„D-na Aura, am mai citit câteva pagini din #TrăirileAurei în dimineata asta… mă gândeam la câtă durere poate duce un trup plămând de femeie… şi câtă putere are un suflet de femeie să se refacă şi să o ia de fiecare dată de la început.
Anul trecut am participat la un atelier de Mărţişoare aici, în Germania, împreuna cu alte românce și basarabence (eu sunt din Basarabia). Anul acesta pandemia nu ne dă voie, din păcate 😔 dar ne trimitem una alteia câte un Mărţişor. 😊
Vă trimit Mărţişorul meu călător, un colţ de tradiţie❤
Mărţişorul e confecţionat manual din tot dorul meu strâns în 13 ani de străinătate.
Vă urez o zi senină! ❤” – Rodica.

Sunt cu sufletul în palmă, plângând. Gesturile astea de bunătate pe mine mă fac knockout, mai mult decât un pumn în plex. Răutăților, loviturilor sunt învățață de-o viață să le fac față, bunătății însă nu. Max se agită în jurul meu, îmi linge lacrimile și scâncește, îmi simte emoția…
Rodica, draga mea basarabeancă din Germania, îți mulțumesc din suflet! Ce surpriză mi-ai făcut! Ai mâini de aur, mărțișoarele sunt o minunăție, o să le port în piept cu drag și cu mândrie. N-am mai avut un mărțișor în piept de 18 ani…
Mulțumesc! 🙏💖🙏