Nici măcar nu trebuie să înțelegi unele lucruri, doar să le simți, și-i suficient. Aseară, ca în multe alte seri, Adi a adormit, uitându-se la un serial. Înainte mă enerva și-l bodogăneam, că iar se uită la televizor cu ochii închiși și că nu poate să doarmă fără ochelari? Trăgeam de el să vină sus, în pat. Venea pufnind și bombănind, de câteva ori l-am lăsat în pace, să doarmă pe canapea și tot el s-a supărat, că de ce l-am lăsat? Îi spun de când ne cunoaștem să nu mai împrăștie hainele peste tot, să nu facă firimituri, să facă ce și când îl rog, acum o să mă certe că de ce am scris toate astea, că doar el e perfect! Nu-i vorba de enumerat defecte sau chestii ce mă enervează (v-am zis că nu suntem perfecți) ci de sentimentul pe care-l am când mă uit la el, când adoarme, ca aseară: cu gura întredeschisă, c-o mână căzută lângă canapea, sforăind încetișor, cu bluza ușor ridicată, nu-i vreun Făt-frumos din lacrimă, da’ io nu mai pot de dragul lui. Când doarme așa, îmi place să-l adulmec, să mă joc cu degetele lui, să mă uit cum se încruntă când mă apropii la câțiva cm de fața lui, să-l mângâi și să-l pup, încet, să-i văd părul de pe braț cum se ridică, cum zâmbește prin somn, oftează și-apoi se-ntoarce cu curu’ la televizor și doarme mai departe, până trag de el să mergem sus, în dormitor. Nu-i spun când e treaz atâtea lucruri câte-i șoptesc, când doarme. Nu-l privesc când e treaz ca atunci când e mai adormit și moleșit, în rest îl bodogănesc și-l bombănesc. Nu mai suntem de mult vreun Făt-Frumos și-o Ileană Cosânzeană, am mai albit, unii au mai chelit
, ne-am îngrășat, ne-am mai zbârcit, nu ne mai mozolim prin parcuri, nici nu ne mai pipăim pe sub mese (la fel de des
), perfecți n-am fost niciodată, nici relația noastră n-a fost fără cusur, dar când mă uit la el cum doarme, cu gura întredeschisă, sforăind încetișor, nu mai pot de dragul lui. Unele lucruri nu-s de înțeles, doar de simțit. Și-i suficient.
Cu drag și cu iubire,
29 decembrie 2020
Dar se simte iubirea, respectul, înțelegerea din cuvintele tale….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta mă bucură, mulțumesc Gia! 🙏🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană