Mi-a trimis Adi o poză veche, veche, probabil a găsit-o prin vreun album rătăcit, și m-a bufnit plânsul, văzând-o. Eram în primii ani de „navetă” între România-Belgia, aveam, ca de obicei la întoarcerea acasă, 45 de kile, eram cumplit de nefericită, extenuată de muncă și de foame și de dor. I-am arătat-o și mamei, iar ceea ce-a zis mi-a sugrumat vocea și mi-a secat lacrimile, instant. Probabil nu și-a dat seama ce zice, mă mint io acum, dar prefer să cred asta. Minciuna e uneori mai dulce, nu? E o perioadă în care-s scufundată-n butoiul cu melancolie (ca să nu-i zic de-a dreptul depresie), mă cam îneacă plânsul din orice. Vizita părinților mei s-a încheiat, ieri s-au întors în țară și-n perioada asta de aproape o lună de zile, cât au stat aici, mi-am dat seama că-s complet fucked up. Că-s încă un adult disfuncțional. Că mai am mult și bine de lucrat cu mine însămi și de vindecat. Că vrând să fac bine, fac mai mult rău, iar că binele meu nu va fi niciodată egal cu binele lor. Sunt lucruri pe care le-am conștientizat de destule ori, le știu, le-am asimilat, le-am procesat, însă, pare-se, nu suficient.

Mi-a venit în minte un exemplu: avem bunici care locuiesc la țară, într-o casă rudimentară, în condiții mai grele, iar noi, dorind să le facem viața mai ușoară, ne apucăm să renovăm. Băgăm apă, căldură, modernizăm, punem gresie și faianță, pavăm curtea, înălțăm gardul, credențul și lădoiul le punem pe foc, mobilăm cu dulapuri și paturi noi, aruncăm „vechiturile” și cumpărăm covoare în loc de țoale și preșuri. Și-apoi ne uităm la ei cum stau stingheri pe un colț de canapea nou-nouță, frângându-și mâinile și cercetând pereții, căutând ceva vechi, ceva ce să recunoască, ceva ce știu că le aparține de generații întregi, moștenite de la mămuca și tătucu. Caută disperați ceva de ce să se agațe, să nu se mai simtă musafiri. Nefericiți, frământând o bucată de batic sau de năfrămuță, suspină după căsuca lor. Și tot binele nostru, pe care credeam că-l facem, s-a dus pe apa sâmbetei, nefiind defel egal cu binele lor.

„Vagabondam” acum mulți ani prin țări străine, în căutarea unui trai mai bun. Încă mai vagabondez… Dar nu mai caut nimic. Nici aprobarea, nici recunoștința, nici fericirea, nici binele altora. Decât al meu. Pentru că uite, o lecție pe care nu vreau s-o mai uit vreodată și-mi vine s-o cos pe-un ștergar, pe care să-l agăț pe un perete, ca bunicii mei, asta e: „Binele meu nu va fi niciodată egal cu binele tău”

Cu tristețe, dar tot cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

09/11/2024

Cărțile mele le găsiți aici 

https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici 

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!
Copyright ©2017-2024 Aura B. Lupu

Oricât de greu mi-ar fi, când dau de-un pom sau peisaj frumos, musai să opresc. Plouă, vântul șuieră, e un cer mohorât, dar culorile toamnei încă-s superbe. Oricât de tristă aș fi, când văd atâta frumusețe-n jur, musai să zâmbesc. Toamna e totuși minunată. Oricât de grea mi-ar fi inima, pedalând cu îndârjire, printr-o natură superbă, o simt cum se mai ușurează. Natura e binefăcătoare. Chiar dacă în mijlocul pustietații, în beznă, în frig, în ploaie, mă simt mică, pierdută, singură, a nimănui, când pășesc pragul casei mele, mă regăsesc. Mă liniștesc. Focul trosnește. Brațe iubitoare mă așteaptă. Ochi de tăciune și-un ghemotoc negru mă alină. Viața, chiar dacă e grea, dificilă, uneori foarte complicată, merită trăită.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

07/11/2024

Frățiorii mei, am pus-o de mămăligă! Io deja am în plan să-mi fac rezerve; niște fasolică la conservă, niște fărină, un buncăr, ia, niște nimicuri din astea. Că nu știu zău pe care dintre nebuneii planetei, aflați la cârmă, îi apucă mâncărimea de degetuc și apasă pe-un bumb și gata, ne-am dus pe pluă cu to(n)ții! Am ajuns să trăim distopiile din filme. Ce planuri de viitor? Ce visuri mărețe? E de aplicat programul de supraviețuire. Să înveți cum să faci focu’ cu două bețe, cum să-ți camuflezi urmele în pădure, să cauți apă… Dacă nu mai dau p-aci niciun semn, mă găsiți ori la Lidl, să-mi iau fasole și mălai, ori prin pădure, mâzgălită pe față cu cărbune și trăgând cu arcu. Hai, pa!

Cu drag și cu iubire,

vikinga Aura.

07/11/2024

De la 22 la 4 grade. Ceață, s-o tai cu cuțitul, frig pătrunzător. Viitor? În ceață. Sentimente? Confuze. Tristețe? Profundă. Gust? Amar. Mi-au înghețat mâinile pe ghidon. E prima seară când mă întorc acasă prin beznă. Se simte iarna. Se simte frigul. Se simte o durere difuză. Vag, plutește regretul. E umezeală. În aer, în suflet. În ochi… Iarna vine, tiptil. Eu mă retrag, mă chircesc. Sufletul capătă riduri. Inima, zbârcituri. Mâinile tremură pe ghidon.

E frig. E ceață. Iar tristețea invadează totul. Ca urșii, m-aș retrage într-un bârlog.

Răni adânci, nevindecate, ar avea nevoie de-un pansament. S-a terminat. STOP JOC. Adună-te, Aura, fată, e doar o iarnă. Încă o iarnă. Încă o tristețe, un frig, o durere de procesat, de trecut. Hai, taci, șterge umezeala aia enervantă din ochi, ridică bărbia, privește în față. Chiar dacă e în ceață, e, totuși, un viitor.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/11/2024

Cărțile mele le găsiți aici

și aici

și-n următoarele librării:

Eminescu- București

Gaudeamus- Cluj

La două bufnițe – Timișoara

Junimea & Casa Cărții – Iași

Elstar – Câmpina

Șt O Iosif – Brașov & Libris

Prăvălia cu cărți – Constanța

Aida – Drobeta-Turnu Severin

și alte librării independente din țară.

PLUS rețelele naționale:

Alexandria

Cărturești

Humanitas

CLB – București

Acum și în format electronic.

Mulțumesc!

Copyright ©2017-2024 Aura B. Lupu

O senzație de irealitate plutește peste Durme. Apa oglindește până în cel mai mic detaliu copacii și stufărișul de pe mal. Nu adie nicio pală de vânt. În zare cerul e colorat în mov. Pe teren copiii aleargă, sunt la antrenament. Suspinăm, cu Adi, la unison. Ce dor ne e să alergăm și noi! Încă visez la (măcar) 5 ture de teren. Visez… În pădure se văd luminițe, de Halloween. La noi e Luminația mâine, când aprindem lumânări pe morminte și-i pomenim pe cei adormiți. Părintele stareț de la Nicula s-a stins. Mai adăugăm un nume la rugăciuni. Ce-i viața asta! Acum ești, în secunda doi puf, te-ai dus. Ajungi o moviliță pe care ard lumânări… E bine să poți pleca cu sufletul împăcat, fără regrete, cu inima curată. Cred că ăsta-i cel mai mare dar al morții: când vine, să te găsească curat, să pleci cuminte, în liniște. Imaculat. Când îl privești pe Creator, să te oglindești în ochii Lui perfect. Senin, fără nicio tresărire, fără nicio undă, tulburare, neliniște. Așa cum apa oglindește până în cel mai mic detaliu copacii și stufărișul de pe mal…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

31/10/2024

„Înainte vreme oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu.

Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine. Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: Dă, Doamne, să fie ploaie!

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâinea împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat. Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul. Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva… Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.

Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă. Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare. Decât duminica, înainte de liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: Da’ ce, de-amu te-ai pornit?

Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni.

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte.

Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine. Pâinea Împăcării. Și un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă.”

Nu știu cui aparține textul acesta, dar la suflet mi-a mers.

Trăiește. Iubește. Iartă. Și taci…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

31/10/2024

Cartea #TrăieșteIubeșteȘitaci o găsiți pe site-ul editurii #Siono și #Libris, dar și în librării. Mulțumesc!

Later edit: Mi-a scris cineva în comentarii că sunt vorbele mitropolitului Antonie de Suroj, fie-i țărâna ușoară!

Traieste. Iubeste. Si taci – Aura B. Lupu – 9786306509140 – Libris

Clar și fără discuție, io n-o să fiu niciodată super-bogată. N-am cum. Ca să devii un om bogat-bogat, ai nevoie de ceva care mie-mi lipsește cu desăvârșire: nesimțire. Să fii capabil să tragi țepe, să profiți de pe urma celorlalți, să calci peste cadavre, să nu-ți pese de absolut nimic, să n-ai gram de omenie și de conștiință, asta cred că-i rețeta ideală să te îmbogățești peste noapte.

Am dat din întâmplare… nu, de fapt nimic nu este întâmplător, a trebuit să dau, peste o postare dintr-un grup din care io nici măcar nu făceam parte. Și-am înmărmurit. Nu la postare, ci la comentariile citite. Nu-mi venea să cred ce citesc.

Pe scurt, o fată a fost primită în chirie într-o casă cu alți 13 − 13!!! − chiriași, i s-a cerut 660 de euro chirie lunar, 660!!!, iar când a plecat, a fost acuzată, tot ea!!!, că-i țepară și de furt. Fata s-a dus la poliție (și bine-a făcut!!!) dar comentariile tot pe ea o acuzau. Asta mi s-a părut ireal. Măi, oameni buni, numai eu văd ridicolul și absurdul situației? Oare io chiar trăiesc într-o lume în care unicornii zboară și oamenii-s drepți și buni? Nu cunosc situația completă dar, să ceri chirie de 660 de euro lunar conaționalilor tăi, 13 la număr, pe care-i îngrămădești într-o casă, e inuman și imoral! Un calcul simplu: 660×13= 8580 de euro lunar!!! Frații mei, io n-am văzut încă atâția bani niciodată! Îs aproape zece mii de euro! OK, ai cumpărat o casă mare, ai rata de, hai să zicem 1000 de euro pe lună, plătești utilități de încă 2000, 2500, dar tot mai rămâi cu 5000 în buzunar. Cine are aici salariul de 5000 lunar??? Fără să fie zelfstandig, ci salariat get-beget, pe stat de plată, netto, nu brut? Asta afacere, frățiorii mei, nu glumă! V-am zis că pe mine nu mă duce capul la așa ceva, n-am cum. Am casă mare, dar să tragi pielea de pe alți români, să îngrămădești 13 suflete, chiar și la două băi și-o bucătărie, e peste puterile și înțelegerea mea. Și-apoi tot tu să te dai lovită c-a plecat chiriașa și te-a denunțat la poliție? Dar ce-ai fi vrut? Să-ți cânte serenade sub balcon? Să te lauzi c-ai ajutat-o și-ai cules-o de pe drumuri, nu c-ai jecmănit-o și-ai profitat de situația ei? Iar faptul că unii îi cântă-n strună prin comentarii și-o trimit pe fată să-și caute singură chirie și să se descurce, că toți am trecut prin așa ceva, nu e normal. Nu e omenește, oameni buni! Dacă pe mine m-a durut un deget, păi hai să-ți trag și ție cu ciocanul peste unul, că de, să simți și tu durerea mea, asta-i omenesc?

E greu să găsești chirie la început. Dar nu imposibil. Un studio, cu baie și bucătărie, costă 500-600 de euro. Și locuiești singur. Da, știu, depinde de zonă, de oraș etc. Da, știu, belgienii nu vor să închirieze străinilor dar, înainte de-a te porni într-o țară străină, fă-ți temele mai întâi. Acum, în 2024, doar cine nu vrea nu găsește informațiile necesare. Și fără ele, sunteți ținta perfectă a țeparilor, profitorilor și șarlatanilor. În căutarea unui trai mai bun și decent, îi îmbogățiți de fapt pe ei, peste noapte.

Clar și fără tăgadă, io n-o să fiu niciodată super-bogată. Dar continui să cred, naiv, că-n lumea asta a mea, totuși, zboară unicornii, iar oamenii-s drepți și buni. A, da, și că totul, mai devreme sau mai târziu, se plătește.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/10/2024

Un subiect care încă a rămas nerezolvat și despre care io credeam că v-am plictisit deja tot scriind despre el, este cel al certificatului de naștere românesc, neacceptat de administrația belgiană. Noi, în România, obținem certificatul la naștere și este înmânat părinților. Aici, în Belgia, certificatul rămâne la primărie. De fiecare dată când au nevoie de el, cer o copie legalizată, după original, eliberată cu dată recentă, respectiv ziua în care l-au cerut. La noi, copia legalizată presupune o copie după original, dar care are data nașterii, că n-ai cum schimba data nașterii de pe original. Și de aici apare confuzia, brambureala și bătăile de cap. Chiar dacă le aduci copia legalizată de un notar, tradusă în neerlandeză, pentru care mai plătești și niște bani frumoși + originalul, apostilat (ce asta mie iar mi se pare absurd din moment ce ai deja certificatul de naștere original, în trei limbi, cu apostila de la Haga pe el, care exact asta face, confirmă că este un act original, de ce să mai ceri o copie legalizată și tradusă în neerlandeză???), funcționarii de la primărie o refuză și se încăpățânează să-ți ceară o copie recentă, RECENTĂ, (se vede și în poza de mai jos cum accentuează cuvântul acesta, de parcă am fi retardați și n-am pricepe despre ce e vorba!) cu maxim 6 luni vechime. Și stai și te întrebi cum pana mea să fie recentă, că doar nu te-ai născut acum 6 luni și, după ce faci eforturi peste eforturi, cauți, faci, dregi, comiți chiar și-o ilegalitate declarându-ți certificatul de naștere pierdut, la primăria unde te-ai născut, ca să obții un act cu dată de emitere recentă, în cele din urmă obosești, ți se face lehamite de tot, de sistem, de minți înguste și de rea voință și renunți. În cazul nostru asta s-a întâmplat. Sergiu, băiatul cel mare, a renunțat. Vlad, fiind mai căpos, nu, el a apelat la SOLVIT care a rezolvat cumva problema.

Baiul e când ai iar nevoie de-o copie după certificatul tău oprit la primărie, și-o iei iar de la capăt cu aceleași probleme fără rezolvare și-aceleași șicane fără rost. Ba că ei nu-l mai găsesc, ba că nu e acolo, ba că ei nu te pot ajuta și să te duci la consulat etc. Îmi doresc tare de tot să se găsească o soluție, un acord între administrațiile țărilor, habar n-am, dar cumva să se rezolve odată pentru totdeauna problema asta a certificatului de naștere cu dată recentă. Pentru că da, sunt de acord, trăim aici, ne supunem cerințelor și legilor lor, dar când sunt absurde și fără sens, tot mai-marii noștri, cei care ne reprezintă, ar trebui să le rezolve.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/10/2024

N-am avut 22 de grade în toiul verii și uite că ieri, 26 octombrie, am fost răsfățați c-o vreme superbă de toamnă. De câteva zile, de-altfel, am avut temperaturile după care tânjeam în vară. Plimbarea prin locurile favorite ne-a fost balsam. I-am molipsit și pe ei mei, bineînțeles. Dacă până ieri se plângeau de dureri de șale și de genunchi, azi se plâng de dureri musculare. Dar nu-i bai, eu continui să cred că mișcarea face bine la trup. Iar plimbările prin locuri frumoase, în natură, fac și mai bine, nu doar la trup ci și la psihic, minte. Iar compania, râsul, voia bună, socializarea, depănarea amintirilor, răbdarea, compasiunea, înțelegerea fac cel mai bine: la sufletele părăsite.

E bine când ne îngrijim de cei dragi, că le trimitem bani, ne asigurăm că au ce pune pe masă și au medicamente, că ne ocupăm de plata facturilor și de cheltuieli. Dar, când sufletele lor nu primesc ce au nevoie, o vorbă bună, o încurajare, când sunt tot mai singuri și mai însingurați, e cam degeaba. E în van să umplem frigiderul cu bunătăți, când inimile-s goale, triste. Când vorba bună și caldă lipsește, când o ureche îngăduitoare-i surdă, degeaba-i stomacul plin.

Mama are-o vorbă: io, ca tine-am fost, tu, ca mine-i ajunge, și-atunci o să-nțelegi.

E bine să înțelegem asta cât mai repede, cât mai devreme.

Ieri au fot 22 de grade. A fost cald și bine-afară. Dar mai ales în suflete…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/10/2024

Am ieșit azi-noapte pe ciripuri așa, în doru’ lelii, știam că s-ar putea să apară Aurora Boreală, dar, cum aici plouase toată ziulica și era încă înnorat, n-aveam mari așteptări. M-am tot zgâit la cer vreo zece minute și, necăjită că nu se vede nimic prin stratul gros de nori, am vrut să mă întorc în casă. Cu colțul ochiului am prins o sclipire. M-am întors. N-a fost atât de spectaculoasă cum e prin țările nordice, nici cum s-a văzut din România. Dar și pe bucățică mea de cer a fost. Măcar puțin, dar a fost. Am coborât în dormitor și, uitându-mă la poze, parcă nu-mi venea să cred. Am mai urcat o dată pe terasă, să mă conving. Da, Aurora Boreală s-a afișat, mai cu zgârcenie, și aici.

