Într-o zi atât de specială – conjuncția lui Jupiter cu Pluto, ultima pe anul ăsta – n-am putut sta în casă. A fost musai să mă duc acolo unde mă simt atât de bine, atât de împăcată și-atât de-n largul meu. Unde simt cel mai bine că-s parte din lumea asta mare, că-s conectată cu întregul și că am rostul meu. Culmea este că-n izolarea impusă de autorități, am simțit cea mai puternică legătură, conexiune cu ceilalți. Am ieșit cel mai mult anul ăsta, cu bicicleta pe coclauri, singură, iar acolo, în pustietate, unde nu-i nici țipenie de om, am simțit cel mai tare că-s una cu întregul, că-s o rotiță importantă din mecanismul ăsta, pe care-l numim Univers.
În tot răul e și-un bine, zice-se, și nu degeaba. În singurătate și solitudine cei mai mulți ne-am dat seama că suntem conectați. Ne-am regăsit, ne-am recunoscut unii pe alții, ne-am strâns laolaltă și-am format comunități virtuale, puternice, cu-aceleași interese și preocupări. Formăm familii de suflet, uniți de-același crez: să devenim mai buni. Mai aproape de natură,, mai conștienți, mai responsabili, mai simpli și mai adevărați.
Ultima conjucție dintre Jupiter și Pluto este o zi specială. Dar toate sunt, toate pot fi, dacă vrem.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
12/11/2020