Am admirat întotdeauna oamenii cumpătați, molcomi, domoli. Oamenii care și prin vorbă își păstrează firea, vorbesc răspicat, rar, articulat, pe-un ton moderat. Io-s o repezită, îs toată un iureș și-o vâltoare, mă agit, mă enervez, mă ofuschez, vorbesc repede, uneori nici cuvintele nu le mai rostesc cum trebuie sau complet, le leg de-olaltă și cine știe ce combinații fac.😁 Dar apoi îmi dau seama că nu are rost. Că din fiecare experiență trebuie să iau ce am io nevoie, ce îmi folosește mie, nu să dau. Dau ce-mi prisosește, din prea-plinul meu, nu din ce-mi lipsește. E un joc perfid, cădem repede pradă lui, când ne agitam sau ne enervăm – chiar și cu motiv întemeiat –, ar fi tare bine să ne păstăm cumpătul și energia, în loc să o dăm. Știți vorba aia, inspiră adânc și numără până la zece, nu-i doar o vorbă aruncată în vânt, e bună de urmat. De asta admir oamenii înceți, molcomi, cumpătați. Ei își rezervă timp să reacționeze dar mai ales își salvează energia. Că te agiți, că te enervezi, ce rezolvi? Absolut nimic. Mai bine rămâi calm, studiezi, observi și analizezi. Și să știți că atunci, în momentele acelea de calm și liniște, chiar ai multe de învățat. Iar azi, deși prima oară m-am enervat, mi-am dat apoi seama de un lucru foarte important: că nu-mi plac oamenii agitați. 😁
Cu calm, drag și cu iubire,
Aura.
16/03/2021
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Ideota69 Anulează răspunsul