Baiul cu statul în liniște și făcutul a ceea ce-ți place este că te-nveți așa. Devii tot mai selectiv. Mai asocial. Nu mai tolerezi intervenții nepotrivite în viața ta, în ritmul tău. Nu mai simți nevoia de-a te adapta, integra, potrivi. Ți-e bine ție, cu tine. Și cu cei ca tine. Cu tribul tău. Cu cei care n-au nevoie de explicații, justificări, care știu cum și de ce. Cărora nu trebuie să le spui ce simți, pentru că la fel simt și ei. Aceleași trăiri le au și ei. Fără complicații inutile, fără exagerări, fără zgomot și agitație. Simplu. Și fain. Ne strofocăm să fim zen, ne agităm să fim echilibrați, facem tam-tam cu pacea noastră interioară, dar nu vedem ridicolul, contradicția dintre ceea ce spunem, ceea ce facem și ceea ce suntem. Uităm exact ce este mai important, nici copiii nu învață din vorbele noastre, ci din faptele noastre, din exemplul pe care-l dăm. Nu te poți autoproclama guru, înțelept, mare învățat când nu ești în stare să stai în liniște și să taci. Pur și simplu să taci. Să nu vorbești. Să nu simți nevoia acută de-a acoperi liniștea cu ceva. S-o savurezi. Am fost o gureșă, o vorbăreață, o căutătoare de senzațional, de trăiri intense și deosebite. Mai am și-acum porniri de acest fel. Dar am descoperit și frumusețea simplității, a liniștii, a tăcerii. Baiul e că devii dependent. Tacit…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
06/01/2022