Mâinile obișnuite mai mult să scrie, să trebăluiască prin casă, să facă muncă ușoară și fără bătături în palme, acum sunt tăiate, zgâriate, roșii și umflate. Umerii ard, spatele doare, picioarele tremură, ochii sunt împăienjeniți. De când au fost suficient de puternice, mâinile astea au cărat găleți cu apă, au tăiat lemne, au ștricălit, au cusut, au bucătărit, au șters, au frământat, au stors, spălat, zugrăvit, călcat, vopsit. Au făcut și au muncit de toate. Au și mângâiat, masat, au alinat durere, au și aplaudat. De-o săptămână mâinile astea au cărat, împachetat, ridicat, numărat, manevrat. Acum, tăiate, zgâriate, roșii și umflate, tastează. Butonează. Transmit. Neobosit. Mâinile spun multe despre oameni. La fel ca ochii, spun povești nespuse, oglindesc dureri. Uneori o viață întreagă se adună în căușul lor.
Mi-am dorit dintotdeauna mâini frumoase, cu degete lungi, subțiri, cum am văzut io într-o carte veche, veche, cu sfaturi pentru femei. Acolo, într-o fotografie alb-negru erau prezentate cele mai frumoase mâini din lume – ale lui Marlene Dietrich, pe atunci – și câteva sfaturi din partea ei cum să-ți păstrezi mâinile catifelate, albe, moi. Bineînțeles, n-am avut. Mâinile muncite arareori sunt și frumoase, delicate, n-ai cum să le păstrezi intacte.
Fiecărei zgârieturi, rid sau tăietură însă-i mulțumesc. Și-s mulțumită, satisfăcută că mâinile astea încă mai pot munci. Din greu.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
26/02/2021