Am citit-o în două zile, nu m-am putut despărți de ea, numa’ când o fost musai, ca de voie bună. Cu siguranță o s-o recitesc, de multe ori. Sunt cărți ce ți se lipesc de suflet și simți că fac parte din el. Am recunoscut vorbele, straiele, portu’, graiul, expresiile le-am auzit, le-am folosit, le-am scris și eu, de când mă știu. Sava e Cuzdrioara mea, Ana-i Măriuța, buna mea, cu ochii ca două stele. (Re)cunosc personajele toate, le-am întâlnit pe uliță, privirile, grijaniile, no-urile îmi răsună-n urechi, pomițele dulci și bune mi-au mânjit gura, biserica albă, fără cruce, o văd aievea, în aia românească duduie vitraliile de Paști, când din atâtea piepturi se înalță Învierea lui Cristos; gredinuța din fața casei îmi umple odaia cu parfumul de mălin și lăcrimioare, casa de dinainte încă mă așteaptă, mirosind a nintă și-a gutui, a busuioc și-a mușețel pus la uscat. Credențu’ magic, pictat de buna, cu flori albastre, ca ochii ei, ascunde mentosane și eugenii și blidele de porțelan. Poveștile cu bozgorii, cu nemții și cu rușii, tăte le-am auzit povestite de moși și babe, de lelea Flore și de badea Niculae. Colbul, ploile, sărăcia, amaru’ și năcazu’ tăte le știu, trăite din moși-strămoși.
“Ana” nu-i doar o carte, e istorie, e-n ADN-ul Ardealului. N-o citești, o simți, o (re)trăiești. Îți curge prin vene toată durerea, toate încercările, tăt năcazu’ și amaru’. Doamne, și cât ai vrea să poți intra în paginile ei, să le spui, să-i oprești, să-i ajuți! Dar nu poți.
Poți doar să o citești, s-o recitești, să feliciți din suflet autoarea, Em Sava, și s-o recomanzi. Cu mare drag.
Aura B. Lupu
20/08/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Aura B. Lupu Anulează răspunsul