Cât suntem, totuși, de norocoși uneori!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

11/10/2024

Dacă vrei să-ți apropii pe cineva, să-l cerți, să-l apostrofezi, să-l faci cu ou și oțet, nu cred că-i cea mai bună metodă. Nu face nimănui plăcere să fie pus la zid, pe drept sau nedrept, nu are importanță. Eu reacționez ca un arici în astfel de situații. Să mă faci să mă simt prost e rețeta perfectă să dau bir cu fugiții. Chiar dacă ai dreptate, chiar dacă oi fi greșit, să-mi ții morală ca unui copil de clasa treia, nu merge. Preotul nostru confesor e de zeci de ani același, tocmai din motivul ăsta. Nu ne-a sfădit, nu ne-a ținut predici aiurea, nu ne-a mustrat că de ce nu mergem la biserică, de ce nu facem aia sau aialaltă, n-a încercat niciodată să ne facă să ne simțim mici și proști, păcătoși și pierduți, rătăciți de calea cea dreaptă. Dacă vrei să-ți păstrezi enoriașii, dacă vrei să-ți vină la biserică, mai bine-i atragi cu miere. Că de fiere suntem oricum sătui, mai ales noi, cei din străinătate. După ce că oricum ne simțim străini și-ai nimănui, dacă nici printre ai noștri, la biserică, nu primim vorbe bune și blândețe, ni se cam acrește. De mișmașuri, pretenții, cerințe. Să nu uităm că biserici ortodoxe erau tare puține, prin 2000 era una la Bruxelles, apoi a apărut alta în Aalst. Dacă preotul pe care l-am rugat să ne facă sfeștania la casă refuza atunci, că nu aparținem de parohia lui, cum era? Trebuia să așteptăm până a apărut una, mai aproape? În loc să pună piedici și să aibă tot felul de cereri, mai bine ar înlesni și-ar ușura procesul, mai bine s-ar bucura că românii vor să-și boteze aici copiii, că vor să se cunune aici și nu mai merg în țară să facă asta. Că vor să-și păstreze credința și încă merg la biserică. Poate că n-o fac în mod regulat, poate merg la mai multe biserici, poate donează în mai multe locuri. Asta nu înseamnă că nu-i primit acolo, unde contează: în ceruri.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

09/10/2024

PS. Adaug comentariul unei cititoare de pe Facebook, care mi-a redat speranța și mi-a întărit părerea: nu toți sunt la fel, ca noroc!

Gratiela Iordănescu

Mie ,un preot bun,duhovnicul meu Ovidiu Ioan mi-a adus mângâiere în clipe grele și m a făcut,cu bunătatea lui,cu ne certarea lui și cu harul lui să mă apropii de Dumnezeu,după ani în care nu trecusem pe la biserică decât de Paște și de Crăciun.

Eram de 2 ani în Germania și nimic întâmplător,am aflat ca în orașul nostru este înființată o parohie românească!Fix când treceam printr-o situație medicală dar și sufletească grea!Am început să merg la biserică,uimită să văd ca lumânările erau gratis,ca puneai sau nu bani la pomelnic,că Părintele mergea în spital la bolnavii români și la casele lor cu botezul,pe banii lui( parohia nou înființată nu avea fonduri), ca nu avea taxe pentru nunți și botezuri,că în acea clădire închiriată de la alta religie,copiii se puteau juca,alerga și vorbi fără ca preotul să îi certe,iar oamenii se adunau după Sfânta Liturghie la o vorbă,o cafea și o prăjitură.Cred ca este singurul lucru care îmi lipsește din viața mea din Germania!

Să ni-i țină Domnul sănătoși pe duhovnici i noștri buni!

Aș prelungi serile astea la nesfârșit. Calde. Blânde. Moi. M-aș uita la culorile toamnei până m-ar durea ochii și sufletul mi s-ar umple cu miresmele ei. Ludău, struguri, prune, pere și mere… Trec cu roțile bicicletei peste castanele coapte, căzute pe caldarâm și rezist greu tentației de-a opri să le adun. Am făcut asta o dată, însă n-am reușit să le coc cum trebuie, la cuptor. Le prefer pe cele vândute pe stradă, prăjite pe jar, fierbinți, învelite-n ziar. Nici nu știu de când n-am mai mâncat așa, aici nu se găsesc. Mmm, și pireul de castane cât e de bun! Să nu uit să caut. Haloul din jurul soarelui mă conduce pe drum. Îi zâmbesc. Pedalez, părul îmi intră în ochi, vântul bate cu putere. E atât de plăcut! Max refuză să intre în casă, mă privește de parcă i-aș vorbi în chineză. Râd. Îl păcălesc cu o promisiune. Într-o oră se întunecă. Aș vrea să pot păcăli și soarele, să mai rămână puțin, tot cu o promisiune. Dar știu că nu merge. Îi fac poze, măcar așa pot să-l păstrez. În suflet, alături de ludău și castane. E, totuși, octombrie…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

08/10/2024

Gata cu bucătăritul. Am ieșit pe terasă, să mă mai aerisesc și să respir aer curat. Prind apusul. În noaptea asta sunt șanse să apară Aurora Boreală, după o furtună solară. De mult timp îmi doresc s-o văd, ar fi super s-o pot admira de aici, din Belgia, să nu fiu nevoită să mă duc prin țările și mai nordice, unde-i prea frig pentru pielicica mea. E liniște. Doamne, ce bine e! Max mă încălzește, s-a cuibărit în bratele mele. Se-ntunecă rapid. Ceva scoate niște sunete ciudate, nu le-am mai auzit, e ca un tânguit. Clar, e o pasăre. Dar ce fel? Max asculta și el atent. Prima stea a răsărit. Gata, e timpul să intru în casă. Se face tot mai frig.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/10/2024

Am făcut focul. Degeaba am tot vrut să amân momentul, azi m-am declarat învinsă și l-am aprins. E totuși octombrie. Mă uit la frunzele ce s-au adunat pe stradă și la aburul ce-mi iese pe gură când respir, și e evident că nu mai e loc de întoarcere. Dacă mai speram la o răzgandire a verii, măcar pentru câteva zile, acum gata, nu mai e loc de întors. Admit că a venit toamna. Mă declar mulțumită că totuși nu plouă. E ceva. Am luat geaca din dulap cu ciudă, ieri, încăpățânată, am refuzat s-o port dar, la întoarcere, am clănțănit din dinți de frig. Pe bicicletă frigul se simte și mai și. Nici pantalonii lungi nu-mi sunt pe plac, prefer rochiile largi, vaporoase, de vară. Dar asta e. Nu e mereu după preferințe și nici după fițe. Frigul se simte și se cuibărește unde n-ar trebui. Așa că mă pun pe jos, pe covor, în fața sobei ce duduie. Și-i totuși atât de plăcut! Chiar dacă-i octombrie. Chiar dacă e toamnă. Chiar dacă afară e frig…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

03/10/2024

În ultima perioadă mă simt extrem de obosită. Mă trezesc greu, cobor scările șontâc, șontâc, de zici că am 100 de ani, toate trosnesc, scârțâie, pocnesc, mai am o țâră și mă-nprăștii. Azi am multă treabă, trebuie să mă duc la piață, la unu am o clientă la masaj, apoi să m-apuc de gomboți și ardei umpluți cu sos de roșii, că mâine mergem la copchii și nurorii îi plac mult (ardeii umpluți, sarmalele, salata de buf, vintetele și cam toate mâncărurile noastre românești, gomboți încă n-a gustat, dar i-am trimis poze și clar că vrea să-i încerce). Mă mir io, de mine. De nenumărate ori m-am plâns că nu-mi place să stau la cratiță și uite că mă surprind. Ba-mi place, când e vorba de puradei. Să nu mai zic când vin ei la noi și gătim împreună, ce plăcere și bucurie e să am și io o fată care mă ajută la învârtit sarmale. Îi ies chiar mai faine decât ale mele. Dar și când ne punem la masă și-i văd cum înfulecă, îmi crește inima cât casa! Da, sâmbăta e cea mai încărcată zi din săptămână pentru mine, chiar dacă nu merg la serviciu. Ieri seară, întorcându-mă acasă, m-am oprit, ca de obicei, pe malul lacului. Sunt momentele mele de încărcare. Ducem cu toții o viață agitată, încărcată, ritmul e parcă tot mai alert. Cum fac io față? Îmi iau zilnic momentele mele de relaxare. Ca acum, de exemplu: îmi beau cafeaua matinală și scriu. Sau seara, când mă întorc de la muncă, mă opresc undeva, în mijlocul naturii și respir. Peste zi ies afară cu Max și ne jucăm cu mingea. Mici momente de respiro, care mă ajută enorm.

Luați-vă des pauze. De câteva clipe, dar e suficient. Momente în care să nu faceți nimic, să priviți doar cerul, să respirați adânc, să ziceți o rugăciune. Și-o să vedeți cum oboseală dispare. Uite, acum io parcă-s nou-nouță. Mă rog, un genunchi încă trosnește, dar no, tre’ să mă mai uit și-n buletin.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/10/2024

Belgia e o țară în care, oficial, se vorbesc trei limbi: neerlandeză, franceză și germană.

Tanti WIKIPEDIA zice așa:

„Regatul Belgiei (în neerlandeză Koninkrijk België, în franceză Royaume de Belgique, în germană Königreich Belgien), cunoscut colocvial ca Belgia (neerlandeză België, franceză Belgique, germană Belgien) este o țară în Europa de Vest. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene și găzduiește majoritatea instituțiilor acesteia precum și alte instituții internaționale importante, inclusiv NATO. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² și are o populație de peste 11 milioane de locuitori. Belgia se învecinează cu Țările de Jos, Germania, Marele Ducat al Luxemburgului, Franța și Marea Nordului.

Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele două mari regiuni ale țării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra, situată în jumătatea de nord a țării, are 58% din populație iar regiunea de limbă franceză Valonia, situată în jumătatea de sud, are 32% din populație. Regiunea Capitalei Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă majoritar francofonă situată în Regiunea Flamandă, dar în apropiere de frontiera cu regiunea valonă și are 10% din populație. O mică comunitate germanofonă există în estul Valoniei. Diversitatea lingvistică și conflictele politice și culturale asociate acesteia sunt reflectate în istoria politică și în sistemul complex de guvernare.”

No, buuun. Noi locuim de aproape 20 de ani în regiunea flamandă, vorbim neerlandeza, nicidecum franceza, în afară de Je t’aime, Bonjour și Au revoir io-s bâtă, nu știu o boabă, pentru că n-am învățat în școală, am fost la engleză – rusă; Adi se descurcă mai bine, însă clar și evident, la muncă, în viața de zi cu zi, folosim româna și flamanda − popular zis, corect este neerlandeza. Olandeza-i deja altă mâncare de pește, nu intru aici în detalii, e o întreagă discuție și nu despre asta voiam să scriu.

N-am știu, la venirea noastră aici, că localitățile au câte două denumiri: una în neerlandeză, alta în franceză. Și să vezi atunci bătăi de cap să găsești vreo localitate, fără GPS și telefoane, doar luându-te după indicatoare. Ne învârteam ca niște cuculbăi* până ne-mbătam de cap, căutând Geldenaken, Namen și Luik, alias Jodoigne, Namur și Liege. Antwerpen e Anvers, Bruxelles e Brussel, Gent e Gant, Dendermonde -Termonde ș.a.m.d. Acum e mai simplu, doar cine nu vrea nu găsește informațiile pe net despre orice. Inclusiv regionalismele mele pe care, da, le folosesc din plin. În cărți le explic în josul paginii, le-am explicat și-n postări, uneori mai uit s-o fac sau, pur și simplu, nu mai am chef, cine vrea, poate să le caute și singur, slavă Domnului că există Dex-ul. Nici eu nu cunosc multe expresii și cuvinte dar fac asta, dacă mă interesează subiectul și vreau să învăț.

Cine se oprește din citit doar pentru că am folosit Brussel în loc de Bruxelles, sau ardelenismele mele nu i-au fost pe plac (care, apropo, din punctul meu de vedere sunt o comoară ce trebuie păstrată), să fie sănătos/sănătoasă și să meargă în pace, mai departe. Pe alte pagini, la alți autori. Nu-i nevoie să fiu pe placul tuturor. Cei docți, „dăștepți”, dobă de carte și burdușiți cu diplome, ce vor o exprimare simandicoasă, infatuată și plină de ifose, au greșit pagina. Aici, în spatele tastaturii, e un om simplu, deschis și sincer. Fără brizbizuri, fără „famfoane”, fără pretenții, care, ce trăiește și simte, aia scrie.

Degeaba-s dobă de carte, dacă practica e varză. Degeaba dau lecții din teorie, dacă la trăit îs pe spate, ca virușii. Degeaba fac referire la o persoană cu apelativul „asta”, dacă habar n-am cine e, dar o critic.

Mi s-a acrit de cei care dau lecții.

Scriam mai sus că n-am pretenții. Uite că m-am răzgândit! Ba da, am, una mare și lată: să fiu respectată, exact așa cum și eu vă respect.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30/09/2024

Nu știu de unde-mi vine impulsul ăsta neobișnuit. De-a încerca lucruri noi. De-a face ce n-am mai făcut niciodată. De obicei sunt temperată, fac ce știu că-mi iese, nu mă aventurez pe tărâmuri necunoscute. Oare-i pentru că mă uit la Master Chef și m-o pălit inspirația? Adevărul e că, văzând concurenți ce se prezintă cu mămăligă, pireu și tocăniță, m-a luat așa, un val de curaj și aroganță. Ce, io nu pot? Ba pot! Zilele trecute am făcut gomboți, ieri aituri. Cum adică ce-s alea? Tremurici. A, nici așa nu știți ce-s? Răcituri, bre, răcituri! Pentru prima oară-n viața mea. Cât de bune îs, încă nu știu, ieri seară le-am lăsat în curte, la răcit, abia acum ce le-am băgat la frigider. Important e că s-au prins, s-au înțepenit, iar de mirosit, miros bine. A ai*, evident, c-am pus vreo două căpățâni. Amu, dacă vrem să ne mai și pupăm, îi musai să mâncăm toți colocatarii. Adiță, îți plac, nu-ți plac, tre’ să mânci. Că nu știe cât mă ține avântul ăsta culinar. Plus că, dacă gust numa’ io, o să put ca un diug* și good bye țucat și fichi-fichi. Și, zice-se, îs bune pentru articulații și întineresc, că au mult colagen. Dacă mâine pun poze cu vreo fătucă sprintenă ca o căprioară, fără riduri și dureri de șale, tot io îs, să știți.

Cu drag și cu iubire,

Master șefa

Aura B. Lupu

28/09/2024

La evenimentul de la Brussel, din 14 septembrie 2024, din cadrul mesei rotunde cu scriitorii din Belgia, am fost invitați să citim câte un fragment din cărțile noastre. Eu am citit primul text scris pe blogul Aura B. Lupu, în 2018, text ce-a devenit și primul capitol din #TrăirileAurei. Povestea lui e una (destul) de scurtă și simplă: e textul pe care am avut intenția să-l citesc la prima (și ultima!) mea lansare de carte, tot la Brussel, tot la EuropaNova, dar în 2019. Intenție pe care n-am dus-o până la capăt, am citit alt fragment, unul din cartea ce-o aveam atunci în lucru, respectiv volumul II din #Trăiri. De ce? Când am pregătit fragmentul, n-am fost în stare să-l citesc până la capăt fără să izbucnesc în plâns. Poate ar fi fost mai potrivit să citesc altă bucată, din ce am acum în lucru, dar am ales să fac asta și pentru titlul lui – Între cer și pământ – (evenimentul s-a numit „Între culoare și cuvânt”), dar și pentru că nu-mi plac lucrurile neterminate.

Uite că, la o distanță de cinci ani, mari și lăți, am făcut-o. Fără să plâng. Ceea ce e o izbândă, o reușită personală. Și un semn de vindecare. Așa se zice, nu? Când reușești să relatezi evenimentele traumatice fără să plângi, e semn că te-ai vindecat. Și asta e o mare realizare.

Enjoy!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/09/2024

Cărțile mele le găsiți pe #Siono și #Libris.

Mulțumesc.

Știu că o să fie greu de crezut, dar e adevărat. Vă fac o mărturisire: n-am făcut în viața mea gomboți (găluște cu prune), deși îmi plac de nu mai pot. În România n-am făcut, pentru că-mi făceau mereu mama și soacra, aici n-am făcut pentru că n-am găsit niciodată prune ca lumea, potrivite. E, acum o săptămână, am dat la Aldi de niște prune ce mi-au tras cu ochiul, după ce-am mâncat din ele, am exclamat, ca o Arhimeadă ce mi-s: „Evrica! Știu ce-o să fac! Gomboți!” Salivam doar gândindu-mă la ei. Și azi le-a venit rândul. N-am fost prea încrezătoare, pentru că n-am mai făcut niciodată, mi-era frică să nu se împrăștie în oală. Am avut norocul începătorului, cred. Au ieșit bestial. Am halit vreo cinci, pe nerăsuflate, de poți pușca purici pe burta mea. Acum, după ce m-am lăudat, vă intreb: așa-i că nu îngrașă?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/09/2024

PS La cererea lui condeiblog (wordpress.com), las și rețeta.

