În această unitate se vorbește doar neerlandeza!”. Bieții oameni, abia veniți aici, au abordat discuția în engleză și au fost refuzați categoric, sub pretextul ăsta.

Poliția din Hamme a făcut un apel la cetățeni, să nu mai distribuie videoclipul pe rețelele de socializare, cică din respect pentru victimă. Oricum, videoclipul apare în ziar, Nieuwsblad, https://www.nieuwsblad.be/cnt/dmf20240613_97418600

Io cred că altu-i motivul, în videoclip se văd clar fețele agresorilor și al celui care filmează toată scena. Și cum să nu ne prefacem că nu-i știm? Nu-i cunoaștem? A, nu, habar n-avem. Sunt doar niște tineri…

Cu tristețe și muuulți nervi de data asta,

Aura B. Lupu

14/06/2024

– Vai, Aura dragă, da’ ce te-ai îngrășat! Ce-ai pățit?

– Ninica. Sufăr cu glanda.

O laie! Adevărul gol-goluț e că trăiesc după bunul meu plac, asta am pățit, și mă șterg în… știți voi unde, cu părerea lumii. „Sufăr” de glanda miserupistă. Am învățat să fac ce vor mușchii, pardon, grăsimile mele să fac. Am fost bugăt o așchilopată, iacă-tă, acum vreau să știu și io cum e să ai greutate, no! Destul m-a bătut vântul, acum, dacă vrei să mă urnești, trebuie să depui efort, nu glumă! Îmi amintesc de cucoana care m-a împins odată, de era să mă răstoarne cu totul, la 50 de kile nici nu era tare greu. Ha, acu’ aș vrea s-o văd cum transpiră, încercând. Nu vă îndemn la lâncezit, Domne feri, faceți sport, fiți activi, mergeți la sală, mișcați-vă și păstrați-vă corpul fit, bravo, vă felicit, dar io am făcut sport destul, am alergat, am înotat, am mers la sală, am jucat badminton etc. și-o să fac iarăși când va fi vremea s-o fac, până atunci mă bucur de corpul meu așa cum e și-l iubesc de nu mai pot, cu tot cu îngrășatul de care mereu se găsește cineva să-mi amintească. Da, m-au îngrășat toate părerile necerute, toate greutățile și suferințele îndurate și toate emoțiile intense. Da, am pus kilograme de frustrări, de furii și de frici. De trăiri. Trăirile Aurei. Pe care le duc așa cum pot. Dar mai ales cum vreau. Io. Și grăsimile mele.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/06/2024

Oameni faini și vreme bună. Fericirea e uneori atât de simplă! Mi-era dor de-o ieșire din cătunul nostru murdar și împuțit, jegos de-a dreptul, plin de ciori, șobolani, muște și țânțari dar și de bălării, la propriu și la figurat. Mâine ieșim la vot și gândul mă amuză. Amar. Asta ca să nu mă întristez după ziua faină petrecută departe de Hamme. Pentru că, dacă ar fi după mine și nu m-ar obliga să votez, probabil n-aș face-o, nu simt defel că merită vreunul votul meu. Toți cei care-și fac propagandă sunt o apă și-un pământ. Toți promit, toți folosesc lozinci „dăștepte”, toți îs cinstiți și preocupați de binele general. Gura nu-i doare și pixul poate scrie orice, nu? Hârtia suportă. Io însă nu. Miciunile sfruntate, pozatul în eroi și zâmbetele false la mine nu mai țin. Cu ochiul liber se vede cât de „preocupate” au fost toate partidele și toți politicienii să fie „bine”-n amărâtul ăsta de orășel. În 14 ani de când stăm aici, totul s-a degradat. Calitatea vieții, curățenia, liniștea, s-au dus pe pluă, treptat. Spitalul s-a închis, io am rămas atunci fără un loc de muncă fain, aproape de casă, toți locuitorii sunt acum nevoiți să meargă-n altă parte la spital, când e nevoie. Orașul e sufocat de gunoaie și praf, doar pe strada mea sunt vreo 5 focare de răspândire a mizeriei: vecinii gay care au copaci falnici, frumoși, o minunăție, ce mai, dar care curăță frunzele și fac toaletarea lor din an în Paști, apoi cafenelele din intersecție, de unde zboară mucurile și ambalajele + trotuarele toate pline de scuipați, ocupate cu scaune și mese, de n-ai pe unde să treci, pe urmă un drum de acces spre un magazin privat, desfundat, plin de gropi care, când plouă, devin noroi și pe care mașinile ce intră pe el îl poartă apoi pe stradă principală, un așa-zis parc care tot așa, e tuns de primărie doar când pregătește vreun eveniment. Acum acolo-s cele mai multe pancarte, de pe care zâmbesc stimații politicieni, cu promisiuni care mai de care, printre bălăriile cât casa. Ridicol și absurd. Și ultima, piațeta unde-și fac veacul emigranții. Colorații. Scuipătorii de semințe, asistații social, băiețașii cu țuța mică da’ mașina mare și tare, că no, cu ceva trebuie să iasă-n evidență, nu? Chiar acum, în timp ce scriu, a trecut iar unu’ pocnind de zor. Mi-ar fi milă de ei, dacă nu m-ar enerva.

Da, ieșirea mi-a prins bine, Gent Gent – Aura B. Lupu (aurablupu.com) e un oraș cochet, chiar dacă-i plin de turiști e curat, aranjat, dichisit, parcări destule, se vede mână de gospodar. E forfotă pentru că e lume multă, dar nu e vacarm. Culmea, m-am simțit mai liniștită acolo decât acum, auzind pocnetul mașinilor tunate și vocile groase ale celor ce-mi trec pe la geam.

Fericirea e atât de simplă, uneori!

Mâine mă duc, că-i musai să merg, la vot. Ce-aș vrea să am și pe cine vota!

Cu drag, iubire și-un strop de tristețe,

Aura B. Lupu

08/06/2024

Un licăr de vară s-a arătat azi, cât să nu-mi pierd de tot speranța. Au trecut 5 luni, mari și late, și încă dimineața, când mă trezesc, mi-e frig. Cum să aprind focul în iunie? mi-am zis dimineață, dârdâind. Până acum a fost un an de rahat. Oribil. Îngrozitor. Din toate punctele de vedere. Nu cred c-am mai avut până acum un an atât de greu. Când durerea fizică e întrecută doar de cea sufletească, când neputința te face să urli în pernă, până-ți pierzi vocea, iar speranța dispare, te simți doborât, culcat la pământ de tot, complet, îngropat. Anihilat. Iar când nici măcar vremea nu ține cu tine, te adâncești în negură și mai mult. Îmi simt încercată fiecare celulă, fiecare mm din inimă, fiecare cm din suflet și trup. Câteodată, pe-o scară de la 1 la 10, durerea o simt de 20. Mi-e greu, tot mai greu să nu mă dau bătută, să rezist. Râd de propriile îndemnuri, de gândurile optimiste, de sfaturile înțelepte. Durerea le reduce la zero pe toate. Pe toate le spulberă, puf! Toate s-au dus. Rămâne stăpână. Domnește cu nonșalanță, ironică. Credeai că tu ești la cârmă? Da’ de unde! Eu, durerea, te manevrez. Ești o marionetă, o păpușă de cârpă-n ghearele ei. Când poți să-ți tragi cât de cât sufletul, între puseuri, simți o adiere de vară. Și-n ciuda durerii, zâmbești.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/06/2024

Cărțile mele le găsiți aici 
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici 
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2024 Aura B. Lupu

Furtună solară, Auroră Boreală, fenomene paranormale și neprevăzut cât cuprinde. Scurta vizită în România m-a zăpăcit complet de cap. Nu că eram io prea clară-n gândire în ultimul timp, dar acum îs hăbăucă rău. Am nervii întinși. Răbdare defel. Și toleranță zero. Deși îmi tot zic să nu mă mai amăgesc, o fac. Sunt o fraieră. O tutulucă. O văzduhistă irecuperabilă. Noroc că totuși cineva mă veghează și are grijă de mine. În încâlcelile stârnite, face ordine. Mă scoate la liman, la capătul labirintului în care singură m-am băgat. Chestia e că n-am chef de integrame, n-am nervi de enigme și mă irită teribil exprimările neclare. Ambiguitatea nu-i acum pentru mine. Prefer negrul pe alb. Simplu. De la A la B. Exact. Direct. Fără ocolișuri. Și nu doar acum, am preferat felul ăsta de-a fi dintotdeauna. Nu poți să mă ajuți? Ok, spune-o, nu-i loc de supărare. E de înțeles, nu-s un om care să nu priceapă. Prefer vorbele răspicate decât confuziile și mormăielile în barbă. Oricum, cu toate furtunile astea solare, nu mai avem nevoie de alte interferări și dereglări suplimentare. Voi ce preferați? Un nu răspicat sau un mda ambiguu?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/05/2024

P.S. : Fotografiile le=am primit de la o prietenă din Belgia, așa s-a văzut Aurora Boreală în Hamme. Bineînțeles, io eram în România și n-am văzut-o. 😥😓😭

Bobiță mă privește circumspect. Ce faci cu alea, pare să mă întrebe, că nu-s de mâncat și au un miros ciudat? Le strâng la piept mai abitir ca pe-o comoară. Pentru mine astea-s comori. În avion am asistat, fără să vreau, la o discuție între o maramureșeancă și un domn pentru care, până să-l văd la coborâre, băgam mâna-n foc că-i Buhnici, după voce. Tanti zicea că-și duce de-acasă carne de vițel și de miel, pentru că are alt gust și-i mult mai bună decât orice carne din Belgia. Așa o fi, n-o contrazic, recunosc că roșiile-s roșii, slănina-i slănină și totul de-acasă are alt gust. Inclusiv iarba-i mai verde, nu? Însă nu duc dorul gustului într-atât încât să car de-aici valize pline cu mâncare, nici n-am portbagajul burdușit cu de-ale gurii. Dar nu se poate vizită în România fără să-mi iau la întoarcere cărți. Și dacă-mi las budigăii, pardon, hainele , tot le duc cu mine în Belgique. Asta-i hrana care-mi lipsește mie, acolo. Voi ce vă aduceți musai din România? Ce vă lipsește cel mai mult când plecați din țară?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/05/2024

De peste 15 ani vopsesc ouăle de Paști în același fel. În coji de ceapă, cu buruieni, adică frunze adunate de-afară și lipite pe ouă, în ciorapi de nailon și strânse cu ață, apoi unse c-o bucățică de slănină pentru luciu. Tradițional. Ardelenesc. Fără chimicale și brizbițuri. Am început așa de prin 2008 pentru că aici, în Belgia, pe vremea aia nu găseai feștea* de ouă și a fost singura opțiune să avem totuși ouă roșii pe masa de Paști. Acum găsești de toate, și vopsele, și păscuțe cu brânză și stafide, și cozonaci și pulpe de miel. Și Înviere la biserici ortodoxe românești. Ai de unde alege, sunt berechet. Doar că… Mă știți deja, nu-i așa? Presimțeați că urmează un „doar că”, așa-i? Pentru că am impresia că totul s-a diluat. Exact ca vinul îndoit cu apă, totul și-a pierdut savoarea. Aroma. Semnificația. Însemnătatea, mai ales. Facem, pentru că așa se face. Mergem, pentru că așa se merge. Și ne contrazicem cum e corect. Paști sau Paște? Dar oare chiar contează? Sau contează gândul bun și sincer? Nu mă grăbesc cu urările niciodată. Nu le trimit înainte de vreme, tocmai pentru că nu vreau să le diluez, să le îndoiesc cu apa convenienței, că așa se face și-i frumos. O fi, dar, așa cum prin grăbirea coacerii fripturii de miel pierdem o parte din savoare, la fel nu vreau să pierd din însemnătatea sărbătorii Învierii Domnului. Am de unde alege și feșteli, și cozonaci, și biserici și urări. Dar, așa cum de peste 15 ani feștesc ouăle în coji de ceapă, la fel păstrez semnificația sărbătorii nu prin masa întinsă și bogată, nu prin fast și opulență. Ci prin bucuria Învierii lui Hristos.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/05/2024

Zâmbește ea, zâmbesc eu. Înflorește ea, înfloresc eu. E fericită ea, sunt fericită eu. Mă uit la cer și-i mulțumesc. Ieri aici a fost Moederdag – Ziua Mamei, nici nu mi-am dat seama până azi. De Ziua Mamei am adus-o pe mama aici. Și suntem două mame fericite. Două mame zâmbărețe. Două mame mărețe. De ele, de copiii lor. De viețile lor. Care n-au fost deloc ușoare. N-au fost perfecte, au făcut greșeli, au rănit, au judecat. Dar au făcut tot ce-au știut ele mai bine atunci, ce-au putut face mai bine în acel moment. Și-au făcut-o mereu iubind, mereu iertând, mereu sperând. La o viață mai bună pentru copiii lor. Nu uitați să le mulțumiți mamelor. Iertați-le greșelile, iubiți-le, respectați-le și bucurați-le. Cât încă mai puteți.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/05/2024

Să-i arăt mamei locurile mele speciale, de liniște și împăcare, de căutări și frământări e un mare privilegiu. E ca și cum i-aș arăta bucăți din mine. „Uite, mamă, aici e un atriu din inima mea. Dincoace e o lacrimă. Încolo e o bucată de suflet. Acolo-i o urmă de zâmbet, un oftat, un murmur de rugăciune, un țipăt tăcut.” Îi arăt capela noastră, martoră la multe oftaturi, mulțumiri, împliniri de dorințe, multe dureri. „Vezi, mamă, aici am aprins lumânări, am vărsat lacrimi amare de dor, am înălțat rugăciuni arzătoare, am implorat și-am mulțumit.” Pașii noștri se aud pe aleea cu nuci, vântul adie ușor, apoi se înfoaie, nervos. „Da, mamă, de nenumărate ori am privit luciul apei, am căutat răspunsuri, am pus întrebări. M-am revoltat, am sfidat, am cedat. Și-am iertat. Mai ales am iertat.”

N-am fost fiica perfectă, am făcut multe greșeli. Dar, uite, mamă, în inima mea imperfectă, în atriul ăsta rebel, încape o lume întreagă. În care începutul ești tu.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

20/05/2024

Am citit înainte de Paște o poveste despre Isus și rândunici, am zâmbit atunci, mereu mi-au fost dragi păsările astea mici, chiar și fără să știu povestea asta îmi place să le urmăresc și să le aud cum țipă-n zborul lor rapid, razant peste terasă, aveam în grajdul bunicilor un cuib și le așteptam mereu cu nerăbdare primăvara, mă amuzau gurile largi ale puilor când părinții le aduceau mâncare și larma de nedescris ce-o făceau. Ieri, întorcându-mă acasă, am zărit pe drum o grămăjoară ce aducea cumva a pasăre și, fără să mă gândesc că-i în mijloc de drum și oricând putea veni o mașină-n viteză, cu Max pe lesă și-o plasă-n cealaltă mână, am cules grămăjoara de pe jos. Era un pui de rândunică, probabil căzuse din cuib. L-am dus acasă, nu părea rănit, doar amețit, i-am dat un pic de apă și, la sfatul lui tata, l-am dus înapoi unde l-am găsit. Acolo alte rândunici agitate se învârteau în zbor și, la auzul țipetelor lor, puiul a devenit alert. L-am lăsat într-un gard viu înalt și sper că a ajuns înapoi în cuib. La „colecția” de animale găsite, pe lângă un câine și-un pisoi, pot să adaug acum și-o rândunică.

Povestea ei v-o scriu mai jos:

„Se spune că Mântuitorul Iisus era foarte bun cu toate vietățile încă din copilărie.

Acesta s-a așezat pe malul unei ape pe când avea doar câțiva anișori și a început să se joace cu mâl, modelând astfel mici păsări din el. După ce erau gata, le punea să se usuce la soare.

Un fariseu rău la suflet a vrut să râdă de el și a vrut să lovească păsările din lut cu piciorul. Iisus a lovit pământul cu palma lui atunci când a văzut ce se va întâmpla, iar dintr-odată păsările au prins viață și și-au luat zborul din fața pericolului.

Fariseul a rămas uimit și nu a mai știut ce să creadă. Inițial, ele nu aveau penajul negru. Treizeci de ani mai târziu, când Mântuitorul era deja răstignit pe Cruce, micile rândunele nu l-au uitat pe cel care le-a dat viață.

Ce au făcut pentru Mântuitor?

Acestea au venit și s-au așezat pe brațele crucii și pe capul și umerii Lui, încercând să smulgă ghimpii din cununa de spini cu ciocul lor. În clipa în care Mântuitorul a murit din cauza chinurilor la care a fost supus, rândunelele au îmbrăcat mantia neagră pentru a ține doliu. Așa au rămas până în zilele noastre pentru a marca durerea prin care a trecut Iisus.”

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/05/2024

Later edit: am aflat că nu era rândunică ci drepnea neagră.

Este una dintre cele mai iuți zburătoare dintre păsările lumii, alături de drepneaua mare, capabilă să dezvolte o viteză de peste 200 km pe oră. Cea mai mare parte a vieții o petrece în aer, fiind perfect adaptată la viața aeriană, în zbor își prinde nu numai hrana, dar și se împerechează, bea, sau chiar se odihnește și doarme, plutind într-un zbor relaxat, efectuat la înălțimi mari. Intră în cuib din zbor; în caz de necesitate se agață cu dibăcie de intrarea în cuib, de aici își ia zborul lansându-se în cădere liberă de la înălțime. Practic nu se așază niciodată pe sol, deoarece cu greu se ridică în zbor de pe pământ sau din vegetația înaltă, fiindcă are picioarele scurte și slab dezvoltate, care nu sunt în stare să respingă cu putere corpul păsării de la sol în timpul decolării. Puii căzuți pe pământ nu sunt capabili să-și ia zborul de pe sol.

A fost un weekend maraton. N-am crezut c-o să mai fiu vreodată în stare să petrec o noapte albă, fără gram de somn, dar uite că am reușit. E drept că-s încă hăbăucă, încă am impresia c-a fost vis, gâtul mi-e înțepenit, spatele la fel, dar mi-a ajutat Bunuțu’ și-am ajuns din nou acasă, cu bine. Am zburat ieri seară spre România, am dus-o pe mama înapoi, a fost, din păcate, o vizită prea scurtă, dar altfel nu s-a putut, m-am bucurat c-am convins-o să vină chiar și numai pentru două săptămâni care-au trecut prea repede, dar… asta e. La cei 75 de ani ai mamei a fost o realizare și, mai ales, o provocare să vină fără tata, sunt împreună mai mereu de mai bine de 55 de ani. Conjunctura, circumstanțele, motivele sunt încă prea sensibile ca să vă scriu despre ele, va veni, probabil, odată și momentul potrivit s-o fac. Important este că mereu când zici că nu mai poți, (ce mă enervează expresia asta!) mai poți puțin. E o realitate. Io, care-s o tipicară, o sâcâită, o mofturoasă – somnoroasă de dorm pe mine mai tot timpul, cu bufeuri ce m-au căpiat complet, cu dureri de… nu pot zice unde și de care…, dar care mă scot de tot din minți, de uit și cum mă cheamă, am reușit. Să plec seara spre România și să mă întorc dimineața, fără să dorm deloc, a fost o nebunie. Ceva inedit. Da, știu, se presupune că trebuie să dormi pe la hoteluri, nu în aeroport, dar sunt și cazuri în care nu-i posibil, pentru trei sau patru ore nu are rost, și-atunci ce faci? Băncile alea tari, de lemn, din aeroport, sunt extrem de incomode, m-au înțepenit de tot, când m-am ridicat cred că aveam dungile lor desenate perfect pe cur, plus că nu era nimic deschis, să zici că mai stai la o cafea, mănânci ceva, trece altfel timpul. Nimic. Ioc. Dezamăgitor, un pic. Spre dimineață s-a îndurat o tanti de la covrigărie să deschidă mai devreme și mi-am luat o sana și-un covrig (trăiască!). La controlul de securitate a fost mai animat, în șirul lung de lume mi s-a părut că recunosc un chip, dar no, nedormită, amețită, am zis că doar seamănă cu el. Când i-am auzit însă vocea, vorbind la telefon, am știut că-i el: Mihai Mărgineanu, Ardiles din Las Fierbiți. N-am îndrăznit să-l abordez, recunosc, era tare încruntat și sobru, la zâmbetul meu timid n-a răspuns defel, m-a uimit însă faptul că nimeni altcineva nu l-a mai recunoscut. După ce-am trecut de control, în sala de așteptare, l-am mai căutat cu privirea și, surpriză, am dat cu ochii de Denis, #TheMotans. L-am cunoscut la concertul din Brussel de anul trecut și știam că-i un om fain tare, așa că pe el l-am salutat și l-am rugat să-mi dea voie să facem împreună o poză. Cum să nu vrei să imortalizezi un astfel de moment? Să dai întâmplător peste vedete în aeroportul din Cluj, între două zboruri? Denis, drăguț, zâmbitor și amabil, a fost de acord, deși se vedea că-i foarte obosit, mi-a spus că veneau de la un concert din Satu-Mare. Uimirea mi-a rămas, nici pe el nu-l recunoscuse nimeni, io credeam că ditamai vedetele-s sufocate în public de admiratori. Când mi-am făcut curaj să vorbesc și cu M.M., au ieșit la îmbarcare.

A fost un weekend de pomină. Maraton. Dar nu regret niciun minut. Chiar dacă expresia mă enervează tare, musai s-o (re)folosesc: când crezi că nu mai poți, mai poți puțin.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/05/2024

Azi m-au întristat multe, dar cel mai tare m-a întristat comentariul unei tanti care scria: „Nu avem nevoie de cărți, să cheltuim bani, deoarece…”, urmarea nici nu mai contează, mi s-au sterpezit dinții și mi s-a uscat gura, citindu-l. Am sperat mereu într-o lume mai bună și-am zis că singura noastră șansă să ne salvăm, să evoluăm, să ne deschidem mințile și inimile, este cititul. Educația. Învățatul. Absorbitul ca un burete al informației, folosirea neuronilor și dorința de-a crește. Intelectual și spiritual. Ieșitul din micimea pătrățelului în care ne aflăm, expansiunea, cercetarea și curiozitatea de-a afla ce este dincolo. Omul n-a evoluat rămânând în bezna grotei sale. Să nu vrei să cheltui bani pe cărți? Pe ce să-i cheltui, atunci? Pe rochițe și pantofi? Pe unghiuțe false și pe botox? Pe mâncare și băutură? Pe țigări? N-am avut de multe ori nici bani de pâine. Dar pentru cărți am avut. Mereu. Ele mi-au fost temelia. Ele m-au ajutat să scap de griul comunist, de greul cotidian, de limitele impuse. Ele mi-au fost sprijin și calea spre libertate. Ele m-au făcut să visez. Am venit cu portbagajul plin cu cărți și sufletul plin de bucurie. M-a întristat comentariul doamnei respective, dar altele m-au bucurat. Și știu că n-o să renunț niciodată, dar niciodată la ceea ce-mi dă aripi. Și speranță.

#cărți#citit#books#cititor

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/05/2023

„Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri. Omul care nu citește trăiește doar o singură viață.” – George R.R. Martin

Cărțile mele le găsiți aici

https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/

și aici

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

și-n următoarele librării:

Eminescu- București

Gaudeamus- Cluj

La două bufnițe – Timișoara

Junimea & Casa Cărții – Iași

Elstar – Câmpina

Șt O Iosif – Brașov & Libris

Prăvălia cu cărți – Constanța

Aida – Drobeta-Turnu Severin

și alte librării independente din țară.

PLUS rețelele naționale:

Alexandria

Cărturești

Humanitas

CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!

Copyright ©2017-2024 Aura B. Lupu

Pe vremea mea, (Doamne, cât de bătrână mă simt! Auzi tu început de frază, „Pe vremea mea”! ) habar n-aveam noi de parenting, de lăsat copchiii să-și dezvolte personalitatea, să-și aleagă drumul, să fie liberi și independenți etc. Nici prin cap nu ne trecea că o palmă la curuț, când face istericale în mijloc de magazin e o traumă, că un „Nu!” răstit, când vrea să facă ceva periculos îl destabilizează, și că prea multa energie și nestatul în loc nu-i cuștiriță-n cur, ci se numește ADHD. Am aflat între timp multe altele și sunt de acord că lumea evoluează, e în schimbare, iar educația prinde alte forme și există alte modalități de-a educa puradeii. Mai moderne, mai non-violente, mai mișto, efectiv. Și-mi place la nebunie asta. Pentru că sunt o non-conformistă și eu. O răzvrătită. Un rac încăpățânat pe care nici pălmuțele la cur, nici nu-urile repetate, nici pedepsele nu m-au oprit din a face ce-am vrut. Mereu. Acum, când văd un copil care se strânge în el și ochii i se micșorează parcă, după ce părintele lui l-a certat, se strânge și carnea pe mine. Și-mi pare bine că m-am schimbat. Că nu mai sunt chiar atât de învechită, antică și de demult. Copiii sunt un dar. Sunt o binecuvântare. Vin pe lumea asta puri și nevinovați. Din păcate noi îi deformăm. Îi manevrăm după cum ne place nouă și-am dori să fie. Să ne mândrim cu ei, să aducă 10 pe linie, să fie ce n-am fost noi capabili să fim, să facă ce-am fi vrut noi să facem, să ne aducă un pahar cu apă la bătrânețe, să ne asculte, să… Și uităm că nu ăsta-i rolul lor. Mama, înainte să plece, sfătuia băieții, pe Sergiu și Vlad, să aibă grijă de mine. Am sărit ca arsă, recunosc. Ba nu! Ei să-și trăiască viețile, să fie liberi, independenți, fericiți și împliniți, asta-mi doresc. Nu să mă îngrijească pe mine. Sunt bugăt de mare să-mi port singură de grijă, iar când n-o să mai pot, asta e problema mea, nu a lor. De pe acum trebuie să mă îngrijesc și să mă pregătesc, nu să aștept s-o facă ei în locul meu. Știu, e un subiect delicat, greu de acceptat, mentalitățile sunt multe și diferite. Dar, fir-ar a naibii de apă, prefer să-mi cumpăr singură o sticlă în loc să aștept să-mi aducă feciorii mei un pahar, ce mama mă-sii?

Pentru că simt că-n felul le arăt cât de mult îi iubesc: eliberându-i.

La mulți ani copii, mici și mari!

Zburați. Fiți liberi și independenți.

