E frig, cu tot cu pătura extra nu reușesc să mă încălzesc. Îmi lipsesc brațele grele, care mă cuprind în somn, respirația regulată și picioarele calde, care se lipesc de ale mele. N-am chef de televizor, nici de citit, cu greu pot să mă concentrez la ceva. Mi-am făcut exercițiile de respirație, meditația de seară și încerc să-mi abat atenția de la foame. Culmea, ziua nu mănânc mai nimic, nu mi-e foame defel, dar seara, în pat, stomacul protestează. L-am păcălit (sper!) c-un măr. Pe HBO e același film pe care l-am mai văzut de vreo două ori, inspirat din fapte reale, mi-a plăcut, dar încă o dată acum chiar că nu mai am niciun chef să-l revăd. Johnny Depp face un rol de excepție.
Max se întinde cât e patul, blana lui moale mă mai consolează și mă liniștește, cât de cât. La fiecare mișcare își ridică atent capul, știu că-l așteaptă și el pe Adi, dar sunt doar baieții care umblă pe scări. Dezamăgit, pufnește și se trântește țâfnos la loc.
După cum sună mașinile care trec vâjâind pe stradă, probabil iarăși plouă. Termometrul zice că-s doar 2 grade. E frig. Iar când ești singur, parcă-i și mai frig…
Cu drag și cu iubire,
Aura
06/12/2021
Nopți reci

👍💯
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💖💖💖
ApreciazăApreciază
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🖤
ApreciazăApreciază