Rețetă gomboți: 800 g cartofi, fierți în coajă, în apă cu puțin sare. Scurși, lăsați la răcit, curățați de coajă și dați prin răzătoare, se amestecă cu 2 ouă, faină 200-250 g; într-o cratiță se topesc 150 g de unt, în care se adaugă pesmet 250 g, când se rumenește se ia de pe foc și se adaugă 150 g zahăr și 2 linguri de scorțișoară măcinată. Se scot sâmburii din prune (vreo 15). Într-o oală se pune apă la fiert, cu sare. Aluatul, fiind moale, se modelează cu palmă udă. Se ia cam o lingură mare din el, îl aplatizăm și-n mijloc se pune pruna, apoi se tapetează aluatul în jurul ei, formând gălușca. Când apa fierbe, se pun gomboții în ea, rand pe rand, cu grijă, fără să-i aglomerăm. Când se ridică la suprafață, pot fi scoși și dați prin pesmet.

După întâlnirea de la Bruxelles cu ceilalți scriitori, scriam că m-a surprins − plăcut, evident − să descopăr că avem multe lucruri în comun și că, fără să-i fi întâlnit până atunci, îmi sunt dragi, tare dragi. Cu Suzănica Tănase aveam deja o zi de naștere în comun și-o urmăream pe Facebook de ceva timp. Culmea e că, abia după ce-am început să-i citesc cartea, mi-am dat seama că mai o zi în comun: #aunsprezeceazidinaugust, care-i ziua de naștere a mamei mele, dar și titlul ultimei ei cărți. O carte pe care n-am citit-o, am sorbit-o. Are o delicatețe în scris care pictează. Nu citești doar, ci și vizualizezi romanul ei, scris în două fire narative care se împletesc atât de armonios și țes o poveste „de poveste”. E o poezie scrisă-n proză. Fiecare pagină cântă. Fiecare cuvânt nu doar descrie, e viu. Trăiește, te face să-l simți profund. După ce-am terminat-o de citit, mi-am dat seama c-ar fi trebuit să încep cu celelalte două cărți ale ei, dar nu-i bai, după ce-o să le citesc, numai bine pot s-o recitesc pe aceasta. Pentru că sunt convinsă că chiar și la o recitire o să mai descopăr ceva nou, un alt sens, un alt ton, o reinterpretare. Suzana Tănase este în scris așa cum mă așteptam să fie: sensibilă, poetică, fragilă și empatică. Adică pe sufletul meu. Îți mulțumesc, Suzănica și să știi că, așa cum ai scris în dedicație, da, prezența ta în biblioteca mea luminează. Cald și blând. Ca o candelă.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/09/2024

S-au spus și s-au scris multe despre dragoste. Și eu am încercat de nenumărate ori s-o definesc, fără să reușesc. Am simțit-o în diferite feluri, am dat-o, am arătat-o, am oferit-o și-am tânjit după ea. Am suferit din pricina ei și-am visat la ea cu ochi deschiși. Am negat-o, am alungat-o, am chemat-o, am invocat-o. Ba de câteva ori am și implorat-o să vină pe strada mea. Și-am avut parte de ea, fără să înțeleg asta pe deplin. Să împarți totul, necazuri și bucurii, fericiri și tristeți, boli și greutăți. Să muncești cot la cot, să gătești împreună, să râzi, să te prostești, să fii tu însuți, să nu fi nevoit să porți măști. Să poți fi așa cum ești, fără jocuri de culise, fără dedesubturi, fără prefăcătorii. Să cânți și să dansezi, să plângi și să fii slab, supărat, deprimat, fără teama că, fiind astfel, o să-l îndepărtezi. Să i te uiți în ochi și să te vezi pe tine. Să-ți permiți să fii tu, cu adevărat.

Vedeți, asta cred eu că-i dragostea.

Vă doresc să aveți parte de ea. Din dragostea ce-i acum în inima mea, chiar și o fărâmă de-ați avea, ați avea suficient. Atât de mare-i acum dragostea mea.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

22/09/2024

Ieri, în drum spre muncă, m-a copleșit un sentiment profund de recunoștință. Venit brusc, de nicăieri. A fost atât de intens încât am fost nevoită să opresc câteva clipe pentru că nu mai vedeam drumul din pricina lacrimilor. N-am zăbovit mult, doar cât să-mi trag mucii și sufletul și să șoptesc rapid un Tatăl Nostru. Mă uitam la strălucirea apei, la albastrul cerului și verdele ierbii, iar lacrimile continuau să curgă. Aura, ce tută ești! Mi-am potrivit ochelarii mai bine pe nas și-am plecat mai departe. Alți bicicliști treceau pe lângă mine nepăsători, vâjâind, neatinși de frumusețea zilei. Preocupați să pedaleze vânjos, încordați, cu capetele aplecate, își numărau km parcurși. Și-atunci am zâmbit. Nu, Aura, nu ești tută defel. Ești o norocoasă. Că poți să te bucuri pentru orice. Că primești ce ți se oferă, cu inima deschisă și palmele întinse. Că prețuiești fiecare moment și te emoționezi la un cer senin și-o zi frumoasă de toamnă.

Nu mai treceți nepăsători pe lângă viață. Pentru că, supărată pe voi, s-ar putea ca, la un moment dat, și ea să vă ignore.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/09/2024

Nu, nu-i iubesc. Îi ador. Mă uit la fata asta și mă-ntreb cum de-am putut fi atât de norocoși să intre în viețile noastre? Mă uit la ei și mă-ntreb cum de sunt atât de binecuvântată cu așa copii? Și mă uit la noi toți și-i mulțumesc Celui de Sus pentru tot.

Nu, nu-i iubesc. Îi ador.

Gulnara, fată frumoasă și bună, îți mulțumesc pentru că exiști. Îți mulțumesc pentru că-mi iubești băiatul. Și-ți mulțumesc pentru că m-ai învățat o lecție extraordinară: a dăruirii de sine, a acceptării și-a iubirii necondiționate și-a curajului fără limite.

La mulți ani, Gulnara!

Туган көнең белән, Гөлнара!

Cu drag și cu iubire,

soacră-ta.

Aura B. Lupu

20/09/2024

Las în urmă tot ce nu-mi mai folosește. Curăț, eliberez, iert, vindec. Doamne, facă-se voia Ta. M-am trezit obosită, dar cu o senzație plăcută, după o noapte în care am avut un vis de lung metraj, interesant, ciudat și frumos în același timp. Nu știu dacă voi trăiți astfel de senzații, visezi, te trezești și reiei visul din același loc, iar și iar. E straniu, e la limita dintre realitate și vis, te trezești și ai impresia că n-a fost doar un vis, ci o călătorie în alte dimensiuni, totul e tangibil, real, simți, guști, miroși. Te trezești și te întrebi: care-i realitatea? Asta sau cea din vis? Am fost dintotdeauna sensibilă la senzații neobișnuite, am trăit multe întâmplări ciudate pe pielea mea și cred că vine momentul în care să încep să le și povestesc. Mâine e o eclipsa de Lună, în tandem cu Super Luna, care aici va atinge apogeul la 4.44 (o oră interesantă, nu-i așa?). Sunt Rac, Luna este astrul zodiei mele, mereu am fost atrasă de ea, fazele Lunii mă influențează, astrologia mă atrage, ezotericul și spiritualitatea sunt parte constantă din viața mea. Cred în magie și miracole, pentru că în momentele cheie din viața mea, am avut parte de ele. Lupul alb, fluturele albastru, dragonul, capelele făcătoare de minuni, mănăstirile și locuri speciale, deja-vu-urile, premonițiile și telepatia mi-au ținut companie mereu. Așa că, mă pregătesc de un nou început, un nou drum, după cum Laura Hagiu-astrolog, m-a ghidat într-o consultație extraordinară. Pentru care-i mulțumesc. E o profesionistă desăvârșită, un om remarcabil și-o persoană minunată, plină de energie pozitivă. Dar, pentru a începe ceva nou, e nevoie de curățare, eliberare, iertare, vindecare. Iar mâine e un moment perfect. Vă sfătuiesc să nu-l ratați.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

