Oamenii care muncesc cu drag și sunt în stare să facă bani din orice, și din piatră seacă dacă pot, care au idei bune și scot profit din asta, cinstit, prin munca și prin mintea lor, sunt în top cinci ai preferaților mei. Mor de dragul lor, dacă mai sunt și tineri și au și copii. Care pe lângă un loc de muncă, fac și altceva, se descurcă, învață, pun în practică. Se dezvoltă, cresc, sporesc. Chiar și pe alte meleaguri, oamenii ăștia nu dau chix. Au o îndârjire, o putere, o încrâncenare să reușească, încât nu poți decât să îi admiri și să exclami ca belgienii: „Chapeau!”. Oameni simpli, dar deștepți, care știu ce vor de la viață, care nu așteaptă para mălăiață, care-și suflecă mânecile și se pun pe treabă. Bravo lor! Pe oamenii ăștia n-o să-i vezi cu mâna întinsă pe la ajutor social, n-o să-i vezi așteptând să le intre doar banii de la șomaj, n-o să fie niciodată profitori, de alți oameni sau de sistem; ei n-o să accepte niciun cent câștigat pe nedrept. Ei fac avere pe munca și pe „zoala” lor. N-o să te păcălească niciodată, n-o să accepte un merit dacă nu-i al lor și n-o să încerce vreodată să te fraierească. Știți de ce? Pentru că n-ar mai putea dormi liniștiți cu capul pe perna lor. Chiar dacă averea lor nu va fi la fel de mare ca a celor care-s necinstiți, fiecare bănuț e muncit și-i spornic, ca aluatul pus la dospit. Iar averea lor cea mai mare știți care e? Cinstea și onoarea lor, puterea lor de muncă, îndârjirea și determinarea lor. De fapt acum îmi dau seama că oamenii ăștia-s în topul meu trei. Da, merită cu prisosință să stea pe podium. Chapeau!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
04/10/2020
Și eu lucrez din 98 și aveam posibilitatea să stau în șomaj, dar n-am vrut, deși aveam și probleme de sănătate, dar nu mi-a plăcut să stau degeaba. Culmea că dacă mă compar cu alții care s-au ocupat toată viața de găinării, sunt mai „mai” decât mine, dar nu-mi pare rău de nimic..
Merci, Aura de această „odă” adusă oamenilor cinstiți și respectului pentru munca cinstită..
O săptămână frumoasă îți doresc !!!
ApreciazăApreciat de 5 persoane
Mulțumesc și eu, Ștef, pentru vizită și comentariu, la fel îți doresc!
ApreciazăApreciază
Jos palaria pentru toti cei care lupta pentru pasiunile lor! Total de acord cu asta. Insa trebuie sa intelegem ca pensia sau somajul nu sunt pomeni, sunt drepturile cuiva care a muncit pentru ele. Din pacate, uneori ajungi in situatia de a fi somer, mai ales in patria noastra si trebuie sa te descurci cumva, fiindca e clar ca acel ajutor de somaj este o solutie temporara si din care nu se poate trai decent. Nu, sa fii la un moment dat somer nu este o rusine, e rusine sa stai pe ajutoare sociale atunci cand ti se ofera alte posibilitati si oportunitati, e rusine sa te imbogatesti pe spinarea altora si asa mai departe.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, sunt de acord cu tine Ana, ajutorul de șomaj e dreptul tău când ai muncit o viață întreagă și te trezești dat afară la 50 de ani, dar mucoșii care abia ies de pe băncile școlii și iau cu asalt birourile să-și depună cererile de șomaj, nu prea intră în topul meu. De lucru este suficient, să vrei doar să muncești, mai ales când ești tânăr și-n putere, nu te milogești pentru niște bani pe care-i dai apoi pe țigări. De pensie nici nu încape vorba, clar este dreptul tău după o viață întreagă de muncă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce bine ar fi sa fie de lucru asa cum spui… din pacate, in majoritatea oraselor de provincie romanesti, acest lucru nu este valabil. Oameni cu experienta si talent se lupta cu dintii si ghearele pentru un post amarat, de aceea multi pleaca in strainatate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Regret asta. Nici eu n-am plecat de prea bine, acum 18 ani, dar știu că anul trecut cumnatul meu, deși plătea bine, nu găsea muncitori pentru câmpul de lavandă. Birtul însă era plin…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stiu, am si eu cunostinte care nu isi gaseau oameni pentru vie, desi ii plateau decent si le dadeau si mancare. Multi s-au invatat, din pacate, sa trandaveasca si sa duca o viata fara niciun scop.
ApreciazăApreciat de 1 persoană