Aseară am mâncat la restaurant. Toți patru. Împreună. Pentru prima dată în 10 ani. Știu. Pare banal. Ce mare scofală? Pentru alții asta e rutină.

Am fi putut s-o facem și noi mai devreme dar… întotdeauna a apărut un „dar”. Mă bucur însă nespus că de data asta n-am mai băgat în seamă acel „dar”.

Pentru mine cina de aseară a fost mai mult decât o simplă cină. A fost un triumf. O răzbunare. Pentru toți anii de limitări, de renunțări și de înfometare, când renunțam la prăjitura adusă de Carla sâmbăta, deoarece costa 1 euro, iar în 3 luni asta însemna vreo 12 euro. Pe care-i puneam deoparte, ca să „strâng” cât mai mulți pentru când mă întorceam acasă, la copii.

Bine, baba mea, al cărei frigider era gol mai tot timpul și comanda mâncarea pentru o persoană și-apoi o împărțea la amândouă, ar fi putut să-mi plătească afurisita aia de prăjitură. Pentru ea 1 euro era nimic. Pentru mine era totul…

Dar aseară am fost răzbunată. Flotările pe care le făceam ca să uit de foame, mărul pe care mi l-a adus menajera babei în ziua de Paști și-a fost ” festinul ” meu de-atunci, batoanele Mars și Snickers strecurate pe ascuns în ghiozdanul meu (împreuna cu scrisorile de la iubitul meu ) de către o binevoitoare care bănuia „prizonieratul” meu de atunci, aseară au fost răzbunate!

1 euro…

Care câteodată face diferența.

Între a fi om.

Sau nu…

Alegeți să fiți oameni. Întotdeauna.

Nu știți ce „foame” potoliți. Ce inimă alinați. Ce suflet oblojiți.

With love,

Aura B. Lupu

❤

Fragment din cartea „Trăirile Aurei” apărută în 18 mai 2018.

Cartea poate fi comandata de pe Amazon

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00