17/09/2024

Împământare. Revenirea cu capul din nori. Nimic nu limpezește mai bine mintea decât o plimbare lungă în natură. Ceața se risipește. Gândurile se așează. Iar îndoiala dispare. Fată, ești pe drumul tău. Fă ce-ai făcut și până acum, învață, perseverează. E OK să mai dai o tură printre nori, doar aminteste-ți să revii, din când în când, și cu picioarele pe pământ. Să nu-ți mai fie frică de eșec, de nereușite. Dacă de 9 ori ai greșit, a zecea oară ți-a ieșit. Și nu au fost greșeli ci perfecționări, lecții, învățăminte. Fă punte între minte și inimă, ascultă-le pe ambele și fă media. Păstrează mereu echilibrul. Și, nu uita, iubește. Mult și tare. Fără limită. Extrem. Pentru că, în fond și la urma urmei, asta-i esența vietii: dragostea.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

15/09/2024

Sunt încă sub imperiul emoțiilor de aseară. Azi-noapte m-am tot foit și sucit în pat pe toate părțile, întrebându-mă: „M-am poticnit? M-am bâlbâit? Oare ar fi trebuit să citesc alt fragment, unul din cartea ce-o scriu acum? Am făcut nefăcute? Am gafat? Am…?” Când ești în compania unor oameni atât de minunați și speciali, nu poți să nu te întrebi „Ce naiba caut io, aici?” Și-apoi te copleșește emoția și bucuria de-a revedea persoane pe care nu le-ai văzut de mult timp (Ligia Mateiu, Mihaela Popescu, Carmen Solomie) sau pe care le știai doar de pe Facebook (Laura Damian, Ramona Gabăr, Mihai Buzea) dar, pe care, chiar necunoscându-le în viața reală, le-ai îndrăgit nespus. Iar când îi strângi în brațe și te uiți în ochii lor, simți că-i cunoști dintotdeauna. Aveți atât de multe în comun! O zi de naștere, cu Suzana Tănase, venită de peste mări și țări, tocmai din Canada, un om atât de cald și blând, frumos, cu niște ochi limpezi și sinceri, ca două lacuri verzi, de care te legi sufletește imediat. Un fluture albastru, (nu-i așa, Cristiana Ruptureanu și Simona Gânj?) care ne-a dat ghes la scris, dragul și iubirea pentru câinii din aceeași rasă. Și este minunat. Sunt extrem de recunoscătoare tuturor. A fost o seară de poveste, o seară plină de culoare și trăiri, la care am fost onorată să particip. Mulțumesc, Mirela Niță Sandu, mulțumesc EuropaNova Brussel, mulțumesc tuturor!

Cu drag și cu iubire,

15/09/2024

Întregul eveniment îl puteți viziona aici: (1) Facebook

https://www.facebook.com/100061262111015/videos/866091322154447

https://fb.watch/uEUpomBUTT/

Vijelii, grindină, furtuni, nori turbați, tunete și trăsnete. Natura oglindește starea omenirii. Într-o luptă continuă, în războaie fără sens, în discuții interminabile. Sărim la beregata celui care nu-i de-acord cu noi. Îl punem la zid și-l împușcăm fără milă. Aplaudăm frenetic arderea vrăjitoarei pe rug, care, de fapt, până atunci, cu poțiunile ei, ne-a salvat viața. Ne-a descântat și ne-a vindecat copiii. Turbați, sfâșiem suflete până la os, doar pentru că avem păreri diferite. Înrăiți, cu ochii aprinși, lucioși, arătăm cu degetul: „Nerușinata! Cum îndrăznește să ne demaște?” Molfăim satisfăcuți, între gingiile albe, cu dinți cariați, conștiințe și caractere. Mi-e o lehamite! Natura e în ton cu oamenii. Oglindește starea lumii. Nu ne place ce vedem? Să ne privim, atenți, în oglindă.

Aura B. Lupu

11/09/2024

Ha! E hilar cum apar Dabiji ce sar în apărarea celor care-s trași la răspundere pentru faptele lor. Ăștia mi se par chiar mai periculoși decât ei, ăia au greșit, au fost expuși, condamnați, își execută pedeapsa. Dar Dabijii care încep să le caute scuze, care invocă întoarcerea obrazului, că să fim iertători și indulgenți și pozează în cei buni și omenoși, de fapt ascund că sunt fix la fel ca ăia ce-au greșit. Pentru că e clar că-s pe aceeași lungime de undă cu ei și e evident că au făcut fix la fel ca ăia, doar că (încă!) n-au fost prinși.

Toți greșim. Toți judecăm, toți călcăm pe bec, toți facem nefăcute. Suntem oameni, nu sfinți. Dar e o diferență mare între noi: un om de caracter își asumă greșelile, le recunoaște și-și cere scuze. Pe când alții, care se ascund după deget și se prefac că-s sfinți, nu doar că n-au coloană vertebrală, mai sunt și extrem de periculoși.

Lumina atrage mult întuneric. Limpezimea deranjează, prea se văd toate cele, mai ales defectele, nu-i așa? „Trăiește. Iubește. Și taci” mi s-a aruncat în față, au folosit titlul cărții mele împotriva mea. Hilar, cum ziceam. Habar n-au la ce făceam io referire, pentru că sunt convinsă că nici măcar nu mi-au citit cartea. Vedeți, ăsta-i absurdul situației, se folosesc de sinceritatea și străvezia mea contra mea, fără însă să mă cunoască sau să mă fi citit. Apar Dabijii ăștia care până acum n-au fost pe pagina mea niciodată, pretinzând că io gândesc așa și pe dincolo, că trăirile mele sunt așa cum pretind ei. Păi cum să nu, oricine altcineva știe mai bine decât mine ce simt io și ce trăiesc! Ha!

Pentru toți Dabijii ăștia am, într-adevăr, un gând mai puțin ortodox, recunosc. Nu vă tufă grija, bine? Și vă sugerez să căutați o coasă de bătut.

Aura B. Lupu

11/09/2024

M-a surprins, neplăcut de data asta, controversa stârnită de părerea mea despre cartea prințului Harry. Nici prin gând nu mi-a trecut că aș fi putut isca așa ceva. Nu e o recenzie, e doar părerea unui simplu cititor. Am empatizat cu el, i-am apreciat deschiderea și sinceritatea pe care alții preferă să le catalogheze complet diferit. Mă rog, nu mai insist, altceva voiam să scriu. Cât de predispuși suntem la judecăți! Cât de înclinați suntem spre hulit și aruncat cu pietre! Pe orice temă. Dacă o simplă părere pe o temă banală, în fond, (că doar nu-s soră cu el, să-i iau apărarea, nici cei care-l hulesc nu-s de os aristocrat, deci nimeni n-are nimic de caștigat sau de pierdut) stârnește atâta animozitate, mă întreb ce-ar isca o părere pe teme mai controversate? Doamne feri și apără! Ne place cearta, ne place scandalul, ne plac dezbaterile de orice fel. Ca niște gaițe, așteptăm cu sufletul la gură ceva de contrat, de combătut. Ca niste hiene, ne repezim asupra unui os de ros, de morfolit. Pare-se că-i în natura noastră. Io, una, mă dezic. De latura asta care-mi stârnește doar repulsie. Prefer să văd partea frumoasa a vieții. A poveștilor de orice fel. Partea mișto a oamenilor. A lumii, în general. Rămân o optimistă incurabilă. Și-o tutulucă fără leac.

În locul adevărului și-al dreptății, aleg liniștea. 1+1 fac 3, fac 5, fac cât vreți voi să facă. Mie, mi-e egal.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/09/2024

Am terminat de citit cartea prințului Harry și trebuie să recunosc că m-a impresionat. Plăcut. Când s-a stârnit vâlva cu lansarea ei am refuzat s-o cumpăr, eram convinsă că n-a scris-o (doar) el, că probabil a avut o echipă întreagă în spatele lui care i-a dezvoltat ideile principale. Plus că, din frânturile a ceea ce știam despre el și scandalul plecării din familia regală, credeam că prin scrierea ei a urmărit (doar) câștigul financiar. E, uite cât de ușor poți să cazi în capcana aparențelor și-a știrilor de scandal. Pentru că acum mă bucur c-am ascultat recenzia lui Ildiko Szendrei și-am cumpărat-o, totuși. A meritat. M-a impresionat mult povestea lui, sinceritatea debordantă și naturalețea scrierii. Nu-i nici pe departe bietul prințișor care-și plânge de milă, în speranța umplerii pungii după ce-a fost izgonit de familie, cum credeam. Din contră, e un om care-și expune sufletul dezgolit de orice titluri, de orice emfază și aere de noblețe nu pentru bani, ci pentru aflarea adevărul gol-goluț. Și asta impune respect. Recunoaște deschis și sincer prin tot ce-a trecut de la moartea mamei lui, iar ăsta nu-i un lucru ușor de făcut nici pentru muritorii de rând, darămite pentru un prinț din familia regală britanică. Să citești despre toate mașinațiile, urzelile, protocoalele și dedesubturile ce-s în spatele aparițiilor publice, este bulversant și fascinant, în același timp. Ce diferență este între ceea ce vede publicul larg și ce se întâmplă în spatele ușilor închise! Ce sfori se trag! Ce specie mizerabilă sunt paparazzi care-au provocat atâta suferință!

