Nu m-am simțit prea bine azi. De ieri, încă de pe drum, a început să mă sâcâie gâtul, nu mai suportam aerul condiționat, e fain să ai răcoare la discreție dar e și periculos în același timp, pe o perioadă lungă de timp să tot ieși de la 22 de grade la 30 și să intri iar, nici nu-ți dai seama ce ușor poți să răcești. Plus apă rece, înghețată și topită în lada frigorifică, băută cu nesaț (iar eu chiar mă feresc acasă, nici nu țin apa în frigider, tocmai de asta, să nu fiu tentată), mi-au cam pus gâtul în pioneze, am înghițit și-am respirat cu greu. Mai ales că-i și umezeală, căldură din aia înăbușitoare, aerul e greu. Asta până am ieșit afară și-am ajuns la colțul meu de rai. Acolo am răsuflat ușurată, am putut să trag adânc aeru-n piept, parcă o greutate s-a ridicat de pe el. După ce-am ieșit din casă aveam ceață pe ochi, am fost convinsă că o să ne întoarcem repede, că n-o să pot să umblu decât foarte puțin, dar după câteva respirații adânci totul s-a limpezit, gâtul nu m-a mai durut la fel de tare, n-am mai tușit și oboseala, amețeala aia sâcâitoare au dispărut ca prin farmec. Natura chiar are puteri miraculoase, tămăduitoare. Max a zburdat ca un ied, și el e mai bine. Ne-a prins și ploaia dar n-a contat, am văzut un colț de curcubeu, a fost tare, tare bine.

Când simți că pereții casei te strâng și nu poți să respiri, chiar dacă patul îți trage cu ochiul o idee mai bună-i să ieși în natură. Ce bine c-am fost! Durerea din gât n-a dispărut chiar de tot, dar măcar acum pot să respir cum trebuie. Iar de aer condiționat nici nu vreau să mai aud, măcar o perioadă.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
25/07/2021