Unda de șoc abia de ieri am început s-o resimt. Amețeli, durere în tot corpul de parcă cineva m-a bătut, stări de vomă, dureri în spate ce radiază din rinichi, ard parcă, nu mai dor, mi-e frig tot timpul, (io care aveam bufeuri până acum!), îmi vine să plâng continuu, caut filmulețe amuzante doar ca să schimb setarea minții, mă duc la serviciu și mă concentrez pe numărat, pe mișcări mecanice care sa-mi alunge gândurile, ieri, la un moment dat mi-am dat seama că, în timp ce lucram mă legănam ca o rățușcă, știți cum fac copiii când caută alinare, se leagănă singuri, no, cam așa și eu. Inconștient revenim la gesturile de consolare cunoscute, ne agățăm de orice ne aduce un strop de siguranță. Am un déjà-vu, clar, mi-au ieșit la suprafață amintirile mai vechi, traumele de atunci au fost reactivate. Să te simți hăituit, ca un sclav pe urmele căruia mișună dulăii și care aleargă disperat dar n-are unde să se ascundă, sentimentul că n-ai un locșor al tău, cât de mic, unde să te simți în siguranță, e cumplit. Când aud soneria mă ia cu amețeli direct, inima galopează ca un cal de curse, urechile încep să-mi țiuie și mi se face rău. Azi mergem la avocat, aseară am fost la medic, am nevoie iar de somnifere și de calmante, plus de un psiholog, singură nu mai pot face față, e mult prea greu. Mă bate tot mai des gândul să vând casa asta, prea multe probleme au fost aici de la început și până acum, s-au adunat prea multe. O să vedem. Când io am fost exploatată ca un sclav și munceam 16 ore pe zi, 7/7, unde-au fost nenea polițiștii federali? Când am depus plângere pentru încălcarea drepturilor omului la Brussel, știți ce răspuns mi-au dat atunci? Că nu-i suficient de gravă încălcarea ca să pornească o anchetă, că totuși m-au plătit cu 4,5 euro pe oră, mi-au dat mâncare și mi-au oferit adăpost… Într-un fel experiența asta e benefică, aduce multe amintiri la suprafață care trebuie lucrate, vindecate, plus că cine știe, poate măcar așa o să mă îmbogățesc, într-un final, și eu. Că din muncă grea, cinstită, văd că n-am nicio șansă, ba din contră, nici măcar să mă simt în siguranță în casa mea nu mai pot.
Aura.
05 martie 2021
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu