Remontat

Părul a fost feștit, buzele-s date cu ruj, ochelarii au dioptriile mai mari și în sfârșit nu mă mai uit ciocuș. Încet, cu pași mici, revin. Îmi revin. O nouă culoare, o altă stare. Ieșitul din casă mi-a prins bine. Un pic m-am remontat. Deși multele vitrine goale, luminile stinse, afișele cu „Te huur– De închiriat”, lumea puțină și atmosfera sumbră, complet diferită de cum era în decembrie anii trecuți, m-au întristat. Se simte. Se vede. Oamenii-s preocupați, abătuți. La biserică am găsit ușa închisă. Și asta m-a dezamăgit. Brăduțul meu însă luminează vesel, lumânările ard, mi-am făcut și-o cafea. Miroase îmbietor. Max e fericit că m-am întors, eu sunt mulțumită că văd ca lumea, cu ochelarii noi. Uneori e nevoie să schimbi. Să faci ceva diferit. Chiar și să alegi o altă nuanță de păr. Mă simt altă Aura, mai liniștită, mai cumpătată, mai calmă. Așa cum îmi e noua nuanță de păr. Caimac. Și cafea. ☺️

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
14/12/2021

PS Pisoiul m-a supravegheat atent.

8 gânduri despre „Remontat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.