Nu pot spune c-aș fi specialistă-n relații sau măritișuri, da’ un lucru știu sigur: oricât de mult v-ați iubi și-oricât de bine v-ați înțelege – și potrivi –, certuri și discuții există în orice relație, în orice cuplu. Și-un alt lucru pe care-l știu și mai sigur este că-mi displac profund. Orice ceartă simt că mă îndepărtează, mă răcește mai ceva ca freonul, iar de acrit, castraveții murați a lu’ mama sunt nimic pe lângă moaca mea de dup-o sfadă.
Vorbe spuse la mânie. Cuvinte aruncate-n vânt. Reproșuri. Acuzații. Și cam tot ce ne stă pe mațe, defulăm. Dăm drumul. E ca o „detoxifiere”. Și-i bine. E ok. E chiar recomandat. Din când în când. Totuși e de-avut un piculeț de grijă. Vorbele spuse la mânie vin din străfunduri. Și, chiar dacă după aia-ți ceri iertare, cuvintele rămân.
„Sac de oase” mi-a rămas imprimat pe creier. Pe veci. Și intonația cu care le rostea (vorbesc acuma despre ex, actualul n-are cum să mă „alinte”-n felul ăsta, știți articolul „Sirena”: https://aurablupu.com/2018/04/15/sirena/

„de la 46 kg la 64”, deci oasele s-au acoperit între timp – și ani – bine de tot).
După o ceartă e faină împăcarea, însă depinde și de ce anume defulați. Că dacă-i vorba de ciorapi și rufe aruncate, sau nedus gunoiul și alte nimicuri, e ok. Dar când se-ajunge la reproșuri de-alea grele, ce lasă urme și rănesc profund, atunci e bai. Împăcarea care (poate) vine, nu face decât să prelungească agonia. Unei relații pe butuci.
Când vorbele spuse într-o ceartă țintesc precis, ca să rănești, apare automat și întrebarea: dacă iubești, cum să rănești?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

Septembrie 10, 2018

Fragment din „Trăirile Aurei 2”, pe care o găsiți pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00