Nori negri, frig și vânt. Ăsta-i peisajul care m-a întâmpinat azi, de dimineață, după ce toată noaptea vântul a urlat. Și-așa a ținut-o toată ziulica. O vreme care nu te îmbie defel afară, dar a fost musai să merg la poștă, să trimit câteva cărți. 😁 Preferam un frig mai aspru și să ningă, iar cenușiul să fie înlocuit de alb. Nu-s mare fan al iernii și-al zăpezii dar acum, că suntem în decembrie, parcă-parcă n-aș zice nu. Oricum ar fi mai bine decât ploaia asta bolnăvicioasă, decât umezeala enervantă, decât noroiul și cerul parcă murdar. Vreau să mă pregătesc de sărbători, să-ncep decorarea casei, poate așa reușesc să mă înveselesc și pe mine, și atmosfera asta plumburie, bacoviană. Ar merge-acum parcă mai bine un Coșbuc, o iarnă pe uliță, un aer mai geros dar mai uscat și mai curat, un scrâșnet de zăpadă sub tălpi și-un cer de sticlă, înstelat. Și-ar merge câteva colinde, un vin fiert și câțiva colăcei. Mmm…
Și n-ar strica nici mai multă omenie, dărnicie, bunătate, tihnă și așezare, în locul alergăturilor, presiunilor, nerăbdării și-a agitației fără rost. Da, cred că mă apuc curând de decorat, de pus luminițe, de înveselit. Cadouri deja am făcut, nu divulg încă nimic, să nu stric surpriza. Și-o să mai fac, că doar e luna decembrie, nu? Cui, când și unde, nu se știe. Mai vedem ce-mi șoptesc zânele bune și spiridușii. 😊😉❤️
Oricum, dacă nu știți ce să puneți sub brad, am o sugestie, în poza de mai jos (și nu mă refer la cățel 😜).
Cărțile „Trăirile Aurei”, numa’ bune de făcut cadou, le găsiți pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
Cu drag și cu iubire,
Aura.
04/12/2020



Ochișorii ăia rotunzi au o expresie incredibilă, îmi închipui turele lui printre cărți și pe sub brad…! ❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Issa, halește acele de brad!!! 😳 E… argint viu. 🤩🤩🤩
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀😀😀😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine că n-a deprins încă gustul cărților! De-ar ști el cât sunt de bune!… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😁 Nu pot pune poză, să-ți arăt că au fost printre primele lui „degustări”, dar l-am dezvățat repede. 😉😊
ApreciazăApreciază
Trebuie să-i arătați sala de vot (cânelui).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😁😁😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E tare drăgălaș ! 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Ileana! 🙏🤩
ApreciazăApreciază
Pune sub brad câteva 🤗 şi pe crenguţe 🌟🌟🌟🌟🌟de la mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Aurora! Pun cu drag și trimit, tot cu drag, înapoi! 🤗🌟🌟🌟
ApreciazăApreciat de 1 persoană