Întotdeauna mersul cu autobuzul mă fascinează. Bine, nu mersul în sine, ci oamenii pe care-i văd. Majoritatea sunt cu nasu-n telefoane, eu cu ochii pe fețele lor. Toți poartă masca cum trebuie, nimeni n-o are sub nas, o femeie urcă grăbită și uită de ea, caută apoi precipitată în geantă, scoate abonamentul, validează călătoria și când scanează locurile goale și dă cu ochii de „mascați”, își amintește și-o ridică repede și pe a ei, regulamentar, apoi se așează pe-un scaun gol, paralel cu mine. Un grup de fete gălăgioase urcă dintr-o stație și tot autobuzul răsună de râsetele lor, vorbesc repede și tare în spaniolă, câteva cuvinte mai înțeleg și eu. Când coboară se aude un suspin de ușurare la unison, se face iar liniște. Nu pentru multă vreme, din stația următoare urcă un tânăr care o abordează în engleză pe fata din fața lui, roșcată, cu părul lung, cu niște ochi albaștri de toată frumusețea pe care-i văd când se întoarce și câțiva pistrui adorabili împrăștiați pe nas, cerându-i politicos să-i explice dacă mesajul de pe telefonul lui mai e valabil. Aici poți să trimiți la 4884 un mesaj cu DL și primești biletul pe telefon, care e valabil o oră. Fata e amabilă și-i spune că da, îi explică apoi că prin aplicație reduce prețul cu 50 de cenți. Discuția continuă, e clar că se plac. Cobor în stația mea, după că apăs din timp pe butonul albastru, afară mă-ntâmpină un cer minunat. Zâmbesc. E o zi friguroasă, dar e soare, iar semne sunt peste tot. Pot merge la culcare liniștită, aripi de înger ne veghează, iubirea plutește în aer, lebedele-s pe lac, iar veselia și râsul nu le-am uitat.
Da, categoric îmi plac călătoriile cu autobuzul.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
11/01/2022