Sunt într-o relație abuzivă. Nu știu cum și dacă o să scap vreodată din ea, dar știu că nici nu vreau. Nu pot. Îl iubesc prea mult, prea tare. Deși mă zgârie, mă mușcă, îmi lasă urme pe față, pe mâini, pe picioare, deși mă urmărește peste tot și mă trage de păr, deși îmi ocupă 99% din timp, n-o să-l pot părăsi vreodată, el e dependent de mine iar eu sunt înnebunită după el. Știu, nu e o relație potrivită, îmi neglijez soțul din cauza lui, și băieții, și cariera, totul a trecut pe planul doi, el și numai el, nevoile lui sunt pe primul plan. Vrea la baie în miez de noapte? Mă trezesc să-l duc. Îi e sete? Mă ridic din pat să-i dau să bea. Nu-i convine ceva pe stradă? Ce contează că noi dormim, el face scandal. Mă culc, mă trezesc, mănânc, scriu, citesc, ies afară când vrea el, nu eu. Dacă refuz, mă abuzează fără milă, mă sufocă, îmi suflă în nas, mă mușcă de pleoape, de buze, de nas și urechi… Mă fixează cu privirea lui de uliu, ca nu care cumva să plec undeva fără el. Dacă îndrăznesc totuși să plec, când mă întorc mă pedepsește, se răzbună, se supără și plânge, apasă pe butoanele mele sensibile și mă face să regret amarnic, să am mustrări de conștiință că l-am abandonat, să mă simt ca ultimul om. Iar pe lângă abuzator, manipulator, narcisist, mai e și hoț, fură cu nerușinare tot ce prinde, orice, prosoapele de bucătărie, hainele din coșul cu rufe murdare, papuci, agrafe de păr, hârtii, papuci, șosete…

Da, sunt într-o relație abuzivă. Fără scăpare, fără ieșire, fără sfârșit. Nu, nu-l pot părăsi, îl iubesc prea mult. Prea tare. Are nevoie de mine iar eu am nevoie de el…

Hoțul ăsta nerușinat, ce are doar 5 luni, 5 kile jumate și doi ochi ca două mărgele, atât de expresivi, mi-a furat ce-i mai important: inima. Pe veci.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

13/12/2020