O tristețe copleșitoare mă însoțește de-o săptămână (aproape) permanent. Pendulez. Incertitudinile mă bântuie. Emoțiile fac ravagii. Simt cum energia mi se scurge printre degete. O pierd, zi cu zi. Impresia că totul e în zadar primează. Că orice-am face, orice-am decide, orice-am alege, tot acolo ajungem. Sunt prea ușor influențabilă, recunosc. Empatizez prea repede, prea tare. Și asta-mi face rău. Ar fi mai bine să-mi pot ascunde emoțiile, vulnerabilitățile, să pot trece peste toate, fără să mă implic. Fără să-mi pese prea mult, prea tare. Dar, din păcate, nu pot.
Afișez un zâmbet strâmb. Așa cum simt că-i acum și lumea. Strâmbă, distorsionată. Oare o să mai pot zâmbi larg?
06/05/2025
Vei mai zâmbi, când te plimbi prin natură, care are atâta frumusețe, vei zâmbi când vei vedea un copil râzând și făcând ghidușii, vei zâmbi familiei tale pe care o iubești, ai atâtea motive de-a zâmbi.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, ai dreptate. Deocamdată însă problemele toate, inclusiv cele din familie, m-au copleșit. Îți mulțumesc, Aurelia.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E OK sa simti toate acestea, Aura. Procesam lucrurile din jurul si inauntrul nostru. Nimeni nu va intelege intensitatea noastra, poate nici noi vreodata. Numai Bunul Dumnezeu.
Te imbratisez. 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Katherine! Te îmbrățișez și eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Curaj! Toate vin și pleacă, nimic nu e veșnic. Tristețile pleacă și ele dacă nu le lăsăm să ne domine. Uita-te în jur. Cu siguranță ai multe motive de bucurie. Sunt cele care conteaza.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru încurajare, Magda! Apreciez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană