De când îl am pe puță ăsta mic, am râs cât n-am râs într-un an! Nu este zi să nu „lucre” câte ceva! Nu este ceas să nu facă vreo năzbâtie! De ieri se cațără ca ninja pe fotolii, numa-l văd că-i lângă mine! Face ture pe hol, îi auzi piciorușele cum tropăie de zor, alergând după minge. Mârâie, latră, mușcă, de zici că vai ce fiară, ce fioros e dumnealui! Și dacă-l cert, îmi aruncă o privire din aia, de „puppy eyes”, de-ți topește inima, nu alta! Ba mai și scâncește, să fie efectul pe deplin. Am zis că-i schimbăm numele în Duracell, nu-i stai înainte când îi plin de energie, parcă-i activezi bateriile, l-ai pus pe „on”. Sfârlează, titirez, ce mai! Când doarme umblu-n vârful picioarelor, ca nu cumva să îl trezesc, da’ tot mă simte și numai ce-l aud scâncind. A învățat deja să urce scările, afară iese fără frică, tot ce prinde bagă-n gură, ronțăie orice! Începe să înțeleagă foarte bine ce nu-i voie, reacționează prompt la „Nu!”, dar chiar dacă se oprește din ce prostie face, își aruncă capul pe spate, în semn de protest.
Nu este zi să nu mă facă să râd în hohote, cu giumbușlucurile lui. Iar când îmi aruncă privirea aia, „puppy eyes”, n-am ce face, musai să mă topesc de dragu’ lui!

Cu drag și cu iubire,
Aura și Max.
30/09/2020