Da, mă bucur că am citit-o. Chiar dacă inițial am refuzat s-o fac crezând că-i pierdere de vreme, acum simt c-am câștigat un prinț adevărat de partea inimii mele, așa cum era deja și mama lui, Lady Di.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/09/2024

Clipesc des, încercând să-mi limpezesc privirea. Mă frec la ochi. Degeaba. Impresia că am nisip în ei nu dispare. Mda, orele puține de somn își spun cuvântul. Simt cum cearcănele se adâncesc. Am nevoie, mare nevoie, de-un time-out. De-o plecare. De-o vacanță fără griji, fără probleme, fără bagaje inutile și fără stresul plecării. Nu știu cum sunteți voi dar eu, când ne pregătim de mers în vacanță, îs tătă o zdroabă, adică mă agit mai tare ca o galiță* după ce-a ouat. Să nu uit aia și aia, să las casa-n ordine (de parcă praful nu se poate așterne decât în liniște și curățenie!), să închid geamurile, să scot gunoiul, să golesc frigiderul etc. Am avut un bun prieten, Ives, Dumnezeu să-l odihnească în pace, ce ne-a zis odată că, tocmai din cauza agitației dinaintea plecării în vacanță, a renunțat la vacanțe. Ni s-a părut exagerat atunci, dar uite c-am ajuns să-i dau dreptate. Nu într-atât încât să renunț la ele, însă acum îl înțeleg perfect. Adevărul este că acum aș vrea să pot pleca, cum am mai făcut-o în anii trecuți, în locuri în care vara încă-i prezentă. Dar să nu mă întorc după 7 zile, ci să pot rămâne acolo cât vreau și-mi tihnește. Să-mi termin de scris romanul, să stau pe malul mării și să mă zgâiesc la răsărit și-apus, să nu mai aud cuvântul „trebuie”, să nu mai am termene limită, obligații, îndatoriri, programări și alte cele. Să nu mai aud vești de niciun fel, nu vreau nici bune, nici rele. Să fie doar liniște. Fără plicuri în poștă, fără notificări nenumărate, fără e-mailuri și SMS-uri. Un fel de rupere de lume. Fără gânduri, fără griji. Și mai ales, fără „trebuie”.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

04/09/2024

PS. Încă nu-mi vine să cred că-i deja septembrie! Și nu, nu plec în nicio vacanță.

Mă simt ca Meg Ryan, în filmul „City of angels”, când se dă cu bicicleta și ridică brațele, închizând ochii. Ridic brațele dar ochii-i țin deschiși, vântul îmi zburlește părul iar razele soarelui îmi mângâie fața. Ador senzația de-o clipă. Parcă zbor. Revin cu mâinile pe ghidon, n-am io un echilibru suficient de bun, așa că nu risc să mă-nprăștii pe asfalt. Aerul cald mă învăluie. Închid ochii. Doar pentru o clipă, două, trei… îi deschid, fericită. Bicicleta a rămas pe mijloc, nu m-am abătut de la drum. O pată albă îmi atrage atenția. E lebăda singuratică. Opresc cât mai aproape de ea. După ce se oprește din smotocit penele câteva momente, studiindu-mă atent, revine la activitatea ei, netulburată. Probabil simte că nu-s un pericol. O pozez. E o adevărată divă. Ce păsări frumoase! Încalec bițigla și plec mai departe. Să nu întârzii, îmi zic în gând, cu opririle mele repetate. Dar n-ai cum să nu savurezi o zi atât de splendidă, perfectă, de vară.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/08/2024

Cică un om poate supraviețui fără să mănânce și 40 de zile. Pe naiba! Mie îmi vine să urc pe pereți după doar 24 de ore! Îmi este foame. Gălăgia din burtă mă enervează, iar senzația de gol din stomac mă irită. Mă gândesc numai la mâncare. Sunt 24 de ore de când n-am mai mâncat, am băut doar apă și soluția scârboasă de curățare a colonului. Bleah! Mâine dimineață mai am o tură de băut, mă cutremur doar gândindu-mă la asta. Însă n-am ce face, asta-i procedura pentru colonoscopie. Sunt sătulă de medici, spitale, analize, controale, iar toate procedurile astea mă obosesc. M-am săturat ca țiganu’ de aia mă-sii, dar asta e, e musai ca de voie bună. Partea mișto e că de ieri până azi am topit un kil șaptesute de grame, când m-am urcat adineauri pe cântar nu mi-a venit să cred. Senzația de foame însă nu-i ușor de dus. Am ajunat și-am postit de multe ori, am răbdat de foame la baba mea, ce n-avea decât apă în frigider, am uitat să mănânc prinsă complet de scrierea vreunei cărți, dar atâtea ore, doar cu apă, nu-mi amintesc să mai fi trăit. Durerea difuză de cap m-a însoțit azi permanent. Mă întreb cum rezistă alții care țin post cu apă zile în șir. Chestie de voință, probabil. Îi admir și-i invidiez, în același timp. Eu nu mă simt capabilă… După doar 24 de ore și-mi vine să ronțăi și pietre. Sper să rezist până mâine. Dacă nu mai dau niciun semn, să știți că m-am topit de tot.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/08/2024

Între 26 și 29 septembrie 2024 va avea loc, la Brussel, cea de-a XI-a ediție a Festivalului Pământuri Mitice, organizat de EuropaNova Bruxelles și RomBel – Români în Belgia. Vor fi evenimente și întâlniri de neuitat și de neratat. Programul festivalului îl găsiți aici: https://fb.me/e/br22XGA8X

În avanpremiera acestui festival, sâmbătă, 14 septembrie 2024, de la ora 18, va fi vernisajul expoziției „Lada de zestre”, al artistei Cristiana Georgiana Ruptureanu, dar și o întâlnire cu scriitorii români: Mihai Buzea, Laura Damian, Ramona Gabăr, Simona Gânj, Carmen Gologan, Ligia Monica Mateiu, Cristina Pop, Cristiana Ruptureanu, Suzana Tănase (care vine tocmai din Canada!) și Monica Tonea.

La această masă rotundă am onoarea de-a participa și eu, cu bucurie, emoție și încântare.

Moderatorul acestei întâlniri este neobosita și minunata Mirela Niță Sandu.

Vă aștept, cu mic, cu mare, cu drag și cu iubire, pe toți!

Intrarea este liberă.

Unde? La EuropaNova Bruxelles, Clos du Parnasse 11E.

Aura B. Lupu

„Între culoare și cuvânt”

Mirela Nita SanduFESTIVALUL „PĂMÂNTURI MITICE”, ediția a XI-a 

“Aura B. Lupu e o împletire fermecătoare și cosmopolită. Ardeleancă atât prin obârșie, cât și prin suflet, trăitoare de mulți ani în Belgia, își poartă inima la vedere pentru cititorul trecător. Scrie cu o dezarmantă onestitate, viața, în opinia ei, fiind o înșiruire de lecții din care trage concluzii și învățăminte pe care le dăruiește mai departe cu umor, nostalgie și adesea ironie sau auto-ironie.

Cele două sute patruzeci și patru de texte, construite sub formă de jurnal, sunt un adevărat manual motivațional, dar și o radiografie a sinelui. Cartea, scrisă sub semnul recunoștinței propriei deveniri, este un periplu geografic spiritual și fizic, iar pretextele narațiunilor sunt diverse, de la cele personale, la cele livrești. De la cele pozitive, cu caracter observațional, până la cele aflate la periferia vieții, ca bullyingul sau violența – abordate tranșant și filtrate prin propria gândire și experiență”. Sweet & Salty (savatoronto.com)

Întâlnirea cu Aura Lupu și cărțile sale va avea loc pe data de 14 septembrie, la ora 18:00, în Clos du Parnasse 11E, 1050 – Ixelles. EuropaNova Bruxelles

Foto: artista Facebook Cristiana Georgiana Ruptureanu 

Am văzut multe poze cu Luna Plină din 20 august, câteva excepționale. Uitați-vă, dacă vreți, aici Facebook

Facebook

Îmbufnată, m-am dus la culcare în seara cu pricina, destul de devreme, la noi cerul era acoperit de nori, n-aveam nicio șansă s-o văd. Ieri, venind de la aeroport, mestecam în gând aceleași îmbufnări, de data asta nu doar că era înnorat, turna de-a dreptul! La fel, credeam că n-o să am ocazia s-o văd. E, după miezul nopții, într-o doară, m-am uitat pe geam. Gram de nor nu mai era, iar Luna se lăbărța complet pe cer, cu nerușinare. Am tras-o în chip și, chiar dacă pozele mele nu-s excepționale, sunt bucuroasă c-am văzut-o măcar aseară. Îmbufnarea am tratat-o cu un „Vis de vară cu lămâie”, mi-era că trece vara și n-am făcut desertul ăsta care nu îngrașă, nu? Că-i cu lămâie… Bine, nora mi-a dat ghes să-l fac, ca noroc cu ea. Io nu, că io-s cuminte și nu mănânc dulciuri. Numa’ la îmbufnări…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/08/2024

A murit Alain Delon. 88 de ani…

Prima mea mare dragoste.

E prima oară când recunosc asta, nu cred c-am mai spus-o aici. Copil fiind, am fost să văd Zorro de nenumărate ori. Când vedeam afișul la cinematograful Arta, din Dej, eram în stare de orice sacrificiu. Adunam banii de Sana și de batonul cu mac, ce erau mâncarea pentru școală, doar ca să-mi mai pot lua bilet și să-l revăd pe eroul preferat și filmul lui. L-am văzut de atâtea ori încât știam replicile pe de rost. Fătucă fără minte… În sala aia de cinematograf, cu scaunele moi, rabatabile, ce mie-mi păreau adevărate oaze de relaxare și răsfăț, urmăream zâmbetul larg, alb, cald, perfect, de sub masca lui Zorro și mă topeam. Apoi, prin clasa a VII-a fiind, m-am apucat de colecționat, era epoca colecționarilor, toți aveam clasoare, șervețele, plante uscate între foi, timbre, insigne etc. Singura colecție rămasă, găsită într-una din incursiunile mele prin sertarele vechi de-acasă, a fost cea cu pozele de actori. Uitându-mă acum la ele, am început să le șoptesc numele și filmele în care au jucat. Le-am învățat și pe astea pe de rost… E colecția pe care am adus-o cu mine, în Belgia. Sunt o nostalgică și-o romantică incurabilă, și asta recunosc. Și, dacă stau acum să mă gândesc, am rămas o colecționară, pentru că și acum adun pietre de peste tot pe unde merg, și magneți de frigider. Uite că vechile pasiuni nu dispar, de fapt, niciodată… Cele mai multe poze din colecția cu artiști, sunt ale lui Alain Delon, bineînțeles. Făceam troc cu ceilalți colecționari, eram în stare să dau trei poze pentru una de-a lui… Nu le mai știu numărul, știu doar că odată cu moartea lui, a murit o legendă. O epocă întreagă. Un etalon. Să-l odihnească Dumnezeu!

Cu drag, cu iubire,

dar și cu tristețe, de data asta,

Aura B. Lupu

18/08/2024

N-am avut voie să zic nimic, până acum. Cred că vă imaginați cât de greu mi-a fost să țin secret una ca asta, nu? Mă mâncau degețelele și limba să scriu și să strig în gura mare așa o bucurie. Dar copchii ăștia gândesc altfel. Ei sunt mai retrași, mai rezervați. Mai înțelepți. O să am o noră. O fiică. Fata pe care-am dorit-o mereu. O simt atât de apropiată, de parcă ar fi sânge din sângele meu. Da, știu, sunt melodramatică dar, vă rog, dați-mi voie să fiu, să exagerez, să jubilez. Pentru că, să știți, mi-a fost extrem de frică s-o iubesc. Temeri de mamă… Când însă am văzut cât îl iubește pe copilul meu, m-am liniștit. Și nu pot decât să o iubesc la fel. Să fiți fericiți, dragii mamei, cumplit de fericiți. Peste măsură. Fără limite. Și sănătoși deplin. Vă iubesc!

O mamă fericită.

Aura B. Lupu

16/08/2024

#repost

P.S. Hai, repejor, fuguța prin librării, să-mi cumpărați cărțile, că la cât îs de bătrână, maică, n-o să le mai apucați!

#repost

Când știi că te-ai îngrășat? Da’ sigur-sigur, nu așa, că ai tu o bănuială, când vezi că nu-ți mai vin bine hainele (au intrat la apă, fir-ar ele să fie de bulendre!), când vrei să te apleci și gâfâi ca o locomotivă (mi-am ieșit din formă, musai să mă apuc de sport!), sau când începi să transpiri prin și pe sub zone de care nu știai până acum că există, că no, nici nu le aveai. Nu atunci. Sigur-sigur știi, când îi auzi pe scumpii tăi părinți, văzându-te pe cameră, exclamând:

— No, amu ești și tu fomeie!

Mda. Da’ până amu ce-am fost? Ficior?

Hai, pa, mă duc să fac niște abdomene. Da’ întrebarea întrebătoare îi, oare o să și pot? Dacă nu mai dau niciun semn următoarele ore, am leșinat de la efort.

Cu drag și cu iubire,

gogoașa, ăăă, pardon, fomeia

Aura B. Lupu

13/08/2020

P.S. Cărțile mele le găsiți prin librării.

Mulțam fain!

Azi este cea mai fierbinte zi a verii, aici. Acum sunt 34 de grade, la aproape șapte seara. De două nopți vânez Perseidele, am „strâns” câteva dorințe. Adorm acolo, în șezlong, plutesc între starea de veghe și adormire. Mă simt între cer și pământ, ca și cum aș fi suspendată în timp, când deschid ochii și văd bolta sclipind. Am nevoie de câteva secunde să mă dezmeticesc, apoi ațipesc iar, cu ghemotocul meu negru în brațe. Ador nopțile de vară, când toți dorm, când lumea se liniștește, când doar stelele deasupra noastră veghează. Când țânțarii și spatele înțepenit mă gonesc în casă, arunc o ultimă privire spre bolta cerească, sperând să mai văd dâra luminoasă lăsată de-o stea căzătoare. Sau meteorit, denumirea corectă nu mă (prea) interesează. Mereu uit diferența. Oricum, pentru mine nu (prea) contează. Contează că-i anotimpul meu favorit, că-i cald, că am parte de niște nopți superbe, splendide, de vară…

N-am fost mereu o bună fiică, din contră, ți-am dat multe bătăi de cap, ți-am făcut o mulțime de griji și te-am scos din sărite de destule ori. Am făcut boacăne nenumărate și-n copilărie, dar destule și ca adult. Încăpățânarea mea „− De catâr!!!”, cum exclamai deseori supărată, te-a exasperat și cred că ți-a pus fiecare nerv la încercare. Te-am respins, te-am judecat, nu te-am ascultat și te-am sfidat, uneori cu nerușinare. Da, recunosc. N-am fost un copil bun, n-am știut să fiu o fiică pe măsura mamei care ești. Mamă, îmi cer acum iertare. Pentru tot ce ți-am greșit vreodată, cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, te rog să mă ierți. Azi împlinești 75 de ani, iar eu am sufletul în lacrimi. Și tot ce-ți pot spune e că te iubesc.

La mulți ani, mama!

Cu drag și cu iubire,

Aurucu’ tău.

11/08/2024

P.S. Mulțumesc vecinei, Suvagau Erika și Maurei pentru complot și ajutorul oferit în făurirea surprizei! Vă îmbrățișez

Când nu știu ce să zic, când cuvintele dispar și simt că tristețea mă învăluie, spun doar atât, repetând aceleași cuvinte iar și iar: Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi!

Frecând podelele mănăstirii, cu lacrimile ce se legau pe barba tremurând, șopteam paraclisul Maicii Domnului. Eram disperată. Amenințați cu evacuarea, hăituiți constant și bombardați cu citații, nu mai vedeam nicio ieșire. Să plecăm… Dar unde? Dacă aș fi fost singură, nu mi-ar fi păsat, aș fi plecat fără să stau pe gânduri. N-ar fi fost prima oară când rătăceam pe străzi, fără nimic. Dar erau băieții… Cum să-i supun la un astfel de șoc? Teama c-o să fim dați afară din casă amărâtă în care stăteam, c-o să ne trezim în mijlocul străzii fără nimic, fără să avem unde merge, cu copiii după noi, îmi aducea gustul coclit al fricii în gură și-mi ardea inima. Nopțile erau doar niște ore de frământare. De făcut mătănii și implorat: Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, te rog, te implor, ajută-ne!

Măicuțele mănăstirii unde munceam, încercau să mă liniștească. Dar singura certitudine de care aveam atunci nevoie, era un acoperiș deasupra capului.

Privesc în urmă. Privesc spre cer. Și șoptesc: Mulțumesc, Doamne!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/08/2024