Și iubiți fără limite.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

01/06/2024

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Ruta mea obișnuită spre serviciu s-a schimbat. O bucată de drum e închisă, se construiește iar ceva, nu-mi bat capul să aflu în avans ce, o să văd oricum când va fi gata. Trebuie să ocolesc și să merg pe o deviere de drum, nu-i mare diferență, doar alăturarea, pe o mică porțiune, cu traficul intens, mă agasează. Și oamenii. Și zgomotul. Și… tot. Iar mă simt sălbatică, asocială, scârbită de lume și de larma continuă, de așa-zisa civilizație, de așa-zisa modernizare. Mă deranjează teribil agitația, graba, soneriile, claxoanele. Mi-e dor să văd un om stând. Admirând ceva. Tăcut. În fine, deviez și eu acum. Partea bună cu drumul închis e că am văzut aseară un apus minunat. Mă rog, pentru mine toate sunt minunate și extraordinare, doar că, dacă pot să le admir în liniște și singurătate, fără distrageri, fără țipenie de om în jur, devin fabuloase. Aseară am decis să ignorăm panourile și să ne plimbăm totuși cu Max pe-acolo, pe drumul închis. După pățania de duminică, cu câinele ăla mare, nu mai avem chef defel de socializat, plus că am scăpat și de bicicliștii pișălcioși și nesimțiți. Și-a fost liniște. Doamne, câtă nevoie am de ea, să te pot auzi! Cât de bine e să fiu aproape de tine, să-ți pot mulțumi! Doamne, e Săptămâna Mare, iar noi habar n-avem. Ne preocupă doar aparența, de esența nici că ne pasă. Și e păcat. De Dumnezeu…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/04/2024

1. 2. 3…

3 secunde. Atât. Nu mai mult. Doar 3 afurisite de secunde. Să gândești în avans. Și e destul. Să preîntâmpini un accident. Să salvezi niște vieți. Ce-i atât de greu, oare? Cu Adi cred că și ăsta-i un motiv pentru care ne înțelegem bine, pentru că facem asta. Poate că la începutul relației n-o făceam, eram prea năvalnici, impetuoși, repeziți. Tineri. Dar în timp am învățat s-o facem, treptat. 3 secunde în care numeri în gând, tragi aer în piept, respiri, inspiri și-abia apoi spui ce vrei să spui, faci ce vrei să faci. Și, de multe ori, în alea 3 secunde tonul ți se îmblânzește, vorbele nu mai ies tăioase ca un brici și preîntâmpini cearta care-și mijea cornițele la orizont. 3 secunde în care vizualizezi ce s-ar putea întâmpla.

Pe o stradă îngustă, cu un singur sens, în pantă, tu conduci o mașină cu 100 km/h, pentru că ești sigur că altă mașină nu poate veni din contrasens, dar… după curbă, îți iese-n față un biciclist. Pe care, într-o fracțiune de secundă doar, îl faci una cu pământul. Terci.

Pe un drum închis, în natură, pe lângă apă, îți lași câinele de talie mare fără lesă, să alerge liber, pentru că tot drumul n-ai întâlnit pe nimeni, ești relaxat, liniștit, povestești cu mama ta, copilul doarme în cărucior, fetița aleargă pe lângă voi, e o duminică frumoasă, totul e minunat dar… te trezești în țipete și schelălăituri, totul e o învălmășeală de lăbuțe, strigăte, plânsete, pentru că din față vin doi oameni c-un cățel bolnav, pe lesă, care trec dinadins pe partea cealaltă când vă văd, parcă presimțind… Și uite cum o duminică frumoasă, liniștită, devine un coșmar. I-ai pus și tu lesa câinelui tău, însă un pic cam târziu. Câinele tău, chiar dacă tu crezi că-i pașnic și drăguț, smucește. Te ia pe nepregătite. Scapă. Atacă cățelul mic și bolnav. Într-o fracțiune de secundă, nu mai mult. Culmea, vă cunoașteți. Ești „kinezista” femeii care plânge cu sughițuri, strângându-și câinele-n brațe. Te respectă, te apreciază, v-ați împrietenit în multele luni de terapie, știi povestea cățelului bolnav, ea știe ce om mișto ești, corect și drept, dar… Uite cum, totuși, drame se întâmplă. De ce? Pentru 3 afurisite de secunde. În care n-ai gândit în avans. Doar 3.

Luați-vă nu doar 3 secunde, 10 măcar, în care gândiți-vă la repercusiuni. La ce se poate întâmpla. Preîntâmpinați accidentele. Gândiți în avans. Și salvați niște vieți. E oare atât de greu?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/04/2024