Unda de șoc

Unda de șoc abia de ieri am început s-o resimt. Amețeli, durere în tot corpul de parcă cineva m-a bătut, stări de vomă, dureri în spate ce radiază din rinichi, ard parcă, nu mai dor, mi-e frig tot timpul, (io care aveam bufeuri până acum!), îmi vine să plâng continuu, caut filmulețe amuzante doar ca să schimb setarea minții, mă duc la serviciu și mă concentrez pe numărat, pe mișcări mecanice care sa-mi alunge gândurile, ieri, la un moment dat mi-am dat seama că, în timp ce lucram mă legănam ca o rățușcă, știți cum fac copiii când caută alinare, se leagănă singuri, no, cam așa și eu. Inconștient revenim la gesturile de consolare cunoscute, ne agățăm de orice ne aduce un strop de siguranță. Am un déjà-vu, clar, mi-au ieșit la suprafață amintirile mai vechi, traumele de atunci au fost reactivate. Să te simți hăituit, ca un sclav pe urmele căruia mișună dulăii și care aleargă disperat dar n-are unde să se ascundă, sentimentul că n-ai un locșor al tău, cât de mic, unde să te simți în siguranță, e cumplit. Când aud soneria mă ia cu amețeli direct, inima galopează ca un cal de curse, urechile încep să-mi țiuie și mi se face rău. Azi mergem la avocat, aseară am fost la medic, am nevoie iar de somnifere și de calmante, plus de un psiholog, singură nu mai pot face față, e mult prea greu. Mă bate tot mai des gândul să vând casa asta, prea multe probleme au fost aici de la început și până acum, s-au adunat prea multe. O să vedem. Când io am fost exploatată ca un sclav și munceam 16 ore pe zi, 7/7, unde-au fost nenea polițiștii federali? Când am depus plângere pentru încălcarea drepturilor omului la Brussel, știți ce răspuns mi-au dat atunci? Că nu-i suficient de gravă încălcarea ca să pornească o anchetă, că totuși m-au plătit cu 4,5 euro pe oră, mi-au dat mâncare și mi-au oferit adăpost… Într-un fel experiența asta e benefică, aduce multe amintiri la suprafață care trebuie lucrate, vindecate, plus că cine știe, poate măcar așa o să mă îmbogățesc, într-un final, și eu. Că din muncă grea, cinstită, văd că n-am nicio șansă, ba din contră, nici măcar să mă simt în siguranță în casa mea nu mai pot.

Aura.

05 martie 2021

31 de răspunsuri la „Unda de șoc”

  1. Bunul DUMNEZEU, sa te ocroteasca, sa-ti daruiasca sanatate si putere de a trece peste toate, alaturi de cei dragi !
    Zile binecuvantate !!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc din suflet! 🙏❤️🙏

      Apreciat de 1 persoană

      1. Cu mare drag !
        🤗😘

        Apreciat de 1 persoană

  2. Eu zic ca e bine sa te manifesti si sa nu pui capacul pe oala care fierbe. Adica daca-ti vine sa plangi, atunci fa-o, daca vrei sa te balangani pe scaun, atunci fa-o, etc. Important este sa lasi acele dureri sa iasa si sa le constientizezi, chiar daca unele vin din trecut si cu aceasta ocazie au fost reactivate.
    Cu siguranta nu o sa-ti aline durerea sufleteasca dar o sa-ti spun ca nicaieri in lumea asta casa cuiva nu ofera protectie impotriva abuzurilor statului, deci daca te vei muta in alta casa … tot in Belgia o sa stai si o sa fie acelasi lucru.

    Acum vreo 2 zile s-a intamplat ceva oarecum similar in Ro, unde mascatii au intrat peste o familie in casa, .
    …. s-a dovedit ca au gresit adresa😁, deci….fara comentarii.

    Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi dar Aura, mergi si priveste inainte … (pe cat posibil)

    Apreciat de 3 persoane

    1. Mulțumesc mult, Cristi! Of, zici că au înnebunit toți, abuzuri, greșeli, folosirea puterii fără rost… Da, așa e, privesc înainte, e mai bine și vreau să rezolv ce e de rezolvat, clar! 💙

      Apreciat de 1 persoană

  3. Ești puternică Aura, cu siguranță vei trece peste tot A!
    Doamne ajută 🙏🤗❤️

    Apreciat de 3 persoane

    1. Mulțumesc mult, Ileana! Doamne ajută! 🙏💙

      Apreciază

  4. Bună dimineața, Aura!
    Fiecare trecem prin astfel de stări, nu ești singura, dar trebuie să treci peste ele și să te înconjori de oameni și lucruri care prin ceea ce-ți transmit te pot echilibra! Îți doresc tot binele care te poate scoate din această stare! Ești puternică, cu siguranță vei putea trece peste! O zi de vineri însorită și un sfârșit de săptămână plin cu iubire și frumusețea primăverii care te poate bucura cu frumusețea ei!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult, Aurelia! Uneori tare-aș vrea să nu mai fiu nevoită să fiu puternică, crede-mă! Doamne dă, la fel și ție îți doresc! 🙏💙

      Apreciat de 1 persoană

  5. Cred ca ai cam trezit si dejà-vu-urile mele! Tu esti puternica si reusesti sa vorbesti despre lucrurile astea, eu in schimb le inchid adanc in mine si le scot poate dupa ani. Despre unele n-am reusit sa vorbesc nici dupa 20 de ani! Iti inteleg fiecare cuvintel, si cat as mai vrea sa nu fe asa! Te imbratisez, Aura draga! Ca mai mult decat atat, din pacate nu prea pot sa fac!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îmi pare tare rău… 😥 Te pup și te îmbrățișez!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Sa nu-ti para, ca nu-i vina ta! Te imbratisez si eu!

        Apreciat de 1 persoană

  6. Of, Aura dragă! Sunt alături de tine şi îţi doresc să îţi regăseşti liniştea. Să ai puterea de a scoate la suprafaţă răni şi dureri din trecut, să le poţi privi direct în faţă, ca apoi să le accepţi şi să le vindeci. Nu eşti singură pe drumul ăsta, îi ai pe băieţii tăi, pe toţi trei, vei reuşi asta, eşti puternică!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult, Potecuță, o primesc cu drag! ❤️🙏

      Apreciază

  7. Eu zic sa te linistesti Aura, ai dreptate in tot ce ai scris dar iti sugerez sa o consideri doar o intamplare care a trecut si pace fara sa mai analizezi ca oricum de cap nu ii dai. Nereguli sunt oriunde in lume. Voi ati facut multe sacrifici sa realizati ce ati realizat si nu are rost sa te pripesti. O imbratisare de la mine si o primarava frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa e, Adriana. După ce-mi trec nervii și gândesc mai calm, îmi dau seama de asta. Mulțumesc mult! 💙

      Apreciază

  8. Pune întâmplarea în categoria „fără importanță”, așa cum și e de fapt. Alte lucruri sunt importante si știi și tu asta. Te va supăra mai puțin. Plus o vacantă: schimbi locul, oamenii și renunți puțin la rutină. Hai, că poți!

    Apreciat de 2 persoane

    1. PS. Suntem foarte buni la sfaturi, dar doar tu poți pune capăt stării ăsteia neplăcute. Anxietatea e starea generală a umanității.

      Apreciat de 2 persoane

      1. De data asta chiar mi-au făcut tare bine sfaturile voastre, mulțumesc mult! 💙

        Apreciat de 1 persoană

  9. Sănătate Aura! Trebuie sa fii puternica, cum ești de altfel. Rupe ritmul, fa ceva ieșit din comun, ce-ți dorești demult. Țin pumnii! 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

  10. Psihologul cred că-ţi va fi de ajutor, dar tot ce ţi s-a întâmplat este de neconceput.
    Multă sănătate!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos, Constanța! 🙏❤️

      Apreciat de 1 persoană

  11. Nu te lăsa, scoate toate hârtiile alea vechi pe care sunt convins că le-ai păstrat.

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😁❤️ Mulțumesc, văd că mă cunoști! 😁

      Apreciat de 1 persoană

      1. Ai impresia că eu îs altfel?

        Apreciat de 1 persoană

  12. Din pacate, cred ca acesta este doar începutul. Abuzuri vom vedea din ce în ce mai des si cam peste tot pentru ca le acceptam fara sa scoatem un sunet. Înrămează-te cu tărie, cum deduc ca ai mai făcut, si mergi mai departe!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos! 🙏💝

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.