Am împlinit 52 de ani și sunt mai fericită și mai plină de viață decât la 25. Da, am riduri, da, am celulită, da, sunt plină de de vânătăi, dar măcar acum nu-s de la bătăi, ci de la luat trânte cu bicicleta. Da, am o mulțime de cicatrici de la operații, dar sufletul acum mi-e curat, liniștit. La 25 de ani eram o umbră, iar sufletul mi-era mâlos, pustiu. Aveam doi copii și trăiam doar pentru ei. Acum am doi feciori care-și trăiesc viețile așa cum vor, iar eu mă simt împlinită, dar nu datorită lor. Atunci eram slabă, purtăm fuste lungi, până-n pământ, care mă alungeau și mai mult. Ochii mi-erau stinși, să zâmbesc nu mai știam. Acum râd din nimic cu gura până la urechi, zâmbesc des, cu toți dinții! (așa-i Mihaela?😁), port pantaloni scurți, bluze decoltate, sunt mândră de feminitatea mea, pe care la 25 încercam din răsputeri s-o ascund. Atunci mă furișam, să trec cât mai neobservată, vorbeam șoptit. Acum strig, vociferez, pășesc cu spatele drept, ochii-mi strălucesc. Am doi feciori și patru cărți publicate, un soț care (zic io😜) mă iubește, prieteni credincioși. Și, cireașa de pe tort, un câine năzdravan.
Am împlinit 52 de ani. Și sunt mai fericită ca niciodată. Simt că viața mea abia începe. Și nu e asta extraordinar?
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
19/07/2023





Eu și atât: La mulți ani, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din suflet, Adrian!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoși, buni și implinitori sa-ti fie și următorii ani! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să dea Dumnezeu, mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani!💐💖🥂🍾
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Aurelia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este extraordinar! 🌞 Ești atât de luminoasă, adică nu numai frumoasă! 🤗😘
La mulți ani cu multe, multe bucurii, Aura! 🩷
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Cri! Doamne dă numai bine la toți!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și cânele?🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E cireașa de pe tort. Sub masă! 😁😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu pozele astea sexi, l-ați eclipsat.😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
☺️☺️ Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți și extraordinari ani și aici!
Ce bine că nu sunt singura care gândesc, trăiesc, cred astfel!
Big hug!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! O mare îmbrățișare și de la mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani! 🤗😙
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană