E o dimineață cețoasă, lăptoasă, cu-n soare anemic, timid, ce abia răzbate prin perdeaua groasă de nori. Nu-i o vreme care să te îmbie afară, e o senzație apăsătoare, lumea-i parcă sub o cupolă în care s-a împrăștiat ceva, un gaz, o substanță care te amorțește, simți totul ca prin vată, estompat, întârziat. Parcă ți-e teamă să ieși, să pășești în ceața asta misterioasă, să o respiri, te înăbușă, te copleșește, te face să te sufoci. O simți cum ți se strecoară-n plămâni, insidios. E rece și are un gust înțepător, ușor dulceag. Tușești. Respiri sacadat. Inima ți-o ia razna. Nu ai destul oxigen. Vrei aer curat, limpede, clar, vrei soare puternic și cer albastru, câmp verde, cu flori. Dar ești pe un trotuar urât, umed, pătat de frunze, cu urme de bocanci plini de noroi. Oare de ce nu-și curăță oamenii trotuarul din fața casei? De ce fac curat doar în casă iar trotuarul îl lasă murdar? Ajungi sub un castan. E plin de frunze și castane căzute dar și de învelișul lor tare, țepos. Țepoasă și morocănoasă te simți și tu, azi. O fi de la vreme? De la cele trei ceasuri rele de marți? De la numărul 13? De la aerul lăptos, de nerespirat? Sau o fi de la astenia de toamnă? Indiferent de la ce e, azi nu-i tocmai o zi potrivită să ieși. Dar n-ai încotro.
Soarele s-a ascuns de tot după nori, speriat și el de dispoziția proastă a ta. Și-i doar dimineață, până deseară oare cum o să fii? N-ai chef de nimic. Și mai ales de nimeni. Te-ai ascunde-ntr-o scorbură. Să vegetezi. Sau și mai bine, să hibernezi. Să te trezești doar la primăvară, să treci peste toată perioada asta de frig, de întuneric, de dezamăgiri. Da, de fapt ăsta-i baiul, ești dezamăgit. Epuizat. Obosit, irascibil, nervos. Și, mai ales, plin de dor. Peste toate poți trece, multe poți îndura, dar dorului nu-i mai poți face față. De asta totul e gri și urât. De asta lumea-i toată sub o cupolă, în care s-a răspândit un gaz otrăvitor, care te copleșește, te face să te sufoci. Vrei, dar nu poți. Dorești, dar nu ai. Ceri, dar nu primești. Și-i greu. Uneori. În zile ca asta de azi.
Cu drag și cu iubire,
13 octombrie 2020
Aura B. Lupu 
Of, Aura dragă…
E greu tare dorul ăsta.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa e, Potecuță, e tare, tare greu, ieri am vorbit cu mama și a fost cumplit, bieții nu mai ies din curte, au apărut îmbolnăviri acolo, în sat… Pe când speram să fie mai bine, e parcă tot mai rău. 😥 Ziceam că măcar acum, în toamnă, o să putem veni în țară, sau de sărbători, dar după cum decurg lucrurile, nu știu zău…
ApreciazăApreciază
Of! Sănătate multă să aibă! Da, din păcate, peste tot creşte numărul de la o zi la alta. Nu ştiu dacă se va putea circula anul ăsta…
E riscant pentru că se iau decizii la minut şi vă treziţi că trebuie să staţi în carantină pe te miri unde şi asta numai concediu nu e.
Să fie bine ai tăi, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim din suflet, Potecuță!
La fel și ție, și familiei tale, vă doresc! 🌹❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană